Un dar de la Sf. Andrei – Tehnici de autovindecare a copilului din noi

Jurnal, ora 6 dimineata, 30 noiembrie, 2015,
Un dar de la Sfantul Andrei
Tehnici de autovindecare a copilului din sine

Azi m-am trezit cu o alta stare, cu o noua lumina daruita de El, dupa cele 30 de zile de travaliu de autovindecare care s-au scurs de la drama noastra „colectiva” petrecuta (deloc intamplator, desigur) in Clubul Colectiv. Urmata la o saptamana de cea de la Paris.

In tot acest interval de 30 de zile n-am incetat sa ma rog pentru vindecarea ranilor noastre, dimineata la trezire si seara la culcare, si am facut-o cu acea credinta neclintita in „Iubirea care vindeca” (titlul celei de-a doua carti).
Insa mama din mine a plans in fiecare zi cu lacrimi de furie si revolta, i-a plans si i-a jelit pe toti acesti copiii nevinovati, deveniti victime ale ticalosiei si lacomiei egoului primitiv al lumii acesteia.
Am gasit totusi in mine in fiecare zi de la Dumnezeu puterea de a ma ruga pentru toti copiii nevinovati deveniti jertfe, si pentru ca sufletul nostru colectiv, atat de incercat si de ranit, sa se vindece pe sine insusi prin iubire si cu lumina pura, pentru a putea merge mai departe.
Asa se face ca timp de o saptamana am stat in piata publica alaturi de generatia tanara, ca sa-i incurajez pe cei ramasi aici, cu noi, sa fim din nou IMPREUNA prin credinta in singurul nostru adevar: IUBIREA

Intreaga luna insa am simtit o zbatere interioara, o tulburare care-mi rascolea fiinta pe toate partile, in timp ce mintea imi oferea explicatiile ei de bun simt, cu privire la transformarile inerente interioare si exterioare ale fiintei cu totul, coplesita acum de atata durere planetara.
Aceste stari de spirit devenisera insa atat de acut dureroase, cu atat mai ingrijoratoare pentru mine, pentru ca duceau uneori pana in punctul in care imi pierdeam speranta. Or’, stiam, din experienta trecuta, ca lipsa de speranta pe termen lung este semn rau, prevesteste o cadere. Lucrul acesta ma speria, pentru ca am ajuns sa ma cunosc foarte bine de cativa ani incoace, iar ceea ce simteam era deja prea mult; furia este o emotie negativa si de aceea extrem de distructiva, iar eu simteam furie de prea multa vreme si ori de cate ori imi aminteam tragedia noastra de la Colectiv si Paris, similare ca semnificatie, reprezentand deopotriva rana noastra colectiva, rana umanitatii..
Aceasta tragedie colectiva a re-trezit in mine o revolta peste masura, cum nu mai traisem de cativa ani buni. Iar acest fapt nu era nimanui de folos. Stiam. Imi justificam furia prin judecata de valoare a intelectelui, conform careia, in ambele locuri copii nostri, copii ai planetei acesteia, fiinte inocente, nevinovatie si fara aparare, cu inimile pline de iubire neconditionata, devenisera victimele celor inraiti, fanatizati, dominati de forte ale raului, de fortele absurde si nemiloase alimentate de credinte oarbe in zei sau dumnezei ai distrugerii si al mortii. Simteam o nedreptate mult prea mare si greu de indurat. Asa ca aveam nevoie sa fiu furioasa. Si am fost. Am fost furioasa pentru ca:
Intelegeam cum totul se repeta, ca pentru a nu stiu cata oara in istoria omenirii, cei nevinovati au fost din nou sacrificati. Doar ca acum totul se intampla aevea, sub ochii mei, iar drama aceasta ne apartine tuturor caci face parte din istoriei noastra prezenta, de secol 21.
De data aceasta simteam cu toata fiinta ce se intampla, cum din nou cei nevinovati sunt sacrificati.
Totul se petrecea in mine, iar durerea se re-activa cu fiecare imagine a fiecarui copil transformat in inger cu aripile arse care pleca prea devreme la cer in locul celor vinovati; din nou cei curati si puri, copiii inocenti ai creatiei divine erau sacrificati in acelasi fel si din acelasi motiv absurd, ceva inuman, strain de Dumnezeu, ceva nefiresc ce nu are nimic in comun cu ceea ce ar trebui sa fie viata in sine pe pamant ca si in cer.
Lacomia si prostia egoului unei categorii ciudate de creaturi degenerate – caci nu pot fi numite oameni si cu atat mai putin, animale – care se hraneste cu dorinte marunte, meschine de putere asupra celuilalt, alimentate de forte distructive ale raului, dorinta de dominare a celalalt prin frica, de supunere si suprimare a celui slab. Manifestari si expresii de distrugere a vietii si armoniei universului. A unei categorii ciudate de forme umanoide fara scrupule, fara rusine, dar o specie din care fac si eu parte, Doamne iarta-ma!.Niciodata nu mi-a fost mai rusine ca acum ca fac parte din acesta specie.
Orice om de bun simt, cel care simte ca are un suflet, a invatat ca acolo unde nu exista nici un dram de rusine, inseamna ca nu exista nici suflet. Iar creatura fara rusine face umbra pamantului degeaba, inseamna ca a trait degeaba fara sa invete nimic. Absolut nimic. Sunt rebuturile speciei noastre humanoide, sunt pierderi ale creatiei.noastre in evolutie noastra, ca civilizatie. Asta e. Pacat.

