Acesta este un text neînsoţit de vreo imagine. Citeşte-l până la capăt.
Orice om inteligent va înţelege sensul lui corelând cele patru principii noi de viaţă pe care vi le voi oferi azi în acest text.
Ele se înscriu perfect în noua paradigmă de gândire pe care ar trebui s-o adoptăm în acest prezent crucial, dar nu este altceva decât acea atitudine umană la care au făcut apel marii maeştri spirituali din toate timpurile.
Aşadar,
Fii tu schimbarea care doreşti să se petreacă în lume!

Urmează „Cele patru legăminte” redate pe larg în cartea cu acelaşi titlu scrisă de Don Miguel Ruiz, (editura Mix); le voi enumera pe scurt aici, dar le numesc principii de viaţă pe care le putem folosi în relaţionarea cu celălalt:

„1. Fiţi impecabili în tot ceea ce faceţi.
Rostiţi numai adevărul. Spuneţi numai ceea ce gândiţi. Nu folosiţi cuvintele pentru a vă critica pe sine sau pentru a-i bârfi pe cei din jur. Folosiţi-vă de puterea cuvântului pentru a răspândi adevărul şi iubirea în lume.

2. Nu luaţi nimic la modul personal.
Nimic din ceea ce fac alţii nu vi se datorează. Cuvintele şi acţiunile celor din jur sunt doar o proiecţie a propriei lor realităţi, a visului lor personal. Dacă vă veţi imuniza în faţa opiniilor şi a acţiunilor celorlalţi oameni, veţi evita foarte multă suferinţă inutilă.

3. Nu faceţi presupuneri inutile.
Descoperiţi curajul de a pune întrebări şi de a exprima ceea ce doriţi cu adevărat. Comunicaţi cât mai clar cu putinţă cu ceilalţi oameni, pentru a evita astfel neînţelegerile, tristeţea şi suferinţele inutile. Acest legământ este suficient în sine pentru a vă transforma radical viaţa.

4. Faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în putere.
Potenţialul maxim al omului se schimbă în fiecare moment; de pildă, într-un fel veţi acţiona atunci când sunteţi sănătos şi în alt fel atunci când sunteţi bolnav. Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în putere şi veţi evita astfel auto-acuzaţiile, abuzul de sine şi regretele.” (Don Miguel de Ruiz, Cele patru legăminte. Ghid practic, ed. Mix)

Dacă ai citit până la capăt, ai corelat cele patru legăminte şi ai decis să ţii cont de ele, foloseşte-le drept principii de bază în drumul tău evoluţiv ca sine autentic în lumea din care faci parte. Dă mai departe mesajul acesta. Astfel vei răspândi iubirea în lume, fără nici un efort. Esti doar generos, aşa cum ar trebui să fim toti pentru a crea o lume mai bună împreună.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 29th, 2016 , .
Scrisoarea în care răspund unei astfel de cereri
Dragă Sorin,

Nu ştiu care este motivul real pentru care-mi scri. Oare te-ai uitat pe internet/facebook, site-ul meu personal www.gigi-ghinea.ro şi te-ai edificat în legătură cu modul în care am evoluat? Ori cine sunt (percepută de ceilalţi) Căci cine sunt, eu nu stiu. Ştiu doar ce sunt: un spirit de lumină şi energie. Atât.
Sau e-mail-ul tău este (aşa ca multe altele) doar o metoda de promovare „agresiva” aşa cum se practică azi?
Tot ce cred ca am şi nu-mi poate lua nimeni este onestitatea, luciditatea, conştienţa existenţei mele pe aici.
Am ajuns la concluzia (tristă pentru unii, dar realistă pentru mine) că nu avem nimic, dar absolut nimic de câştigat îin această lume – în afară de câştigul inestimabil reflectat în conştienţa  sinelui autentic conectată la conştiinţa cosmică a lui Dumnezeu – aşa cum nu avem nimic de pierdut. Venim şi ne întoarcem din acelaşi punct necunoscut, un loc despre care ne place să credem căa e minunat şi unde ne vom putea odihni in pace. Nu ne îimpiedică nimeni să credem acest lucru. Aceasta este credinţa mea.
Dar, pentru ca am învăţat/exersat/practicat timp de mai mulţi ani onestitatea (cum nu am nimic de pierdut), pot să-ţi spun următoarele:
Am momente în care îmi spun că aş avea o misiune pe aici şi atunci încerc să mă conectez la o realitate din afara sinelui meu autentic. Aşa se face că fiind pe facebook am văzut reclama acestui program de dezvoltare a potenţialului şi am dat clic. Am citi, am mers mai departe cu înscrierea  (ca o joacă)  şi mi-am zis, „hai să văd dacă nu sunt şi ăştia nişte oameni care încearcă să „facă bani” din disperarea oamenilor?” (cred că ai învăţat regula de bază în comunicare: „nu lua persoanl ceea ce spun ceilalţi”)
Astfel au început să curgă e-mail-urile, filmuleţele de la voi… Nu am urmarit de la început ce se întâmpla, uitasem. Însă într-o zi (aceasta adresă de e+mail e una privată) am deschis şi am vazut zecile de e-mail-urile însoţite de filmuletele explicative ale lecţiilor predate de maestrul vostru in comunicare, dezvoltare, formare… etc.
Am deschis unul la întâmplare, era exact cel de care aveam nevoie îin acel moment, cel care îmi vorbea despre modul în care mă evaluez raportată la societatea actuală. Parcă vorbea cu mine personal.
Încă nu eram convinsă că vreau să mă înscriu. Îmi ascult adesea instinctele bune (cele ale condiţiei de copil, care vin din locul în care nu există frici). Nu doream. Adultul din mine, sceptic, cel al zilelor noastre, a intărit refuzul: nu ai bani. Oamenii aştia nu fac nimic pe gratis (desi filmuleţele pot fi urmărite şi nimeni nu mi-a cerut nici un ban, ele au continuat să vina. Mulţumesc mult). E normal, mi-am zis, aşa se procedează azi, e firesc, aşa funcţionează lumea aceasta, cu legile ei absurde.
Instinctul meu cel mai curat este acela că există o lume şi pe pământ, nu doar în cer, în care oamenii trăiesc fericiţi fără griji, fără probleme de genul: o problemă de bază, acută, a celor care trăiesc conectaţi la realitatea socială a prezentului actual este: dacă am destui bani să-mi plătesc facturile curente, toate taxele şi impozitele calculate de un stat (ticălos) care-mi promite fericirea doar dacă fac bani cu care
s-o  plătesc, s-o cumăpar (pe ea, pe fericire) Eu spun însă următoarele: acesta este un stat planetar care m-a furat îin toată existenţa mea, m-a minţit (iar eu o vreme l-am crezut), însă în prezent sunt conştientă că plătesc financiar (emoţional ştiu eu ce am de plătit şi mă supun legilor universale ale lui Dumnezeu) „găurile”, averile celor care au destabilizat acest univers cu bună ştiinţă. Nu mai vreau să mă alătur corului celor nervoşi furioşi al celor care doar se revoltă însă se supun în continuare unei societăţi capitalist/consumeriste care distruge natura, planeta şi pe noi toţi.
Acesta este motivul pentru care nu voi începe alte cursuri de formare (am facut asta timp de 10-15 ani) în coaching sau alte bazaconii.
După ce ies la pensie (dacă o mai apuc) plec undeva departe ca să scriu cărţi, toate cărţile pe care nu am apucat să le scriu… Să scriu despre aceasta iluzie în care credem cei mai mulţi dintre noi, despre aceasta zbatere inutilă în frici şi minciuni care ni se tot livrează din toate sursele, pe toate canalele de comunicare.
Deci, nu am nimic de construit ca edificu pe pamant, nu-mi aparţine nimic material. Tot ce pot să creez sunt eu însăami, (sunt femeie) şi opera mea dintr-o existentă efemeră pe aici, cât o clipă de eternitate. Lucrarea aceasta de evolutie, trezire, maturizare, înţelepţire (sunt încă pe drum, iar totul pentru mine este doar acum, acest moment) trebuie scrisă, iar sufletul meu vrea să fie liber.
Nu am bani să mă înscriu la cursurile voastre, însă nici nu fac nimic în plus că să-i obţin; i-aş da pe lucruri, pe facturi umflate, nerealiste, pe taxe şi impozite care produc dezechilibrul dintre cei săraci şi cei bogaţi… iar lumea merge într-o direcţie greşită.
Dacă mă întrebi pe mine, cred că singurul lucru pe care-l pot face (fără să-mi propun, fără să mă străduiesc în vreun fel să fiu ceva ce nu sunt), un lucru  care să reprezinte ceva bun şi consistent pentru semeni, este să găsesc cu adevărat curajul de a renunţta la civilizaţie şi de a mă retrage acolo unde există oameni liberi, care trăiesc împreună în pace cu natura, fără s-o agreseze, într-o simbioza perfectă cu legile universale, legile divine. Acolo unde nu e nevoie de bani ca să fii. Acolo unde nu exista orgolii, unde e pacea pe pământ.
Deocamdată pacea există doar în sufletul meu, în afara mea învăţ încă să mă descurc în mijlocul unei metropole a lumii „civilizate” care funcţionează în baza unor legi ale discriminării, ale diferenţelor dintre oameni pe criterii greşite, inumane, o lume bolnavă deja,  dar alimentată continuu de frici.
Îţi doresc toate cele bune, mulţumesc frumos pentru intenţia de a mă alătura echipei voastre.  Iar dacă o să aveţi în continuare bunăvoinţa (după acest refuz al meu în scris) să-mi mai trimiteţti filmuleţe am să le văd cu plăcere, apoi le voi da mai departe. Poate altii se vor simţi ajutaţi de ele şi se vor înscrie la aceste cursuri… De pildaă, chiar azi am dar shere filmuleţului despre Oglinda, mi se pare foarte relevant…
Există destul de mulţi oameni care-mi citesc cărţile, de aceea ceea ce scriu sau ofer lumii, prin gândurile scrise sau rostite, este bine primit. Pot face lucrul acesta pentru cei care doresc sa înveţe lucruri utile despre sine, pentru cei care vor rămâna în continuare ancoraţi în civilizaţie, pentru că, fără doar şi poate, în această lume se învaţă cea mai consistentă lecţie a oricărui individ venit pe pamânt: lecţia suferinţei. Eu mi-am învăţat-o pe-a mea şi am decis acum 5 ani că nu e nevoie să suferim. Că nu am venit aici pentru asta.
În lumea civilizată însă oamenii deşi sunt revoltati, ei continuă să adopte legile ei ca să sufere… Este alegerea fiecăruia. Eu am expus-o pe-a mea.
Multumesc, încă o dată pentru invitaţia scrisă. Succes în tot şi toate. Doamne-ajută-ne pe toţi să ne găsim lumina prin conştiinţă! Gigi Ghinea
Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 19th, 2016 , .

Tare ne-am mai ratăcit de noi înşine, ne-am separat de Dumnezeu falsificându-ne, îndepărtându-ne de propria noastră natură, căutându-ne în afara noastră, acolo unde nu suntem.

 

Rolul femeii în societatea actuală.

 

Femeia este inima, centrul iubirii Christice, iar trezirea conştiinţei divine în femeie este cheia vindecării noastre ca specie umană.

 

Cu trezirea însă stăm mai prost, dar suntem pe drumul cel bun…. Sunt speranţe.

 

Rolul femeii, ca natură divină, are în prezent o importanţă capitală.

Nu vorbesc aici despre un rol însuşit în mod nefiresc de femeia modernă a societăţii capitalist/consumeriste (care se devoreaza pe ea insăşi din egoism), de femeia/ bărbat/ reprezentată prin clișeul „femeia puternică” printr-o agresivitate manifestată ca lider la nivel instituţional, prin instrumentele raţiunii, specific masculine. Pentru că sub acest aspect avem de-a face cu o luptă dintre femeie si bărbat, o luptă inegală din care nimeni niciodată nu castigă nimic de valoare. Lupta nu are nici un efect in planul creaţiei. Lupta dezbină, distruge, nu construieste nimic.

 

In această scurtă expunere incerc să subliniez un rol al femeii, care devine din ce în ce mai necesar societăţii şi lumii în care trăim cu toţii şi de care suntem cu toţii responsabili,

Încerc să dezvălui necesitatea rolului femeii din perspectiva unui firesc al lucrurilor, un acel ceva ce ne scapă printre degete în graba noastră de a demonstra că suntem femei „puternice”, consumând energie inutil pentru a domonstra că suntem ceea ce deja suntem de la Dumnezeu.

A demonstra că eşti ceea ce e de la sine înţeles că eşti a născut comportamente şi manifestări ridicole, prostești, de-a dreptul inumane. Falsificarea naturii umane se vede la fiecare dintre noi care încearcă să pară ceea ce nu este.

 

Incerc sa vorbesc despre natura nostra, despre ceva ce suntem deja, fără să fie nevoie de artificii, de măşti inutile. Nu avem nevoie să demonstrăm nimic.

Vorbesc aici despre ceva ce am uitat pur şi simplu să fim, despre natura feminină divină, dar si despre importanţa revenirii femeii la natura sa.

Importanta revenirii femeii la natura ei prin iubire şi iertare de sine, devine din ce în ce mai necesară pentru societatea actuală.

Dacă noi, femeile, vom re-învața să iubim necondiționat, prin credință Christică, vom reuşi să aducem pacea în noi înşine. Împăcarea cu sine, cu propria natură o putem apoi exprima în vieţile noaste de la sine, adică de la Dumnezeu. A nu te opune naturii tale ca esenţă divina este suficient, pentru a redeveni femeia autentica, Pentru a-ţi redobândi frumuseţea naturii tale de femeie.

 

Iertarea, deasemenea, face parte din natura feminină, iar iertarea este o binecuvântare a oricarei femei gata oricând (prin natura sa) să devină mamă. Naşterea este un moment divin, al creaţiei, in care iubirea necondiţionata re-naşte şi ea odată cu venirea copilului pe lume.

Prin copil femeia îşi amintește iubirea, iar iertarea copilului se petrece, firesc, de la Sine.

Precizez că acest Sine scris cu S mare este Dumnezeu, e sursa vieţii şi a iubirii nesfârşite, este inima care purifică orice gând de frică.

Influența adevăratei puteri divine, iubirea Christica, este manifestată de femeie prin însăşi natura ei… Printr-un firesc al lucrurilor.

Femeia este inima, motorul alimentat cu iubire pură, cu energia vitala. De aceea, femeia/inimă devine centrul vieţii din care se revarsă iubirea către celălalt….Iar celălalt se poate reflecta în femeie ca îintr-o oglindă curată, clară. O oglindă a realitatii. Bărbatul este raţiunea dar îşi poate lua lumină din iubirea necondiţionată a femeii, atunci cănd raţiunea îi este întunecată de frică. Îşi poate găsi liniştea si pacea în privirea şi sufletul femeii…

Armonizarea lor insa, barbat cu femeie, ca părţi ale unui întreg – anima si animus, Yin si yang, plus şi minus (cei doi poli care se atrag) – pentru ca cei doi sa devină una, o singură fiinţă, este o sarcină iniţiată de femeie, prin intenţie, dedicaţie şi credinţă. De la femeie pleacă totul… de aceea fiecare fiinţă primeşte ceea ce dăruieşte.

Acest lucru poate deveni un angajament ferm faţă de sine însuşi. Este o călătorie spre interiorul fiinţei, spre natura noastra divina, acolo unde se află esenţa creaţiei noastre.

Nu e nevoie de promisiuni. Este un legământ divin al fiecărei femei cu sine, o responsabilitate de onoare a omului conştient de întreaga lui putere de a fi, pe  calea evoluţiei noastre ca specie umana.

 

Caci tare ne-am mai ratăcit de noi înşine, ne-am separat de Dumnezeu falsificându-ne, îndepărtându-ne de propria noastră natură, căutându-ne în afara noastră, acolo unde nu suntem.

 

 

Din păcate, realitatea prezentă este una foarte distorsionată. Un motiv in plus, faţă de multe altele pe care le tot dezbatem, este şi acesta al distorsionării rolurilor noastre, într-o societate care funcţionează pe baza fricilor oamenilor, O societate alimentată cu frici, o societate care se tratează pe sine tot cu frici, se hrăneşte şi se întreţine din fricile oamenilor. Iar fricile sunt otravă. Otrava emoţională ucide, ne îndepărtează de adevăr, de sursa iubirii şi a vieţii. Îndepărtându-ne de adevăr ne îndepărtăm de natura noastra divina.

Se pare căa mai avem drum lung de parcurs pentru a evolua ca specie, ca o Civilizație cu adevărat umană. Pănă una alta, la o privire de ansamblu, arătăm ca niste falsuri…

 

Vestea bună este aceea că treaba începe în fiecare dintre noi şi cu fiecare in parte prin conştiinţa proprie, prin lumina conştiinţei lui Dumnezeu… Dezvrăjirea, purificarea minţii omenești de otrava Fricilor stocate în minte (într-o gândire primitivă, bazată pe ura de sine inconştientă proiectată în celălalt) ramâne treaba fiecaruia de facut, iar acest proces e de durată. Dureaza până când fiecare va deveni conştient de importanţa rolului său divin pe această lume. Conştient mai întâi de importanţa luminii din conştiinţa sa cosmică dăruită la naştere, dar care merită pusă la treabă, pentru a nu se irosi falsificându-se.

 

Eu, una, sper că lumea va deveni una mai buna cu oameni din ce în ce mai buni.

Mi-am inceput călătoria spre natura fiinţei mele de câţiva ani buni, am început treaba, sunt pe drumul curăţării, al purificării, al dezvrăjirii…

Şi mai sper că, dacă fiecare ne vedem de treaba noastră, lucrurile se pot schimba in bine. Iar dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, şi şi-ar face treaba impecabil, n-ar fi totul pierdut.

 

Armonia dintre noi ca specie umană, initiata si generată de iubirea feminină, prin tandrețe, căldură, îngăduinţă, iertare, ar putea aduce pacea pe planeta noastră. Toate aceste trăsături umane sunt parte din natura feminină. Sunt daruri pe care femeia le poate împărţi cu generozitatea-i specifică lumii în care trăieşte. Iar bărbatul le poate primi cu acea parte din el numită bunăvoinţă. Bunăvoinţa este adevarata putere masculina, cea care nu are nevoie de forţă ca să se manifeste în luptă. ( dar despre “Putere versus forţă” puteţi citi o carte memorabilă, cu acest titlu, scrisă de David R. Hawkins)

 

Femeia nu are de ce, nu are nici un motiv să caute aceste daruri în afara sa. Prin natura sa divina ea le-a primit pe toate la naştere. Rolul ei este să se exprime pe sine ca frumuseţe autentică feminină, să manifeste iubire în tot ceea ce face cu inima. Cu alte cuvinte, sa se exprime pe sine prin ceea ce este deja de la Dumnezeu.

Nu are nevoie sa caute ori sa ceara ceva. Ea are totul.

E suficient să dăruiască şi va primi exact ceea ce are ea nevoie ca sa fie. Femeie

 

 

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 16th, 2016 , .

Primul curs de cunoastere de sine, vineri, 12 februarie, 2016, ora 18, 00

Arta de a trai
– Calea spre libertatea pesonala
Viata este o opera de arta, iar tu esti artistul

– Ce este libertatea – cine sau ce esti tu?
– Dobandirea maiestriei de a fi tu insuti prin
– Intentie,
– Libertatea spiritului,
– A iubirii de a fi,
– Recunostinta

Cursul este format din doua module, care vor fi predate la distanta de o saptamana, vinerea, de la ora 18. Fiecare modul dureaza 2-3 ore, timp in care vor fi predate, doua si alte doua, saptamana urmatoare, patru noi principii de viata in arta de a trai azi in lume.
Costul intregului curs (cele doua module) este de 100 de lei.
Unul singur, costa 50 de lei (pe al doilea il puteti face in alte sesiuni)

Disponibile pentru aceasta saptamana, vineri, sunt doar 10 locuri.

Persoana de contact pentru inscrieri si detalii este Alina David,
Nr. de tel: 0726 378 000
Adresa: Bdul Alexandru Ioan Cuza nr 17, Intrarea Sagna nr 12
(Zona Metrou Piata Victoriei, Bdul Alex Ioan Cuza se face din calea Buzesti)

Va astept cu dragoste si bucurie. Vreau sa dau mai departe din ceea ce Dumnezeu mi-a oferit mie in dar.
Gigi Ghinea, un spirit liber, plin de iubire

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 8th, 2016 , .

 

Cineva se intreba dis de dimineata pe facebook: oare mai traieste cineva depresia asta de iarna (ce te faci ca urmeaza astenia de primavara…) asa cum o traieste ea?
Urmau cateva detalii despre starea persoanei… sunau ca niste „plangeri” adresate iubitului, sotului…sau cine stie cui, poate lui Dumnezeu…
N-am ce face si incep sa-i raspund.

Apreciez sinceritatea, deschiderea, curajul tau de a pune o astfel de întrebare pe Facebook. Aici lumea folosește masca cea mai frumoasa, aia care da bine la public. De o luna incoace eu sunt foarte activa pe Facebook si pot sa-ti confirm acum ca prea putini dintre cei care „comunica” aici sunt onesti. In fond, de ce ar fi?! Cui ii pasa cu adevarat decât de sine însuși?

Eu totuși o sa-ti răspund la întrebarea ta sincera. ( sper ca a fost una pornita dintr-o traire interioara sincera).
De pilda eu, când am asemenea stări, prefer sa le trăiesc in mine insami si sa le „discut” doar cu Dumnezeu. Mai multe detalii găsești pe pagina mea de facebook despre aceasta afirmatie.
Insa as vrea sa-ti spun o poveste. E una adevarata:

Acum vreo cativa ani am lucrat la cabinet, vreo câteva ședințe, cu o femeie. O pacienta, cum se spune, insa pentru mine acesti oameni care ma cauta stiu ca nu ma cauta pe mine intamplator, ci ca avem de invatat cate ceva unii de la altii. Aceasta femeie mi-a deschis mie ochii atunci.
Cand a venit la mine se afla intr-o astfel de stare depresiva, de blocaj emotional, pe care obisnuim s-o numim depresie. Depresia nu este altceva decat un cumul de frici care ne impiedica sa facem fatza vietii…
Personal consider acum ca aceste stari de cadere ne ajuta sa ne ridicam, ca ne ofera sansa sa ne ridicam mai puternici decat am fost ieri si sa mergem mai departe…
Cum spuneam, femeia despre care vorbesc acum a venit la cabinet doar câteva ședințe. M-am educat sa cred ca atunci cand oamenii aleg sa nu mai vina la terapie este alegerea lor, iar daca eu, terapeutul, consider ca nu au incheiat procesul de terapie, ei raman in mana lui Dumnezeu care are grija de ei.

După vreo 2-3 ani femeia aceasta despre care-ti vorbesc a invita-o pe sora mea la casa ei de la tara, erau colege de serviciu. Sora m-a întrebat daca nu vreau sa merg cu ea. După o scurta analiza „profesională” am ales curajoasa sa merg. Pe atunci inca eram prinsa in canoanele freudiene ale meseriei, care pretind ca nu avem voie sa dezvoltam relatii in afara cabinetului, (private) cu pacientii nostri. Freud a inventat reguli pe care el insusi le incalca. Era ceva similiar cu zicerea aceea a noastra, absolut prosteasca: „Sa faci ce zice popa si nu ce face popa!”

Desigur, cum am ajuns la ea acasa am întrebat-o pe fosta mea pacienta, cum se simte. Iată ce mi-a răspuns: „Gigi, știi ce-am învățat eu de la tine? Ca POT sa aleg sa fac o depresie doar daca vreau eu!”

Ei, Asta am învățat eu de la ea atunci. Nu e minunat?

Se pare ca doar omul poate sa aleagă in felul acesta. El are picurata in suflet, ca spirit de lumina, puterea constiintei de a fi in lume, dintr-o vointa cosmica, pe care-o numim Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a picurat omului la naștere puterea libertatii de a alege. Apoi in baza alegerilor sale Dumnezeu i-a dat omului puterea de a experimenta consecintele alegerilor sale. De aceea se spune ca avem ceea ce meritam sau ca primim si meritam ceea ce oferim.

Vezi tu, aici este cheia! tuturor lucrurilor. Exact in acest punct al procesului de intelegere a existentei noastre se afla momentul constient al alegerilor noastre. Aceasta este cheia evolutiei noastre ca spirite pe pamant, ca si in cer.

A intelege care este rostul sau sensul tau personal pe aici devine o chestiune de constientizare a alegerilor tale; caci unii aleg sa devină responsabili de propriile alegeri, iar alții sa continue sa sufere…
Asa cum nimeni nu e vinovat pentru nefericirea mea, la fel nu poate fi nimeni constient sau responsabil de fericirea pe care aleg sa o traiesc… chiar ACUM.
Doar omul insusi poate sa devina sau pur si simplu sa fie constient de alegerile sale…Intreaga viata este plina de consecinte si urmari ale alegerilor noastre. Suntem interconectati la o singura sursa de viata, de energie si lumina, insa constiinta este singurul instrument care ne lumineaza calea si ne ofera libertatea de a fi. De a fi acum, eliberati de orice fel de teama de a fi prezenti conectati cu Dumnezeu.

Asadar, Omul nu are alta treaba pe aici decât sa învețe din propriile sale alegeri… E un proces in sine, e viata insasi.

Știi ce-am scris azi in jurnal? O singura fraza:
„Pana la urma viata nu e cine știe ce.”

Asta pot afirma după ani buni de învatare din propriile alegeri, experimentand consecintele lor. Acum pare simplu. Acum vreo 15-20 de ani mi se părea de nesuportat.
Azi le iau pe toate așa cum sunt… Pana la urma, viata nu e cine știe ce. Trăiesc acum, chiar acum, când impartasesc cu cea mai buna prietena a prietenei mele câteva gânduri. Oneste, cel putin din punctul meu de vedere.
Te îmbrățișez cu drag, prietena a prietenei mele.

Apoi i-am trimis acestei fete de azi dimineata care se destainuia pe facebook filmuletul de pe pagina mea, cel cu calugarul care vorbeste despre frici. Despre faptul ca ele sunt in mintea noastra, dar nu sunt reale, fricile nu resprezinta realitatea lui ACUM. Fricile sunt fie legate de trecut (stocate in memoria trecutului nostru) fie despre un viitor care nu exista…. Asadar, trecutul si viitorul reprezinta iluzia in care alegem sa traim…Preotul care vorbeste pe fimulet numeste aceasta iluzie nebunie…

Dupa ce a vazut filmuletul femeia care a scris azi pe Facebook a ales sa-mi scrie imediat speriata: „asta ne face nebuni! „. Era indignata.

Concluzia mea, pe ziua de azi ar fi urmatoarea: ca, spre deosebire de prima femeie, care a inteles ca poate sa decida daca vrea sa fie depresiva sau nu, aceasta de azi a ales ca inca mai are nevoie sa creada in propria ei iluzie, a trecutului sau a viitorului ei. Cu alte cuvinte, a ales sa (mai) sufere.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 21st, 2016 , .
COPERTA
Stimata doamna,

Sunt prietena Madalinei si, pe scurt, mi-ati salvat viata. N-am sa va rapesc timpul acum cu versiunea lunga, mi-ar placea insa sa va multumesc intr-o zi strangandu-va mana. Sincer, mi-ar placea sa va imbratisez de fapt, asa cum o fac in fiecare zi in sufletul meu, chiar daca pare cel putin indraznet sa spun asta, asa, la un prim contact.
Nu pot sa-mi incadrez recunostinta intr-un corp de e-mail, am sa ma rezum la a va spune ca am primit prima dvs carte („Cum m-am vindecat de nefericire”) de la prietena mea de suflet. Ma simteam pierduta si m-am intalnit cu ea la o cafea. Venea de la Televiziune si avea in geanta cartea, pe care si-o comandase in urma unei emisiuni la care va invitase, si care tocmai ii sosise la birou. Mi-a zis „Citeste-o tu prima, ai mai mare nevoie de ea acum decat mine”. Si chiar daca este numai o saptamana de atunci si stiu ca am mult de lucrat cu mine – n-am fost niciodata o naiva si am inca un milion de intrebari – va spun cu mana pe inima ca m-ati salvat. Am citit de cand ma stiu kilometri de literatura de „dezvoltare spirituala” sa-i spun asa, in cautarea raspunsurilor mele. Am asimilat, am imbratisat sau am recunoscut in mine si in jur multe din ce-am citit. Insa cumva, abia acum simt ca m-am intors cu incredere, iubire si usurare catre mine, catre fericirea mea.
I-am recomandat Madalinei aseara cartea, filosofam asupra vietii, ne intrebasem una pe cealalta cum mai suntem, i-am povestit de carte si despre felul in care ma simt astazi si i-am marturisit: „Eu pe doamna asta vreau s-o cunosc si s-o imbratisez”. Din una in alta mi-a spus cu un zambet larg :”Nu mai cauta. Ai adresa ei pe facebook”.
Mai simt nevoia sa spun doar ca era a doua oara in viata mea cand o vedeam pe Madalina, m-am introdus ca fiind prietena ei cand am inceput aceasta mica epistola, prezumtiv poate pentru a scurta drumul catre dvs, printr-o cunostinta comuna si durata cunoasterii noastre, insa asta am simtit din momentul in care ne-am cunoscut, si cred ca atunci cand conexiunea vine din inima, nimic nu e gresit.

 Inchei aici, va imbratisez si va multumesc cu sufletul in mana. Daca-mi permiteti, candva anul viitor, am  sa va caut si as vrea sa va cunosc.
 Pana atunci, va doresc un sfarsit de an vesel si bun.

 

Respunsul meu:

Draga mea,
Am citit cu pielea de gaina scrisoarea ta, cu o emotie sincera, profunda, de recunostinta.
Am citit insa pe telefon, iar răspunsul meu acum va fi unul rapid si, din păcate, prea scurt. Merita unul mult mai detaliat si am sa-l scriu după amiaza când voi avea ragazul necesar pentru un răspuns pe măsura scrisorii tale.
Primul gând, insa, care mi-a venit in minte, a fost sa o trimit echipei de promovare a cartii de la editura, dar si PR-ului meu personal. Am primit sute, mii de scrisori de mulțumire de la cititori, de 5 ani încoace, de când am început sa public aceste carti, care contin mărturii oneste din propriul meu proces de purificare si cunoaștere de sine. Dar scrisoarea ta a fost una care m-a copleșit pana la lacrimi de fericire. Pentru ca nu cred ca exista mulțumire mai profund spirituala decat aceea de a afla, ca intr-o simpla existența trecătoare, poți schimba sau inspira viața unor semeni. Iar cele cateva ganduri sincere pe care mi le-ai scris sunt edificatoare.
Așadar, îți multumesc din inima aceasta plina de iubire, care simte azi sufletele bune ale oamenilor, mai clar, mai limpede decât orice minte care gândește. Inima simte, asadar, adevarul si sensul existentelor noastre pe aici. Acela de a fi impreuna.

Inima simte o alta inima asemenea ei si intelege rostul intalnirilor noastre pe aici cu acea claritate a ei, de dincolo de orice minte care judeca, fie ea chiar si mintea aceasta noua care se afla in plin proces de resetare, mai curata si  mai pura (macar) decât cea de ieri.

Inima si sufletul imi sunt azi radarele oneste ale fiintei, care detecteaza de la distanta inima si sufletul tau, draga mea Nora. Comunicam deja pe o frecventa inalta, a iubirii de a fi. A iubirii de celalalt. Asa cum ar trebui sa comunice Oamenii.

Vad ca totuși m-am oprit cu bucurie din ce faceam si ti-am scris totusi gandurile mele sincere chiar acum. Mi se intampla adesea sa curg, asa, ca o apa, pe cursul apei mele, in apa vietii mele, care a devenit pentru mine o cale. Calea mea. Si sper ca a inceput sa fie cea a intelepciunii si a simplității. De aceea, nu stiu ce as mai putea adauga.

Abia aștept sa te cunosc sa te pot îmbratisa ca pe un suflet de om asemenea mie.

Te iubesc, draga mea Nora.

P.S. Poate doar as mai vrea sa stiu dacă Mădălina este cumva nepoata mea, sau alta fata? Pentru ca Madalinei ar trebui sa-i multumesc si eu ca făcut posibila aceasta legătura, care nu se va mai rupe niciodată.
Numărul meu de telefon este 0722 778 350. Aștept sa ma suni când doresti.
Iar dacă vei descoperi greșeli de scriere, ele sunt datorate unei aplicații din telefonul acesta, strain de intentiile mele, de pe care m-am grăbit acum sa-ți scriu.

Multumesc, multumesc, multumesc! Mi-ai inseninat ziua si viata cu totul si sper sa simți la fel. Eu cred ca aceste momente înseamnă fericirea deplina a ființei umane care-si înțelege rostul si sensul pe acest pământ. Asa incat,  restul intamplarilor cotidiene devin detalii ale destinelor noastre, pe care, iata, acum putem învața sa le privim cu alți ochi sau cu ochii închisi. Eu când închid ochii vad mult mai bine totul.

Îți recomand blogul meu www.gigi-ghinea.ro,  cât si celelate doua cărți apărute. La primăvara va apărea a patra…
Dar uite ca nu ma pot despărți de tine… Esti un înger. Faci parte deja din „familia mea de ingeri”, pe care sper sa ai ocazia sa-i cunoști intr-o zi. Fără voi viata mea n-ar fi avut poate sensul pe care l-a capatat de cand m-am trezit la adevarata viata!
Te iubesc, Nora, chiar trebuie sa închei acum. Te rog sa-mi spui Gigi si atât.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 11th, 2016 , .

Jurnal, ora 6 dimineata, 30 noiembrie, 2015,
Un dar de la Sfantul Andrei
Tehnici de autovindecare a copilului din sine

Azi m-am trezit cu o alta stare, cu o noua lumina daruita de El, dupa cele 30 de zile de travaliu de autovindecare care s-au scurs de la drama noastra „colectiva” petrecuta (deloc intamplator, desigur) in Clubul Colectiv. Urmata la o saptamana de cea de la Paris.

In tot acest interval de 30 de zile n-am incetat sa ma rog pentru vindecarea ranilor noastre, dimineata la trezire si seara la culcare, si am facut-o cu acea credinta neclintita in „Iubirea care vindeca” (titlul celei de-a doua carti).
Insa mama din mine a plans in fiecare zi cu lacrimi de furie si revolta, i-a plans si i-a jelit pe toti acesti copiii nevinovati, deveniti victime ale ticalosiei si lacomiei egoului primitiv al lumii acesteia.
Am gasit totusi in mine in fiecare zi de la Dumnezeu puterea de a ma ruga pentru toti copiii nevinovati deveniti jertfe, si pentru ca sufletul nostru colectiv, atat de incercat si de ranit, sa se vindece pe sine insusi prin iubire si cu lumina pura, pentru a putea merge mai departe.
Asa se face ca timp de o saptamana am stat in piata publica alaturi de generatia tanara, ca sa-i incurajez pe cei ramasi aici, cu noi, sa fim din nou IMPREUNA prin credinta in singurul nostru adevar: IUBIREA

Intreaga luna insa am simtit o zbatere interioara, o tulburare care-mi rascolea fiinta pe toate partile, in timp ce mintea imi oferea explicatiile ei de bun simt, cu privire la transformarile inerente interioare si exterioare ale fiintei cu totul, coplesita acum de atata durere planetara.
Aceste stari de spirit devenisera insa atat de acut dureroase, cu atat mai ingrijoratoare pentru mine, pentru ca duceau uneori pana in punctul in care imi pierdeam speranta. Or’, stiam, din experienta trecuta, ca lipsa de speranta pe termen lung este semn rau, prevesteste o cadere. Lucrul acesta ma speria, pentru ca am ajuns sa ma cunosc foarte bine de cativa ani incoace, iar ceea ce simteam era deja prea mult; furia este o emotie negativa si de aceea extrem de distructiva, iar eu simteam furie de prea multa vreme si ori de cate ori imi aminteam tragedia noastra de la Colectiv si Paris, similare ca semnificatie, reprezentand deopotriva rana noastra colectiva, rana umanitatii..
Aceasta tragedie colectiva a re-trezit in mine o revolta peste masura, cum nu mai traisem de cativa ani buni. Iar acest fapt nu era nimanui de folos. Stiam. Imi justificam furia prin judecata de valoare a intelectelui, conform careia, in ambele locuri copii nostri, copii ai planetei acesteia, fiinte inocente, nevinovatie si fara aparare, cu inimile pline de iubire neconditionata, devenisera victimele celor inraiti, fanatizati, dominati de forte ale raului, de fortele absurde si nemiloase alimentate de credinte oarbe in zei sau dumnezei ai distrugerii si al mortii. Simteam o nedreptate mult prea mare si greu de indurat. Asa ca aveam nevoie sa fiu furioasa. Si am fost. Am fost furioasa pentru ca:
Intelegeam cum totul se repeta, ca pentru a nu stiu cata oara in istoria omenirii, cei nevinovati au fost din nou sacrificati. Doar ca acum totul se intampla aevea, sub ochii mei, iar drama aceasta ne apartine tuturor caci face parte din istoriei noastra prezenta, de secol 21.
De data aceasta simteam cu toata fiinta ce se intampla, cum din nou cei nevinovati sunt sacrificati.
Totul se petrecea in mine, iar durerea se re-activa cu fiecare imagine a fiecarui copil transformat in inger cu aripile arse care pleca prea devreme la cer in locul celor vinovati; din nou cei curati si puri, copiii inocenti ai creatiei divine erau sacrificati in acelasi fel si din acelasi motiv absurd, ceva inuman, strain de Dumnezeu, ceva nefiresc ce nu are nimic in comun cu ceea ce ar trebui sa fie viata in sine pe pamant ca si in cer.
Lacomia si prostia egoului unei categorii ciudate de creaturi degenerate – caci nu pot fi numite oameni si cu atat mai putin, animale – care se hraneste cu dorinte marunte, meschine de putere asupra celuilalt, alimentate de forte distructive ale raului, dorinta de dominare a celalalt prin frica, de supunere si suprimare a celui slab. Manifestari si expresii de distrugere a vietii si armoniei universului. A unei categorii ciudate de forme umanoide fara scrupule, fara rusine, dar o specie din care fac si eu parte, Doamne iarta-ma!.Niciodata nu mi-a fost mai rusine ca acum ca fac parte din acesta specie.
Orice om de bun simt, cel care simte ca are un suflet, a invatat ca acolo unde nu exista nici un dram de rusine, inseamna ca nu exista nici suflet. Iar creatura fara rusine face umbra pamantului degeaba, inseamna ca a trait degeaba fara sa invete nimic. Absolut nimic. Sunt rebuturile speciei noastre humanoide, sunt pierderi ale creatiei.noastre in evolutie noastra, ca civilizatie. Asta e. Pacat.

De-a lungul existentei mele eu-l meu a invatat sa-si re-cunoasca starile neconforme cu adevarul creatiei si a naturii omului. Am invatat ca atunci cand sunt coplesita de astfel de stari ele nu trebuie alungate cu brutalitate sau cu furie. Sa vrei sa alungi furia cu furie ar fi ca si cum ai vrea sa stingi focul cu foc. Emotiile distructive, negative nu pot fi suprimate sau reprimate, ci ele trebuie mai intai primite in casa sufletului cu bucurie, pentru ca ele intotdeauna au ceva important sa ne spuna, vor sa ne invete ceva. Ele trebuie privite in fata cu maturitate si curaj, iar apoi imbratisate cu iubire, pentru a le putea intelege mesajul, sensul, semnificatia.
Asa am facut. Nu era prima oara. Mi-am primit toate emotiile descrise mai sus in casa sufletului, le-am lasat sa se manifeste, iar apoi am inceput sa le privesc cu mai multa iubire, caci voiam sa vad de unde vin ele, care este mai exact sursa lor …
Abia dupa aceea, dupa ce mi-ar fi vorbit despre rostul lor in viata mea/a noastra puteam sa le las sa plece… si astfel stiam ca ele vor putea fi, ca de fiecare data, neutralizate. Aflasem, din alte experiente asemanatoare, ca se vor topi de la Sine si prin Sine cu ajutorul puterii iubirii. Iar atunci imi voi recapata speranta si bucuria fiintei de a fi in armonie cu Sinele divin, asa cum imi doream.
Timp de o luna incheiata acest proces s-a petrecut in interiorul fiintei mele, incercata de atat de multa suferinta existentiala, in acea credinta ca totul este asa cum este, iar eu voi afla ce am de aflat cand procesul de purificare va fi incheiat, iar asta se va intampla cand va sosi vremea.
Acest lucru devine posibil pentru orice om care simte ca are un suflet si o constiinta curata. Pentru ca puterea lu Dumnezeu este in noi, ea este sursa de lumina si energie a sufletului omului pe care il primeste la nastere, ca
principiu al creatiei, el este propriu oricarei fiinte umane care invata sa-si hraneasca sufletul cu adevarul iubirii si lumina vindecatoare a fiintei cu totul.

Practicand timp de o luna incheiata acest proces al auto-vindecarii (de furiile si fricile mele) prin constiinta luminii spiritului, conectata permanent cu iubirea lui Dumnezeu, prin rugaciune, azi dimineata m-am trezit cu o noua lumina in suflet, cea a unei noi intelegeri a lucrurilor. Am primit astfel o noua stare de sprit iar despre ea voiam sa va vorbesc. Am simtit ca pot si trebuie s-o dau mai departe, s-o daruiesc la randul meu celor care au nevoie de ea.
Darul meu de Sfantul Andrei a capatat aceasta forma (cam lunga) de exprimare, azi, aici si acum, astfel:

Azi dimineata Sfantul Andrei m-a luminat si mi-a spus ceea ce aveam nevoie sa aflu. De fapt, sa-mi amintesc:

In fiecare dintre noi exista intotdeauna un copil. Este acea esenta pura de lumina din om, este spiritul viu al celui care nu moare niciodata, pentru a renaste de cate ori este nevoie, cu scopul de a se re-crea pe sine in si din lumina lui Dumnezeu, ca fiinta constienta de sine, din ce in ce mai intreaga, care tinde spre perfectiunea creatiei.
Tragedia noastra colectiva petrecuta in urma cu 30 de zile si urmata de inca una la fel, cea de la Paris, a produs o rana colectiva care a redeschis ranile copilului din mine, al acelui copil ranit de mult. Copilul acesta ranit de mult plangea de o luna de zile, plangea de durere si nimeni nu-l auzea, nu il vedea.
Mama lui – care sunt tot eu – nu l-a auzit, fiind dominata de propria-i furie de mama care-si plange copiii raniti in cele doua evenimente tragice. Fusesem o mama constienta doar de propria-i durere provocata de aceasta epoca sangerosa, care ma viza direct ca pe oricare dintre noi. Imi plansesem toti copiii sacrificati in razboaiele nedrepte ale prezentului acesta si atat de straine de interesele noastre ale tuturor – caci sunt straine de sufletul omului – numai pe propriul copil interior, nu-l plansesem.
Preocupata de rolul de adult si de mama, nu mi-am auzit propriul copil care traieste in interiorul fiintei mele de lumina, dar ale carui rani fusesera inca o data re-deschise. Timp de o luna copilul din mine a plans de unul singur, inabusit sau strigand de durere, si nimeni nu l-a auzit.
Copilul din mine isi plangea, a nu stiu cata oara, propria neputinta, caci la fel ca in trecut, acum fusese ranit la fel, de aceeasi oameni rai de care nu se poate apara. Este din nou, impreuna cu toti ceilalti copii raniti, victima inocenta a nebuniei, a intunericului mintii creaturilor fara suflet..

Azi dimineata, la lumina sfanta a unei noi zile, a unui nou inceput, a luminii soarelui si a Sfantului Andrei am inteles toate acestea. Adultul si inteleptul din mine, esenta aceea pura de iubire christica a adevarului creatiei noastre, si-a luat copilul in brate, l-a imbratisat intr-o sarutare a iubirii, vindecatoare, l-a tinut la piept cu o noua putere si l-a incurajat. I-a redat puterea de a fi.
L-am mangaiat pe copilul din mine si i-am spus: nu te teme! De data aceasta suntem mai puternici pentru ca suntem IMPREUNA.
Suntem un sine intreg, o fiinta de lumina creata dintr-o iubire vindecatoare mai puternica decat ura lor.

Dupa aceasta imbratisare sfanta copilul a vrut din nou sa iasa afara, la joaca, la soare, a vrut sa cante din nou, sa danseze, sa rada… Caci nu mai rasese de o luna de zile.
Vazuse din nou lumina soarelui prin fereastra deschisa si voia sa se bucure din nou de viata!

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on noiembrie 30th, 2015 , .

Astazi, la doar cateva ore de la re-lansarea cartii

„Cum m-am vindecat de nefericire”.

Dragi prieteni, dragi cititori ai cartilor mele, dragi oameni care-mi cititi fiinta cu totul atunci cand reusiti sa ma cunoasteti asa cum sunt, va multumesc!
Va multumesc din toata inima tuturor celor care ati fost ieri alaturi de mine la Targul de carte Gaudeamus, un eveniment atat de important care va face parte din scurta mea existenta pe aici,
Va multumesc, incepand cu Florentina Fantanaru, care a venit la intalnirea noastra impreuna cu fiul ei, Dragos, un baietel frumos si inteligent, in varsta de numai 10 ani,
Va multumesc tuturor celor care ati lasat totul deoparte pentru cateva ore si ati ales sa fiti prezenti, cu toata fiinta voastra iubitoare, foarte aproape de mine. Am avut nevoie de prezenta voastra cu totul ieri, caci fara voi, nu as fi, iata, cea care sunt azi.
Va multumesc la fel si celor care ati fost impreuna cu noi doar cu gandul pur de iubire al sufletului, pentru ca nu ati putut fi prezenti fizic. Erati acolo cu noi, am simtit acest lucru cu toata fiinta mea, pentru ca in sala Cupola, ieri la ora 18,30, se formase un ocean de iubire a carui vibratie inalta s-a mentinut pana spre ora 20, ora la care ne-am imprastiat fiecare pe la casele noastre.

Multumesc echipei de fete inimoase care au reprezentat grupul editorial All – cei carora le datorez acest eveniment important pentru mine ca autor de carti inspirationale – fetele care ne-au stat alaturi in sala si au participat, deasemenea cu sufletul la intalnirea de ieri pentru lansarea cartii „Cum m-am vindecat de nefericire”, in forma cea noua. Le-am simtit acestor fete implicarea, nu doar cea profesionala impecabila, ci le-am simtit implicarea umana in ceea ce fac. Multumesc, Ana Maria Androne, Ioana Vacarescu, Anca, Roxana … si-mi cer iertare daca nu-mi mai amintesc numele celorlalte fete.
Multumesc, desigur, domnilor Viorel Zaicu si Mihai Penescu.

Insa, desi am facut-o in foarte multe forme si feluri de exprimare verbala – caci am devenit un fel de Florin Piersic la feminin(!) – vreau sa va reamintesc aici tuturor ca simt o imensa RECUNOSTINTA ca am apucat sa traiesc astfel de momente minunate IMPREUNA cu alti oameni asemenea mie, pe care viata/Dumnezeu mi le ofera cu gratie in aceasta scurta existenta ca spirit de lumina pe aici.
Acestea sunt cu adevarat momentele memorabile de comuniune sufleteasca in care eu, cel putin, am invatat ca pot marturisi, impartasi fara teama de a fi judecata, atat bucuria cat si tristetea vremurilor noastre.

respira-si-taci copyPot marturisi, iata, ca iubesc viata cu totul si astfel pot afirma astazi, ca singura religie in care cred cu adevarat este IUBIREA.
De aceea, pot sa va scriu azi, aici si mereu ACUM ca va iubesc pe voi, oameni buni, asa cum iubesc viata!
Va iubesc, asadar, pe toti cei care vibrati pe aceeasi frecventa a sufletului uman plin de iubire, la fel ca mine.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on noiembrie 22nd, 2015 , .

COPERTAEu, azi,
as spune ca acesta carte, care va avea lansarea sambata, 21 nov. 2015, ora 18,30, la Targul de carte Gaudeamus, „Cum m-am vindecat de nefericire” – scrisa in urma cu 5 ani, careia i-au urmat altele doua, „Iubirea care vindeca” si „Respira, iubeste si taci”, a avut la prima aparitie un succes neasteptat (de mine, cel putin), iar in prezent fiind re-editata de grupul All, in colectia SianBook, este acum revizuita si actualizata.
In aceasta carte, asadar, se afla INIMA si SUFLETUL, pline de IUBIRE, ale omului, iar mesajul transmis de ea este: VIATA REPREZINTA UN DAR DIVIN.
Acestea ar fi instrumentele necesare, la indemana omului, pentru A DECIDE SA FIE FERICIT … IUBIREA din inima omului constient de LIBERTATEA sa de a-si decide destinul vindeca orice suferinta. Pentru ca IUBIREA ESTE VIATA INSASI, pe cand ura ucide (asa cum s-a vazut)
Atata doar ca in carte „autoarea” se ofera cititorului drept exemplu de om obisnuit, marturisind cu iubire: „daca eu am putut, atunci poate oricine”.
Vindecarea de nefericirea se face cu ajutorul CONSTIINTEI de a fi, prin renuntarea la „conditia de victima” intretinuta prin fricile inoculate de o societate bolnava.
OMUL ESTE LIBER sa traiasca in pace cu sine si cu cel de langa el… Iar pana cand omul ca individ nu va alege sa se vindece de fricile sale, care-l mentin prizonier in propria viata, conflictele vor exista peste tot.
IMPACAREA insa o face omul cu sine insusi, iar astfel semenul sau devine SINELE intreg, adica DUMNEZEU.

Aceasta este prezentarea pe care o fac eu cartii mele, care vad ca a iesit. din mine acum, .. asa la prima ora a diminetii.
Caci dimineata – incepanad de acum 5 ani, de „cand m-am vindecat de propria mea nefericire” – in fiecare dimineata respir constienta de darul vietii, meditez la toate cate sunt in lume si trimit toata iubirea din inima si sufletul meu catre cei care au nevoie de ea, ca sa ne vindecam cu totii de ura de sine inconstienta in care se afla fricile care mentin ura pe planeta aceasta.

Azi sunt iarasi trista, indurerata, in legatura cu evenimentele (asemanatoare) de la Paris, unde din nou au murit copiii nostri… Mereu si mereu din aceste razboaie nu castiga nimeni nimic, iar victimele sunt de fiecare data cei nevinovati…
Ma rog cu iubirea din inima mea pentru sanatatea acestei planete….

Dragi prieteni, iartati-ma ca v-am „plictisit” cu marturisirile mele… Scrisul pentru mine a fost dintotdeauna o forma de terapie… Scriind ma eliberez de toate emotiile negative (temerile mele de parinte)..
Scriind imi amintesc ca pot sa iubesc si sa sper ca intr-o zi va fi pace in lume, iar atunci vom trai in fericire cu toii.
IMPREUNA, ca o singura fiinta, un singur suflet, o singura inima.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on noiembrie 15th, 2015 , .

youth-servicesDoar impreuna suntem mai puternici

De cateva zile sunt devastata de tristete. O mare deznadejde – cum nu mai traisem de multi ani – mi-a zguduit din temelii speranta in adevarul constiintei umane. ( Insa doar pentru o vreme, stiu bine lucrul acesta)
De aceea am ales din nou sa tac. Sa tac si sa-mi plang in liniste copiii-jertfa, copiii ingeri, copiii plecati la cer pentru ca noi, cei ramasi cu sufletele facute zdrente, sa ne trezim in numar cat mai mare si sa cerem – cu acelcuraj nascut din disperare si iubire de ei – ca asemenea drame „colective” sa nu se mai intample.

Am ales din nou sa tac, insa doar pentru cateva zile, pe care le-am trait constienta in linistea mea, ca sa plang. Sa-mi plang plansul vindecator, plansul care ma elibereaza de tristete.

Am tacut putin ca sa-mi plang in liniste copiii-jertfa, copiii ingeri, copiii plecati la cer pentru noi….

Ce s-a intamplat, insa, dupa o saptamana de „proteste in strada”, ati vazut cu totii.
Ma incearca dezgustul, repulsia, oroarea, la gandul ca din nou conducatorii nostri, in complicitate cu capii Bisericii ortodoxe, isi vor vedea mai departe de treaba lor, ca si pana acum, ingnorandu-ne, dispretuindu-ne, sfidandu-ne, scuipand pe obrazul constiintei noastre colective.

Vai de poporul harazit sau „blestemat” de soarta sa fie condus de tradatori, de „oameni mici” de stat, de creaturi marunte, meschine, despre care nici macar nu merita sa scriu aici. Mi-ar otravi pagina daca as face-o.

Vreau doar sa va asigur pe toti cei care credeti in adevar, in constiiinta iubirii, in justitia divina, ca-mi voi aduna din nou de pe jos bucatele de suflet sfasiat de durere si voi continua sa fac ceea ce am facut si pana acum, continuandu-mi misiunea aceasta pe pamant: sa scriu carti din iubire pentru noi toti, despre latura noastra buna, despre esenta noastra divina, despre umanitate, compasiune, iertare… Si pace.
Dar mai ales, despre puterea iubirii noastre de a razbate greul de fiecare data si de a merge mai departe tot timpul IMPREUNA.
Doar impreuna suntem mai puternici, iar pe data 1 Decembrie, anul acesta, ma rog sa fim milioane de inimi iubitoare cat UNA singura, nu doar pe strazi ci si in casele noastre.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on noiembrie 15th, 2015 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog