Nu duceti copiii la psiholog!

„Depresia postpartum”, folosita, ca titlu de glorie sau ca obiect de promovare in media, a dat nastere unui alt subiect pentru mine. Ceva mai important, as spune,  pentru ziua de azi. Pentru vremurile de azi.

Subiectul, mi-a fost inspirat de aparitiile tot mai dese ale unei femei celebre de la noi, care, de cand a declarat ca a suferit de o depresie postpartum, a ajuns, mai nou, atat de preocupata de ea insasi, incat a descoperit, nu numai tratamentul adecvat tuturor celor care ar putea sa treaca prin ce-a trecut ea, dar, – ceea ce devine, in fapt, mult mai periculos!!! – a descoperit si modalitatea cea mai la indemana, de a va asigura pe toti (despre parinti vorbesc), ca veti avea si copiii perfecti. Cum? Simplu, spune dumneai, care a citit ea undeva pe net, probabil:”duceti copiii de mici, pana in 5 ani, la psiholog, ca sa fie evaluati si testati cu testele miraculoase descoperite tot de niste „cercetatori britanici”, dar mai mult, (culmea!), duceti-i si la psihiatru. Ceea ce m-a socat de-a dreptul. Voi adauga aici – si-mi asum responsabilitatea afirmatiilor mele ca fiind opinii personale – ca nu cred in testele cercetatorilor britanici deloc.

Mai adaug tot aici, la acest capitol, ca un alt subiect dureros pentru mine este inventia „sindromului ADHD”,produsul unor minti bolnave, ale unor indivizi care urmaresc doar vanzarea de medicamente in cadrul unei industrii, care a luat amploare si care ne imbolnaveste ca specie. Astfel incat, dintr-o colaborare nerusinata,  intre medici psihiatri –  psihologi si parinti ignoranti – miloane de copii au fost tratati cu medicamente de mici, fiind stigmatizati si etichetati cu mult inainte sa poate decide pentru ei insisi, ca fiind bolnavi psihic. Ca datorita acestui demers criminal, acesti copii au fost apoi marginalizati in scoli si gradinite, umand ca apoi sa fie insemnati  pentru toata viata lor, ca fiind diferiti de ceilalti oameni si evident mai rai. Acestor bieti copii li s-au administrat medicamente sofisticate cu denumiri multiple, care costa fireste multi, foarte multi bani, preferandu-se in mod criminal distrugerea lor, pentru ca multi altii sa se imbogateasca. Odios, dureros si inuman, un fenomen al planetei care e acum intr-un colaps,  un colaps al omului instrainat de el insusi!  In care sufletului omului nu a fost de mult interogat cu privire la binele nostru al tuturor, incepand, iata, cu proprii nostri copii, care sunt complet nevinovati si astfel manipulabili cu usurinta. Iar atunci cand copiii sunt vizati in scopul imbogatirii mintilor bolnave, atunci sunt datoare sa-mi spun parerea, cu riscul de a fi la randu-mi stigmatizata. Insa eu imi pot asuma responsabilitatea declaratiile mele si o voi face cu „armele” pe care le posed. Acestea sunt onestitatea si iubirea de oameni, de semenii mei.

Acesta este motivul pentru care, iata, desi s-ar parea ca nu e treaba mea,  consider totusi, ca dimpotriva, este. Cu atat mai mult. cu cat ma preocupa  dintotdeauna mai mult, „binele copilului, inaintea binelui parintilor”.

Mai intai, a duce copilul, a carui mama a suferit de depresia postpartum – pe care nu o neg, ci dimpotriva, voi reveni cu altfel de explicatii, decat cele pe care le puteti gasi pe net – al carui tata, e de la sine inteles, ca e si el afectat de depresia mamei, a-l duce, asadar, regulat la psiholog si la psihiatru, pentru a fi evaluat din punct de vedere psihic, poate fi un demers extrem de periculos si distructiv, pentru cresterea si dezvoltarea armonioasa a copilului. Inseamna a-i transmite copilului inca de la inceputurile formarii lui ca fiinta umana, un sentiment profund de neadecavare, ca sa nu mai spun, de vinovatie. Copilul care, fara voia lui este testat si supus unor experiente de acest gen, pe care evident nu le intelege si pe care nu si le doreste, poate trai sentimentul ca a facut ceva rau, ca mama lui nu se simte bine din cauza lui, ca parintii lui se tem de ceva grav in ceea ce-l priveste si ca sufera din pricina felului in care el, copilul, se poarta, ca desigur e ceva in neregula cu el. Cu alte cuvinte, ca el, copilul, e „defect”.

Acuma, vreau sa va mai amintesc un fapt. In toata cariera mea, asa cum s-a desfasurat ea, atat in media cat si in privat, am vazut o multime de cazuri – pe care deja le pot incadra intr-o categorie speciala cu privire la  mentalitatea defectuasa a parintilor romani – de a-si suspecta mai intai copilul de un comportament neadecavat si de a incerca sa-l caute pe la psihologi, ca e la moda, nu? Si, abia apoi, daca nimeresc un psiholog onest si bine pregatit, sa ajunga sa inteleaga ca, dimpotriva, ar trebui mai intai sa observe atenti si cu iubire, ce anume din comportamentul si atitudinea lor, ca parinti, ii provoaca sau ii genereaza propriului copil/copii, comportamentele nedorite, uneori antisociale, etc.

Afirm tot aici, ca de fiecare data cand parintele a ajuns sa inteleaga cum stau lucurile si a incercat el insusi sa vina la cateva sedinte de consiliere,( cel putin la mine), lucrurile s-au schimbat fundamental, au luat acea intorsatura unori neastepatata pentru el, ca parinte, si anume: copilul s-a schimbat si el. Comportamentele lui nedorite s-au ameliorat, pana la schimbare totala. Aici vorbim despre parinti deschisi, iubitori fara rezerve, dispusi sa lucreze in terapie punand binele copilului inaitea binelui lor.

Binele unui parinte care incearca sa-si duca mai intai copilul la psiholog, este doar binele lui insusi, acela al dorintei proprii de a-si procura siesi bunastarea interioara, de a se asigura ca detine controlul, ca prorpiul copil va fi educat de un psiholog in locul lui. Un astfel de parinte vrea sa creada despre el insusi ca  si-a facut datoria pentru ca l-a dus unde trebuie pentru a fi reparat si corectat.  Ca psihologul – si mai nou si psihiatrul!!! –  e cel mai in masura, nu? sa corecteze ceea ce el, in viteza lui cotidiana, n-a observat, sau n-a fost dispus sa observe. 

Cu alte cuvinte, acest gen de parinte, nu si-a prea vazut copilul exact acolo in partile lui cele mai sensibile ale fiintei fragile de copil. Al nevoii de atentie, cu si din iubire, care presupune respect si consideratie fata de  el, ca pentru o fiinta cu drepturi egale care urmeaza sa devina om. Copilului acesta i-au lipsit exact acele ingrediente necesare, fundamentale, pentru crestere si dezvoltare, acelea ale iubirii si caldurii sincere, ale apropierii cu iubire si respect. Mica fiinta  are nevoie de mama si tatal ei, nu numai ca sa-i dea bani si jucarii, ca sa-l trimita la cele mai scumpe gradinite particulare, unde invata engleza si alte chestii, de care el, ca om de succes ca si ai lui parinti, va avea nevoie.

Cum spuneam, acest gen de parinte „modern”, care-si asigura siesi confortul psihic,  isi duce copilul mai intai la psiholog, considerand, fierste ca, el copilul, nu e cum trebuie sa fie! Nici nu-i trece prin minte ca el parintele, e in primul rand, responsabil, de atitudinea si comportamentul propriului copil.

Oare e atat de dificil de inteles, pentru orice om de bun simt in acest secol 21, ca noi parintii suntem responsabili de tot ceea ce simte, gandeste si traieste actionand, prorpiii nostri copii?! Spun, iata, „e de bun simt”. Mai stie cineva ce e bunul simt?

Bunul simt ne este dat de la nastere si exista in noi. Trebuie doar sa-l constientizam prin reflectie proprie, prin autoanaliza onesta de oameni maturi, sau macar pentru faptul ca ne numim adulti. Asta inseamna, ca in relatie cu copilul, noi suntem cei care ar trebui sa stim lucruri de bun simt. Ca si el, copilul, se naste bun, adica poseda acel bun simt elementar si putem miza pe el, educandu-l in iubire si bunatate. Nimic mai mult. Insa pentru asta trebuie sa ne dedicam lor cu devotament, incredere si iubire neconditionata. Asa ca, e limpede ca nu avem dreptul sa le conditionam iubirea, ci sa le-o aratam deschisi in bunatatea si ingaduinta pe care le avem deja. Dar pe care unii, se pare, au uitat-o. Au uitat ca pot face ei insisi treaba de parinte si prefera – ca e mai comod – sa plateasca pe altcineva sa faca treaba in locul lor.

Veniti, asadar, parinti, voi insiva la psiholog macar o data si, onesti cu voi insiva, povesti-i psihologului ce se intampla la voi acasa si cum se comporta copilul vostru. Cred ca orice psiholog, cu o constiinta profesionala si etica, va va indruma asa cum se cuvine, cum e mai bine pentru copilul vostru si implicit pentru voi, ca parinti. Va va arata cum e posibil sa  fi gresit voi, fara sa vreti, fireste. Sunt sigura, ca nimeni nu va va condamna si nu va va judeca, daca v-a scapat ceva si nu ati fost suficient de atenti la sufletul copilului vostru. Nimeni nu va va condamna si nu va judeca pentru ceea ce nu ati facut intentionat, ci oricine va poate arata cu iubire, desigur – mizez pe iubirea neconditionata a psihologului fata de fiinta umana cu totul – ce puteti schimba sau corecta in propriul comportament si atitudine, pentru a va putea ajuta la randul vostru copilul sa se corecteze.

Acesta ar putea fi demersul corect al oricarei terapii, care sa vizeze atat binele parintelui afectat, dar mai ales si repet, in primul rand, al copilului.

Despre depresia postpartum ar fi, la fel, mult prea multe de spus, asa ca voi reveni alta data, ca sa nu va plictisesc. Acum mi s-a parut important sa va spun, cu si din iubire de semenii mei, ceea ce cred ca e important pentru orice copil din aceasta tara, pe care urmeaza s-o schimbam impreuna cu ei, cu copiii nostri. Sau, cel putin, sa-i pregatim pe ei adecavat s-o faca, daca noi nu vom mai fi pe aici.

Gigi Ghinea, parinte si om.

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons