Eu in prezent

In urma cu patru ani m-am nascut din nou si de atunci ma nasc in fiecare zi, alta, cu fiecare zi mai constienta de menirea mea in aceasta lume.

Altfel spus, constiinta mea extinsa s-a trezit la o altfel de viata, intr-o zi cand  obosita sa traiesc mintindu-ma, m-am lasat sa mor. Obosisem sa lupt in propria viata, folosind ca arme de lupta o multitudine de mecanisme de aparare, atac, sau evitare, impotriva a ceea ce simteam ca nu era in acord si armonie cu fiinta mea.

Atunci am inteles ca doar ego-ul era cel care se opunea vietii, existentei mele cu totul. Ego-ul, insa, este doar o constructie mentala in care se afla toate fricile noastre.

De mai bine de patru ani am ales sa fiu fericita, sa-mi las inima sa iubeasca, sa daruiesc semenilor mei cateva carti – pana acum trei la numar – prin intermediul carora impartasesc celor care-mi citesc cartile si tuturor celor cu care ma intalnesc, revelatiile traite in aceasta stare treaza, constienta de ceea ce suntem cu toti ; suntem fiinte superioare, constiente de sineele nostru comun, suntem spirite vii, libere sa alegem in mod responsabil sa fim asa cum vrem sa fim. Insa, avem datoria morala, umana, sa fim responsabili de ceea ce transmitem, de faptele noastre, pentru ca doar acestea sunt singurele care vorbesc, fara cuvinte, despre ceea ce suntem. Faptele noastre sunt singurele care raman dupa ce noi, atunci cand noi, cei de azi, n-o sa mai fim pe aici.

De doi ani am ales sa inchid cabinetul de psihologie si sa ma dedic in exclusivitate scrisului.

Procesul de autovindecare, autodevenire permanenta prin constientizare si iertare, prin care eu ma nasc in fiecare zi alta, este continuu. Astfel eu pot sa scriu carti despre toate aceste etape ale re-nasterii, ale evolutiei mele spitrituale, daruind astfel iubire autentica semenilor mei.

Prin cartile pe care le scriu pot darui semenilor mei un alt gen de ajutor, ceva mai consistent, care se indreapta catre mult mai multi oameni, decat o puteam face lucrand cu pacienti in mod individual la cabinet.

Prin intermediul cartilor mele le pot comunica celor pe care-i iubesc – cititorilor mei – idei despre etapele de trecere, de evolutie si schimbare a perceptiei si viziunii mele despre viata, despre metodele personale descoperite in meditatie si respiratie, ca autodisciplina a mintii. Prin aceste metode simple de purificare a mintii, intru in legatura cu Inteligenta divina care ne locuieste pe toti la fel, ca fiinte constiente de sinele colectiv, intr-o constiinta extinsa, comuna.

Constiinta, mereu treaza  in momentul acum, ramane singura forma prin care procesul vindecarii si evolutiei spirituale este ireversibil, pentru ca astfel are loc topirea firicilor noastre existentiale. Cu alte cuvinte, omul se vindeca treptat, zi dupa zi, cu rabdare, de toate credintele false, de convingerile rigide si tiparele mentale gresite, cele pe care oamenii le pun in joc in vietile lor – bantuite de frici inconstiente – in mod automat. Aceste credinte false au fost dobandite prin imitatie, dintr-un mediu extern ostil si care, in prezent, in aceasta epoca, se dovedeste profund nedrept, imoral, chiar inuman.

Ne-a fost daruita o singura viata aici, o existenta si un destin unice ca indivizi, insa traim cu totii intr-o constiinta colectiva planetara, de aceea avem datoria de onoare de a ne indeplini menirea fiecare, ca spirite libere si responsabile de propriul destin, in singura viata constienta, cea care se afla pentru fiecare, intre doua granite – nastere si moarte – ca singura viata traita in lumina constiintei de sine.

Voi continua sa daruiesc semenilor mei iubirea nesfarsita, constientizata cu fiecare bataie a inimii mele acum, aici, in acest prezent, caci intre cele doua intunericuri ale mele, dinainte de a ma naste si dupa ce nu voi mai fi pe aici, am aflat ca exista o singura lumina, cea a constiintei de acum si aici, in acest prezent etern.

 

Din aceeasi iubire nesfarsita pentru semenii mei,

Gigi Ghinea,

un spirit liber, constient de puterea divina a iubirii din inima noastra, a tuturor spiritelor libere de pe aceasta planeta.

_________________________________________________________________________________________________________

 

Eu in 2012

In cea de-a doua carte pe care am scris-o, „Iubirea care vindeca”, vorbesc despre procesul meu de vindecare spirituala, care, odata experimentat in propria viata, poate fi transmis si celorlalti, pentru ca el se clarifica in mine ca o metoda de lucru valabila pentru orice om care decide sa se vindece definitiv de nefericire.  In acest proces de vindecare, fiecare dintre noi isi poate descoperi, mai intai, toate fricile inconstiente, cele care ne mentin intr-o inchisoare a mintii si care se manifesta in afara noastra in diverse  forme. Sintetizand, pe scurt, atunci cand se teme, omul sinte nevoia sa se apere sau sa atace, iar acest proces dezvolta in ego-ul individului dorinta de control al realitatii. Considerand ca poate detine controlul, singurul sentiment pe care acesta il manifesta in afara lui este ura de sine inconstienta, si nu iubirea de el insusi, asa cum ar fi natural.

Ura de sine inconstienta a oamenilor, la care ma refer, poate fi observata, in general, in sentimentele negative distructive, care ne otravesc sufletul: intoleranta, violenta de toate felurile si la toate nivelurile, criticile vehemente la adresa celuilalt, ostilitatea care mocneste pretutindeni, neincrederea si nesiguranta oamenilor, dar mai ales, in fenomenul psihosocial pe care l-am numit generic „instrainarea omului de el insusi”, despre care se tot vorbeste de atatia ani.  Instrainarea fiintei umane de ea insasi reprezinta de fapt, separarea de esenta ei divina, de natura ei buna si iubitoare.

Personal, consider ca suntem aici, pe pamant, ca sa fim fericiti si iubitori, si nu nefericiti, ca victime inocente ale propriilor noastre vieti. Avem o singura menire in aceasta existenta: sa fim buni, generosi si iubitori, mai intai cu noi insine, pentru ca apoi, sa putem darui tuturor din ceea ce avem deja. Pentru ca nu poti darui ceva, daca nu esti constient ca ai acel ceva. La fel cum nu poti vindeca ceva, daca nu esti constient ca e ceva de vindecat.

Indiferent de modul in care ne percepem problemele si cat de numeroase sau diverse ar parea, se pare ca exista o singura problema a existentei umane, de vreme ce, odata ce una pare a fi rezolvata, constatam ca apare alta. Indiferent cate dorinte am avea pe parcursul unei vieti, se pare ca fiecare dintre ele, odata satisfacuta, lasa loc alteia. Oricum am rezolva problemele si oricate dorinte am reusi sa ne satisfacem, observam ca ramane mereu un gol, o lipsa, o gaura imensa care cere sa fie umpluta. Omul, in inconstienta lui, o umple, de fiecare data, cu ceva la indemana, cu mancare in exces, cu alcool, cu droguri, cu medicamente, cu obiecte de valoare, cu proprietati, cu averi imense, dar mai ales cu… disperare! Cautam sa umplem golul cu ceva din afara noastra, iar tot ce este in afara noastra, capata o forma materiala.

Tot intr-o forma materiala, pentru ca se refera la ceva ce credem ca obtinem din afara noastra, sunt iluziile cu privire la ceilalti oameni, despre care credem ca ar trebui sa ne umple golul din interior. Proiectandu-ne in afara nevoile, facem posibila aparitia atasamentelor de copii, de parinti, de iubiti, de prieteni, de partenerii nostri, in general. Astfel, sunt create dependentele oamenilor de orice si oricine, la care se aduga una dintre cele mai distructuve si periculoase, dependenta de putere asupra celorlalti. Aceasta din urma, se practica prin dominatia banului pe planeta.  Cu alte cuvinte, cei care sunt dependenti de putere, asociaza puterea cu numarul banilor pe care-i castiga. La o analiza lucida, oricare dintre noi am putea constata, ca atunci cand ceva e distructiv, acel ceva are la baza o dorinta legata de bani sau de o forma materiala, existenta doar afara sinelui nostru autentic

Pe scurt, devenim prizonierii dependentelor noastre, toate avandu-si sediul si sursa in mintile noastre, cele care realizeaza, in fapt, perceptia noastra despre noi insine. Vorbesc aici, despre ego, ca structura mentala, care reprezinta imaginea fiecaruia despre el insusi. Ego-ul va considera intotdeauna ca este separat de ceilalti oameni. Separarea de semenii ei, de unica sursa a iubirii, care exista in fiecare dintre noi si cu care suntem conectati la divinitatea universala, creaza fricile inconstiente ale fiintei umane, cea care alege sa traiasca in afara ei, in lumea formelor materiale.

Vindecarea in iubire presupune doar constientizarea acestui unic adevar, si anume acela ca nu suntem una cu gandurile noastre, ci fiinte dotate cu o putere interioara de a alege cine vrem sa fim. Din acest punct de vedere, suntem asemenea si suntem iubire. Suntem propriii nostri creatori si putem alege constienti sa fim astfel. Suntem creati de acea putere divina care misca planetele, iar energia picurata in fiecare dintre noi la aparitia noastra pe acest pamant este, la fel, o putere divina care asteapta sa se creeze pe sine, asemenea celei care ne-a creat. Nu mai e nici o indoiala, cel putin pentru mine, ca acceptand acest adevar, ca o schimbare fundamentala de paradigma, eu am reusit sa inteleg in ce directie sa privesc si unde sa caut fericirea. Se intelege, ca investigatia s-a petrecut in interiorul meu, si nu in afara mea, asa cum ma iluzionasem o vreme.

Am inteles ca nefericirea mea poate fi vindecata doar daca decid sa accept, nu doar in teorie, ca fericirea este deja in mine si ca ma ratacisem de mine insami, cautand-o in afara mea. Atunci am inteles, ca toate atasamentele mele de formele materiale erau create de ego-ul meu, doar ca sa ma apare de fricile mele, si ca, toata viata mea de pana atunci, se desfasurase intre iubire si ura. Pentru ca nefericirea mea s-ar fi putut descrie in rezumat, drept o confuzie prelungita in a nu ma putea decide, daca ma iubesc sau ma urasc. Asa se face, ca atunci cand am decis sa fiu fericita, am descoperit si iubirea de mine insami neconditionata, pentru ca, odata eliberata de frici, nu mi-am mai conditionat iubirea, ci am lasat-o sa fie.

Iubirea exista in noi toti la fel, si urmeaza doar sa constientizam, ca suntem iubire, prin exercitii de focalizare a propriei existente in prezent, prin respiratie calma timp de cateva minute. Trebuie doar sa ne amintim ca suntem in lume, dar nu suntem lumea.  Iar, daca o teama, de orice natura, isi face aparitia in mintea noastra, e nevoie, la fel, sa ne amintim o singura fraza valabila ca adevar: ” Eu sunt si ma bucur ca sunt”! De aici incolo, mai e de acceptat doar ca esti in fiecare clipa altul/alta si ca singura constanta a existentei tale este schimbarea. Asa ca, lasa-te sa fii, sa curgi. Nu opune rezistenta la ceea ce este. Doar opozitia la ceea ce este – pentru ca n-ai vrut sa vezi adevarul- te-a facut nefericit.

Acum stiu, ca acolo unde este iubire nu poate exista nici frica, nici furie, nici indoiala. Iubirea de sine ne elibereaza de toate conditionarile invatate ale mintii, ea coboara in inima si ne conecteaza cu sursa acelei puteri universale care ne ofera fiecaruia puterea de a fi deopotriva, buni, iubitori, generosi si compasivi unul cu celalalt.

Fireste, descrierea procesului de vindecare definitiva, a noastra de noi insine, a fost facuta aici succint. In terapie, la cabinet, etapele vindecarii pot fi mai usoare sau mai dificile, in functie de etapa de evolutie a ficarui individ in parte. In mare, ele se refera la nivelul in care ne percepem sau ne constientizam fricile, vinovatia, ura de sine si modul in care le manifestam in afara noastra, proiectandu-le asupra celolalti. Desigur, una dintre etape si poate cea mai dificila, este cea a iertarii, in care, nu iertarea celorlalti este esentiala, ci iertarea de sine, pana in punctul in care, fiecare ajunge sa constate fericit, ca nu e nimic de iertat.

Pana la urma, suntem pe cont propriu si, nimeni nu e vinovat de nefericirea noastra!

Gigi Ghinea -la 20. 02. 2012

_________________________________________________________________________________________________________

 

Eu in 2010

Acesta nu este un C.V. caci nu vreau sa ma angajez, iar chestia cu “angajamentul” e o treaba mult mai serioasa decat ne putem inchipui – este doar o prezentare a mea, asa cum ma simt eu in 2010.

In urma cu cativa ani cochetam cu ideea ca mi-ar trebui un “exploatator” In sensul bun (daca termenul are si un sens bun si, iata ca are!), adica un om care sa “ma vanda”. Desi suna ciudat, ma incanta termenul, nu numai pentru ca este la moda, dar in societatea de azi, chiar reprezinta esentialul mersului vietii.

Pentru mine, a ma lasa “vanduta” si, in sensul bun, “exploatata”, inseamna doar a darui cu onestitate si entuziasm ceva din ceea ce stiu si sunt, in acest stadiu al vietii mele.

Ceva din ceea ce am dobandit, mai intai cu truda si putina incrancenare, iar apoi, in ultimii 10 ani cu detasare si incantarea de a descoperi psihicul sau sufletul uman in toata complexitatea si frumusetea sa. Am experimentat pe propria-mi piele si in propria viata (care nu este diferita de a dvs.) cum e sa te urasti fara sa constientizezi ca asta faci, cum e sa ai resentimente fara sa stii ca asa se numesc emotiile negative reprimate pe care te temi sa le exprimi, ce inseamna si cat de numeroase sunt fricile noastre. Fricile nostre pe care le-am putea enumera pe cel putin doua pagini.

Dar cel mai frica mi-a fost – evident fara sa stiu ca mi-e frica! – atunci cand am devenit parinte. Si, daca pana atunci, imi traiam viata uitand pe drum intrebarea cheie “cine sunt eu?”, in acele momente dificile intrebarea s-a ivit insistent si aproape cu obstinatie cerand un raspuns. Responsabilitatea conditiei de parinte era o stare sufleteasca noua si mult mai profunda decat toate celelalte stari sufletesti pe care le traisem pana atunci.

Intr-o noapte, cand bebelusul meu avea cateva luni si s-a imbolnavit pentru prima oara, m-a cuprins o panica inexplicabila – pana atunci respectasem cu strictete sfaturile din carti – si atunci mi-am dat seama ca intamplarea (acum stiu ca sunt doar intamplari ale vietii) ma depasea. Am avut prima revelatie, nascuta din suferinta, evident. Am inteles cu claritate, ca nimeni nu ma invatase sa fiu parinte. Ca, pe langa instinctual matern incontestabil, pe care-l aveam – simteam cu toata certitudinea iubirea neconditionata pentru copilul meu – aveam nevoie sa invat sa fiu o mama suficient de buna. Ca nu exista mama sau parinte perfect si ca aveam nevoie sa ma impac cu acest gand.

Din acel moment a inceput travaliul meu (care continua si azi) de a ma impaca senina cu mine si cu lumea. Efortul constient dar relaxat de a raspunde cat mai sincer la intrebarea “cine sunt eu” in fiecare moment al vietii mele, incercand sa imbin armonios rolurile pe care le indeplinesc: de sotie, de mama, de psiholog, de prieten, de fiinta sociala.

Saptamana aceasta, deloc intamplator!, fiul meu implineste 16 ani. Tot in cadrul prezentarii mele cred ca pot sa va mai spun un singur lucru.  Zilele acestea am primit cel mai frumos dar pe care-l poate primi o mama: baiatul meu mi-a marturisit cu vorbe (ceea ce e mult pentru un adolescent!) “Ce norocos sunt ca tu esti mama mea!”

Iar acum pentru cei care nu gusta acest gen de prezentare mai pot adauga sec:

Am terminat facultatea de psihologie dupa 1990, cand a fost reinfiintata si am avut sansa sa-i am ca profesori pe unii dintre cei mai buni dascali de la noi. Poate nici acest lucru n-ar fi contat la pregatirea mea, daca n-as fi urmat cursurile facultatii cu cea mai sincera pasiune si credinta, astfel incat, pe langa scoala, am citit enorm.

Mi-am luat licenta cu tema “Despre moarte” si o sa vedeti cat de important este sa accepti ca si ea, moartea, exista. Iar viata noastra se desfasoara cu precizie intre doua intamplari necontrolabile dar sigure: nasterea si moartea.

Am intrat apoi in formare psihanalitica freudiana cu cei mai renumiti psihanalisti de la noi, pentru a-mi vindeca ranile, care fusesera acolo, undeva si nu voiam sa stiu de ele….

In acelasi timp m-am inscris la masterul de psihoterapie analitica jungiana (C.G. Jung), primul master de specialitate aparut la noi si am continuat formarea in aceasta orientare care depasea limitele biologizante ale lui Freud, incercand sa ma inteleg si sa ma desavarsesc spiritual. Disertatia de la terminarea acestui master s-a numit (deloc intamplator! Din nou!) “Suferinta care maturizeaza” si a fost construita pe baza tehnicilor de interpretare a viselor, in maniera jungiana, diferita de interpretarea viselor a lui Freud.

In paralel, pentru ca profesia de psiholog nu era inca recunoscuta in cadru oficial ca meserie, am facut practica si voluntariat in clinici de psihiatrie si multe alte cursuri postuniversitare pentru pregatirea mea in alte tehnici moderne de psihoterapie, numite generic “psihoterapii scurte”. In tot acest timp citeam, citeam, citeam si citesc si-n ziua de azi… Asa cum unii sunt dependenti de mancare, alcool sau cumparaturi, eu sunt dependenta de citit.

Primul atestat profesional l-am obtinut cu greu de la ministerul sanatatii, pentru ca psihologii inca nu aveau un colegiu al lor care sa-i recunoasca. Legea psihologului zacea in Parlament de ani buni si nimeni nu considera ca e importanta “pentru tara”.

Pasiunea si credinta in profesie care nu m-au parasit niciodata m-au ajutat sa patrund in mass-media – am scris la ziare si reviste, am aparut in multe emisiuni la mai toate televiziunile de la noi, la radio, am tinut prelegeri, seminarii cu elevi de liceu si multe alte activitati profesionale, fapt care mi-a fost de mare ajutor, pentru ca, doar practicand in toate formele si domeniile posibile intr-o viata, inveti meseria de psiholog.

In prezent detin un cabinet privat si doua atestate profesionale eliberate in sfarsit de Colegiul psihologilor din Romania, infiintat in 2002,  am un sertar intreg de diplome, dar care azi, pot spune cu certitudine, ca nu conteaza deloc. Nu mi le cere nimeni, nici nu le arat. Ma arat doar pe mine, asa cum sunt, cu onestitate si cu acelasi entuziasm, care nu m-a parasit nici o secunda. Entuziasmul de a ma descoperi pe mine ca om, apoi cu bucuria de a darui din ceea ce stiu in acest stadiu al vietii mele. Pentru ca, evident, vor urma altele.

Gigi Ghinea -psiholog

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 11th, 2014

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog