Fără-titluInca de la prima criza existentiala, atunci cand am ales calea psihologiei cu gandul sa-mi inteleg suferinta, inca de pe atunci, gandul care m-a impins constient spre a afla ce se intampla cu mine, a foat acela de a ma cerceta pe mine insami. Insa, asa cum se proceda la vremea respectiva, cautarea de sine s-a petrecut in baza cercetarilor stiintelor care aveau legatura cu stiinta psihologiei. Am facut-o cu dedicatie, pasiune si credinta, atat cat mi-a stat in putere. Filosofia m-a preocupat dintotdeauna, iar acesta a fost un fapt fundamental, caci existenta in sine ma preocupa si, evident, a mea, in mijlocul evenimentelor lumii pe care nu le puteam intelege la vremea aceea, pentru ca ele ma afectau in mod direct si pe mine, ca si pe ceilalti oameni. Pana intr-o zi, cand, obosita de toate metodele psihologiei, am inceput sa citesc filosofie orientala, mai exact buddista. Aceasta abordeaza existenta din perspectiva mintii, a gandirii, a puterii gandului de a crea viata subiectului in sine. Lumea noastra interioara. Astfel incat, desigur, cercetandu-ti gandurile incepi sa intelegi ca simti ceea ce gandesti ca simti, iar de simtit crezi ca simti ceea ce interpretezi in mod subiectiv ca simti. Omul fiind singura fiinta care se gandeste pe sine. De fapt, in acel punct intelegi, ca o iluminare, ca simti si crezi ceea ce altii te-au invatat sa simti sis a crezi. Trecutul personal si cel colectiv, destinul personal dar si cel colectiv, numit de C.G.Jung inconstientul colectiv al omenirii sunt idestructibil legate, interconectate, iar toate acestea isi pun amprenta pe toata existenta fiintei noastre. De aceea drumul fiecaruia, povestea fiecaruia, destinul fiecaruia, par diferite… dar nu e tocmai adevarat. Si totusi…. in viziunea noii paradigme, noua filosofie de viata, stiinta si-a spus poate ultimul cuvant – vorbim aici de fizica cuantica –  iar acesta, legat de natura si originea vietii este identic cu cel al celor mai vechi culturi spirituale, traditionale. M-as referi aici la credintele orientale, la filosofiile buddiste. Asadar, asa cum am amintit mai sus, totul este gand, iar gandul este energie. Doi fotoni spre care se indreapta un gand, o intentie constienta, executa o miscare conforma cu intentia. De separare sau de apropriere. Cu alte cuvinte, lumea a fost creata de gandirea oamenilor, de constiinta colectiva a omenirii. Pana in urma cu doar 10 ani nivelul de contienta la care omenirea se afla era unul foarte scazut, sub pragul critic al intergritatii umane. Si astfel se explica lupta competitiva, salbatica pentru supravietuire, lacomia, dorinta de a-i subjuga pe ceilalti prin forta egourilor exacerbate, dar si ignoranta. Desigur, dintotdeauna au existat si fiinte cu un nivel foarte ridicat al constiintei – Budda, Iisus, Krisna, care calibrau la un nivel maxim al constiintei pure, cel al iubirii neconditionata fata de toti oamenii. Insa timp de 2000 de ani foarte putini dintre noi, doar 7-8%, au fost cu adevarat mai luminati, mai intelepti si au transmis, prin gandurilor lor, iubire. Iubirea divina s-a transmis in plan spiritual, iar omenirea cu totul a putut evolua din si cu iubire pentru viata. Inteleptii tuturor timpurilor au inteles perfect printr-o constienta inalta a realitatii existentei noastre toata aceasta poveste comuna, colectiva, ca umanitate: de ce suntem aici si care este rostul nostru in Univers. Lumea, cu totul, este tot ceea ce este mereu acum. Acest moment al eternitatii noastre. Momentul acum. Lumea cu totul a fost dintotdeauna si este un atelier, un loc, o scoala in care cu totii, separat si impreuna invatam sa ne intelegem experientele de viata. Existenta cu totul. Ideea de a fi impreuna este una noua, pornita dintr-un gand al spiritului omenirii, descatusat si eliberat din propriile-i inchisori ale gandirii invechite. Este o idee planetara, universal, care razbate azi mai puternic decat in trecut, pentru ca mintile oamenilor acestui moment istoric sunt mai curate, mai pure. Dorinta semenilor nostri de a evolua in plan spiritual a existat dintotdeauna, insa in vreme ce ea s-a manifestat destul de timid secole de-a randul, astazi se pare ca lucuruile se schimba, iar constiinta iubirii se extinde la fel. In prezent un val de constiinta planetara se face simtit peste tot in lume. Gandurile oamenilor se schimba, astfel incat vibratiile noastre de energie divina sunt mai inalte. Vorbim despre un alt nivel de constiinta la care a ajuns omenirea. Dar inca mai avem de invatat, de purificat in fiinta noastra credinte, convingeri si tipare mentale otravite de ignoranta si ura de sine care ne-a dezbinat. Inca invatam, pentru ca inca mai avem de invatat. In plan personal, invatam fiecare in felul nostru, in ritmul nostrum, in functie de destinul personal. Dar am aflat un lucru esential: acela ca suntem interconectati la aceeasi sursa de energie si viata, iar destinul nostru este fara indoiala unul comun. In aceasta noua paradigma, credinta fundamentala, ca filosofie de viata, este aceea conform careia suntem responsabili de destinul nostru. Avem datoria de onoare, ca  prin constiinta oferita ca dar al naturii noastre spirituale, sa privim viata, cu totul, dintr-o noua perspectiva, una mai extinsa la intreg, pentru a invata sa devenim cu adevarat oameni. Omul constient si responsabil de menirea sa in lume este cu adevarat un om mai bun. S-a vazut ca pentru a deveni mai buni, a fost nevoie sa traim raul si suferinta. Cu alte cuvinte, nu putem deveni mai buni decat daca reusim sa constientizam ca am fost rai… Nu pentru ca ne-am dorit sau ne-am propus asta cu buna stiinta, ci doar pentru ca am fost, de cele mai multe ori perfect inconstienti si ne-am lasat influentati de gandirea comuna, care ne-a modelat parcursul si evolutia cu totul. Am incercat sa fac un rezumat despre tot ce am aflat in toata aceasta experienta de viata personala pana in acest moment. Pot spune ca din momentul trezirii constiintei de sine ca subiect unic intelegerea se poate extinde prin constiinta care evoluaza si ea, pana in punctul in care vom ajunge sa intelegem, nu doar cu mintea, ci si cu inima, ca suntem cu totii UNUL. Ne aflam insa tot timpul intr-un context anume, am fost si suntem mereu in interactiune cu ceilalti, formand o constiinta colectiva. Asa arata viata noastra comuna in acest timp comun, in acest context istoric planetar, universal. Viata ne este oferita in dar tuturor, dar o impartim cu cea a semenilor nostri, cu cei cu care se intampla sa traim acelasi timp istoric, ca evolutie a omenirii. Am inteles ca ne hranim din aceeasi sursa de energie, venim dintr-o vointa divina, de dincolo de intelegerea noastra, iar viata este in noi oricum, indiferent daca suntem constienti de maretia ei sau nu. Aceasta pare a fi o capcana ignorantei, dar poate fi, in acelasi timp, momentul trezirii constiintei. Un moment crucial in care alegerile noastre devin constiente, cand alegem prin vointa si intentie sa ne decidem, in cunostinta de cauza, destinul. Doar astfel putem accepta consecintele alegerilor noastre in mod responsabil. Acesta este nivelul critic, al trezirii constiintei, pe care il numim nivelul integritatii. De-abia de la acest nivel omul intelege ca a gasi vinovatii in afara, nu duce absolut nicaieri. De-abia din acest moment incepe cu adevarat evolutia in plan spiritual, iar calatoria porneste intr-o alta dimensiune. Calatoria porneste spre interiorul fiintei, spre esenta, spre adevar, spre libertatea de a fi. Libertatea de a fi, presupune observarea constienta a greselilor inerente, automate, insa odata constientizate omul se priveste pe sine cu mai multa compasiune. Pentru ca doar recunoscandu-le le poate corecta. Omul constient de propria sa putere de a fi isi da voie sa greseasca, dar nu el repeta gresala, ci invata din propriile greseli. Observa in continuare greselile celorlati – constiinta colectiva – insa constient fiind de faptul ca el insusi nu e perfect, ca suntem asemenea ca natura umana, isi intelege  semenii aceeasi compasiune pe care o exerseaza cu sine insusi. El incepe sa constientizeze puterea de a ierta, de a se ierta pe sine. Iar acest proces de recunostinta si iertare devine unul continuu… pe calea desavarsirii sale ca spirit. Ignoranta, lacomia, dorinta de putere (a banului) sunt inca dominante in lume, inca le le putem vedea, le constatam si le traim consecintele in vietile noastre, pentru ca traim un destin comun. Durerea lumii, inechitatea, nedreptatea ne dor, insa nu mai luptam cu ele…Ar insemna sa punem in joc aceleasi arme, arme de lupta. Cea mai buna cale constienta de a fi demn si liber intr-o lume a noastra, a tuturor, este cea a impacarii, a iertarii. De fiecare data cand te simti destabilizat sau coplesit de influentele din jur datoria fiecaruia este de a reveni in lumea proprie, in experinta sa de viata, ca fiind una subiectiva.. Odata intentia si viziunea celui cu constiinta treaza fiind stabilite omul care evolueaza spiritual nu mai poate da inapoi. El se simte foarte fericit sa iubeasca, sa daruiasca… doar astfel se simte implinit. Omul constient de adevarul sau spiritual devine propriul observator al existentei sale, dar si obiect de studiu, ca esenta divina. Acest demers este cu adevarat fascinant pentru ca viata capata alt sens, cel al desavarsirii noastre ca Sine intreg. Putem darui iubirea care se afla in inima noastra, ca sursa nesfarsita a vietii, raspandind in jur bunatatea umana. Un singur gand bun contrabalanseaza mii de ganduri negative, pentru ca puterea iubirii este imensa, autentica, naturala si reprezinta adevarul. Aceasta este povestea a ceea ce am aflat pana acum.  Despre mine, despre noi, cu totul. Despre rostul nostru pe aici. Vestea buna este aceea pe care cu totii o vedem, daca privim atenti in sufletele noastre: astazi omenirea devine mult mai constienta de un gand, de idea de fi impreuna ca o familie universala. Suntem si am fost dintotdeauna interconectati ca intr-o retea, la o sursa comuna de viata. O putem numi constiinta divina a vointei de a fi. Omul ramane singura fiinta capabila de a deveni constienta de constienta de a fi in viata, dar si de importanta de a servi si celebra viata. Constient de toate acestea nu poate fi decat omul. In schimb, daca vom continua sa ne luptam unii cu ceilalti pentru suprematie, ignorand acest adevar fundamental, in continuare unii vor deveni victimele inocente – copiii, animalele, planeta devastata – ale lacomiei celor imaturi, egoisti, individualisti,  ignoranti, inconstienti. Separatia perceputa de gandirea defectuoasa a creat lumea pana la un punct dezbinand-o in baza credintelor religioase si a celor sociale bazate pe diferentele dintre noi, in baza unor regului si norme adoptate de o societate interesata doar de acumulare in plan material. Competitia nemiloasa, lupta pentru supravietuire ne-a dezbinat. Exact in acest moment avem sansa sa observam, sa constientizam ca toata aceasta lupta a alimentat ura noastra de sine, pe care am proiectat-o din ignoranta in afara, iar acest fapt ne-a facut rau tuturor: razboaiele au adus moarte. A venit timpul sa alegem viata! Secolul trezirii spirituale a inceput, iar lumea se trezeste incet, incet… Ne trezim unul cate unul, influentati de mediul in care ne miscam. Suntem interconectati prin campurile de energie ale constiintei noastre. Atractia sau respingerea campurilor noastre tin de nivelul noastru de constientizare al alegerilor noastre. Universul ale legile lui, insa constiinta divina isi face treaba prin iubirea universala care a fost si este cea care a castigat dintotdeauna. Iubirea repara si topeste ura dintre noi. Castigul este insa unul fundamental, cel al spiritualitatii, al dimensiunii noastre eterne. Viata. Evolutia noastra ca umanitate, ca o singura fiinta, o familie universal, se petrece lent, pas cu pas, cu fiecare constiinta care se trezeste si se alatura unei constiinte mai largi, a celor care au evoluat integrand la toate nivelurile si in toate dimensiunile fiintei lor compasiunea, bunatatea, iubirea de celalalt, de viata, cu totul. Iubirea pentru tot ceea ce inseamna viata. Adevar, bunatate, frumos. Acestea sunt notiuni care pana azi isi pierdusera intelesul, caci au fost rastalmacite, in fel de fel de credinte oarbe. Cele care ne-au separat de sursa comuna de viata si energie divina. Iar exemplele societatii consumeriste, care se devoreaza pe sine gasim peste tot…Trebuie doar sa devenim mai atenti. Sa devenim constienti de viata care ne-a fost daruita si s-o pretuim asa cum se cuvine. Binele comun este acum tot ceea ce conteaza, pentru ca numai daca celuilalt ii este bine imi poate fi si mie bine.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 28th, 2015 , .

p_8611_766x350-10-85Se vorbeste tot mai mult astazi despre o revolutie a constiintelor, dar si despre o trezire spirituala a omenirii.

Deasemena, auzim tot mai des, in lumea celor care se dedica evolutiei si cunoasterii de sine, despre capacitatea inimii de a iubi neconditionat.  Sustin neconditionat aceasta din urma afirmatie, ca pe un adevar spiritual revelat, incontestabil.

Dar cum? Cum facem asta?

Aceasta intrebare apare pe buzele tuturor celor care (ma) asculta fascinati atunci cand le vorbesc despre iubire, despre iubirea care este capabila sa vindece orice suferinta.

Desigur calea inimii este acea calatorie spre interiorul fiintei noastre, cu scopul de a ne re-descoperi esenta pura a creatiei noastre, a naturii noastre umane, acolo unde, de regula, omul dedicat cunoasterii adevarului despre sine, se intalneste cu divinitatea, cu bunatatea, cu seninatatea si pacea.  Iar toate acestea laolalta nu sunt altceva decat iubire pura, iubirea universala, cea care tine cu adevarat de umanitatea noastra. Pentru ca doar omul, prin esenta sa divina, poate fi capabil de a constientiza puterea iubirii neconditionate, ca sursa a creatiei.

De-abia din acest moment al deciziei de a alege fericirea, ca sursa permanenta a existentei care se afla in interiorul fiintei si nu in afara, procesul adevaratei cunoasteri de Sine devine un proces constient si responsabil al tuturor alegerilor sale, cat si al consecintelor lor. Devenind constient de propria sa alegere omul intelege ca procesul cunoasterii de-abia acum incepe. El presupune purificarea si resetarea sa la toate nivelurile si totodata, calatoria inimii se transforma  intr-un proces permanent si continuu,  al acceptarii si al iertarii. Pentru ca, in viata sa de fiecare zi omul ramane conectat la lumea din jur, fiind nevoit sa produca alegeri care, de-abia de acum incolo, fiind constiente si responsabile, ii devaluie acestuia adevarata sa putere de a fi. De a fi constient de intreaga sa existenta, ca spirit liber, dar si  constient de tot ceea ce transmite in afara sa, prin gandurile, intentiile, alegerile, vorbele si faptele sale. Omul raspandeste in jur o energie care, prin vibratiile inalte sau joase, participa la sustinerea sau la ditrugerea vietii. Nu doar a vietii lui, ci si a celorlalti. Si nu doar in spatiul in care se misca, dar el transmite, prin vibratiile gandurilor sale, un camp de unde de energie (de iubire sau dispret pentru viata insasi) chiar in intregul Univers.

Vorbim, asadar, astazi despre om, ca Un camp de constiinta, conectat la o retea de energie umana colectiva. Omul ca O constiinta de sine,  care transmite si raspandeste in jur iubire sau ura de sine, pe frecventele  mai joase sau mai inalte ale vibratiilor sale energetice reprezinta gradul de evolutie a omului azi pe planeta noastra. Omul dotat prin natura sa cu capacitatea de a constientiza – sigura fiinta capabila de a fi constienta de propria sa putere de a iubi –  este cel care poate decide sa aleaga viata sau distrugerea vietii, prin proprie vointa, sau ingnoranta.

Dar ce este ignoranta?

Ignoranta este incapacitatea omului, in general, de a discerne adevarul de falsitate.

Omul prezentului actual, individualist si egoist, poate fi tentat sa ramana in capcana propriei sale minti, a judecatii dualiste, separatoare, izolat de sinele propriu, intr-o inchisoare a mintii proprii care a construit un eu fals, impersonal, prizonier al alegerilor lui automate care vizeaza polaritatea si contrariile. Conform unei judecati false, artificiale – pe care o numesc gandire de-a gata – in care se regasesc fricile lui, omul (ego) egoist se afla intr-o permanenta lupta cu celalalt. Complet orb cu privire la adevarul naturii sale spirituale libere sa aleaga viata, omul ramane hipnotizat in credintele false care l-au instrainat de sine si de semenul sau.  Proiectandu-si suferinta in afara sa lumea a fost fracturata, scindata  in tabere care lupta declansand  si azi  razboaiele care (ne) distrug viata.

Prin urmare, desprinderea/ instrainarea de sine, mai inseamna si separarea de divinitate.

Indepartat de sine si de Dumnezeu avem de-a face cu conceptul des intalnit si din pacate adoptat de multi dintre semenii nostri cu „Omul cu frica de Dumnezeu”. Acesta iL percepe  pe Creatorul insusi ca entitate in afara sa. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este un fel de Judecator intransigent, gata sa-l pedepseasca. (Ignoranta la un alt nivel, mult mai periculos, in care credintele regioase, dogmatice sunt confundate cu spiritualitatea) Lupta pe care omul o da astazi cu sine se reflecta in lupta sa cu celalalt. In fapt omul a devenit, prin ignoranta, propriul sau dusman.

CALEA SPRE IESIREA DIN CAPCANA EULUI

Lumea eului este o casa a oglinzilor, prin care eul hoinareste, pierdut si confuz, ca si cum ar urmari imaginile din oglinzi, una dupa alta. Viata omului a fost si este inca guvernata de incercari si erori nesfarsite pentru a scapa din labirint. Uneori, pentru multi dintre oameni, poate pentru o majoritate, lumea oglinzilor a devenit o casa a ororirlor, o casa a groazei care ne ingrozeste insa pe toti, ca umanitate.

Capacana perceptiei celuilalt ca fiind altul, strain si dusman, ca efect al gandiri primitive, simplista, conform careia sintagma „prieten si dusman” a devenit un fel de a fi cotidian, automat, reprezinta cea mai raspandita forma de ignoranta. Ea se regaseste la toate nivelurile: credinte religioase, pardide politice, stapani si scalvi, bogati si saraci, buni si rai, corect/ incorect, castig si pierdere…. Polaritatea contrariile, proprie gandirii curente, adica a gandirii egoului. Egoism, individualism, primitivism.

PRIMUL PAS AL IMPACARII MINTII CU INIMA PRIN CONSTIINTA

este pur si simplu constientizarea faptului ca suntem cu totii creatii divine, nascute din aceeasi sursa de energie divina, iar campul constiintei pure ne este tuturor disponibil pentru purificarea fiintelor noastre la toate nivelurile: fizic, chimic, psihologic, energetic. Dar cel mai important lucru, pe care omul constient de aflarea adevarului sau despre sine trebuie sa-l faca, este purificare mintii sale prin re-setarea tuturor programelor vechi de secole,  gandirea dualista, care in prezent este depasita. Ultimele cercetari in domenniul fizicii cuantice sunt astazi o marturie stiintifica la indemana tuturor.

Procesul purificarii noastre constiente, asadar, consta in inlocuirea programelor mentale vechi de la nivelul gandirii cu altele noi. Astfel omul poate realiza ceea ce numim „eliberarea de fricile sale constiente si/sau inconstiente”, topirea fricilor prin si cu iubire.

Fricile sunt manifestate in afara noastra prin proiectie asupra celuilalt  si reprezinta otrava altereaza viata, dar care ne-au fost inoculate printr-o educatie invechita, azi deficitara, conform careia „viata este o lupta”, iar omul trebuie sa lupte pentru viata sau cu viata.

Viata este un dar divin, in slujba careia suntem datori sa facem alageri constiente.

Luptand cu viata , luptam cu noi insine.

Un prim pas constient in calatoria spirituala este „depunerea armelor”. Iesirea din lupta corespunde cu primul nivel de trezire a constiintei, NIVELUL INTEGRITATII

Puterea noastra de a fi se afla in iubire, iar iubirea este accesibila tuturor, indiferent de rasa, culoarea pielii, credinte religioase actuale, etc. O lume mai buna poate fi re-creata cu oameni mai buni, dar si mai constienti de propriile alegeri si de  lor sursa de viata, ca sursa comuna. Avem la dispozitie UN OCEAN DE CONSTIINTA PURA.

Puterea iubirii de noi insine ne sta tuturor la indemana, printr-o simpla decizie: aceea de a renunta la lupta. La lupta cu celalalt. Celalalt sunt eu, iar EU  si TU, asemenea ca esenta,  meritam sa fim fericiti impreuna, sa traim in pace, colaborand unii cu altii pentru binele nostru comun. In armonia legilor naturale si universale ale constiintei de a fi. De a fi oameni.

Singura cale de iesire din labirintul groazei ramane cautarea adevarului spiritual.

 

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 22nd, 2015 , .

Untitled-1Pentru asta, insa, nu e nevoie sa jignesc pe nimeni, nu trebuie sa schinosesc simboluri religioase, nu e nevoie sa provoc razboaie, sa curga sange, sa moara oameni nevinovati.
Ca sa ma exprim nu am nevoie sa cer voie nimanui, caci libertatea de a ma exprima am primit-o la nastere.
In societatea actuala, in afara de faptul ca pot sa ma indignez cat poftesc si sa-mi exprim dezamagirea sau dezacordul fata de legi sau practici sociale care ma afecteaza si pe mine, chiar nu pot sa fac altceva.
De pilda, nimeni nu ma impiedica sa spun (de atatia ani) ca nu sunt de acord (ei si?) ca banii nostri ajung, fara sa ne intrebe nimeni daca suntem de acord, deci fara acordul nostru, la Armata si la Biserica, doua institutii ale statului, care nu produc altceva decat intoleranta, dezbinare, dezastre si moarte. Cam ca la Paris de curand.

Ateismul nu e cumva si el vreo religie… Pentru ca pare la fel de intolerant si razbunator. Ba chiar si putin cam idiot, de vreme ce dusmanul cu care alege sa se lupte pana la moarte e unul fanatic, care a mai ucis si in trecut la fel. Irational.

Ce ma doare totusi pentru noi toti, ca familie universala, este faptul ca dupa tragedie o majoritate covarsitoare dintre noi isi uita brusc numele si se cred toti Charlie. Sunt oare atat de hipnotizati si indoctrinati (de toate aceste religii) incat vor cu totii sa aiba soarta lui. A lui Charlie asta.
O populatie cu privirea intunecata si mintea infierbantata e mai dramatica decat isteria colectiva, publica, de a ne „apara dreptul la libertatea de exprimare” cu arma in mana, pana curge sange nevinovat. Bietul politist, care a implorat mila, ce vina avea?!

De invataturile intelepte ale lui Christos, Budda sau Mahomed au avut grija sa fie deformate, rastalmacite, schimonosite insesi institutiile religioase care s-au folosit de numele acestor sfinti cu scopul vadit astazi: fanatizarea, indoctrinarea, radicalizarea semenilor nostri, in asemenea masura incat le-a luat mintile, astfel incat, acum, cei mai multi dintre ei se cred Charlie.
Acest fenomen planetar mi se pare mai grav, caci ma afecteaza si pe mine. Ma doare, dar ce pot sa fac, in afara de faptul ca pot sa exprim toate acestea aici.
Observ, asadar, ca nu ma impiedica nimeni s-o fac, intr-un fel chiar public. Ei si?
In afara de vreo doi-trei semeni cu mintea infierbantata si privirea intunecata, care nu sunt siguri cine sunt si nici cum ii cheama (se pot da si anonimi la o adica), credeti ca va reactiona cineva?! Sau se va schimba ceva in afara noastra?! Eu nu cred.

Ceea ce putem schimba fiecare e doar privirea, insa ar trebui sa privim mai intai in interiorul nostru, in constiinta.

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on ianuarie 15th, 2015 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog