Rolul femeii în societatea actuală.

Tare ne-am mai ratăcit de noi înşine, ne-am separat de Dumnezeu falsificându-ne, îndepărtându-ne de propria noastră natură, căutându-ne în afara noastră, acolo unde nu suntem.

 

Rolul femeii în societatea actuală.

 

Femeia este inima, centrul iubirii Christice, iar trezirea conştiinţei divine în femeie este cheia vindecării noastre ca specie umană.

 

Cu trezirea însă stăm mai prost, dar suntem pe drumul cel bun…. Sunt speranţe.

 

Rolul femeii, ca natură divină, are în prezent o importanţă capitală.

Nu vorbesc aici despre un rol însuşit în mod nefiresc de femeia modernă a societăţii capitalist/consumeriste (care se devoreaza pe ea insăşi din egoism), de femeia/ bărbat/ reprezentată prin clișeul „femeia puternică” printr-o agresivitate manifestată ca lider la nivel instituţional, prin instrumentele raţiunii, specific masculine. Pentru că sub acest aspect avem de-a face cu o luptă dintre femeie si bărbat, o luptă inegală din care nimeni niciodată nu castigă nimic de valoare. Lupta nu are nici un efect in planul creaţiei. Lupta dezbină, distruge, nu construieste nimic.

 

In această scurtă expunere incerc să subliniez un rol al femeii, care devine din ce în ce mai necesar societăţii şi lumii în care trăim cu toţii şi de care suntem cu toţii responsabili,

Încerc să dezvălui necesitatea rolului femeii din perspectiva unui firesc al lucrurilor, un acel ceva ce ne scapă printre degete în graba noastră de a demonstra că suntem femei „puternice”, consumând energie inutil pentru a domonstra că suntem ceea ce deja suntem de la Dumnezeu.

A demonstra că eşti ceea ce e de la sine înţeles că eşti a născut comportamente şi manifestări ridicole, prostești, de-a dreptul inumane. Falsificarea naturii umane se vede la fiecare dintre noi care încearcă să pară ceea ce nu este.

 

Incerc sa vorbesc despre natura nostra, despre ceva ce suntem deja, fără să fie nevoie de artificii, de măşti inutile. Nu avem nevoie să demonstrăm nimic.

Vorbesc aici despre ceva ce am uitat pur şi simplu să fim, despre natura feminină divină, dar si despre importanţa revenirii femeii la natura sa.

Importanta revenirii femeii la natura ei prin iubire şi iertare de sine, devine din ce în ce mai necesară pentru societatea actuală.

Dacă noi, femeile, vom re-învața să iubim necondiționat, prin credință Christică, vom reuşi să aducem pacea în noi înşine. Împăcarea cu sine, cu propria natură o putem apoi exprima în vieţile noaste de la sine, adică de la Dumnezeu. A nu te opune naturii tale ca esenţă divina este suficient, pentru a redeveni femeia autentica, Pentru a-ţi redobândi frumuseţea naturii tale de femeie.

 

Iertarea, deasemenea, face parte din natura feminină, iar iertarea este o binecuvântare a oricarei femei gata oricând (prin natura sa) să devină mamă. Naşterea este un moment divin, al creaţiei, in care iubirea necondiţionata re-naşte şi ea odată cu venirea copilului pe lume.

Prin copil femeia îşi amintește iubirea, iar iertarea copilului se petrece, firesc, de la Sine.

Precizez că acest Sine scris cu S mare este Dumnezeu, e sursa vieţii şi a iubirii nesfârşite, este inima care purifică orice gând de frică.

Influența adevăratei puteri divine, iubirea Christica, este manifestată de femeie prin însăşi natura ei… Printr-un firesc al lucrurilor.

Femeia este inima, motorul alimentat cu iubire pură, cu energia vitala. De aceea, femeia/inimă devine centrul vieţii din care se revarsă iubirea către celălalt….Iar celălalt se poate reflecta în femeie ca îintr-o oglindă curată, clară. O oglindă a realitatii. Bărbatul este raţiunea dar îşi poate lua lumină din iubirea necondiţionată a femeii, atunci cănd raţiunea îi este întunecată de frică. Îşi poate găsi liniştea si pacea în privirea şi sufletul femeii…

Armonizarea lor insa, barbat cu femeie, ca părţi ale unui întreg – anima si animus, Yin si yang, plus şi minus (cei doi poli care se atrag) – pentru ca cei doi sa devină una, o singură fiinţă, este o sarcină iniţiată de femeie, prin intenţie, dedicaţie şi credinţă. De la femeie pleacă totul… de aceea fiecare fiinţă primeşte ceea ce dăruieşte.

Acest lucru poate deveni un angajament ferm faţă de sine însuşi. Este o călătorie spre interiorul fiinţei, spre natura noastra divina, acolo unde se află esenţa creaţiei noastre.

Nu e nevoie de promisiuni. Este un legământ divin al fiecărei femei cu sine, o responsabilitate de onoare a omului conştient de întreaga lui putere de a fi, pe  calea evoluţiei noastre ca specie umana.

 

Caci tare ne-am mai ratăcit de noi înşine, ne-am separat de Dumnezeu falsificându-ne, îndepărtându-ne de propria noastră natură, căutându-ne în afara noastră, acolo unde nu suntem.

 

 

Din păcate, realitatea prezentă este una foarte distorsionată. Un motiv in plus, faţă de multe altele pe care le tot dezbatem, este şi acesta al distorsionării rolurilor noastre, într-o societate care funcţionează pe baza fricilor oamenilor, O societate alimentată cu frici, o societate care se tratează pe sine tot cu frici, se hrăneşte şi se întreţine din fricile oamenilor. Iar fricile sunt otravă. Otrava emoţională ucide, ne îndepărtează de adevăr, de sursa iubirii şi a vieţii. Îndepărtându-ne de adevăr ne îndepărtăm de natura noastra divina.

Se pare căa mai avem drum lung de parcurs pentru a evolua ca specie, ca o Civilizație cu adevărat umană. Pănă una alta, la o privire de ansamblu, arătăm ca niste falsuri…

 

Vestea bună este aceea că treaba începe în fiecare dintre noi şi cu fiecare in parte prin conştiinţa proprie, prin lumina conştiinţei lui Dumnezeu… Dezvrăjirea, purificarea minţii omenești de otrava Fricilor stocate în minte (într-o gândire primitivă, bazată pe ura de sine inconştientă proiectată în celălalt) ramâne treaba fiecaruia de facut, iar acest proces e de durată. Dureaza până când fiecare va deveni conştient de importanţa rolului său divin pe această lume. Conştient mai întâi de importanţa luminii din conştiinţa sa cosmică dăruită la naştere, dar care merită pusă la treabă, pentru a nu se irosi falsificându-se.

 

Eu, una, sper că lumea va deveni una mai buna cu oameni din ce în ce mai buni.

Mi-am inceput călătoria spre natura fiinţei mele de câţiva ani buni, am început treaba, sunt pe drumul curăţării, al purificării, al dezvrăjirii…

Şi mai sper că, dacă fiecare ne vedem de treaba noastră, lucrurile se pot schimba in bine. Iar dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, şi şi-ar face treaba impecabil, n-ar fi totul pierdut.

 

Armonia dintre noi ca specie umană, initiata si generată de iubirea feminină, prin tandrețe, căldură, îngăduinţă, iertare, ar putea aduce pacea pe planeta noastră. Toate aceste trăsături umane sunt parte din natura feminină. Sunt daruri pe care femeia le poate împărţi cu generozitatea-i specifică lumii în care trăieşte. Iar bărbatul le poate primi cu acea parte din el numită bunăvoinţă. Bunăvoinţa este adevarata putere masculina, cea care nu are nevoie de forţă ca să se manifeste în luptă. ( dar despre “Putere versus forţă” puteţi citi o carte memorabilă, cu acest titlu, scrisă de David R. Hawkins)

 

Femeia nu are de ce, nu are nici un motiv să caute aceste daruri în afara sa. Prin natura sa divina ea le-a primit pe toate la naştere. Rolul ei este să se exprime pe sine ca frumuseţe autentică feminină, să manifeste iubire în tot ceea ce face cu inima. Cu alte cuvinte, sa se exprime pe sine prin ceea ce este deja de la Dumnezeu.

Nu are nevoie sa caute ori sa ceara ceva. Ea are totul.

E suficient să dăruiască şi va primi exact ceea ce are ea nevoie ca sa fie. Femeie

 

 

 

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons