Despre prima mea carte

Am scris aceasta carte pentru cei care m-au inspirat si au contribuit fara sa stie la formarea celei care sunt azi. Intalnirea cu ei m-a ajutat sa inteleg cine sunt si cum pot ajunge la sufletul lor, ajungand mai intai la al meu. Sunt cei care au inteles de ce, inainte sa fiu psiholog, am fost omul care le-a vorbit. Si, vorbindu-le lor, m-am auzit pe mine, cea care voiam sa fiu. Adica un om ca si ei.
Am descoperit astfel, acea modalitate de exprimare a emotiei prin canalele nevazute, dar simtite de cei care le poseda, cele ale iubirii. Am descoperit impreuna deasemenea, prin toate mijloacele media existente, ca exprimarea cuvintelor vorbite din inima, poate naste apoi o carte pentru voi, care sa cuprinda o metoda simpla, ca o reteta a fericirii. Acea stare de bine ca fundal al existentei noastre,
Cartea este o marturisire a unei experiente traite personal, este o exprimare sincera a fiintei, libera de toate mastile ca roluri sociale sau profesionale. Impartasesc aceasta experienta a trezirii mele ca pe un dar celor care au nevoie de el.
De aceea dedic cartea tuturor celor care m-au cunoscut, cat si celor care urmeaza sa ma cunoasca, incepand de azi, prin aceasta prima carte.

Gigi Ghinea, psihologul fericirii

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.

Eu in 2011

Am inceput sa studiez psihologia dupa 90, atunci cand facultatile de psihologie au reaparut in Romania. Spun “facultati” pentru ca au aparut multe, dupa ce in 1982 Elena Ceausescu a avut idea geniala s-o desfiinteze pe singura care exista in comunism.
Cand am decis sa purced pe acest drum al stiintei psihicului uman, voiam sa-l descifrez mai intai pe al meu, care dadea primele semne clare ca se gaseste intr-un impas. Si, pentru ca la vremea aceea inca nu existau psihoterapeuti si nici sistemul de marketing prin care acestia isi fac cunoscute serviciile, m-am inhamat la studiul stiintific al sufletului fiintei umane, care eram chiar eu.
Practicam fara sa stiu autoanaliza, introspectia chiar psihanaliza salbatica.
Am luat scoala in serios din pasiune la inceput. Apoi, am obtinut licenta in psihologie cu tema “Despre moarte” si a masterului in psihoterapie analitica (C.G.Jung) cu o disertatie depre “Depresia care maturizeaza”, folosind ca metoda sau tehnica de lucru, interpretarea viselor in maniera jungiana.
Au urmat apoi ani grei si numerosi de ore/sedinte de cunoastere de sine si formare, in vederea practicarii acestei profesii, cu cei care pretindeau ca stiu cum se face meseria la acea vreme in Romania. Am facut astfel sute de ore de formare in psihanaliza si psihoterapii scurte, obtinand atestatul de libera practica in consiliere psihologica, imediat ce a luat fiinta Colegiul psihologilor din Romania. Pana atunci am practicat consilierea psihologica in cabinetul privat pe care-l detin si azi, cu un atestat si aviz de functionare eliberat de Ministerul sanatatii, singurul la acea data care putea emite astfel de decizii legale in domeniu.
In tot acest timp, in care traiam si munceam ca psiholog, in cabinet si in media – careia ar trebui sa-i multumesc ca ne-a dat prilejul sa spunem romanilor ce face un psiholog, dar mai ales cum arata el – nu stiu care dorinta era mai puternica in mine. Cea care ma impingea pe mine spre cunoasterea de sine, sau credinta revelata in practica psihologica cu clienti, ca o vocatie, nestiuta la inceput, se voia traita impreuna cu cei care aveau nevoie de mine, la fel cum si eu aveam nevoie de ei. Totul se intampla din iubire, fara sa stiu ca aceasta era iubirea. Iubirea de oameni, de semenii mei.
Parafrazandu-l pe Socrate as putea conchide ca azi stiu un lucru fundamental, care ma ajuta sa fiu ceea ce sunt si-l pot impartasi celor ca mine:
Iubeste-te pe tine insuti, pentru a-i putea iubi pe ceilalti asa cum te iubesti pe tine.

Georgeta Ghinea, licentiata in psihologie, masterand in psihoterapie analitica.
Posesoare a unui sertar plin de diplome care atesta multiplele domenii pe care am incercat sa le cunosc prin studiu si efort constient in psihologie, dar pe care clientii mei nu mi le-au cerut si nici nu cred ca ar dori sa le vada vreodata.

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.

Eu in 2010

 

Acesta nu este un C.V. caci nu vreau sa ma angajez, iar chestia cu “angajamentul” e o treaba mult mai serioasa decat ne putem inchipui – este doar o prezentare a mea, asa cum ma simt eu in 2010.

In urma cu cativa ani cochetam cu ideea ca mi-ar trebui un “exploatator” In sensul bun (daca termenul are si un sens bun si, iata ca are!), adica un om care sa “ma vanda”. Desi suna ciudat, ma incanta termenul, nu numai pentru ca este la moda, dar in societatea de azi, chiar reprezinta esentialul mersului vietii.

Pentru mine, a ma lasa “vanduta” si, in sensul bun, “exploatata”, inseamna doar a darui cu onestitate si entuziasm ceva din ceea ce stiu si sunt, in acest stadiu al vietii mele.

Ceva din ceea ce am dobandit, mai intai cu truda si putina incrancenare, iar apoi, in ultimii 10 ani cu detasare si incantarea de a descoperi psihicul sau sufletul uman in toata complexitatea si frumusetea sa. Am experimentat pe propria-mi piele si in propria viata (care nu este diferita de a dvs.) cum e sa te urasti fara sa constientizezi ca asta faci, cum e sa ai resentimente fara sa stii ca asa se numesc emotiile negative reprimate pe care te temi sa le exprimi, ce inseamna si cat de numeroase sunt fricile noastre. Fricile nostre pe care le-am putea enumera pe cel putin doua pagini.

Dar cel mai frica mi-a fost – evident fara sa stiu ca mi-e frica! – atunci cand am devenit parinte. Si, daca pana atunci, imi traiam viata uitand pe drum intrebarea cheie “cine sunt eu?”, in acele momente dificile intrebarea s-a ivit insistent si aproape cu obstinatie cerand un raspuns. Responsabilitatea conditiei de parinte era o stare sufleteasca noua si mult mai profunda decat toate celelalte stari sufletesti pe care le traisem pana atunci.

Intr-o noapte, cand bebelusul meu avea cateva luni si s-a imbolnavit pentru prima oara, m-a cuprins o panica inexplicabila – pana atunci respectasem cu strictete sfaturile din carti – si atunci mi-am dat seama ca intamplarea (acum stiu ca sunt doar intamplari ale vietii) ma depasea. Am avut prima revelatie, nascuta din suferinta, evident. Am inteles cu claritate, ca nimeni nu ma invatase sa fiu parinte. Ca, pe langa instinctual matern incontestabil, pe care-l aveam – simteam cu toata certitudinea iubirea neconditionata pentru copilul meu – aveam nevoie sa invat sa fiu o mama suficient de buna. Ca nu exista mama sau parinte perfect si ca aveam nevoie sa ma impac cu acest gand.

Din acel moment a inceput travaliul meu (care continua si azi) de a ma impaca senina cu mine si cu lumea. Efortul constient dar relaxat de a raspunde cat mai sincer la intrebarea “cine sunt eu” in fiecare moment al vietii mele, incercand sa imbin armonios rolurile pe care le indeplinesc: de sotie, de mama, de psiholog, de prieten, de fiinta sociala.

Saptamana aceasta, deloc intamplator!, fiul meu implineste 16 ani. Tot in cadrul prezentarii mele cred ca pot sa va mai spun un singur lucru.  Zilele acestea am primit cel mai frumos dar pe care-l poate primi o mama: baiatul meu mi-a marturisit cu vorbe (ceea ce e mult pentru un adolescent!) “Ce norocos sunt ca tu esti mama mea!”

Iar acum pentru cei care nu gusta acest gen de prezentare mai pot adauga sec:

Am terminat facultatea de psihologie dupa 1990, cand a fost reinfiintata si am avut sansa sa-i am ca profesori pe unii dintre cei mai buni dascali de la noi. Poate nici acest lucru n-ar fi contat la pregatirea mea, daca n-as fi urmat cursurile facultatii cu cea mai sincera pasiune si credinta, astfel incat, pe langa scoala, am citit enorm.

Mi-am luat licenta cu tema “Despre moarte” si o sa vedeti cat de important este sa accepti ca si ea, moartea, exista. Iar viata noastra se desfasoara cu precizie intre doua intamplari necontrolabile dar sigure: nasterea si moartea.

Am intrat apoi in formare psihanalitica freudiana cu cei mai renumiti psihanalisti de la noi, pentru a-mi vindeca ranile, care fusesera acolo, undeva si nu voiam sa stiu de ele….

In acelasi timp m-am inscris la masterul de psihoterapie analitica jungiana (C.G. Jung), primul master de specialitate aparut la noi si am continuat formarea in aceasta orientare care depasea limitele biologizante ale lui Freud, incercand sa ma inteleg si sa ma desavarsesc spiritual. Disertatia de la terminarea acestui master s-a numit (deloc intamplator! Din nou!) “Suferinta care maturizeaza” si a fost construita pe baza tehnicilor de interpretare a viselor, in maniera jungiana, diferita de interpretarea viselor a lui Freud.

In paralel, pentru ca profesia de psiholog nu era inca recunoscuta in cadru oficial ca meserie, am facut practica si voluntariat in clinici de psihiatrie si multe alte cursuri postuniversitare pentru pregatirea mea in alte tehnici moderne de psihoterapie, numite generic “psihoterapii scurte”. In tot acest timp citeam, citeam, citeam si citesc si-n ziua de azi… Asa cum unii sunt dependenti de mancare, alcool sau cumparaturi, eu sunt dependenta de citit.

Primul atestat profesional l-am obtinut cu greu de la ministerul sanatatii, pentru ca psihologii inca nu aveau un colegiu al lor care sa-i recunoasca. Legea psihologului zacea in Parlament de ani buni si nimeni nu considera ca e importanta “pentru tara”.

Pasiunea si credinta in profesie care nu m-au parasit niciodata m-au ajutat sa patrund in mass-media – am scris la ziare si reviste, am aparut in multe emisiuni la mai toate televiziunile de la noi, la radio, am tinut prelegeri, seminarii cu elevi de liceu si multe alte activitati profesionale, fapt care mi-a fost de mare ajutor, pentru ca, doar practicand in toate formele si domeniile posibile intr-o viata, inveti meseria de psiholog.

In prezent detin un cabinet privat si doua atestate profesionale eliberate in sfarsit de Colegiul psihologilor din Romania, infiintat in 2002,  am un sertar intreg de diplome, dar care azi, pot spune cu certitudine, ca nu conteaza deloc. Nu mi le cere nimeni, nici nu le arat. Ma arat doar pe mine, asa cum sunt, cu onestitate si cu acelasi entuziasm, care nu m-a parasit nici o secunda. Entuziasmul de a ma descoperi pe mine ca om, apoi cu bucuria de a darui din ceea ce stiu in acest stadiu al vietii mele. Pentru ca, evident, vor urma altele.

Georgeta Ghinea psiholog

Distribuie!

Posted in . by with comments disabled.
Show Buttons
Hide Buttons