fieldgirlsaddress-6faff893de1af286363bf87191d09a31_h

Atunci când ne pierdem inocenta

Un material inspirat de o persoana asemenea noua, tuturor.

Sper sa va inspire o bucățică din povestea mea, pe care am împărtășit-o cu ea pe mesaj privat. Ofer acest răspuns tuturor celor care se vor regăsi in aceasta bucățică de suflet omenesc. Aici începe răspunsul meu către ea. Un lucru e sigur. Tot la 14 ani mi-am pierdut si eu inocenta. De atunci încolo am acumulat Rușine, vinovatie, frica si furie cât cuprinde… însă toate aceste emoții negative, își făceau apariția manifestandu-se in modul de gândire si comportamentul învățat de apărare. Ma apăram permanent de ceilalti, in fapt însă ma luptam cu mine însămi. Ceilalti erau doar o proiecție a fricilor mele. Pana când am inteles ca singura formula este iubirea de mine insami, exact așa cum sunt. Așa cum ma născusem, cum venisem pe lume. Doar un suflet pur si o inima din care curgea viața insasi. De-abia de atunci încolo a început vindecarea propriu zisa a mea. Pana atunci ma ocupasem de vindecarea celorlalți la cabinet.

Acolo, in cabinet, se manifesta sufletul, iubirea necondiționată fata de cei cu care ma identificam la nivel subtil, de suflet. Compasiunea fiind un sentiment profund omenesc, izvorât din sufletul omului. Îmi iubeam pacienții cu inima, iar profesia o aveam in minte, la nivel intelectual. De aceea ei se simțeau iubiți, ghidați cu pasiune si credința. Ma simteam puternica, pentru ca vedeam ca iubirea functioneaza: desi intrau in cabinet speriați, timizi, neîncrezători, ieșeau din cabinet cu spatele drept, încrezători, zâmbind. Le ofeream toată energia mea buna, Ii îmbrățișăm ca pe mine însămi, simteam împreuna o legătura indestructibilă, cea dintre sufletele noastre. Apoi mergeam fiecare la caselele noastre, ei la slujbele lor, din nou intr-o lume a fricilor… Prin urmare, odată ieșiți din acel spațiu vindecător, intram din nou in relațiile de zi cu zi, cu ceilalti oameni, relații intime, de grup, de societate, etc… Iar in aceste relații personale, in care intra persona cu toate maștile noastre sociale, continuam sa ne simțim tratati de ceilalti, de cei apropiați la fel, adică inadecvat. Pentru ca in toate celelalte relații oamenii continua sa-si folosească mecanismele de apărare existente in acea construcție mentală, numita ego. Acolo sunt toate fricile noastre, de aceea ne luptam între noi pentru supremația in lupta pentru dreptate, pentru ideile si credințele noastre de care suntem atașați mental. Din frica de a ne pierde pe noi înșine in aceasta lupta absurda cu celălat. Lupta absurda dintre oameni care naște razboaiele dintre noi, o lupta ce continua si azi…parca mai tensionat decât in toate timupurile…. Pana intr-o zi când obosita de atâta lupta, m-am predat in mâna lui Dumnezeu, fără sa știu ce voi afla. Dar am simțit o eliberare, o ușurare, ca de o povara grea, pe care o dusesem cu mine 50 de ani. Atunci am lăsat plânsul sa iasă afara din mine, un plâns pe care-l ținusem in suflet zeci de ani. Am plâns trei luni încontinuu… Tot in acea perioada – in 2011 a apărut si prima carte „Cum m-am vindecat de nefericire”, născuta din curajul de a mărturisi, de a împărtăși cu ceilalti acel moment de trezire a conștiinței, un moment ce a marcat transcenderea in planul spiritului, al libertății de a-mi lua destinul in propriile mâini si de a-mi decide viața in libertate.

Eliberată de fricile care ma ținuseră prizoniera in propria-mi minte, ca intr-o închisoare, pot spune ca m-am născut a doua oară. Așa se explica următorul pas, decizia de a trasa un spațiu doar al meu de vindecare, in care nu am mai permis nimănui sa între. In următoarele doua cărți „Iubirea care vindeca” si „Respira, iubește si taci” am descris procesul (meu) de vindecare prin iubire de sine… tăcere, contemplare a propriei existente. Însă fără pretenția de a oferi ctitorului o formula magica de vindecare spirituală, valabilă tuturor. Pentru ca poveștile noastre sunt unice si nu exista nici o rețeta care sa se potrivească tuturor. Spațiul dintre noi, indiferent despre ce relație vorbim, este un câmp de constiinta, însă pana la jumătatea relației aparține fiecăruia dintre noi. Jumătatea mea si a ta trebuie vindecata prin atenție si grija de sufletul si inima ta, iar de cealaltă jumătate fiecare este dator sa se ocupe. Tot atunci, prin 2012, am închis si cabinetul, tocmai pentru a sta doar cu mine, sa ma cunosc așa cum venisem pe lume, sa recuperez tot acel timp in care nu ma iubisem deloc, sa vindec toate acele răni pe care le dobandisem, timp de 50 de ani, căutând iubirea in afara mea, in ceilalati. Procesul continua si azi, pentru ca suntem tot timpul interconectati cu ceilalti. Ne hrănim din aceeași sursa de viața, respiram însă aceealasi aer, contaminat de fricile unei majoritați… Insa, devenind conștienți de acest trist adevăr, putem sa avem mai multă grija de noi, păstrând spațiul dintre noi curat, printr-o cunoaștere de sine adecvată, printr-o comunicare de la inima la inima, cu îngăduință unul fata de celălat… Nu e deloc simplu… dar functioneaza. Caci de atunci încoace îmi sunt singurul ghid, singurul sfătuitor, singurul prieten adevărat. Nu mai caut iubirea in celălat, pentru ca o simt in centrul ființei mele tot timpul, in inima mea.

Nu uita: Nimeni nu te poate iubi așa cum poți sa te iubești tu. Apoi, daca apare un partener care se iubește la fel pe sine… e foarte bine. Doamne-ajuta! Daca nu nu.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on noiembrie 18th, 2016 , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog