Pana la urma, viata nu e cine stie ce.

 

Cineva se intreba dis de dimineata pe facebook: oare mai traieste cineva depresia asta de iarna (ce te faci ca urmeaza astenia de primavara…) asa cum o traieste ea?
Urmau cateva detalii despre starea persoanei… sunau ca niste „plangeri” adresate iubitului, sotului…sau cine stie cui, poate lui Dumnezeu…
N-am ce face si incep sa-i raspund.

Apreciez sinceritatea, deschiderea, curajul tau de a pune o astfel de întrebare pe Facebook. Aici lumea folosește masca cea mai frumoasa, aia care da bine la public. De o luna incoace eu sunt foarte activa pe Facebook si pot sa-ti confirm acum ca prea putini dintre cei care „comunica” aici sunt onesti. In fond, de ce ar fi?! Cui ii pasa cu adevarat decât de sine însuși?

Eu totuși o sa-ti răspund la întrebarea ta sincera. ( sper ca a fost una pornita dintr-o traire interioara sincera).
De pilda eu, când am asemenea stări, prefer sa le trăiesc in mine insami si sa le „discut” doar cu Dumnezeu. Mai multe detalii găsești pe pagina mea de facebook despre aceasta afirmatie.
Insa as vrea sa-ti spun o poveste. E una adevarata:

Acum vreo cativa ani am lucrat la cabinet, vreo câteva ședințe, cu o femeie. O pacienta, cum se spune, insa pentru mine acesti oameni care ma cauta stiu ca nu ma cauta pe mine intamplator, ci ca avem de invatat cate ceva unii de la altii. Aceasta femeie mi-a deschis mie ochii atunci.
Cand a venit la mine se afla intr-o astfel de stare depresiva, de blocaj emotional, pe care obisnuim s-o numim depresie. Depresia nu este altceva decat un cumul de frici care ne impiedica sa facem fatza vietii…
Personal consider acum ca aceste stari de cadere ne ajuta sa ne ridicam, ca ne ofera sansa sa ne ridicam mai puternici decat am fost ieri si sa mergem mai departe…
Cum spuneam, femeia despre care vorbesc acum a venit la cabinet doar câteva ședințe. M-am educat sa cred ca atunci cand oamenii aleg sa nu mai vina la terapie este alegerea lor, iar daca eu, terapeutul, consider ca nu au incheiat procesul de terapie, ei raman in mana lui Dumnezeu care are grija de ei.

După vreo 2-3 ani femeia aceasta despre care-ti vorbesc a invita-o pe sora mea la casa ei de la tara, erau colege de serviciu. Sora m-a întrebat daca nu vreau sa merg cu ea. După o scurta analiza „profesională” am ales curajoasa sa merg. Pe atunci inca eram prinsa in canoanele freudiene ale meseriei, care pretind ca nu avem voie sa dezvoltam relatii in afara cabinetului, (private) cu pacientii nostri. Freud a inventat reguli pe care el insusi le incalca. Era ceva similiar cu zicerea aceea a noastra, absolut prosteasca: „Sa faci ce zice popa si nu ce face popa!”

Desigur, cum am ajuns la ea acasa am întrebat-o pe fosta mea pacienta, cum se simte. Iată ce mi-a răspuns: „Gigi, știi ce-am învățat eu de la tine? Ca POT sa aleg sa fac o depresie doar daca vreau eu!”

Ei, Asta am învățat eu de la ea atunci. Nu e minunat?

Se pare ca doar omul poate sa aleagă in felul acesta. El are picurata in suflet, ca spirit de lumina, puterea constiintei de a fi in lume, dintr-o vointa cosmica, pe care-o numim Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a picurat omului la naștere puterea libertatii de a alege. Apoi in baza alegerilor sale Dumnezeu i-a dat omului puterea de a experimenta consecintele alegerilor sale. De aceea se spune ca avem ceea ce meritam sau ca primim si meritam ceea ce oferim.

Vezi tu, aici este cheia! tuturor lucrurilor. Exact in acest punct al procesului de intelegere a existentei noastre se afla momentul constient al alegerilor noastre. Aceasta este cheia evolutiei noastre ca spirite pe pamant, ca si in cer.

A intelege care este rostul sau sensul tau personal pe aici devine o chestiune de constientizare a alegerilor tale; caci unii aleg sa devină responsabili de propriile alegeri, iar alții sa continue sa sufere…
Asa cum nimeni nu e vinovat pentru nefericirea mea, la fel nu poate fi nimeni constient sau responsabil de fericirea pe care aleg sa o traiesc… chiar ACUM.
Doar omul insusi poate sa devina sau pur si simplu sa fie constient de alegerile sale…Intreaga viata este plina de consecinte si urmari ale alegerilor noastre. Suntem interconectati la o singura sursa de viata, de energie si lumina, insa constiinta este singurul instrument care ne lumineaza calea si ne ofera libertatea de a fi. De a fi acum, eliberati de orice fel de teama de a fi prezenti conectati cu Dumnezeu.

Asadar, Omul nu are alta treaba pe aici decât sa învețe din propriile sale alegeri… E un proces in sine, e viata insasi.

Știi ce-am scris azi in jurnal? O singura fraza:
„Pana la urma viata nu e cine știe ce.”

Asta pot afirma după ani buni de învatare din propriile alegeri, experimentand consecintele lor. Acum pare simplu. Acum vreo 15-20 de ani mi se părea de nesuportat.
Azi le iau pe toate așa cum sunt… Pana la urma, viata nu e cine știe ce. Trăiesc acum, chiar acum, când impartasesc cu cea mai buna prietena a prietenei mele câteva gânduri. Oneste, cel putin din punctul meu de vedere.
Te îmbrățișez cu drag, prietena a prietenei mele.

Apoi i-am trimis acestei fete de azi dimineata care se destainuia pe facebook filmuletul de pe pagina mea, cel cu calugarul care vorbeste despre frici. Despre faptul ca ele sunt in mintea noastra, dar nu sunt reale, fricile nu resprezinta realitatea lui ACUM. Fricile sunt fie legate de trecut (stocate in memoria trecutului nostru) fie despre un viitor care nu exista…. Asadar, trecutul si viitorul reprezinta iluzia in care alegem sa traim…Preotul care vorbeste pe fimulet numeste aceasta iluzie nebunie…

Dupa ce a vazut filmuletul femeia care a scris azi pe Facebook a ales sa-mi scrie imediat speriata: „asta ne face nebuni! „. Era indignata.

Concluzia mea, pe ziua de azi ar fi urmatoarea: ca, spre deosebire de prima femeie, care a inteles ca poate sa decida daca vrea sa fie depresiva sau nu, aceasta de azi a ales ca inca mai are nevoie sa creada in propria ei iluzie, a trecutului sau a viitorului ei. Cu alte cuvinte, a ales sa (mai) sufere.

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons