Lansare : Cum m-am vindecat de nefericire

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 22nd, 2016 , .

2Draga mea,
Mai întâi un gând sincer despre mine pe care nu-l pot împărtăși cu nimeni altcineva în afară de tine, tu cea asemenea mie.
În ultima vreme, de când mă las pur și simplu furata de facebook, simt că mă prostituez de bună voie…. Mă las așa în voia lucrurilor care sunt la îndemâna omului de rând, fără pretenții prea mari de la sine.
Culmea e că nu doar mă las furată ca să trec în revistă postări, care mai de care mai spectaculoase, ori doar anoste, ci chiar mă implic activ, scriu comenturi la cele care mă impresionează într-o formă sau alta.
Constat însă că oamenii se exprimă pe ei înșiși cu fiecare postare și mai constat cu durere în suflet, câtâ nevoie avem toti să ne exprimăm pe noi public.
De câtă atenție avem nevoie fiecare dintre noi și cât de mult vrem să fim remarcați, să însemnăm ceva pe lumea aceasta.
Am început să detectez lumea de azi prin prizma acestui facebook și pot spune că nu mi-a prins deloc rău. Am descoperit o lume cumva straină de trăirile mele personale și totuși, sunt toți, la fel ca mine, oameni… Fiecare în felul său, exprimă o lume proprie.

Cu toate acestea, nu știu de ce, așa cum mă cunoști, mie parcă nu mi-e destul să pierd vremea pe facebook, parcă trece timpul pe lângă mine, iar eu rămân pe loc; nu mai scriu, decât foarte rar, materiale inspirate de postările celor care apar pe pagina mea, iar cea de-a patra carte a mea stă neterminată din toamnă.

Sâmbăta precedentă am avut lansarea, la Iasi, la un târg de carte, a primei cărți, revizuită după 5 ani de la prima ei apariție. M-am simțit mult mai bine vorbind despre tot ce s-a mai petrecut din perspectiva mea în planul evoluției noastre ca umanitate. Dar m-am simțit și cumva suspendată, parcă eram în altă lume decât cea reală…Un prieten, scriitor și jurnalist,care se afla la Iași pentru a ține o conferință la același târg, pe aceeași scenă, pe care se desfășurau toate aceste evenimente, mi-a spus la plecare: ai grijă de tine! Surprinsă, l-am întrebat sincer: de ce, pare că am o problemă?!
Posibil. Din perspectiva celorlalți fericirea și bucuria mea de a fi par cel puțin suspecte, mai ales pentru cei care m-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani. Bineînțeles că la 30 de ani nu eram așa cum sunt acum. Atunci eram foarte furioasă și lucrul acesta se observa. Mocneam în mine o cantitate de furie pe care o lăsam să iasă afară exprimându-mă critic la adresa celorlalți, îni bărfa cea de toate zilele. Mă comportam ca toți ceilalți oameni, fără să conștientizez că mă îndepărtez de mine însămi. Mergeam împreună cu turma înainte și mă căutam pe mine în ceilalți, adică acolo unde nu aveam cum să mă găsesc. Și m-am tot căutat în afara mea o vreme până am obosit, până când într-o zi, renuntând la tot ce știam sau credeam că știu despre tot și despre toate care aveau legătură cu realitatea mea, m-am lăsat să mor. Am renunțat, am avut curajul să renunț la cea care credeam că sunt, a fost ca o moarte. Dar a meritat. M-am eliberat de toate fricile prezente în sistemul de convingeri și credințe care alcătuiau o realitate a fricilor. Am renunțat la credințele acelea stupide din capul meu, iar astfel m-am descoperit, m-am întâlnit cu mine cea reală; nu eram decât un suflet. Un suflet de om ca toți oamenii.

Doamne, draga mea dragă, tu vezi că de câte ori vorbesc despre momentul acela renasc, prind viață, mă însuflețesc dintr-o dată. Nu mă mai pot opri din curgerea asta de apă vie ca o bucurie nesfârșită că sunt în viață. Sunt în viață chiar acum. Și doar asta contează cu adevărat. Restul sunt detalii curente, din cotidianul care ne animă într-o măsură sau alta, ori doar ne întristează când ne trăiește ea pe noi lovindu-ne unii de alții. Cu zgomot sau într-o tăcere de mormânt.
Ori trăim intr-un cotidian al tuturor pe facebook unde poți să scri ce vrei, căci te simți protejat de un ecran în spatele căruia te poți ascunde pentru totdeauna. Eu însă, nu mă pot ascunde de mine. În fiecare dimineață, la trezire mă întânesc cu mine, îmi dau bună dimineața, respir adânc, îmi amintesc cine sunt, ca să nu mă rătăcesc prea mult de mine când ies în lume, mai citesc câte o carte, ca să-mi hrănesc ființa cu hrană sănătoasă (înainte de a o consuma pe cea care este oferită de-a gata și de-a valma lumii în care-mi duc zilele, una după alta)
Ei bine, eu una nu pot trăi la suprafața lucruilor, de aceea am simțit nevoia să-ți scriu.

Până sâmbăta aceasta, când voi fi unul dintre speakerii unei conferinte care are ca temă Femeia de carieră, nu mai fac nimic spectaculos. Din nou stau pe fb…
Și, ca să nu mă consider până la capăt seacă, fadă, fără de substanța aceea care mă trăiește undeva în străfundurile ființei, m-am hotărât să mă destăinui ție, draga mea prietenă de suflet. Tu, care știi ce vreau să spun, tu care simți la fel ca mine în măruntaiele ființei tale care caută încă răspunsurile acelea care nu există…Sau măcar unul, un răspuns cât toată experiența mea, a ta, a oricui se întreabă câteodată: și totuși, la ce bun toate acestea? Un răspuns, dacă nu cer prea mult, cât toată existența aceasta a noastră, de când lumea și pământul.
Am început să cred că acel răspuns nu există. Atâta doar că fiind mereu în căutarea lui, eu una, nu mă mai plictisesc niciodată, căci îmi rămâne vie și mereu prezentă acea senzația că sunt prezența în mine însămi, cu acea lumină care nu mă părăsește niciodată, Este curiozitatea copilului din mine care caută și caută convins că mai e ceva de aflat.
A adultului care speră că nu e totul pierdut, că ceva ceva se întâmpla tot timpul, iar eu voi știi ceea ce nu știam ieri despre mine.
În fiecare zi e la fel și totuși… parcă mai e ceva de aflat.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 16th, 2016 , .

Mă scuzaţi, vi se vede atitudinea!

 

Sunt cititorul de suflete ( este titlul următoarei cărţi, care va apărea în toamnă)

De când îmi citesc mie sufletul, lăsându-l în palmele lui Dumnezeu, le pot citi cu uşurinţă şi pe ale celorlalţi. Sunt un cititor de suflete. Din fericire, nu citesc mintea oamenilor, mă abţin. În mintea celor mai mulţi aş putea găsi ceea nu doresc să aflu, să văd ceea ce nu doresc să mai văd.

 

Studiez persoana ca pe o carte, sunt atentă doar la cuvinte.

Dacă ascult cu atenţie cuvintele pe care cineva le spune, pot afla multe despre acea persoană. Mai concret, descopăr atitudinea acelei persoane în legătură cu viaţa, altfel spus, gradul de recunoştinţă al acelei persoane faţă de viaţă.
O atitudine pozitivă poate fi cea mai bună calitate a unei persoane. De fapt, o atitudine optimistă îi poate duce pe oameni în locuri pe care doar abilităţile lor nu ar putea să îi ducă. Atitudinea acţionează ca o rachetă, care îi ridică pe oameni la o altitudine mai mare faţă de cea la care pot visa. O atitudine negativă, însă, care arată o lipsă de recunoştinţă, poate să-i coboare.

Atitudinea unei persoane iese la iveală în anumite situaţii mai mult decât în altele. Iată trei situaţii în care e mult mai probabil ca adevărata atitudine a unei persoane să iasă la iveală.

CÂND EXPERIMENTEAZĂ SENTIMENTE NEGATIVE
O zi gri şi ploioasă dezvăluie multe despre atitudinea unei persoane arătându-ne cum reacţionează la sentimente negative. În faţa sentimentelor dificile, unii oameni sunt ca nişte frunze purtate de vânt, ducându-se încotro îi poartă sentimentele.

Oamenii pozitivi, optimişti, recunoscători nu sunt controlaţi de atmosferă, de vremea de afară, ci de atitudine. Asta îi înrădăcinează, le oferă stabilitate – sunt conectaţi în momentul prezent, ACUM – iar acest fapt îi împiedică să fie susceptibili la stări fluctuante.

În timp ce plângăcioşii vor să se simtă bine înainte să acţioneze, cei pozitivi, recunoscători că sunt în viaţă (viaţa însăşi) fac ceea ce e potrivit, indiferent de starea lor de spirit, acţionează, experimentând pentru ca apoi să  evalueze sentimente pozitive ca rezultat al acţiunilor lor.

Rezultatul este întotdeauna un câştig spiritual, o lecţie de viaţă trecută, o experienţă din care omul simte că a învăţat ceva.

 

CÂND TREBUIE SĂ FACĂ FAŢĂ UNOR DETALII COTIDIENE
Se spune că partea negativă din om se dezvăluie atunci când trebuie să facă faţă detaliilor, iar unii oameni se comportă ca smintiţii când trebuie să facă faţă unor aspecte mai puţin interesante ale muncii lor. Fiecare ocupaţie are şi sarcinile ei mai puţin plăcute, mai puţin glorioase, satisfăcătoare, iar modul în care le gestionează omul spune multe despre atitudinea sa.

Cu cât o persoană se plânge mai mult, cu atât va realiza mai puţin.

Pe de altă parte, abordând chiar şi cele mai minore responsabilităţi cu positivism, încredere, dar mai ales cu bună-voinţă, o persoană se poate pregăti pentru pentru a intra în experienţa minunată pe care o oferă viaţa, folosindu-se de acea doză de curaj a libertăţii de a fi.

Libertatea sinelui autentic de a încerca, de a-şi descoperi întregul potenţial, de a-şi înţelege propriul sens.

 

Bunăvoinţa este acea doză de curaj de a fi mai presus de voinţa egoului cotidian.  

Bunăvoinţa exprimă atitudinea de recunoştinţă faţă de viaţă.

 

CÂND SE AFLĂ FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU NECAZURILE
Oamenii fie se micşorează în faţa necazurilor, fie se ridică pentru a le face faţă – în mare parte în funcţie de atitudinea lor faţă de viaţă.

Recunoştinţa străluceşte mai tare în timpul nenorocirilor. Când întâmpinăm necazuri, putem contracara anxietatea cu aprecierea. Când suntem recunoscători, dispare teama şi apare credinţa.

 

Bucuraţi-vă mai mult de viaţa primită în dar, fiţi recunoscători pentru tot ceea ce este.

 

(Titlul acestui material, care mi-a plăcut foarte mult, îi apartine lui John Maxwell.

Ideile, deşi îi aparţin, au fost re-analizate, adaptate şi redate într-o manieră personală)

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 1st, 2016 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog