Scrisoare catre mine insami

Aceasta scrisoare i-am scris-o Victoriei, dar ea ti se adreseaza si tie

in primul rand nu cred ca esti nebuna, daca esti tu nebuna atunci sunt si eu nebuna, sau daca noi doua suntem normale atunci tot restul lumii a inebunit?!

Te inteleg perfect. Nu e vorba despre niste stari capricioase ci e adevarul gol golut. Lumea e straina si ostila iar noi avem o singura existenta si am uitat sa plangem sau sa radem cu pofta. De fiecare data trebuie sa ne scuzam sau ne justificam starile! E nedrept sa nu putem reactiona in fata vietii exact asa cum simtim. Cand sunt devastata trebuie sa ma las sa fiu devastata iar cand sunt vesela pot fi vesela si de una singura daca oamenii nu sunt de aceeasi parere. Ma bucur mult ca mi-ai spus ce simti, asa cum am facut si eu.

Stii foarte bine ca atunci cand am avut diverse trairi existentiale care poate nu se potriveau cu asteptarile celorlalti, ti-am spus tie, ti-am scris. Pana si cel mai bun prieten e capabil sa-ti nege suferinta din dorinta de a te „scoate din ea”. Nu e drept. Trebuie sa putem sau mai bine zis sa nu fim judecati pentru starile noastre. Sunt legitime. Nu putem sa fim extaziati si sa ne incurajam permenent mintindu-ne frumos ca totul trece. Asa e, toate trec. Dar eu am chef sa spun, sa strig uneori ca nu mi-e bine! Ca sunt blocata in mine si nu pot sau nu stiu sau nu vreau sa ies de acolo. Pentru ca macar acolo, in mine, asa blocata, ma simt in singuranta. Suguranta ca sunt cu mine in toata naturaletea sau sinceritatea mea!

Acestea toate ne-au fost interzise in timp si toate cate sunt ma dor cumplit. Interdictia de a-mi fi frica mi se pare cea mai cumplita stare.

Asa ca, daca simti toate aceste stari de deznadejde, macar lasa-le sa fie! Nu te jena ca traiesti! Te iubesc mult pentru asta, pentru tot ceea ce esti ca fiinta umana!

M-am impacat cu prietena mea care ma ranise acum vreo 2 ani pentru ca stiam ca ei pot sa ma plang in voie. Nu mai mi-e frica de cum o sa ma vada oamenii. Am invatat si metoda de a ma ridica din neputinta tot cu fortele mele insa atunci cand poti exprima si deznadejdea nu doar fericirea parca viata devine mai completa, mai adevarata. Ce ne-a mai ramas de trait  daca si cat mai este din aceasta viata incercam sa ne mintim, sa ne incurajam fara nici un suport real de cele mai multe ori, sa ne prefacem ca suntem puternici. Puternic este doar cel care poate recunoaste ca este slab, fara sa faca din asta un titlu de glorie. Nu suntem eroi, nu suntem martiri, nu e cazul sa ne aratam lumii mai grozavi decat suntem. Nu ne face nimeni nici macar un soclu, dar mi-te o statuie! Ne-am nascut acum in aceasta lume si la fel plecam fara sa intelegem nimic din toata nebunia asta.

Bineinteles ca a doua zi dupa ce am schimbat sms-urile acelea in noapte (la mine) cu tine, a doua zi pe lumina zilei si a realitatii starea mea s-a schimbat. Ma cunosc, si stiam ca asa o sa fie. Curajul de a pleca in lume s-a diminunat si realitatea prozaica s-a asternut in fata mea cu cruzime. Sunt multe de rezolvat si de incheiat totusi in lumea aceasta iar un pas ca acesta nu e tocmai „floare la ureche”. In SUA nu stiu ce sa fac, ce pot sa fac sa traiesc! Desi orice se poate! Nu mai am 20 de ani s-o iau de la capat. Si totusi, cred c-o putem lua de la capat oricand. Numai timpul sau viata insasi ne mai poate confirma cate ceva din toate pe care le gandim sau visam.

Personal nu-mi aduc aminte sa fii visat ceva vreodata, ceva frumos, ca un vis frumos. Ca o dorinta pe care as vrea s-o indeplinesc pentru mine! Totul a fost realitatea pura si le-am facut pe toate in conformitate cu cerintele absurde ale unei societati care mi-a deformat sufletul. Am plecat de acasa, m-am maritat, am muncit avand tot felul de slujbe, am divortat am ratacit prin lume si prin mine insami, am suferit cumplit fara sa stiu de ce sufar, apoi m-am casatorit din nou pentru ca venise „revolutia” si am sperat la o lume mai buna si mai dreapta in care sa-mi intemeiez o familie sa fac copii, sa am profesie onorabila si sa contribui la mersul inainte al societatii. Vax! Totul a fost o minciuna pe care mi-am repetat-o frumos, mi-am confectionat-o frumos ca sa ma safisfaca si sa-mi aline suferinta reprimata undeva departe in mine. Pentru ca nu voiam sa stiu despre zadarnicie, despre disperare. ba chiar le-am spus si oamenilor aceeasi poveste ca sa le alin acelasi gen de suferinta a zadarniciei, a nimicului, a singuratatii noastre.

E-adevarat! Dupa ce am simtit toata aceasta minciuna pana in adancul sufletului meu, m-am lasat sa mor si am constatat ca pot muri de fiecare data cand nu mai gasesc calea. Ma las sa mor, ma las moale, accept inutilitatea, singuratatea, zbaterea aceasta ca un joc asumat, respir fara sa ma straduiesc, ma minunez ca respir si zambesc! Asta e! Imi spun, fie ce-o fi! Ce poate fi dincolo de moarte? Nimic, sau oricum ceva ce nu am cum sa cunosc, este inexistenta mea de dinainte sa ma nasc. Cool! Si o luam de la capat in fiecare zi.

Cand vrem insa sa schimbam radical cursul vietii, desigur ne propunem acest fapt cu toata fiinta, fiind siguri ca putem, ca se poate, ca orice se poate… Nimic mai adevarat. Totul se poate. Dar la ce bun atata efort?! Atata truda?!

Iubita mea, acest mesaj a fost unul de incurajare, sau de iubire, sau de deznadejade. Ia-l cum vrei. Dar eu te iubesc si te respect si te admir pentru ceea ce esti tu ca om intreg. Cu bune cu rele, cu bucurie cu suferinta, cu iubire cu ura… toate la un loc sunt o viata de om.

Acum te las, o sa-ti mai scriu cand termina Filip. Ieri a dat romana, nu vreau sa-ti povestesc „iesirea mea de revolta” in legatura cu subiectele! Le-au dat ultima lovitura de gratie! Pentru ca odiosi cum sunt si au fost in tot acest timp, ei urmaresc sa le demontreze copiilor ca nu stiu, si nu sa evalueze cinstit (atat pentru ei cat si pentru societatea asta) ceea ce stiu, ceea ce au acumulat! Jalnic, trist. Maine are istoria. Aseara pana la 3 noaptea si azi pana la ora 13 am citit un manual de-a dreptul stupid, stufos inutil si mincinos! Ca sa-i pot verifica, asculta. N-am putut sa ma abtin si le-am povestit adevarul in felul meu! Le-am spus apoi sa invete totusi ca maine sa le demonstreze cretinilor ca ei pot! Le-am spus inainte de examene ca din punctul meu de vedere au trecut examenul de maturitate prin felul in care s-au mobilizat, au invatat, nu si-au pierdut cumpatul – desi de multe ori erau tristi, nervosi, deprimati, deznadajduiti… Dar au rezistat si s-au conformat. De aceea eu sunt convinsa ca au reusit. Societatea aceasta mincinoasa, perversa nu are nici un drept sa le puna etichete sau sa-i clasifice dupa criteriile ei strambe! Asa ca eu sunt multumita, chiar fericita ca am asa un copil! Bravo lui!

Cred totusi ca aceasta stare incarcata uneori de atata revolta se va transforma in ceva foarte valoros si voi lua o hotarare ce ma va uimi si pe mine! Cand ajungi in punctul „nu mai am nimic de pierdut si nici de castigat!” inseamna cu adevarat eliberarea totala! De orice urma de frica! Cand n-o sa-mi mai fie frica sa-mi fie frica atat pentru mine cat si pentru cei dragi, atunci va fi eliberarea totala. Nu stiu cum va arata viata, dar atunci chiar ca nu mai conteaza.

Te imbratisez cu toata dragostea mea care este cumplit de reala! Gigi

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons