Un dar de la Sf. Andrei – Tehnici de autovindecare a copilului din noi

Jurnal, ora 6 dimineata, 30 noiembrie, 2015,
Un dar de la Sfantul Andrei
Tehnici de autovindecare a copilului din sine

Azi m-am trezit cu o alta stare, cu o noua lumina daruita de El, dupa cele 30 de zile de travaliu de autovindecare care s-au scurs de la drama noastra „colectiva” petrecuta (deloc intamplator, desigur) in Clubul Colectiv. Urmata la o saptamana de cea de la Paris.

In tot acest interval de 30 de zile n-am incetat sa ma rog pentru vindecarea ranilor noastre, dimineata la trezire si seara la culcare, si am facut-o cu acea credinta neclintita in „Iubirea care vindeca” (titlul celei de-a doua carti).
Insa mama din mine a plans in fiecare zi cu lacrimi de furie si revolta, i-a plans si i-a jelit pe toti acesti copiii nevinovati, deveniti victime ale ticalosiei si lacomiei egoului primitiv al lumii acesteia.
Am gasit totusi in mine in fiecare zi de la Dumnezeu puterea de a ma ruga pentru toti copiii nevinovati deveniti jertfe, si pentru ca sufletul nostru colectiv, atat de incercat si de ranit, sa se vindece pe sine insusi prin iubire si cu lumina pura, pentru a putea merge mai departe.
Asa se face ca timp de o saptamana am stat in piata publica alaturi de generatia tanara, ca sa-i incurajez pe cei ramasi aici, cu noi, sa fim din nou IMPREUNA prin credinta in singurul nostru adevar: IUBIREA

Intreaga luna insa am simtit o zbatere interioara, o tulburare care-mi rascolea fiinta pe toate partile, in timp ce mintea imi oferea explicatiile ei de bun simt, cu privire la transformarile inerente interioare si exterioare ale fiintei cu totul, coplesita acum de atata durere planetara.
Aceste stari de spirit devenisera insa atat de acut dureroase, cu atat mai ingrijoratoare pentru mine, pentru ca duceau uneori pana in punctul in care imi pierdeam speranta. Or’, stiam, din experienta trecuta, ca lipsa de speranta pe termen lung este semn rau, prevesteste o cadere. Lucrul acesta ma speria, pentru ca am ajuns sa ma cunosc foarte bine de cativa ani incoace, iar ceea ce simteam era deja prea mult; furia este o emotie negativa si de aceea extrem de distructiva, iar eu simteam furie de prea multa vreme si ori de cate ori imi aminteam tragedia noastra de la Colectiv si Paris, similare ca semnificatie, reprezentand deopotriva rana noastra colectiva, rana umanitatii..
Aceasta tragedie colectiva a re-trezit in mine o revolta peste masura, cum nu mai traisem de cativa ani buni. Iar acest fapt nu era nimanui de folos. Stiam. Imi justificam furia prin judecata de valoare a intelectelui, conform careia, in ambele locuri copii nostri, copii ai planetei acesteia, fiinte inocente, nevinovatie si fara aparare, cu inimile pline de iubire neconditionata, devenisera victimele celor inraiti, fanatizati, dominati de forte ale raului, de fortele absurde si nemiloase alimentate de credinte oarbe in zei sau dumnezei ai distrugerii si al mortii. Simteam o nedreptate mult prea mare si greu de indurat. Asa ca aveam nevoie sa fiu furioasa. Si am fost. Am fost furioasa pentru ca:
Intelegeam cum totul se repeta, ca pentru a nu stiu cata oara in istoria omenirii, cei nevinovati au fost din nou sacrificati. Doar ca acum totul se intampla aevea, sub ochii mei, iar drama aceasta ne apartine tuturor caci face parte din istoriei noastra prezenta, de secol 21.
De data aceasta simteam cu toata fiinta ce se intampla, cum din nou cei nevinovati sunt sacrificati.
Totul se petrecea in mine, iar durerea se re-activa cu fiecare imagine a fiecarui copil transformat in inger cu aripile arse care pleca prea devreme la cer in locul celor vinovati; din nou cei curati si puri, copiii inocenti ai creatiei divine erau sacrificati in acelasi fel si din acelasi motiv absurd, ceva inuman, strain de Dumnezeu, ceva nefiresc ce nu are nimic in comun cu ceea ce ar trebui sa fie viata in sine pe pamant ca si in cer.
Lacomia si prostia egoului unei categorii ciudate de creaturi degenerate – caci nu pot fi numite oameni si cu atat mai putin, animale – care se hraneste cu dorinte marunte, meschine de putere asupra celuilalt, alimentate de forte distructive ale raului, dorinta de dominare a celalalt prin frica, de supunere si suprimare a celui slab. Manifestari si expresii de distrugere a vietii si armoniei universului. A unei categorii ciudate de forme umanoide fara scrupule, fara rusine, dar o specie din care fac si eu parte, Doamne iarta-ma!.Niciodata nu mi-a fost mai rusine ca acum ca fac parte din acesta specie.
Orice om de bun simt, cel care simte ca are un suflet, a invatat ca acolo unde nu exista nici un dram de rusine, inseamna ca nu exista nici suflet. Iar creatura fara rusine face umbra pamantului degeaba, inseamna ca a trait degeaba fara sa invete nimic. Absolut nimic. Sunt rebuturile speciei noastre humanoide, sunt pierderi ale creatiei.noastre in evolutie noastra, ca civilizatie. Asta e. Pacat.

De-a lungul existentei mele eu-l meu a invatat sa-si re-cunoasca starile neconforme cu adevarul creatiei si a naturii omului. Am invatat ca atunci cand sunt coplesita de astfel de stari ele nu trebuie alungate cu brutalitate sau cu furie. Sa vrei sa alungi furia cu furie ar fi ca si cum ai vrea sa stingi focul cu foc. Emotiile distructive, negative nu pot fi suprimate sau reprimate, ci ele trebuie mai intai primite in casa sufletului cu bucurie, pentru ca ele intotdeauna au ceva important sa ne spuna, vor sa ne invete ceva. Ele trebuie privite in fata cu maturitate si curaj, iar apoi imbratisate cu iubire, pentru a le putea intelege mesajul, sensul, semnificatia.
Asa am facut. Nu era prima oara. Mi-am primit toate emotiile descrise mai sus in casa sufletului, le-am lasat sa se manifeste, iar apoi am inceput sa le privesc cu mai multa iubire, caci voiam sa vad de unde vin ele, care este mai exact sursa lor …
Abia dupa aceea, dupa ce mi-ar fi vorbit despre rostul lor in viata mea/a noastra puteam sa le las sa plece… si astfel stiam ca ele vor putea fi, ca de fiecare data, neutralizate. Aflasem, din alte experiente asemanatoare, ca se vor topi de la Sine si prin Sine cu ajutorul puterii iubirii. Iar atunci imi voi recapata speranta si bucuria fiintei de a fi in armonie cu Sinele divin, asa cum imi doream.
Timp de o luna incheiata acest proces s-a petrecut in interiorul fiintei mele, incercata de atat de multa suferinta existentiala, in acea credinta ca totul este asa cum este, iar eu voi afla ce am de aflat cand procesul de purificare va fi incheiat, iar asta se va intampla cand va sosi vremea.
Acest lucru devine posibil pentru orice om care simte ca are un suflet si o constiinta curata. Pentru ca puterea lu Dumnezeu este in noi, ea este sursa de lumina si energie a sufletului omului pe care il primeste la nastere, ca
principiu al creatiei, el este propriu oricarei fiinte umane care invata sa-si hraneasca sufletul cu adevarul iubirii si lumina vindecatoare a fiintei cu totul.

Practicand timp de o luna incheiata acest proces al auto-vindecarii (de furiile si fricile mele) prin constiinta luminii spiritului, conectata permanent cu iubirea lui Dumnezeu, prin rugaciune, azi dimineata m-am trezit cu o noua lumina in suflet, cea a unei noi intelegeri a lucrurilor. Am primit astfel o noua stare de sprit iar despre ea voiam sa va vorbesc. Am simtit ca pot si trebuie s-o dau mai departe, s-o daruiesc la randul meu celor care au nevoie de ea.
Darul meu de Sfantul Andrei a capatat aceasta forma (cam lunga) de exprimare, azi, aici si acum, astfel:

Azi dimineata Sfantul Andrei m-a luminat si mi-a spus ceea ce aveam nevoie sa aflu. De fapt, sa-mi amintesc:

In fiecare dintre noi exista intotdeauna un copil. Este acea esenta pura de lumina din om, este spiritul viu al celui care nu moare niciodata, pentru a renaste de cate ori este nevoie, cu scopul de a se re-crea pe sine in si din lumina lui Dumnezeu, ca fiinta constienta de sine, din ce in ce mai intreaga, care tinde spre perfectiunea creatiei.
Tragedia noastra colectiva petrecuta in urma cu 30 de zile si urmata de inca una la fel, cea de la Paris, a produs o rana colectiva care a redeschis ranile copilului din mine, al acelui copil ranit de mult. Copilul acesta ranit de mult plangea de o luna de zile, plangea de durere si nimeni nu-l auzea, nu il vedea.
Mama lui – care sunt tot eu – nu l-a auzit, fiind dominata de propria-i furie de mama care-si plange copiii raniti in cele doua evenimente tragice. Fusesem o mama constienta doar de propria-i durere provocata de aceasta epoca sangerosa, care ma viza direct ca pe oricare dintre noi. Imi plansesem toti copiii sacrificati in razboaiele nedrepte ale prezentului acesta si atat de straine de interesele noastre ale tuturor – caci sunt straine de sufletul omului – numai pe propriul copil interior, nu-l plansesem.
Preocupata de rolul de adult si de mama, nu mi-am auzit propriul copil care traieste in interiorul fiintei mele de lumina, dar ale carui rani fusesera inca o data re-deschise. Timp de o luna copilul din mine a plans de unul singur, inabusit sau strigand de durere, si nimeni nu l-a auzit.
Copilul din mine isi plangea, a nu stiu cata oara, propria neputinta, caci la fel ca in trecut, acum fusese ranit la fel, de aceeasi oameni rai de care nu se poate apara. Este din nou, impreuna cu toti ceilalti copii raniti, victima inocenta a nebuniei, a intunericului mintii creaturilor fara suflet..

Azi dimineata, la lumina sfanta a unei noi zile, a unui nou inceput, a luminii soarelui si a Sfantului Andrei am inteles toate acestea. Adultul si inteleptul din mine, esenta aceea pura de iubire christica a adevarului creatiei noastre, si-a luat copilul in brate, l-a imbratisat intr-o sarutare a iubirii, vindecatoare, l-a tinut la piept cu o noua putere si l-a incurajat. I-a redat puterea de a fi.
L-am mangaiat pe copilul din mine si i-am spus: nu te teme! De data aceasta suntem mai puternici pentru ca suntem IMPREUNA.
Suntem un sine intreg, o fiinta de lumina creata dintr-o iubire vindecatoare mai puternica decat ura lor.

Dupa aceasta imbratisare sfanta copilul a vrut din nou sa iasa afara, la joaca, la soare, a vrut sa cante din nou, sa danseze, sa rada… Caci nu mai rasese de o luna de zile.
Vazuse din nou lumina soarelui prin fereastra deschisa si voia sa se bucure din nou de viata!

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.

Recunostinta

Astazi, la doar cateva ore de la re-lansarea cartii

„Cum m-am vindecat de nefericire”.

Dragi prieteni, dragi cititori ai cartilor mele, dragi oameni care-mi cititi fiinta cu totul atunci cand reusiti sa ma cunoasteti asa cum sunt, va multumesc!
Va multumesc din toata inima tuturor celor care ati fost ieri alaturi de mine la Targul de carte Gaudeamus, un eveniment atat de important care va face parte din scurta mea existenta pe aici,
Va multumesc, incepand cu Florentina Fantanaru, care a venit la intalnirea noastra impreuna cu fiul ei, Dragos, un baietel frumos si inteligent, in varsta de numai 10 ani,
Va multumesc tuturor celor care ati lasat totul deoparte pentru cateva ore si ati ales sa fiti prezenti, cu toata fiinta voastra iubitoare, foarte aproape de mine. Am avut nevoie de prezenta voastra cu totul ieri, caci fara voi, nu as fi, iata, cea care sunt azi.
Va multumesc la fel si celor care ati fost impreuna cu noi doar cu gandul pur de iubire al sufletului, pentru ca nu ati putut fi prezenti fizic. Erati acolo cu noi, am simtit acest lucru cu toata fiinta mea, pentru ca in sala Cupola, ieri la ora 18,30, se formase un ocean de iubire a carui vibratie inalta s-a mentinut pana spre ora 20, ora la care ne-am imprastiat fiecare pe la casele noastre.

Multumesc echipei de fete inimoase care au reprezentat grupul editorial All – cei carora le datorez acest eveniment important pentru mine ca autor de carti inspirationale – fetele care ne-au stat alaturi in sala si au participat, deasemenea cu sufletul la intalnirea de ieri pentru lansarea cartii „Cum m-am vindecat de nefericire”, in forma cea noua. Le-am simtit acestor fete implicarea, nu doar cea profesionala impecabila, ci le-am simtit implicarea umana in ceea ce fac. Multumesc, Ana Maria Androne, Ioana Vacarescu, Anca, Roxana … si-mi cer iertare daca nu-mi mai amintesc numele celorlalte fete.
Multumesc, desigur, domnilor Viorel Zaicu si Mihai Penescu.

Insa, desi am facut-o in foarte multe forme si feluri de exprimare verbala – caci am devenit un fel de Florin Piersic la feminin(!) – vreau sa va reamintesc aici tuturor ca simt o imensa RECUNOSTINTA ca am apucat sa traiesc astfel de momente minunate IMPREUNA cu alti oameni asemenea mie, pe care viata/Dumnezeu mi le ofera cu gratie in aceasta scurta existenta ca spirit de lumina pe aici.
Acestea sunt cu adevarat momentele memorabile de comuniune sufleteasca in care eu, cel putin, am invatat ca pot marturisi, impartasi fara teama de a fi judecata, atat bucuria cat si tristetea vremurilor noastre.

respira-si-taci copyPot marturisi, iata, ca iubesc viata cu totul si astfel pot afirma astazi, ca singura religie in care cred cu adevarat este IUBIREA.
De aceea, pot sa va scriu azi, aici si mereu ACUM ca va iubesc pe voi, oameni buni, asa cum iubesc viata!
Va iubesc, asadar, pe toti cei care vibrati pe aceeasi frecventa a sufletului uman plin de iubire, la fel ca mine.

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.

Prezentare -azi – „Cum m-am vindecat de nefericire”

COPERTAEu, azi,
as spune ca acesta carte, care va avea lansarea sambata, 21 nov. 2015, ora 18,30, la Targul de carte Gaudeamus, „Cum m-am vindecat de nefericire” – scrisa in urma cu 5 ani, careia i-au urmat altele doua, „Iubirea care vindeca” si „Respira, iubeste si taci”, a avut la prima aparitie un succes neasteptat (de mine, cel putin), iar in prezent fiind re-editata de grupul All, in colectia SianBook, este acum revizuita si actualizata.
In aceasta carte, asadar, se afla INIMA si SUFLETUL, pline de IUBIRE, ale omului, iar mesajul transmis de ea este: VIATA REPREZINTA UN DAR DIVIN.
Acestea ar fi instrumentele necesare, la indemana omului, pentru A DECIDE SA FIE FERICIT … IUBIREA din inima omului constient de LIBERTATEA sa de a-si decide destinul vindeca orice suferinta. Pentru ca IUBIREA ESTE VIATA INSASI, pe cand ura ucide (asa cum s-a vazut)
Atata doar ca in carte „autoarea” se ofera cititorului drept exemplu de om obisnuit, marturisind cu iubire: „daca eu am putut, atunci poate oricine”.
Vindecarea de nefericirea se face cu ajutorul CONSTIINTEI de a fi, prin renuntarea la „conditia de victima” intretinuta prin fricile inoculate de o societate bolnava.
OMUL ESTE LIBER sa traiasca in pace cu sine si cu cel de langa el… Iar pana cand omul ca individ nu va alege sa se vindece de fricile sale, care-l mentin prizonier in propria viata, conflictele vor exista peste tot.
IMPACAREA insa o face omul cu sine insusi, iar astfel semenul sau devine SINELE intreg, adica DUMNEZEU.

Aceasta este prezentarea pe care o fac eu cartii mele, care vad ca a iesit. din mine acum, .. asa la prima ora a diminetii.
Caci dimineata – incepanad de acum 5 ani, de „cand m-am vindecat de propria mea nefericire” – in fiecare dimineata respir constienta de darul vietii, meditez la toate cate sunt in lume si trimit toata iubirea din inima si sufletul meu catre cei care au nevoie de ea, ca sa ne vindecam cu totii de ura de sine inconstienta in care se afla fricile care mentin ura pe planeta aceasta.

Azi sunt iarasi trista, indurerata, in legatura cu evenimentele (asemanatoare) de la Paris, unde din nou au murit copiii nostri… Mereu si mereu din aceste razboaie nu castiga nimeni nimic, iar victimele sunt de fiecare data cei nevinovati…
Ma rog cu iubirea din inima mea pentru sanatatea acestei planete….

Dragi prieteni, iartati-ma ca v-am „plictisit” cu marturisirile mele… Scrisul pentru mine a fost dintotdeauna o forma de terapie… Scriind ma eliberez de toate emotiile negative (temerile mele de parinte)..
Scriind imi amintesc ca pot sa iubesc si sa sper ca intr-o zi va fi pace in lume, iar atunci vom trai in fericire cu toii.
IMPREUNA, ca o singura fiinta, un singur suflet, o singura inima.

Distribuie!

Posted in . by with no comments yet.

Impreuna suntem mai puternici

youth-servicesDoar impreuna suntem mai puternici

De cateva zile sunt devastata de tristete. O mare deznadejde – cum nu mai traisem de multi ani – mi-a zguduit din temelii speranta in adevarul constiintei umane. ( Insa doar pentru o vreme, stiu bine lucrul acesta)
De aceea am ales din nou sa tac. Sa tac si sa-mi plang in liniste copiii-jertfa, copiii ingeri, copiii plecati la cer pentru ca noi, cei ramasi cu sufletele facute zdrente, sa ne trezim in numar cat mai mare si sa cerem – cu acelcuraj nascut din disperare si iubire de ei – ca asemenea drame „colective” sa nu se mai intample.

Am ales din nou sa tac, insa doar pentru cateva zile, pe care le-am trait constienta in linistea mea, ca sa plang. Sa-mi plang plansul vindecator, plansul care ma elibereaza de tristete.

Am tacut putin ca sa-mi plang in liniste copiii-jertfa, copiii ingeri, copiii plecati la cer pentru noi….

Ce s-a intamplat, insa, dupa o saptamana de „proteste in strada”, ati vazut cu totii.
Ma incearca dezgustul, repulsia, oroarea, la gandul ca din nou conducatorii nostri, in complicitate cu capii Bisericii ortodoxe, isi vor vedea mai departe de treaba lor, ca si pana acum, ingnorandu-ne, dispretuindu-ne, sfidandu-ne, scuipand pe obrazul constiintei noastre colective.

Vai de poporul harazit sau „blestemat” de soarta sa fie condus de tradatori, de „oameni mici” de stat, de creaturi marunte, meschine, despre care nici macar nu merita sa scriu aici. Mi-ar otravi pagina daca as face-o.

Vreau doar sa va asigur pe toti cei care credeti in adevar, in constiiinta iubirii, in justitia divina, ca-mi voi aduna din nou de pe jos bucatele de suflet sfasiat de durere si voi continua sa fac ceea ce am facut si pana acum, continuandu-mi misiunea aceasta pe pamant: sa scriu carti din iubire pentru noi toti, despre latura noastra buna, despre esenta noastra divina, despre umanitate, compasiune, iertare… Si pace.
Dar mai ales, despre puterea iubirii noastre de a razbate greul de fiecare data si de a merge mai departe tot timpul IMPREUNA.
Doar impreuna suntem mai puternici, iar pe data 1 Decembrie, anul acesta, ma rog sa fim milioane de inimi iubitoare cat UNA singura, nu doar pe strazi ci si in casele noastre.

Distribuie!

Posted in . by with no comments yet.

Recunostinta

concert.10155322_stdRecunostinta
Va respect si va multumesc, dragi tineri, pentru tot ceea ce faceti in aceste timpuri istorice pentru tara noastra.
Multumesc, dragii mei, pentru mesaje, pentru ca si eu am nevoie de sustinerea voastra!
Voi, tinerii, m-ati motivat de fiecare data sa merg mai departe, oricat de imposibil mi se parea uneori din cauza situatiei noastre sociale, care ma mahnea profund. Iar durerea sufleteasca o simteam pentru voi, pentru toti copiii acestei tari, ai planetei, pentru voi, cei care aveati nevoie de repere, de modele de urmat, de exemple personale pentru a creste ca oameni adevarati.
M-ati motivat in repetate randuri (unul cate unul sau in grupurile de sustinere pe care le mai organizam) sa nu-mi pierd entuziasmul care ma caracterizeaza ca mod de a fi, desigur, dar uneori si in mine entuziasmul poate sa dispara cu trecerea timpului meu, din cauza tristetii existentiale care ma coplesea in ultima vreme.
Acum sunt vie din nou, mai mult decat niciodata, pentru ca simt, la nivelul inimii si al constiintei mele, ca acesta este un moment crucial, un moment istoric. Nimic nu va mai fi la fel in tara noastra, iar lucrurile se vor schimba, insa trebuie sa avem rabdare… Acum e nevoie de „rabdarea adultilor, de intelepciunea lor”, care sa va inspire sa sperati in continuare in miscarea aceasta sociala pentru schimbare.
Din pacate nu sunt prea multi intelepti/oameni politici in tara noastra, de aceea ideea de politica la noi s-a deteriorat, iar lumea poate sa creada ca miscarea aceasta din strada e absurda…
Nu-i mai vrem pe ACESTI politicienti pentru ca ei sunt cei care ne-au adus, (cu totii , fara nici o exceptie, partidele lor) in situatia din acest moment.
Insa, printre tinerii din piata am vazut si adulti, in jur de 40 de ani, care sunt calmi, echilibrati, lucizi…pregatiti sa vorbeasca in numele acestei miscari sincere pentru schimbare.
Este extrem de imbucurator ca majoritatea celor din piata sunt tinerii – sunt studenti, in cea mai mare masura – caci acest fapt exprima credibilitatea si legitimitatea miscarii, iar candoarea si puritatea li se citeste pe chipurile pline de sinceritate. Ei nu pot fi suspectati ca vor altceva decat respectul nostru, al adultilor si modele morale pe care sa le urmeze.
In ochii lor se citeste lumina adevarului divin, al spiritului pur, insa lumina se vede doar in lumina, caci se reflecta in lumina sufletului unui adult care-i iubeste…
Am observat, in decursul timpului – mai ales de cand preocuparea mea este indreptata cu precadere spre lucrul cu tinerii – un fapt remarcabil: tinerii, oricat de nemultumiti ar fi, ei nu cunosc sentimentul sau ideea de ura. Asa cum, din pacate, vad ura de sine, cu ochii mintii si ai constiintei mele (ca profesionist, desigur) si asa cum o simt cu sufletul (si ma doare) la adultii de varsta mea.
De aceea astazi, mai mult ca niciodata, adultii ar trebui sa se abtina cat pot de la orice fel de critica violenta la adresa tinerilor, iar daca au ceva de comentat in contradictoriu trebuie sa o faca din iubire, cu multa responsabilitate, cu tact si luciditate. Si, de ce nu, cu umor!
In Piata azi e nevoie de „inteleptii nostri” la fel de mult, de cei care se exprima prin onestitatea adevarului din sufletelor lor. Adica de cei care sunt cu adevarat exact ceea ce pretind ca sunt.
E dificil. Neincrederea i-a coplesit pe multi.
Insa, tot in strada, am vazut parinti ai acestor copii pe care i-am salutat si imbratisat fara sa-i cunosc, i-am felicitat din toata inima, incercand sa creem si noi, tot acolo, o constiinta unica, a celor care le multumim, le suntem recunoscatori ca ne arata si noua calea spre lumina, uitandu-ne doar in ochii lor.
Copiii nostri detecteaza impostura si minciuna imediat. Iar acest lucru ma bucura.
Va iubesc pe toti din toata inima mea!

Distribuie!

Posted in . by with no comments yet.

Pentru copiii nostri. Aveti toata sustinerea mea cu si din iubire, acum, in acest moment istoric.

23731_120913791412980_956427402_nM-am trezit cu gandul la tinerii din Piata pe care i-am vazut aseara cu ochii mei. Sunt frumosi, luminosi, sunt tineri cu chip de om. In sfarsit, am vazut sclipirea de umanitate pe chipul tinerilor, al generatiei care vibreaza pe notele muzicii bune (cine ma cunoaste stie ca sunt rock pana-n maduva oaselor) iar acesta este limbajul universal/uman al iubiirii de viata, al vietii impreuna ca oameni.
Pana mai ieri vedeam pe chipul celor care pretindeau ca ne conduc destinele doar niste haite de animale flamande care latrau unele la altele pentru suprematia prin copaci.
Dragi copii, nu-i lasati sa va manipuleze, sa va minta, sa va promita ca s-au reformat, ca au inteles c-au gresit, bla, bla, bla… Am observat cum apar pe toate canalele Tv aceleasi fetze de politicieni a caror privire intunecata vorbeste de la sine, iar incruntatura dintre sprancenele lor exprima dispretul profund pe care-l nutresc pentru noi, pentru cei pentru care ar trebui sa lucreze, pentru ca ii platim sa faca asta…
Au invatat metode noi de manipulare, de mistificare a vinovatiei lor: Isi fac „mea culpa”, isi cer iertare, fac pe spasitii… Nu-i credeti, sunt irecuperabili, sunt contaminati de morbul lipsei de constiinta. Le lipseste bunul simt uman elementar.
Ceea ce va caracterizeaza pe voi, tinerii de azi, cei care iesiti acum in strada, este tocmai nivelul inalt de constiinta pe care-l exprimati: cel al curajului, al libertatii, al moralitatii sufletului si inimilor voastre, al compasiunii pentru fratii vostri cu care ati imparatasit dintotdeauna sunetele universale ale iubirii pe care numai armoniile muzicii le pot exprima in om.
LImbajul universal al iubirii a fost este si va ramane muzica.
Urmeaza, desigur, alte limbaje ale iubirii umane, exprimate in arta teatrului, a dansului, a literaturii, a artelor plastice s.a.m. d.
Dar orice societate umana functioneaza dupa niste reguli, este o organizatie a civilizatiei unui moment istoric, in care oamenii isi pun mintea la treaba, isi folosesc, inteligenta, ratiunea, intelepciunea spiritului… Iar toate acestea, puse in sliujba semenilor, devin rezultate ale constiintei „colective”. Caci nu intamplator tragedia care a avut loc si care a declansat iesirea noastra in strada, s-a petrecut in Clubul Colectiv. Suntem acum o constiinta colectiva mai inalta. Acest lucru se simte, pentru ca suntem pasnici.
Constiinta voastra colectiva din acest prezent, din aceste vremuri istorice, va trebui sa se organizeze, sa-si gaseasca liderii ei, sa nu permita nici unui intrus sa confiste intenta voastra onesta de schimbare venita din iubirea pura, specifica omului. Venirea vostra in strada este rezultatul compasiunii specifica omului pentru cei asemena voua, pentru cei care simt si vibreaza asemena, Victimele nevinovate din acest prezent actual sunt eroii vostri.
Fiti atenti la emotiile voastre, ele trebuie filtrate de constiinta inalta colectiva a curajului de a fi spirite libere, insa acelea care exprima adevarul, spirite puse in slujba vietii, cele care exprima adevarul integritatii morale a fiintei umane, a colaborarii, a cooperarii dintre oameni. Iar ideea de baza a paradigmei gandirii voastre trebuie sa fie:
Suntem impreuna ca o singura fiinta, suntem una cu divinitatea, suntem o creatie umana iubitoare de viata, si nu impotriva vietii.
Sa nu uitam ca cei care au pretins ca ne conduc pana in acest moment istoric sunt cei care au produs acest dezastru uman, au fost si sunt inca dezbinati, agresivi, aroganti, si plini de ura. Ei incita la violenta. Ei sunt cei care au guvernat, prin legile inumane facute de ei in Parlamentul Rusinii, ceea ce traim in prezent.
Vremurile prezente arata ca oamenii separati si dezbinati de credintele religioase, de ideologiile politice care polarizeaza omenirea prin interese de grup mafiote sunt impotriva vietii, a bunului simt elementar, sunt idei primitive care aduc moarte…
Cereti dizolvarea Parlamentului, nu plecati din strada pana nu obtineti acest mare deziderat pentru un nou inceput.
Voi fi acolo in strada in fiecare zi, va voi sustine cu inima, cu sufletul, cu constiinta mea de om, cu speranta mea nesfarsita ca omul este o creatie divina si tocmai de aceea el se va crea pe sine in iubire pura ( o idee pe care o exprim de multi ani in cartile mele, care poate parea naiva acum, dar va asigur ca nu este)
Va voi sustine (atat cat imi sta in putere) sa va autocreati pe sine in iubire, fiecare prin darurile voastre unice, toate laolalta puse in slujba umanitatii, mereu impreuna ca o singura fiinta. Caci voi sunteti schimbarea de care are nevoie umanitatea la acest moment istoric, pentru ca civilizatia noastra sa evolueze si nu sa se autodistruga prin ura.
Iubirea de Sine (sinele este viata insasi) ramane singura credinta pe care doar omul o poate exprima. Iar voi, in sfarsit, semanati a oameni, si nu a maimute. V-am privit chipurile aseara, iar inima mea plina de iubire a vibrat cu lumina din ochii vostri. Inima nu m-a inselat niciodata.
Sunt fericita ca am apucat acest moment, pentru ca, incepand din acest an, 2015, luna noiembrie (luna in care m-am nascut, Doamne-ajuta!) incepe schimbarea concreta a lucrurilor in tara noastra, o schimbare bazata pe noua paradigma a iubirii de oameni, prin celebrarea vietii si nu a mortii.
Distribuiti acest material, caci, cine stie, poate vor mai fi inimi bune care sa-l citeasca, sa se alature acestei constiintei „colective” inalte a iubirii, ca sa crestem ca numar, unul cate unul…

Impact – 389 de persoane

Recunostinta
Va respect si va multumesc, dragi tineri, pentru tot ceea ce faceti in aceste timpuri istorice pentru tara noastra.
Multumesc, dragii mei, pentru mesaje, pentru ca si eu am nevoie de sustinerea voastra!
Voi, tinerii, m-ati motivat de fiecare data sa merg mai departe, oricat de imposibil mi se parea uneori din cauza situatiei noastre sociale, care ma mahnea profund. Iar durerea sufleteasca o simteam pentru voi, pentru toti copiii acestei tari, ai planetei, pentru voi, cei care aveati nevoie de repere, de modele de urmat, de exemple personale pentru a creste ca oameni adevarati.
M-ati motivat in repetate randuri (unul cate unul sau in grupurile de sustinere pe care le mai organizam) sa nu-mi pierd entuziasmul care ma caracterizeaza ca mod de a fi, desigur, dar uneori si in mine entuziasmul poate sa dispara cu trecerea timpului meu, din cauza tristetii existentiale care ma coplesea in ultima vreme.
Acum sunt vie din nou, mai mult decat niciodata, pentru ca simt, la nivelul inimii si al constiintei mele, ca acesta este un moment crucial, un moment istoric. Nimic nu va mai fi la fel in tara noastra, iar lucrurile se vor schimba, insa trebuie sa avem rabdare… Acum e nevoie de „rabdarea adultilor, de intelepciunea lor”, care sa va inspire sa sperati in continuare in miscarea aceasta sociala pentru schimbare.
Din pacate nu sunt prea multi intelepti/oameni politici in tara noastra, de aceea ideea de politica la noi s-a deteriorat, iar lumea poate sa creada ca miscarea aceasta din strada e absurda…
Nu-i mai vrem pe ACESTI politicienti pentru ca ei sunt cei care ne-au adus, (cu totii , fara nici o exceptie, partidele lor) in situatia din acest moment.
Insa, printre tinerii din piata am vazut si adulti, in jur de 40 de ani, care sunt calmi, echilibrati, lucizi…pregatiti sa vorbeasca in numele acestei miscari sincere pentru schimbare.
Este extrem de imbucurator ca majoritatea celor din piata sunt tinerii – sunt studenti, in cea mai mare masura – caci acest fapt exprima credibilitatea si legitimitatea miscarii, iar candoarea si puritatea li se citeste pe chipurile pline de sinceritate. Ei nu pot fi suspectati ca vor altceva decat respectul nostru, al adultilor si modele morale pe care sa le urmeze.
In ochii lor se citeste lumina adevarului divin, al spiritului pur, insa lumina se vede doar in lumina, caci se reflecta in lumina sufletului unui adult care-i iubeste…
Am observat, in decursul timpului – mai ales de cand preocuparea mea este indreptata cu precadere spre lucrul cu tinerii – un fapt remarcabil: tinerii, oricat de nemultumiti ar fi, ei nu cunosc sentimentul sau ideea de ura. Asa cum, din pacate, vad ura de sine, cu ochii mintii si ai constiintei mele (ca profesionist, desigur) si asa cum o simt cu sufletul (si ma doare) la adultii de varsta mea.
De aceea astazi, mai mult ca niciodata, adultii ar trebui sa se abtina cat pot de la orice fel de critica violenta la adresa tinerilor, iar daca au ceva de comentat in contradictoriu trebuie sa o faca din iubire, cu multa responsabilitate, cu tact si luciditate. Si, de ce nu, cu umor!
In Piata azi e nevoie de „inteleptii nostri” la fel de mult, de cei care se exprima prin onestitatea adevarului din sufletelor lor. Adica de cei care sunt cu adevarat exact ceea ce pretind ca sunt.
E dificil. Neincrederea i-a coplesit pe multi.
Insa, tot in strada, am vazut parinti ai acestor copii pe care i-am salutat si imbratisat fara sa-i cunosc, i-am felicitat din toata inima, incercand sa creem si noi, tot acolo, o constiinta unica, a celor care le multumim, le suntem recunoscatori ca ne arata si noua calea spre lumina, uitandu-ne doar in ochii lor.
Copiii nostri detecteaza impostura si minciuna imediat. Iar acest lucru ma bucura.
Va iubesc pe toti din toata inima mea!

Distribuie!

Posted in . by with no comments yet.
Show Buttons
Hide Buttons