Prezentare -azi – „Cum m-am vindecat de nefericire”

COPERTAEu, azi,
as spune ca acesta carte, care va avea lansarea sambata, 21 nov. 2015, ora 18,30, la Targul de carte Gaudeamus, „Cum m-am vindecat de nefericire” – scrisa in urma cu 5 ani, careia i-au urmat altele doua, „Iubirea care vindeca” si „Respira, iubeste si taci”, a avut la prima aparitie un succes neasteptat (de mine, cel putin), iar in prezent fiind re-editata de grupul All, in colectia SianBook, este acum revizuita si actualizata.
In aceasta carte, asadar, se afla INIMA si SUFLETUL, pline de IUBIRE, ale omului, iar mesajul transmis de ea este: VIATA REPREZINTA UN DAR DIVIN.
Acestea ar fi instrumentele necesare, la indemana omului, pentru A DECIDE SA FIE FERICIT … IUBIREA din inima omului constient de LIBERTATEA sa de a-si decide destinul vindeca orice suferinta. Pentru ca IUBIREA ESTE VIATA INSASI, pe cand ura ucide (asa cum s-a vazut)
Atata doar ca in carte „autoarea” se ofera cititorului drept exemplu de om obisnuit, marturisind cu iubire: „daca eu am putut, atunci poate oricine”.
Vindecarea de nefericirea se face cu ajutorul CONSTIINTEI de a fi, prin renuntarea la „conditia de victima” intretinuta prin fricile inoculate de o societate bolnava.
OMUL ESTE LIBER sa traiasca in pace cu sine si cu cel de langa el… Iar pana cand omul ca individ nu va alege sa se vindece de fricile sale, care-l mentin prizonier in propria viata, conflictele vor exista peste tot.
IMPACAREA insa o face omul cu sine insusi, iar astfel semenul sau devine SINELE intreg, adica DUMNEZEU.

Aceasta este prezentarea pe care o fac eu cartii mele, care vad ca a iesit. din mine acum, .. asa la prima ora a diminetii.
Caci dimineata – incepanad de acum 5 ani, de „cand m-am vindecat de propria mea nefericire” – in fiecare dimineata respir constienta de darul vietii, meditez la toate cate sunt in lume si trimit toata iubirea din inima si sufletul meu catre cei care au nevoie de ea, ca sa ne vindecam cu totii de ura de sine inconstienta in care se afla fricile care mentin ura pe planeta aceasta.

Azi sunt iarasi trista, indurerata, in legatura cu evenimentele (asemanatoare) de la Paris, unde din nou au murit copiii nostri… Mereu si mereu din aceste razboaie nu castiga nimeni nimic, iar victimele sunt de fiecare data cei nevinovati…
Ma rog cu iubirea din inima mea pentru sanatatea acestei planete….

Dragi prieteni, iartati-ma ca v-am „plictisit” cu marturisirile mele… Scrisul pentru mine a fost dintotdeauna o forma de terapie… Scriind ma eliberez de toate emotiile negative (temerile mele de parinte)..
Scriind imi amintesc ca pot sa iubesc si sa sper ca intr-o zi va fi pace in lume, iar atunci vom trai in fericire cu toii.
IMPREUNA, ca o singura fiinta, un singur suflet, o singura inima.

Distribuie!

Posted in . by with no comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buttons
Hide Buttons