De-a lungul existentei mele eu-l meu a invatat sa-si re-cunoasca starile neconforme cu adevarul creatiei si a naturii omului. Am invatat ca atunci cand sunt coplesita de astfel de stari ele nu trebuie alungate cu brutalitate sau cu furie. Sa vrei sa alungi furia cu furie ar fi ca si cum ai vrea sa stingi focul cu foc. Emotiile distructive, negative nu pot fi suprimate sau reprimate, ci ele trebuie mai intai primite in casa sufletului cu bucurie, pentru ca ele intotdeauna au ceva important sa ne spuna, vor sa ne invete ceva. Ele trebuie privite in fata cu maturitate si curaj, iar apoi imbratisate cu iubire, pentru a le putea intelege mesajul, sensul, semnificatia.
Asa am facut. Nu era prima oara. Mi-am primit toate emotiile descrise mai sus in casa sufletului, le-am lasat sa se manifeste, iar apoi am inceput sa le privesc cu mai multa iubire, caci voiam sa vad de unde vin ele, care este mai exact sursa lor …
Abia dupa aceea, dupa ce mi-ar fi vorbit despre rostul lor in viata mea/a noastra puteam sa le las sa plece… si astfel stiam ca ele vor putea fi, ca de fiecare data, neutralizate. Aflasem, din alte experiente asemanatoare, ca se vor topi de la Sine si prin Sine cu ajutorul puterii iubirii. Iar atunci imi voi recapata speranta si bucuria fiintei de a fi in armonie cu Sinele divin, asa cum imi doream.
Timp de o luna incheiata acest proces s-a petrecut in interiorul fiintei mele, incercata de atat de multa suferinta existentiala, in acea credinta ca totul este asa cum este, iar eu voi afla ce am de aflat cand procesul de purificare va fi incheiat, iar asta se va intampla cand va sosi vremea.
Acest lucru devine posibil pentru orice om care simte ca are un suflet si o constiinta curata. Pentru ca puterea lu Dumnezeu este in noi, ea este sursa de lumina si energie a sufletului omului pe care il primeste la nastere, ca
principiu al creatiei, el este propriu oricarei fiinte umane care invata sa-si hraneasca sufletul cu adevarul iubirii si lumina vindecatoare a fiintei cu totul.

Practicand timp de o luna incheiata acest proces al auto-vindecarii (de furiile si fricile mele) prin constiinta luminii spiritului, conectata permanent cu iubirea lui Dumnezeu, prin rugaciune, azi dimineata m-am trezit cu o noua lumina in suflet, cea a unei noi intelegeri a lucrurilor. Am primit astfel o noua stare de sprit iar despre ea voiam sa va vorbesc. Am simtit ca pot si trebuie s-o dau mai departe, s-o daruiesc la randul meu celor care au nevoie de ea.
Darul meu de Sfantul Andrei a capatat aceasta forma (cam lunga) de exprimare, azi, aici si acum, astfel:

Azi dimineata Sfantul Andrei m-a luminat si mi-a spus ceea ce aveam nevoie sa aflu. De fapt, sa-mi amintesc:

In fiecare dintre noi exista intotdeauna un copil. Este acea esenta pura de lumina din om, este spiritul viu al celui care nu moare niciodata, pentru a renaste de cate ori este nevoie, cu scopul de a se re-crea pe sine in si din lumina lui Dumnezeu, ca fiinta constienta de sine, din ce in ce mai intreaga, care tinde spre perfectiunea creatiei.
Tragedia noastra colectiva petrecuta in urma cu 30 de zile si urmata de inca una la fel, cea de la Paris, a produs o rana colectiva care a redeschis ranile copilului din mine, al acelui copil ranit de mult. Copilul acesta ranit de mult plangea de o luna de zile, plangea de durere si nimeni nu-l auzea, nu il vedea.
Mama lui – care sunt tot eu – nu l-a auzit, fiind dominata de propria-i furie de mama care-si plange copiii raniti in cele doua evenimente tragice. Fusesem o mama constienta doar de propria-i durere provocata de aceasta epoca sangerosa, care ma viza direct ca pe oricare dintre noi. Imi plansesem toti copiii sacrificati in razboaiele nedrepte ale prezentului acesta si atat de straine de interesele noastre ale tuturor – caci sunt straine de sufletul omului – numai pe propriul copil interior, nu-l plansesem.
Preocupata de rolul de adult si de mama, nu mi-am auzit propriul copil care traieste in interiorul fiintei mele de lumina, dar ale carui rani fusesera inca o data re-deschise. Timp de o luna copilul din mine a plans de unul singur, inabusit sau strigand de durere, si nimeni nu l-a auzit.
Copilul din mine isi plangea, a nu stiu cata oara, propria neputinta, caci la fel ca in trecut, acum fusese ranit la fel, de aceeasi oameni rai de care nu se poate apara. Este din nou, impreuna cu toti ceilalti copii raniti, victima inocenta a nebuniei, a intunericului mintii creaturilor fara suflet..

Azi dimineata, la lumina sfanta a unei noi zile, a unui nou inceput, a luminii soarelui si a Sfantului Andrei am inteles toate acestea. Adultul si inteleptul din mine, esenta aceea pura de iubire christica a adevarului creatiei noastre, si-a luat copilul in brate, l-a imbratisat intr-o sarutare a iubirii, vindecatoare, l-a tinut la piept cu o noua putere si l-a incurajat. I-a redat puterea de a fi.
L-am mangaiat pe copilul din mine si i-am spus: nu te teme! De data aceasta suntem mai puternici pentru ca suntem IMPREUNA.
Suntem un sine intreg, o fiinta de lumina creata dintr-o iubire vindecatoare mai puternica decat ura lor.

Dupa aceasta imbratisare sfanta copilul a vrut din nou sa iasa afara, la joaca, la soare, a vrut sa cante din nou, sa danseze, sa rada… Caci nu mai rasese de o luna de zile.
Vazuse din nou lumina soarelui prin fereastra deschisa si voia sa se bucure din nou de viata!

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons