2Draga mea,
Mai întâi un gând sincer despre mine pe care nu-l pot împărtăși cu nimeni altcineva în afară de tine, tu cea asemenea mie.
În ultima vreme, de când mă las pur și simplu furata de facebook, simt că mă prostituez de bună voie…. Mă las așa în voia lucrurilor care sunt la îndemâna omului de rând, fără pretenții prea mari de la sine.
Culmea e că nu doar mă las furată ca să trec în revistă postări, care mai de care mai spectaculoase, ori doar anoste, ci chiar mă implic activ, scriu comenturi la cele care mă impresionează într-o formă sau alta.
Constat însă că oamenii se exprimă pe ei înșiși cu fiecare postare și mai constat cu durere în suflet, câtâ nevoie avem toti să ne exprimăm pe noi public.
De câtă atenție avem nevoie fiecare dintre noi și cât de mult vrem să fim remarcați, să însemnăm ceva pe lumea aceasta.
Am început să detectez lumea de azi prin prizma acestui facebook și pot spune că nu mi-a prins deloc rău. Am descoperit o lume cumva straină de trăirile mele personale și totuși, sunt toți, la fel ca mine, oameni… Fiecare în felul său, exprimă o lume proprie.

Cu toate acestea, nu știu de ce, așa cum mă cunoști, mie parcă nu mi-e destul să pierd vremea pe facebook, parcă trece timpul pe lângă mine, iar eu rămân pe loc; nu mai scriu, decât foarte rar, materiale inspirate de postările celor care apar pe pagina mea, iar cea de-a patra carte a mea stă neterminată din toamnă.

Sâmbăta precedentă am avut lansarea, la Iasi, la un târg de carte, a primei cărți, revizuită după 5 ani de la prima ei apariție. M-am simțit mult mai bine vorbind despre tot ce s-a mai petrecut din perspectiva mea în planul evoluției noastre ca umanitate. Dar m-am simțit și cumva suspendată, parcă eram în altă lume decât cea reală…Un prieten, scriitor și jurnalist,care se afla la Iași pentru a ține o conferință la același târg, pe aceeași scenă, pe care se desfășurau toate aceste evenimente, mi-a spus la plecare: ai grijă de tine! Surprinsă, l-am întrebat sincer: de ce, pare că am o problemă?!
Posibil. Din perspectiva celorlalți fericirea și bucuria mea de a fi par cel puțin suspecte, mai ales pentru cei care m-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani. Bineînțeles că la 30 de ani nu eram așa cum sunt acum. Atunci eram foarte furioasă și lucrul acesta se observa. Mocneam în mine o cantitate de furie pe care o lăsam să iasă afară exprimându-mă critic la adresa celorlalți, îni bărfa cea de toate zilele. Mă comportam ca toți ceilalți oameni, fără să conștientizez că mă îndepărtez de mine însămi. Mergeam împreună cu turma înainte și mă căutam pe mine în ceilalți, adică acolo unde nu aveam cum să mă găsesc. Și m-am tot căutat în afara mea o vreme până am obosit, până când într-o zi, renuntând la tot ce știam sau credeam că știu despre tot și despre toate care aveau legătură cu realitatea mea, m-am lăsat să mor. Am renunțat, am avut curajul să renunț la cea care credeam că sunt, a fost ca o moarte. Dar a meritat. M-am eliberat de toate fricile prezente în sistemul de convingeri și credințe care alcătuiau o realitate a fricilor. Am renunțat la credințele acelea stupide din capul meu, iar astfel m-am descoperit, m-am întâlnit cu mine cea reală; nu eram decât un suflet. Un suflet de om ca toți oamenii.

Doamne, draga mea dragă, tu vezi că de câte ori vorbesc despre momentul acela renasc, prind viață, mă însuflețesc dintr-o dată. Nu mă mai pot opri din curgerea asta de apă vie ca o bucurie nesfârșită că sunt în viață. Sunt în viață chiar acum. Și doar asta contează cu adevărat. Restul sunt detalii curente, din cotidianul care ne animă într-o măsură sau alta, ori doar ne întristează când ne trăiește ea pe noi lovindu-ne unii de alții. Cu zgomot sau într-o tăcere de mormânt.
Ori trăim intr-un cotidian al tuturor pe facebook unde poți să scri ce vrei, căci te simți protejat de un ecran în spatele căruia te poți ascunde pentru totdeauna. Eu însă, nu mă pot ascunde de mine. În fiecare dimineață, la trezire mă întânesc cu mine, îmi dau bună dimineața, respir adânc, îmi amintesc cine sunt, ca să nu mă rătăcesc prea mult de mine când ies în lume, mai citesc câte o carte, ca să-mi hrănesc ființa cu hrană sănătoasă (înainte de a o consuma pe cea care este oferită de-a gata și de-a valma lumii în care-mi duc zilele, una după alta)
Ei bine, eu una nu pot trăi la suprafața lucruilor, de aceea am simțit nevoia să-ți scriu.

Până sâmbăta aceasta, când voi fi unul dintre speakerii unei conferinte care are ca temă Femeia de carieră, nu mai fac nimic spectaculos. Din nou stau pe fb…
Și, ca să nu mă consider până la capăt seacă, fadă, fără de substanța aceea care mă trăiește undeva în străfundurile ființei, m-am hotărât să mă destăinui ție, draga mea prietenă de suflet. Tu, care știi ce vreau să spun, tu care simți la fel ca mine în măruntaiele ființei tale care caută încă răspunsurile acelea care nu există…Sau măcar unul, un răspuns cât toată experiența mea, a ta, a oricui se întreabă câteodată: și totuși, la ce bun toate acestea? Un răspuns, dacă nu cer prea mult, cât toată existența aceasta a noastră, de când lumea și pământul.
Am început să cred că acel răspuns nu există. Atâta doar că fiind mereu în căutarea lui, eu una, nu mă mai plictisesc niciodată, căci îmi rămâne vie și mereu prezentă acea senzația că sunt prezența în mine însămi, cu acea lumină care nu mă părăsește niciodată, Este curiozitatea copilului din mine care caută și caută convins că mai e ceva de aflat.
A adultului care speră că nu e totul pierdut, că ceva ceva se întâmpla tot timpul, iar eu voi știi ceea ce nu știam ieri despre mine.
În fiecare zi e la fel și totuși… parcă mai e ceva de aflat.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 16th, 2016 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog