Cineva se intreba dis de dimineata pe facebook: oare mai traieste cineva depresia asta de iarna (ce te faci ca urmeaza astenia de primavara…) asa cum o traieste ea?
Urmau cateva detalii despre starea persoanei… sunau ca niste „plangeri” adresate iubitului, sotului…sau cine stie cui, poate lui Dumnezeu…
N-am ce face si incep sa-i raspund.

Apreciez sinceritatea, deschiderea, curajul tau de a pune o astfel de întrebare pe Facebook. Aici lumea folosește masca cea mai frumoasa, aia care da bine la public. De o luna incoace eu sunt foarte activa pe Facebook si pot sa-ti confirm acum ca prea putini dintre cei care „comunica” aici sunt onesti. In fond, de ce ar fi?! Cui ii pasa cu adevarat decât de sine însuși?

Eu totuși o sa-ti răspund la întrebarea ta sincera. ( sper ca a fost una pornita dintr-o traire interioara sincera).
De pilda eu, când am asemenea stări, prefer sa le trăiesc in mine insami si sa le „discut” doar cu Dumnezeu. Mai multe detalii găsești pe pagina mea de facebook despre aceasta afirmatie.
Insa as vrea sa-ti spun o poveste. E una adevarata:

Acum vreo cativa ani am lucrat la cabinet, vreo câteva ședințe, cu o femeie. O pacienta, cum se spune, insa pentru mine acesti oameni care ma cauta stiu ca nu ma cauta pe mine intamplator, ci ca avem de invatat cate ceva unii de la altii. Aceasta femeie mi-a deschis mie ochii atunci.
Cand a venit la mine se afla intr-o astfel de stare depresiva, de blocaj emotional, pe care obisnuim s-o numim depresie. Depresia nu este altceva decat un cumul de frici care ne impiedica sa facem fatza vietii…
Personal consider acum ca aceste stari de cadere ne ajuta sa ne ridicam, ca ne ofera sansa sa ne ridicam mai puternici decat am fost ieri si sa mergem mai departe…
Cum spuneam, femeia despre care vorbesc acum a venit la cabinet doar câteva ședințe. M-am educat sa cred ca atunci cand oamenii aleg sa nu mai vina la terapie este alegerea lor, iar daca eu, terapeutul, consider ca nu au incheiat procesul de terapie, ei raman in mana lui Dumnezeu care are grija de ei.

După vreo 2-3 ani femeia aceasta despre care-ti vorbesc a invita-o pe sora mea la casa ei de la tara, erau colege de serviciu. Sora m-a întrebat daca nu vreau sa merg cu ea. După o scurta analiza „profesională” am ales curajoasa sa merg. Pe atunci inca eram prinsa in canoanele freudiene ale meseriei, care pretind ca nu avem voie sa dezvoltam relatii in afara cabinetului, (private) cu pacientii nostri. Freud a inventat reguli pe care el insusi le incalca. Era ceva similiar cu zicerea aceea a noastra, absolut prosteasca: „Sa faci ce zice popa si nu ce face popa!”

Desigur, cum am ajuns la ea acasa am întrebat-o pe fosta mea pacienta, cum se simte. Iată ce mi-a răspuns: „Gigi, știi ce-am învățat eu de la tine? Ca POT sa aleg sa fac o depresie doar daca vreau eu!”

Ei, Asta am învățat eu de la ea atunci. Nu e minunat?

Se pare ca doar omul poate sa aleagă in felul acesta. El are picurata in suflet, ca spirit de lumina, puterea constiintei de a fi in lume, dintr-o vointa cosmica, pe care-o numim Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a picurat omului la naștere puterea libertatii de a alege. Apoi in baza alegerilor sale Dumnezeu i-a dat omului puterea de a experimenta consecintele alegerilor sale. De aceea se spune ca avem ceea ce meritam sau ca primim si meritam ceea ce oferim.

Vezi tu, aici este cheia! tuturor lucrurilor. Exact in acest punct al procesului de intelegere a existentei noastre se afla momentul constient al alegerilor noastre. Aceasta este cheia evolutiei noastre ca spirite pe pamant, ca si in cer.

A intelege care este rostul sau sensul tau personal pe aici devine o chestiune de constientizare a alegerilor tale; caci unii aleg sa devină responsabili de propriile alegeri, iar alții sa continue sa sufere…
Asa cum nimeni nu e vinovat pentru nefericirea mea, la fel nu poate fi nimeni constient sau responsabil de fericirea pe care aleg sa o traiesc… chiar ACUM.
Doar omul insusi poate sa devina sau pur si simplu sa fie constient de alegerile sale…Intreaga viata este plina de consecinte si urmari ale alegerilor noastre. Suntem interconectati la o singura sursa de viata, de energie si lumina, insa constiinta este singurul instrument care ne lumineaza calea si ne ofera libertatea de a fi. De a fi acum, eliberati de orice fel de teama de a fi prezenti conectati cu Dumnezeu.

Asadar, Omul nu are alta treaba pe aici decât sa învețe din propriile sale alegeri… E un proces in sine, e viata insasi.

Știi ce-am scris azi in jurnal? O singura fraza:
„Pana la urma viata nu e cine știe ce.”

Asta pot afirma după ani buni de învatare din propriile alegeri, experimentand consecintele lor. Acum pare simplu. Acum vreo 15-20 de ani mi se părea de nesuportat.
Azi le iau pe toate așa cum sunt… Pana la urma, viata nu e cine știe ce. Trăiesc acum, chiar acum, când impartasesc cu cea mai buna prietena a prietenei mele câteva gânduri. Oneste, cel putin din punctul meu de vedere.
Te îmbrățișez cu drag, prietena a prietenei mele.

Apoi i-am trimis acestei fete de azi dimineata care se destainuia pe facebook filmuletul de pe pagina mea, cel cu calugarul care vorbeste despre frici. Despre faptul ca ele sunt in mintea noastra, dar nu sunt reale, fricile nu resprezinta realitatea lui ACUM. Fricile sunt fie legate de trecut (stocate in memoria trecutului nostru) fie despre un viitor care nu exista…. Asadar, trecutul si viitorul reprezinta iluzia in care alegem sa traim…Preotul care vorbeste pe fimulet numeste aceasta iluzie nebunie…

Dupa ce a vazut filmuletul femeia care a scris azi pe Facebook a ales sa-mi scrie imediat speriata: „asta ne face nebuni! „. Era indignata.

Concluzia mea, pe ziua de azi ar fi urmatoarea: ca, spre deosebire de prima femeie, care a inteles ca poate sa decida daca vrea sa fie depresiva sau nu, aceasta de azi a ales ca inca mai are nevoie sa creada in propria ei iluzie, a trecutului sau a viitorului ei. Cu alte cuvinte, a ales sa (mai) sufere.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 21st, 2016 , .
COPERTA
Stimata doamna,

Sunt prietena Madalinei si, pe scurt, mi-ati salvat viata. N-am sa va rapesc timpul acum cu versiunea lunga, mi-ar placea insa sa va multumesc intr-o zi strangandu-va mana. Sincer, mi-ar placea sa va imbratisez de fapt, asa cum o fac in fiecare zi in sufletul meu, chiar daca pare cel putin indraznet sa spun asta, asa, la un prim contact.
Nu pot sa-mi incadrez recunostinta intr-un corp de e-mail, am sa ma rezum la a va spune ca am primit prima dvs carte („Cum m-am vindecat de nefericire”) de la prietena mea de suflet. Ma simteam pierduta si m-am intalnit cu ea la o cafea. Venea de la Televiziune si avea in geanta cartea, pe care si-o comandase in urma unei emisiuni la care va invitase, si care tocmai ii sosise la birou. Mi-a zis „Citeste-o tu prima, ai mai mare nevoie de ea acum decat mine”. Si chiar daca este numai o saptamana de atunci si stiu ca am mult de lucrat cu mine – n-am fost niciodata o naiva si am inca un milion de intrebari – va spun cu mana pe inima ca m-ati salvat. Am citit de cand ma stiu kilometri de literatura de „dezvoltare spirituala” sa-i spun asa, in cautarea raspunsurilor mele. Am asimilat, am imbratisat sau am recunoscut in mine si in jur multe din ce-am citit. Insa cumva, abia acum simt ca m-am intors cu incredere, iubire si usurare catre mine, catre fericirea mea.
I-am recomandat Madalinei aseara cartea, filosofam asupra vietii, ne intrebasem una pe cealalta cum mai suntem, i-am povestit de carte si despre felul in care ma simt astazi si i-am marturisit: „Eu pe doamna asta vreau s-o cunosc si s-o imbratisez”. Din una in alta mi-a spus cu un zambet larg :”Nu mai cauta. Ai adresa ei pe facebook”.
Mai simt nevoia sa spun doar ca era a doua oara in viata mea cand o vedeam pe Madalina, m-am introdus ca fiind prietena ei cand am inceput aceasta mica epistola, prezumtiv poate pentru a scurta drumul catre dvs, printr-o cunostinta comuna si durata cunoasterii noastre, insa asta am simtit din momentul in care ne-am cunoscut, si cred ca atunci cand conexiunea vine din inima, nimic nu e gresit.

 Inchei aici, va imbratisez si va multumesc cu sufletul in mana. Daca-mi permiteti, candva anul viitor, am  sa va caut si as vrea sa va cunosc.
 Pana atunci, va doresc un sfarsit de an vesel si bun.

 

Respunsul meu:

Draga mea,
Am citit cu pielea de gaina scrisoarea ta, cu o emotie sincera, profunda, de recunostinta.
Am citit insa pe telefon, iar răspunsul meu acum va fi unul rapid si, din păcate, prea scurt. Merita unul mult mai detaliat si am sa-l scriu după amiaza când voi avea ragazul necesar pentru un răspuns pe măsura scrisorii tale.
Primul gând, insa, care mi-a venit in minte, a fost sa o trimit echipei de promovare a cartii de la editura, dar si PR-ului meu personal. Am primit sute, mii de scrisori de mulțumire de la cititori, de 5 ani încoace, de când am început sa public aceste carti, care contin mărturii oneste din propriul meu proces de purificare si cunoaștere de sine. Dar scrisoarea ta a fost una care m-a copleșit pana la lacrimi de fericire. Pentru ca nu cred ca exista mulțumire mai profund spirituala decat aceea de a afla, ca intr-o simpla existența trecătoare, poți schimba sau inspira viața unor semeni. Iar cele cateva ganduri sincere pe care mi le-ai scris sunt edificatoare.
Așadar, îți multumesc din inima aceasta plina de iubire, care simte azi sufletele bune ale oamenilor, mai clar, mai limpede decât orice minte care gândește. Inima simte, asadar, adevarul si sensul existentelor noastre pe aici. Acela de a fi impreuna.

Inima simte o alta inima asemenea ei si intelege rostul intalnirilor noastre pe aici cu acea claritate a ei, de dincolo de orice minte care judeca, fie ea chiar si mintea aceasta noua care se afla in plin proces de resetare, mai curata si  mai pura (macar) decât cea de ieri.

Inima si sufletul imi sunt azi radarele oneste ale fiintei, care detecteaza de la distanta inima si sufletul tau, draga mea Nora. Comunicam deja pe o frecventa inalta, a iubirii de a fi. A iubirii de celalalt. Asa cum ar trebui sa comunice Oamenii.

Vad ca totuși m-am oprit cu bucurie din ce faceam si ti-am scris totusi gandurile mele sincere chiar acum. Mi se intampla adesea sa curg, asa, ca o apa, pe cursul apei mele, in apa vietii mele, care a devenit pentru mine o cale. Calea mea. Si sper ca a inceput sa fie cea a intelepciunii si a simplității. De aceea, nu stiu ce as mai putea adauga.

Abia aștept sa te cunosc sa te pot îmbratisa ca pe un suflet de om asemenea mie.

Te iubesc, draga mea Nora.

P.S. Poate doar as mai vrea sa stiu dacă Mădălina este cumva nepoata mea, sau alta fata? Pentru ca Madalinei ar trebui sa-i multumesc si eu ca făcut posibila aceasta legătura, care nu se va mai rupe niciodată.
Numărul meu de telefon este 0722 778 350. Aștept sa ma suni când doresti.
Iar dacă vei descoperi greșeli de scriere, ele sunt datorate unei aplicații din telefonul acesta, strain de intentiile mele, de pe care m-am grăbit acum sa-ți scriu.

Multumesc, multumesc, multumesc! Mi-ai inseninat ziua si viata cu totul si sper sa simți la fel. Eu cred ca aceste momente înseamnă fericirea deplina a ființei umane care-si înțelege rostul si sensul pe acest pământ. Asa incat,  restul intamplarilor cotidiene devin detalii ale destinelor noastre, pe care, iata, acum putem învața sa le privim cu alți ochi sau cu ochii închisi. Eu când închid ochii vad mult mai bine totul.

Îți recomand blogul meu www.gigi-ghinea.ro,  cât si celelate doua cărți apărute. La primăvara va apărea a patra…
Dar uite ca nu ma pot despărți de tine… Esti un înger. Faci parte deja din „familia mea de ingeri”, pe care sper sa ai ocazia sa-i cunoști intr-o zi. Fără voi viata mea n-ar fi avut poate sensul pe care l-a capatat de cand m-am trezit la adevarata viata!
Te iubesc, Nora, chiar trebuie sa închei acum. Te rog sa-mi spui Gigi si atât.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 11th, 2016 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog