Ca om constient, ca spirit liber ma dezic de crima si abuzurile sociale

Azi, 26 septembrie 2013, declar public ca ma lepad de statutul de cetatean, acel cuvant fara valoare umana, inscris in actul meu de identitate, o eticheta care m-ar putea face partasa la abuzurile si crima comise de institutiile care ne reprezinta ca cetateni ai unei tari.

Refuz sa ma consider cetatean al unui stat care, sub umbrela sistemului democratic – cel care pretinde ca se conduce prin votul liber al poporului sau – a permis, ca prin deciziile inumane (cele indreptate impotriva omului si nu pentru bunastarea si demnitatea lui) ale institutiilor sale, a permis sa se intample abuzuri, coruptie, minciuna, nedreptate sociala. Actul insitutional, legal constitutional, care a fost parafat intr-o secunda printr-o semnatura din pix de catre presedintele tarii – ales si el de popor – dar care nu a mai putut  fi indurat de mine ca om, s-a produs ieri, 25 septembrie 2013. A fost ultimul suportaboil de mine in calitate de cetatean, un act pe care l-am simtit indreptat impotriva fiintei mele iubitoare, a fost actul care a decis constitutuinal crima.

Crima, genocidul impotriva unor fiinte fara aparare / animalele nu se pot apara fata de cruzimea si furia specimenele umanoide care pretind ca gandesc, pentru ca ele sunt fiinte care nu gandesc / si de a caror viata, in mod firesc, este responsabil omul, ca singura fiinta care gandeste, cetateanul prin reprezentatii sai din punct de vedere institutional, si omul social ca fiinta rationala dotata cu constiinta pe acest pamant, aceasta crima se produce azi, in acest secol, fiind decisa de institutii ale statului de drept, cele care pretind ca-mi apara drepturile si demnitatea, ca cetatean – curtea constitutionala, presedintie, primariile . Toate aceste institutii exista si functioneaza din taxele si impozitele noastre.

Declar azi public ca  nu ma simt deloc reprezentata ca cetatean de institutiile statului roman, de aceea ma dezic in mod public de acest statut, ca simplu atribut fara valoare. Declar public ca nu ma mai consider cetatean al acestui stat, cel care doar mi-a inscris in actul de identitate cuvantul „Cetatean” (roman)

Declar ca nu ma simt responsabila decat de actele mele, de fericirea si nefericirea mea. Ca in cei 56 de ani de viata am respectat constitutia tarii, fara ca ea sa ma respecte pe mine ca cetatean niciodata. Mi-am asumat acest respect ca pe un gest firesc de respect de sine si am continuat sa-mi fac treaba cinstit, onest, platind taxe si impozite pentru absolut orice mi s-a cerut/impus. Am platit la timp de fiecare data toate facturile pentru tot ce am consumat la comun cu toti concetatenii, am platit impozitele si taxele pe toata munca mea intotdeauna cinstita,  fara sa cracnesc, de fiecare data cu speranta si increderea ca exemplul meu de cinste si onestitate este mai vizibil decat necinstea, minciuna, abuzurile, vulgaritatea si grobianismul celor care s-au erijat in resprezentantii poporului.

Declar inca o data ca nu ma simt resprezenta de nici o institutie a acestui stat azi, 26 septenbrie 2013, pentru ca: genocidul, crima si moartea decise constitutional prin lege,  legea fiind promulgata intr-o secunda din pixul unui presedinte ales de popor, nu sunt acte umane, iar eu sunt, inainte de toate, om. Atributul de cetatean, care m-ar putea face partasa la crima, este doar o eticheta de care ma lepad, pentru ca aceasta crima legiferata nu mai poate fi indurata de omul care sunt.

Sunt om iubitor de viata si profund rational, de aceea nu pot sa ma consider concetateana cu specimenele vorbitoare care urla public ( pot urla doar  pentru ca statutul de cetateni le permite) urla ca vor, ca-si doresc visceral moartea cainilor comunitari doar pentru ca, in acest mod criminal, inuman considera ei ca vor proteja viata copiilor lor. Spectacolul macabru al Romaniei de azi este singurul exemplu pe care-l oferiti copiilor vostri. Din pacate, le aratati doar cruzimea cu care considerati, in mod irational, ca-i protejati.

Crima fata de animale, cele de care omul rational ar trebui sa aiba grija ca de propriii copii este, din pacate, ceea ce le aratam azi. Decizia de a ucide nu are legatura cu omul ca fiinta rationala, ci cu faptele reprobabile de furt institutionalizat din trecut si prezent, dar si cu reactiile turbate orbite de furie si ura ale unor specimene care nu pot fi considerate fiinte dotate cu ratiune. Reamintesc, ratiunea fiind o capacitate specifica doar omului. Asadar, aceste fiinte care-si spun persoane publice, pline de ura sunt doar specimene bipede,vorbitoare care pur si simplu nu gandesc. Ar fi impropriu sa numesc zgomototul asurzitor pe care-l produc aceste specimene „gandire primitiva”. Omul primitiv nu-si omora animalul, ci il ingrijea, il ocrotea pentru ca, om si animal, se simteau convietuind impreuna.

Mentionez ca nu doar cainii comunitari sunt sacrificati azi, in aceste timpuri „moderne si democratite” ci toate fiintele lipsite de dreptul si sansa reala de a munci, cele lipsite de dreptul la o viata demna,  impreuna cu toti copiii nostri -singurele victime ale acestei societati abuzive, dar in fata carora dam cu totii socoteala.

Refuz sa ma mai consider cetatean al acestui stat, pentru ca nu pot fi concetateana cu specimene umanoide ca Zagrean (Curtea Constitutionala), Basescu (Presedintie) indivizi care se afla azi in Parlamentul Romaniei si pe care nu i-am votat, pentru ca la utimele alegeri nu am participat la vot, din simplul motiv ca nu am avut pe cine sa votez. Nu pot si nu mai vreau sa ma consider prin cetatenie asemenea unor specimene urlatoare care detin si ele statut de cetateni – de aceea li se permite sa vorbeasca public – ca Tatoiu, Mandruta, Banciu, Badea si altele asemenea lor care, din acelasi motiv absurd – ca li se permite sa fie vocale si vizibile, lucru posibil doar intr-un stat profund inuman si nedrept – pot influenta un popor cu un deficit urias de educatie civica, in spiritul umanitatii, insa nu din vina lui. A poporului.

Ma mai dezic, asadar, de atributul de cetatean crestin ortodox – din fericire, simt o legatura directa cu Dumnezeu care locuieste in centrul fiintei mele – pentru ca institutia bisericii nu ma poate contine ca spirit liber, ca om care iubeste viata si tot ceea ce inseamna viata pe pamant, ca om care-si iubeste semenii fara sa-i judece in termeni specifici gandirii primitive, rudimentari de diferenta de credinta, orientare sexuala, rasa, statut, rol etc. Iubesc oamenii care iubesc viata / iar viata exista peste tot pe aceasta planeta, in animale, plante, copaci, flori, pietre / iubesc oamenii care gandesc in spiritul ratiunii umane, singura responsabila pentru deciziile asupra vietii.  Mai cu seama asupra vietii a celor care nu se pot apara de abuzurile institutionalizate.

Ce ne facem insa cu specimenele vorbitoare care decid soarta celor fara aparare, in numele tuturor, nu stiu. Eu pot doar sa ma lepad de ei, renunantand la singurul atribut – cel de cetatean – care m-ar putea include facandu-ma partasa si responsabila de acest macel. Dar si de toate celelalte abuzuri asupra unor fiinte fara aparare, care azi, in anul de gratie 2013, sunt condamnate la moarte.

Biet popor roman, nu meritai acest destin! Ca un bun cetatean pana azi, ca fiinta rationala iubitoare, nici eu nu merit sa traiesc aceasta cumplita durere. De aceea tot ceea ce pot sa fac ca sa pot continua sa traiesc in demnitatea de om, este sa declar public ca ma dezic de crima prin renuntare constienta, prin lepadarea de cetatenie.

Deportati-ma, expulzati-ma, dar nu pot fi partasa la acte de cruzime, la acte inumane. Vreau sa raman doar om care iubeste tot ceea ce inseamna viata, un spirit liber universal neinstitutionalizat, fara identitate sociala.

Distribuie!

Posted in . and tagged by with comments disabled.

9 septembrie 2013

Iubirea care tace

Ar trebui sa vorbim la televizor despre ceea ce ar trebui sa tacem. Sa tacem, nu mai vorbim.

Cum sa ne exprimam tacand, aceasta poate fi tema acestui material. Sa tacem despre iubirea pe care ar trebui sa o invatam. Iubirea se tace. Ea nu se exprima prin vorbe.

In prezent scriu doua carti in paralel : una despre iubirea care tace, iar cealalta despre rana colectiva, cea care ne afecteaza pe toti.

Despre lupta cu noi insine, lupta cu viata insasi pe care o practicam prin opozitia si dezbinarea noastra care exprima ura sociala din acest prezent al nostru, al tuturor.

Evident acest lucru / sa vorvesti tacand / este imposbil azi, cand societatea moderna se conduce dupa un pricncipiu unic: acela de piedere sau castig.material. care se obtine din consum.

A ne consuma/devora pe noi insine si unii pe altii, e sportul national.

Ce fac eu de mai bine de un an? Tac. N-am mai acceptat nici un fel de invitatie la emisiuni, pentru ca absolut toate dezbat subiecte de scandal, cele care aduc rating. Castigul din dramele oamenilor mi se pare cel mai odios mod de castig al televiziunilor, dovada cea mai ipocrita de a pretinde ca le pasa de public. Aici apare o discutie mult mai larga, pe care nu avem timp s-o dezbatem acum. Incerc s-o analizez intr-una din carti.

Se arunca pe piata o idee, iar oamenii se lupta intre ei. Chestiunea cu cainii comunitari si cea cu Rosia Montana a incins atat de rau spiritele romanilor, iar cine castiga, se stie.

Intotdeauna se creaza doua tabere – care dau bine la public – si dezbinarea noastra este obtinuta intr-o clipa, iar lupta ideilor noatre despre orice aduce castig material unora si o foarte mare pierdere noua tuturor ca oameni…

Cine castiga? E limpede. Niciodata omul, individul ca fiinta iubitoare, ci intotdeauna cei care urmaresc profitul material in beneficiu personal.

 

Binele comun, o idee care lipseste total din vorbaria publica…

 

Binele comun nu reprezinta in prezent o idee fundamnetala a fiecaruia dintre noi perceputa in lumea interioara, ci omul gandeste in termeni de egoism, individualitate, acestea fiind trasaturi caracteriale care i-au fost cultivate de societatea de consum. Omul a ajuns sa se consume pe el insusi intr-o lupta permanenta cu viata, ca si cum ar trai vesnic, iar pentru asta ar trebui sa-l desfiinteze pe celalalt. Semenul sau. Competitia, concurenta, diferentele sunt ideile de baza ale unei societati consumerist/capitaliste, iar profitul material este valorizat in detrimentul celui spiritual.

 

Suntem asemenea in viata si egali in moarte.

 

Nimeni nu vorbeste despre frica inconstienta de moarte a omului – total irationala, pentru ca toti murim (la naiba!)- care ii este alimentata social de credintele false pe care le-a adoptat.

Frica zilei de maine, frica de a nu-si pierde locul de munca, frica de Dumnezeu. Frica de a fi in viata are la baza aceste trei frici. De aceea omul lupta, si lupta si da-i si lupta, neicusorule! Cu viata.

 

Omul in lupta cu viata insasi este adevarata stare a omului in prezent. El cauta sa aiba ceva pentru a fi cineva.

Or noi nu suntem cineva ci doar ne iluzionam ca suntem cineva prin imaginea noastra despre noi… Imaginea noastra!

Persoanele publice lupta pentru imaginea lor, partidele pentru puterea care le ofera privilegii si avere, biserica pentru profit material. Toate acestea sunt deja evidente, omul fiind victima perfecta. Institutiile fac bani pe seama oamenilor, mai exact profitand de frica lor de a fi…

Ignoranta este singura sursa care alimenteaza acest fenomen universal al manipularii.

Omul poate fi manipulat pentru ca se teme sa traiasca liber, de unul singur si atunci se agata de credintele false care-i sunt inoculate. A fost educat sa formeaze grupuri, care se lupta unul cu altul pentru niste idei… Inutil, desigur, pentru ca avem acelasi destin: moartea!

Ce avem de impartit oare ? Pai, ceea credem ca avem. Imagine, prestigiu, avere, bani.

Nu avem nimic in moarte. Cine poate contesta acest adevar?!

A te teme sa mori inseamna in fapt, sa te temi sa traiesti. Iar a trai cu teama de moarte a construit in omul social mecanismele de aparare…dar care il conduc, iata, pe om in lupta cu viata insasi.

Din pacate, azi, in aceasta societate consumerita omul lupta cu ceilalti oameni pentru supravietuire, insa nici macar nu e constient de ceea ce face.

A lupta cu celalalt inseamna a-ti proiecta frica  in celalat. Iar frica inconstienta, caci despre ea vorbim, produce ura de sine inconstienta. Asa se explica de ce ura este cea care anima spiritele inconstiente. Considerandu-l pe celalat dusman, el se uraste pe sine proiectandu-si ura in afara. Omul care nu este constient de iubirea divina isi o proiecteza ura in celalalt. Semenul lui.

Constructia mentala care gandeste toate acestea este ego-ul omului social caruia i-au fost alimentate toate aceste frici punandu-l in lupta cu viata insasi.

Insa el lupta cu exteriorul, pentru ca de acolo crede ca vine pericolul. Cum toti  gandesc la fel, iata ca toti se tem unii de altii (inconstient) si atunci trebuie sa se lupte ca sa traiasca. E absurd!

Depre toate acestea scriu de 2 ani. Scriu in paralel doua carti. Una este despre iubirea care tace, in care invat prin respiratie, meditatie si tacere publica sa-mi re-setez mintea, sa-mi reformulez principiile de viata, sa-mi schimb credintele, convingerile, tiparele mentale cu care am functionat si eu ani de zile.

Am depus armele de lupta (mecanismele de aparare) ca sa-i pot iubi pe toti oamenii la fel, ca pe mine insami. Insa pentru aceasta am nevoie sa las ego-ul sa moara in fiecare zi pentru a fi -azi, aici, acum – in viata.

Eu sunt iubire, este cea mai fascinanta stare de a fi libera.

Libera sa fiu in viata, insa constienta ca moartea este certa la fel ca si nasterea.

Ciclul nastere, viata si moarte este existenta insasi care ne confera credinta ca suntem egali.

Viata insa am ales s-o traim ca si cum am fi diferiti, iar aceasta credinta este cea care a produs   vrajba, razboaiele, dezbinarea.

Omul nu are nimic de castigat, cum nu are nimic de pierdut, ci doar se iluzioneaza ca are, asta crede egou-l sau stupid.

Imaginea despre noi insine este o oglinda stramba, ne oglindim in ceilalti, de care ne temem, in timp ce si ei se tem de de noi Ne temem de acelasi lucru. Ca n-o sa ne iubeasca asa cum meritam.

A merita iubirea prin eforturi disperate este la fel o credinta falsa, distructiva… Dar toate acestea sunt motive suficiente pentru a nu avea incredere unii in ceilalti, a ne suspecta in fond de ne-iubire…si sa ne aparam de oameni in loc sa-i iubim.

 

Despre toate acestea scriu in cele doua carti – despre intalnirea cu sinele comun, cu spiritul iubitot printr-o calatorie in viata interioara – prin resetarea mintii si o alta carte despre rana colectiva a omenirii care (ar trebui sa) ne afecteze pe toti la fel si sa incetam lupta.

 

Lupta cu noi insine, a nascut ura de sine inconstienta, iar ura este proiectata in afara noastra in ura care reprezinta azi starea de a fi a omenirii.

Ne uram la suprafata, in exterior tocmai pentru ca egoul nostru crede ca suntem diferiti. In fapt suntem asemenea si putem sa ne iubim unii pe altii, si nu sa ne aratam neincrederea doar pentru ca neincrederea este sadinta in noi…in mintea noastra, cea actuala. Iar neincrederea ne este alimentata de societatea bazata pe profit material.

 

Nu stiu daca ati inteles ceva, cum habar n-am de ce am scris azi toate acestea…

A tacea inseamna un risc enorm, insa am experimentat tacerea iubirii si am constatat ca pot trai fericita in aceasta viata facand ceea ce stiu sa fac cel mai bine. Sa iubesc oamenii la fel, iar atunci cand judec, judec doar actele si faptele reprobabile ale unor institutii si nu omul. Institutiile gubernamentale, politice, economice, religioase sunt cele care profita de slabiciunea si frica oamenilor de a crede ca pot trai in pace. Ele au nevoie sa le induca oamenilor diferentele dintre ei pentru a-i mentine pe oameni in lupta. Lupta din care doar ele castiga un profit material.

 

Profitul spiritual este doar al omului ca individ unic, ca spirit iubitor si liber sa fie in viata… fara sa se teama de ea.

Spiritul liber nu poate fi institutionalizat de aceea el nu lupta cu nimeni. El este impacat cu sine, cu sinele comun universal pentru ca stie ca existenta este pentru toti aceeasi: omul se naste, traieste si moare. Iar acest adevar ne face egali si nu diferiti ca oameni.

Am o singura responsabilitate azi, copiii nostri. Ei trebuie sa afle care sunt fricile care le-au fost inoculate (frica de celalalt fiind cea mai stupida) si sa invete iubirea asa cum ne-a fost daruita tuturor la nastere: iubirea divina, iubirea unui Diumnezeu unic.

 

Cand vorbim si dezbatem furibund subiectele sociale vorbim despre etichetele sociale care ne-au indepartat de sufletul nostru comun. Nu doar ca iubim etichete dar le si consumam. Noi mancam meniul si nu mancarea.

 

 

Cu drag, Gigi Ghinea. Un spirit liber iubitor.

 

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons