Adrian Nastase – ultimul act

Ca om politic, Adrian Nastase a comis un ultim gest ca o iesire din scena, destul de teatral si neconform cu felul de-a fi pe care-l afisa pana de curand. Pana deunazi dl Nastase era perceput ca un om politic echilibrat emotional, competent in ceea ce priveste batalia politica desfasurata obsesiv pe scena publica romaneasca. Pentru ca in Romania, poiliticul este un fenomen separat, as spune chiar paralel, cu viata interioara a omului ca fiinta fragila care-si traieste dramele existentiale. Pare ca oamenii politici nu au o asemenea viata, ca ei traiesc undeva la suprafata lucrurilor, conectati exclusiv la exterior, la partea materiala a existentelor umane.

Din aceasta perspectiva asadar, la prima vedere omul politic Adrian Nastase recurge la acest gest dramatic ca si cum ar incearca sa transmita un mesaj disperat al atributului de om politic, ca rol social, care refuza sa se supuna unui verdict venit din afara sa. In intentia de      a-si sacrifica propria viata « ca un erou « ,gestul doreste sa afirme public modalitatea prin care un rol se confunda cu fiinta insasi pentru a infrunta decizia definitiva a justitiei. Justitia fiind acea institutie pe care pana ieri, credea ca o poate invinge prin aroganta si raceala afectiva manifestate, nu doar la adresa institutiilor statutului in sine, dar si a bunului simt elementar al noastru, al tuturor celor care ne traim fires propriile drame. Drame umane amplificate in mare masura de deciziile politice luate de aceasta clasa sociala din care face parte si dl. Nastase. Gestul dlui Nastase are legatura cu « ei » si nu cu noi. Noi ceilalti putem, avem capacitatea de empatie, de compasiune pentru orice fiinta umana care refuza sa traiasca. Si astfel putem sa rezonam cu drama sa umana, cu celelate roluri sociale pe care dl. Nastase le are, acelea de sot, de tata, de prieten, etc.

Cu alte cuvinte, de ce ne-am lasa impresionati de acest gest strict politic, noi cei care vedem cu o alta privire, mult mai profunda, realitatea. Realitatea este una singura pentru noi toti si anume acest deznodamant, aceasta forma dramatica prin care fiinta umana este sacrificata pe toata fronturile cu un singur scop: ca sa ne trezim! Sa ne trezim din acest somn adanc in care unii manipuleaza sentimente, iar altii se lasa manipulati.

De aceea as spune ca totul este limpede daca privim cu luciditate datele problemei in asamblu. Averile oamenilor politici vorbesc de la sine, razboiul lor pentru putere, un razboi al orgoliilor care nu are nimic de-a face cu noi cei care asistam ca martori azi la ceea ce se intampla. Si care ar trebui sa intelegem resorturile interioare ale unor asemenea gesturi dramatice.

Prin urmare, iata ce inteleg eu, ca om responsabil de vorbele mele, de actele mele, de faptele mele s.a.m.d.

Ca om, Adrian Nastase (nu m-as fi putut gandi niciodata ca am sa-i scriu de atatea ori numele !) a savarsit un simplu act ratat. Si-a ratat propria decizie de a-si lua viata, poate tocmai pentru ca mai are de muncit la propria constiinta. Ratandu-si moartea astfel, se pare ca mai are o sansa de a reflecta la propria contributie cu privire la acest deznodamant, fara ura, fara furie, fara resentimente.

Se spune ca fiecare are sau primeste ceea ce merita. Iar daca putem analiza faptele, eliberati cum spuneam, de ura care nu-i afecteaza pe ceilalti atat cat ii afecteaza exact pe cei care-o exprima la adresa celorlalti in astfel de momente cheie ale vietii, putem considera intotdeauna ca ceea ce avem sau traim intr-un prezent dramatic, poate fi un dar de la Dumnezeu, ca un punct de plecare intr-o noua viata pentru a corecta greselile comise. Cu o singura conditie insa : sa ni le recunoastem cu demnitate si curaj. In acest punct, revizundu-ne cu luciditate viata, si amintindu-ne ca suntem datori s-o traim frumos si cu onoare, vom descoperi adevaratul sens al ei. Si anume acela al iertarii, a compasiunii fata de semenii nostri, chiar daca sunt aparent dusmanii nostri de moarte.

Lipsa puterii de a raspunde pentru actelor noastre reprezinta adevarata slabiciune umana, iar acest lucru n-ar fi drept sa i se intample unui om ca Adrian Nastase. Domnia sa are capacitatea de a se autoanaliza ca om care poseda o constiinta. Orice constiinta poate fi curatata prin iertarea de sine si a celorlalti de toate suspiciunile care planeaza asupra demnitatii sale politice ca exponent al unei clase sociale imbogatite. Acest act ratat al sinuciderii este, asadar, un dar de la Dumnezeu si nu o pedeapsa.

Pentru ca sinucigasul in general este cel care-si pedepseste dusmanii inchipuiti, insa in acest caz, cei care ar fi fost pedepsiti pe nedrept ar fi fost copiii si cei care-l iubesc ca om.

Asadar, din punct de vedere uman, Dumnezeu i-a mai dat o sansa sa se vindece. Sa-si asume greselile, sa le cantareasca fara ura sau furie la adresa adversarilor sai politici, dar mai ales sa reflecteze asupra propriei existente cu alti ochi.

Cu ochii omului care are puterea si taria sa inteleaga si sa-si accepte destinul si contributia evaluata onest pe care a avut-o in acest teribil deznodamant.

O turnura absolut indecenta, care a aruncat actul dramatic al « omului Nastase » intr-un mizerabil derizoriu al bataliei politice (dar de ce nu ne mai mira asta ?!) a fost declaratia imatura, primitiva a primului ministru in functie care, din nou, gaseste vinovatul in afara, la exterior. Modalitatea cea mai simplista la care politicientii nostrii recurg de fiecare data ca sa nu-si asume niciodata, daca se poate, nimic, este aceea in care gasesc un vinovat. Dar niciodata nu-l gasesc in ei insisi.

Se stie, este verificabil, ca gasirea unui vinovat, altul decat propria persoana care sa raspunda pentru faptele, actele, vorbele tale, nu rezolva problema. Este primul lucru de bun simt pe care-l inveti intr-o autocunoastere, autodezvoltare personala, o evolutie spirituala.
Asumarea consecintelor propriilor decizii este primul act de curaj autentic al fiintei umane. Renuntarea la orgoliu si impacarea cu sine, cu Dumnezeul din tine, este singura singura solutie prin care te salvezi.

Iubirea de sine obtinuta prin iertare este adevarata vindecare de ura si le-o recomand tuturor, insa azi, cu precadere, oamenilor politici care au de reflectat fiecare la propriile vieti.

Vietile dvs., domnilor, nu contin doar orgolii de putere si posesie. Ba as spune ca acestea nici nu conteaza. Vietile dvs, ca si ale noastre ale celorlalti oameni obisnuiti, contin adevarata putere a compasiunii, a intelegerii, a bunatatii umane, a bucuriei de a trai in pace si armonie unii cu altii.

Este inadmisibil sa recurgeti la asemenea strategii murdare de manipulare si intoxicare emotionala folosind inocenta unor copii ca arma intr-o lupta care va apartine ca adulti incarcati de ura. Copiii care la ora 2 noaptea erau postati in fata camerelor de luat vederi cu o pancarta al carui mesaj nu vreau sa-l reproduc, va vor bantui constiintele daca le mai aveti. Iar daca le aveti, incetati cu aceste practici care va decalifica
iremediabil ca oameni. Luptati-va cu armele care apartin maturitatii voastre si lasati-i pe cei mici sa decida singuri cum isi vor cladi existenta, pentru ca doar asa vor putea deveni responsabili de actele lor, asa cum se pare ca multi dintre dvs. nu sunteti. Dar macar dati-le o sansa !

 

A voastra, a celor care intelegeti sensul acestui mesaj, cu iubire de semeni,

Gigi Ghinea

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons