406029_121519368019089_932311408_nDragii mei prieteni,

Ma adresez tuturor semenilor mei, insa, asa cum am afirmat in ultimii doi-trei ani, de cand m-am retras in mine insami pentru a ma intelege ca spirit liber cu o misiune pe pamant, ma bizui pe tanara generatie, pe copiii nostri si pe toti cei care vor veni dupa noi, pentru ca ei sa nu mai permita sa se intample ceea s-a putut intampla cu generatiile trecute.
Noi, generatiile trecute, am fost cele care, orbite de frica de Dumnezeu si alte frici imaginare, ne-am lasat manipulate de o minoritate formata din asa-zisi conducatori, lideri politici si religiosi, care de-a lungul a cateva secole, au decis in locul nostru soarta intregii planete, a omenirii in ansamblul ei, asa cum arata ea acum. Dezbinata si distrusa de lacomia materialista, consumerista.
Astazi avem cu totii tabloul acestei lumi, lumea noastra, cea a mileniului trei, cand, in mod paradoxal, informatia corecta poate fi accesata din foarte multe surse. Informatia despre originea creatiei noastre, a vietii, ne sta la indemana azi, astfel incat sa ne decidem soarta pe cont propriu, in mod demn, folosindu-ne de libertatea de constiinta, cea care ne-a fost noua, rasei umane, distributita din intregul sine creator. Suntem lumina, suntem spirite libere in univers, nascute din iubire si de aceea libere de a ne crea pe noi insine in fericire.

Libertatea de a fi fericit inseamna, in primul rand, curajul de a trai in demnitate, de a fi om intreg, ca fiinta umana constienta de sine. Omul fiind fiinta superioara, dotata prin creatie cu o functie inalta, care se afla dincolo si deasupra tuturor simturilor, care se numeste constiinta.
Libertatea de a fi inseamna demnitatea de a nu permite nimanui sa decida in locul tau ce inseamna fericirea ta si cum vrei sa traiesti in pace cu sine si cu tot ceea ce inseamna viata pe pamant, impreuna cu toti ceilalti oameni de pe planeta. Inseamna sa fii in armonie cu sine prin comuniune cu toti ceilalti, conectat direct la sursa de energie vitala prin iubire, care este o sursa comuna de viata.
Asadar, tot ceea ce exista ca hrana materiala si energetica pe planeta pe care ne-am nascut si traim cu totii apartine tuturor.

Fericit, asadar, nu inseamna sa consumi in mod irational tot ceea ce ti se spune sa consumi si tot ceea ce ti se ofera ca hrana din afara constiintei tale ca fiinta umana, care ar trebui sa fie responsabila de ceea ce si cat consuma. Caci consumand la nesfarsit, te imbolnavesti si astfel te desprinzi de sursa ta de energie vitala, care este sursa noastra comuna, a tuturor. Consumand orice, oricat si oricum, la intamplare, ajungi sa te auto-devorezi pe sine energetic si material, iar ceea ce distrugi inseamna viata, iar tu o distrugi, incepand cu viata ta. Tu esti sinele tau dar si al nostru, al tuturor, caci sinele reprezinta insasi sursa comuna a vietii.

Consumand la nesfarsit resuresele planetei care te hraneste, ai devenit deja propriul sclav al sinelui personal, iar astfel, distrugandu-te pe tine inconstient distrugi tot ceea ce te-a creat si te-a hranit. Facand acest lucru automat, de sute de ani, ai devenit propriul sclav din ignoranta. Ignoranta inseamna o lipsa constiintei.
Constiinta insa, asa cum am amintit mai sus, nu lipseste nici unei fiinte umane, ea i-a fost daruita prin creatie rasei umane, pentru a-i folosi omului dincolo de cele cinci simturi, pentru a-i servi la auto-determinarea sa ca fiinta spirituala, demna de a-si decide soarta prin felul in care-si percepe propria fericire.

Azi, aici si acum am decis, iata, prin curajul de a ma auto-crea ca spirit liber in fiecare clipa constienta de toate acestea, sa va scriu acesta scrisoare pentru a va indemna la trezirea constiintei de a fi responsabili de soarta noastra ca popor.
De a spune cu fermitate, odata pentru totdeauna, ajunge! Asa nu se mai poate!
Dar si de a actiona concret la urmatoarele alegeri (democratice) mergand la vot. Dreptul de a ne exprima parerea, o data la cativa ani, in legatura cu cei care ne guverneaza vietile, fiind singurul drept constitutional castigat in baza organizarii sociale pe care am numit-o democratie. Prin defintie democratia ar trebui sa insemne un mod de a ne guverna viata impreuna prin vointa majoritatii. Dara oare aceasta este vointa majoritatii? Astazi cand vedem cu totii cum a functionat democratia?
Legile democratiei au permis, iata, ca o majoritate sa devina sclava unei minoritati profitoare, care in prezent detine in proprietate privata doua treimi din bogatiile tarii noastre, dar si ale planetei, in timp ce restul oamenilor, majoritatea, traieste in saracie si umilinta.
Aceasta minoritate, stapanii lumii – printre care se afla si guvernantii nostri romani, politici, economici si religiosi, care ne-au furat pe toti timp de 25 de ani – a reusit in ciuda legilor democratiei, ba chiar folosindu-se de ele prin votul majoritatii, a reusit sa ne fure hrana tuturor distrugand totul prin lacomia lor nerusinata.
Se pare ca legile democratiei au permis furtul si ditrugerea a ceea ce ne aparine tuturor: a bogatiilor si resurselor naturale ale planetei, in care le includem pe ale noastre, ale Romaniei. Acest lucru s-a putut intampla pentru ca le-am permis noi, oferindu-le voturile noastre de incredere. Urmeaza insa sa le oferim un vot al neincrederii in curand!
Astfel am ajuns azi sa privim cu totii nauciti cum o minoritate careia i-am cedat puterea (noastra) de a ne decide soarta ca popor, o minoritate politica, economica si religioasa, care-si dau mana public, la televizor, sfadandu-ne inteligenta si bunul simt, a profitat de ignoranta majoritatii.

Azi, aici si acum va scriu din iubire de voi toti si va invit sa-mi urmati exemplul macar acum.
Sa le oferim un vot al neincrederii majoritatii!
Sa mergem cu totii la urne, sa nu se mai spuna despre noi ca suntem “un popor de mamaliga”. Insa sa anulam voturile noastre in semn de protest. Acesta va ramane in istoria ca un protest al libertatii de constiinta, pentru ca va inseamna o trezire a constiintei colective, aceea de a fi demni, ca popor.
Alegerile din 2 noiembrie trebuie sa devina un semn al romanilor ca s-au trezit din somnul fricilor de a fi liberi sa-si decida soarta, o dorinta colectiva de a fi impreuna in demnitate si onoare. Sa avem demnitatea de a le arata ca nu suntem sclavi la nesfarsit si ca putem sa ne decidem soarta in mod liber, democratic, creand o noua lume, mai buna, cu oameni mai buni.

In completarea acestei scrisori de iubire ma angajez sa va recomand in fiecare saptamana (macar) cate o carte care va poate inspira in cunoasterea de sine, pentru a va elibera de toate fricile acumulate pana in prezent, frici care ne-au tinut captivi in propriile inchisori ale mintii, dar care au permis sa se intample toate acestea.
Personal, ma angajez sa indrum si sa initiez generatiile tinere, cele care m-au inspirat de-a lungul carieie mele de psiholog si autor de carti inspirationale, nascute din iubire de sinele intreg, ca sursa de viata. Voi scrie in continuare carti despre procesul continuu de vindecare a mintilor de otrava care ne-a fost picurata in sufletul colectiv timp de secole, prin manipularea credintelor despre puterea noastra de a fi fericiti.
De aceea, doar prin descatusarea spititului, putem produce eliberarea din sclavia ignorantei si a intunericului mintii.

Tacerea m-a ajutat sa accesez sinele nostru comun, ca sursa a creatiei noastre, si astfel sa-mi extind constiinta proprie la una mai inalta, aceea a constiintei colective, sa ajung la constiinta noastra, a tuturor celor care suntem azi asemenea. Suntem spirite libere, demne sa ne auto-cream pe noi insine ca o singura fiinta creativa si creatoare de fericire printr-o constiinta inalta, caci nimeni, niciodata nu ar mai trebui sa fie sclavul nimanui.

Iata primele doua carti pe care vreau sa le cititi pana pe 2 noiembrie 2014.
1. “Confesiunile unui asasin economic”, autor John Perkins, aparuta la ed. Litera.
2. “Ce vrea Dumnezeu”,(Un raspuns fundamental la cea mai mare intrebare a omenirii), autor Neale Donald Walsch, aparuta la editura For You. Ambele pot fi procurate de pe orice site de vanzari de carte.
Marturisesc ca nu m-am gandit nici o secunda sa fac promovare vreunei edituri sau vreunui site de vanzari de carte, asa cum se procedeaza azi in scop exclusiv de profit material. Sunt prima care denunta orice incercare de manipulare in scopuri de castiguri materiale, in detrimentul celui spiritual.
Cartea insa va ramane o sursa de hrana spirituala, chiar daca aceasta expresie s-a bagatelizat in intelesul sau profund.
In prezent nu am nici un fel de venit material cert, castig de cativa ani spiritual enorm, si anume, de cand m-am eliberat din inchisoarea mintii mele si am decis sa scriu prima carte, “Cum m-am vindecat de nefericire”, careia i-au urmat celelalte doua din iubire de oameni. In prezent o scriu pe urmatoarea, care contine pe larg ideile de mai sus.

Insa, un alt mesaj pe care l-am primit, accesandu-mi constiinta spirituala, a fost acela de a a re-incepe sa lucrez, sa fac ceea ce am invatat sa fac pana acum. Sa re-devin activa social, pentru binele nostru comun. Iar ceea ce am aflat din sursa noastra comuna de viata, din inteligenta pura pe care o respir in fiecare dimineata in linistea constiitei de sinele nostru comun, este faptul ca trebuie sa lucrez cu tinerii acestei generatii, pentru ca nici un copil de pe aceasta planata sa nu mai sufere umilinta sclaviei nascuta din ignoranta si frica.

Frica de Dumnezeu a fost un alt gen de sclavie a majoritatii populatiilor lumii, iar biserica organizata si institutionalizata a coalizat dintotdeauna cu politicile guvernamentale si financiare pentru a mentine sclavia majoritatii prin manipularea fricii de un Dumnezeu razbunator, care controleaza si impune reguli prin constrangere si limitare a libertatii de alegere. Astazi “normalitatea” impusa de normele sociale si dogmele religioase ingradesc libertatea fiintei de a-si decide prin propia vointa si constiinta de sine soarta, fericirea de a fi spirit liber si creator de viata.

Ma semnez azi aici din nou ca spirit liber si iubitor, demn de a-mi decide propia soarta prin votul negativ din data de 2 noimbrie 2014. Gigi Ghinea

Leave A Comment, Written on octombrie 21st, 2014 , Parerea mea despre ...

Despre mine si blogul meu

 

 

Pentru a comanda cartile de mai jos dati un simplu CLIC pe oricare din ele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeste si celelalte articole de pe blog !

 

2 Comments, Written on martie 11th, 2014 , Parerea mea despre ...

Cu totii suntem unul!

 

Nu poti sa ai un copil – sa fii parinte – si sa dispretuiesti lumea reala, pentru ca in lumea aceasta l-ai adus.

Insa ai nevoie sa clarifici, pentru el, adevarul umanitatii, sa gasesti in tine demnitatea credintei umane, pe care sa i-o transmiti prin exemplul personal, de demnitate si constiinta a iubirii de oameni.

Ochiul este fereastra sufletului, iar privirea este mintea pura, cu care omul este dotat prin creatie.

Privirea prin ochiul sufletului contureaza identitatea fiecaruia. Reprezinta felul in care privim lumea, viata si existenta personala raportata la lumea reala.

Dar care este adevarul realitatii?

Realitatea personala ramane singurul tau adevar despre lume.

Sufletele noastre sunt sortite sa locuiasca intr-un trup. O soarta jalnica! Pentru ca trupul este sortit degradarii firesti, iar sufletul asista neputincios procesul. Insa, o privire fidela iubirii si acceptarii acestui fenomen natural nu se va opune si nu-si va mutila trupul, pentru a-l face nemuritor.

Omul care nu-si iubeste trupul isi urateste privirea, iar sufletul lui amuteste, se impietreste si se ascunde tacut in spatele unui trup chinuit, strivit de stralucirea artificiala, de minciuna.

Cum sa crezi ca un trup chinuit de boala, mutilat de bisturiul frumusetii si tineretii inselatoare, schimonosit de ura si lacomie, mai poate fi expresia fidela a sufletului? Ca omul din fata ta este o fiinta libera, independenta, stapana pe sine?

Suntem, oare, cu totii, sclavii unor minciuni, ai unor inselatorii planetare, pe care mintea noastra, candva pura, ascunsa, in prezent, in spatele unor frici, le accepta? Care sunt fricile noastre? Cum am putea ajunge la cele adanc scrijelite in fiinta noastra pura, pentru a le constientiza, mai intai. Pentru a le descifra sensul. Pentru ca, mai apoi, sa reusim sa acceptam ca ele exista in lume, ca ele bantuie, intr-adevar, lumea intreaga. Si, deci si pe tine, cel care poti gandi la toate acestea.

Oare nu as putea sa-mi purific mintea de toate credintele false, oare n-as putea s-o ajut sa se lepede de toate minciunile care i-au fost transmise? Cum pot face acest lucru?

Topind, una cate una, fricile, toate fricile care mi-au imbolnavit trupul?

In lume bantuie fricile oamenilor, neincrederea lor unii in ceilalti. Oamenii si-au pierdut iubirea, catand-o unul la celalalt, plini de suspiciune. Lumea cu totul s-a imbolnavit de frici, de vina si suspiciune. In lumea reala exista mai multa ura decat iubire, dezechilibrand balanta adevarului nostru, al tuturor.

Nu putem vorbi despre iubire acolo unde exista frica, vinovatie, furie, acolo unde suspiciunea isi face simtita prezenta. In schimb, orice fiinta umana constienta stie ca ura poate fi topita in iubire. In iubirea divina universala putem topi intreaga ura planetara.

Ca individ unic, eu sunt in lume, dar nu sunt lumea. Nu sunt intreaga lume. Sunt doar o lume mai mica, mai ingusta, dar sunt o celula a unui organism viu, urias – omenirea intreaga – in prezent, insa, macinat de boala. Bolnav de saracie, nedreptate, ignoranta, cruzime, ura si moarte prin violenta.

Daca nu ma simt liber, daca sunt furios, infricosat in propria mea existenta, inseamna, ca si mintea mea fost contaminata, otravita de frici si astfel, pot intelege ca doar mintea s-a imbolnavit, intoxicata cu minciuni, insa, o data cu ea, s-a imbolnavit si trupul.

Asadar, mintea mea e bolnava, in prezent, de fricile pe care lumea mi le-a transmis si mie, la fel cum le-a transmis si celorlalti. Dar pe care eu (si toti ceilalti), le-am preluat crezand ca sunt ale mele, apoi le-am lasat sa-mi controleze viata. Asa incat, azi ma confund, de-a dreptul, cu ele, identificandu-ma cu fricile lumii intregi.

Curatandu-mi mintea de fricile care mi-au imbolnavit trupul as putea, asadar, sa ma vindec de toata suferinta mea existentiala. Dar si de frica si vina care mi-au fost mie distribuite din intreg, din intregul organism uman. Iar vindecarea mea, ca individ unic, devine o sarcina care ma onoreaza, imi reda demnitatea de om, ca spirit liber. Re-dobandind libertatea celui care gandeste in termenii puritatii, a creatiei noastre ca intreg, prin accesarea inteligentei divine, ca sursa a iubirii de oameni, eu pot incepe procesul de purificare a mintii mele, pentru vindecarea mea si a  noastra, a tuturor.

Dar cine sunt eu? Si, cine sunt ceilalti oameni? Pentru ca, inteleg, iata, intr-un final, ca impreuna suntem lumea cu totul, cu totii suntem organismul intreg al umanitatii? Cum am ajuns aici, in acest prezent, in care lumea dezbinata, bantuita de frici si multa vinovatie, este bolnava de ura? De o furie dezlantuita, care naste razboaiele dintre noi?

Prietenii sunt oglinda trecutului nostru, dar si alianta impotriva dusmanilor reali.

Impotriva dusmanilor invizibili, abstracti, anonimi – reprezentati de legile absurde ale societatii – nu esti aparat de nici un prieten. Cu totii suntem victimele acestor dusmani.

Prima etapa a constiintei de sine – cine sunt eu? – nu aduce dupa sine o cunoastere adecvata de sine. Este etapa celor mai grave erori, cand cunoasterea este dobandita in functie de modul in care te oglindesti in ceilalti oameni si care, cu totii, se insala. Pentru ca toti ceilalti sunt in aceeasi eroare. Oglinzile noastre sunt deformate si strambe. Nimeni nu se comporta firesc, natural. Toti oamenii folosesc masti sociale. Mastile cu care intra in contact cu ceilalti oameni.

De aceea, cunoasterea aceea reprezinta doar ceea ce crezi ca ceilalti se asteapta de la tine sa fii. Astfel, fiecare ajunge sa fie altcineva sau altceva decat isi poate marturisi siesi ca trebuie sau merita sa fie.

Pentru a fi acceptati de ceilalti ne modelam dupa asteptarile lor.

Prima criza de identitate, prima criza existentiala, este momentul in care constientizezi ca nu te placi, in pofida eforturilor tale de a fi pe placul lor, dar si acela in care iti simti  furia ca ai fost mintit, ca te-ai lasat pacalit, inselat, de aparentele pe care chiar tu le-ai insusit. Ca esti doar un strat gros de masti, de milioane de masti, astfel incat, nici macar nu ai idee cum arata adevarul tau. Te mai poti lasa inselat, inca, de alte mii de ori, pentru ca nu poti accepta fata de tine ca ai fost idiot si, din nou, poti face alte si alte eforturi de a te adapta la cerintele lor, ale celorlalti, pentru ca ei, nu-i asa, reprezinta lumea si inca-ti mai doresti sa te adaptezi lumii in care te-ai nascut. Din nou crezi ca ai putut fi pacalit doar pentru ca nu ai stiut destul despre oamenii care te-au facut sa suferi si incepi sa-i urasti, pentru ca nu i-ai cunoscut, pentru ca nu s-au lasat cunoscuti. Pentru ca au fost mai puternici in sustinerea unor minciuni, iar tu, fiind cel slab, cel neputincios, ai putut fi pacalit. Inca mai crezi ca ai putut fi pacalit pentru ca nu ai fost suficient de puternic pentru a-i demasca.

Crezand, iata, toate acestea despre tine si despre ei, folosesti aceleasi instrumente de gandire si de lupta, pe care le folosesc toti oamenii, iar acestea sunt arme mortale, pentru ca ura fata de ei creste inconstient in tine si ura te face vulnerabil. Atat de slab incat, in fiecare zi, doar furia nascuta din ura care te locuieste va comunica in afara fiintei tale. Acum esti ca ei si lupti sa dovedesti ca poti sa te aperi, pentru ca ai dobandit mecanismele cu care  te afli in lupta, alaturi de ei, impotriva lor, impotriva adevarului firesc, natural, al iubirii de oameni.

Lupta pentru viata, in propriile vieti incarcate de spaime, ne-a transformat in combatanti pe campul de lupta cu semenii nostri. O lupta in care oamenii se tem de ceilalti oameni, in care toata lumea suspecteaza pe toata lumea, considerandu-ne, fiecare, indreptatiti sa fim intr-o lupta, pentru ca, fiecare, ne consideram in permanenta mintiti, inselati…

Acesta este cercul vicios al luptei cu viata, pentru viata, in care ne invartim cu totii ametiti, dar din care ne este cumplit de frica sa iesim.

Omul simplu, omul obisnuit, este bantuit de frici marunte, meschine, care sunt legate doar de supravietuirea sa.

Fricile marete locuiesc in ceilalti oameni, in oamenii evoluati, constienti de importanta lor.

Calea de mijloc, insa, presupune constientizarea tuturor fricilor, marunte si marete, iar topirea lor este posibila doar in iubirea lui Dumnezeu care ne locuieste pe toti la fel, singura care aduce eliberarea. Eliberarea de toate fricile inseamna libertatea autentica de a fi.

Inseamna acceptarea finitudinii, a sfarsitului, a vremelniciei. Moartea devine si ea o etapa, un moment firesc, la fel ca nasterea. Interiorizata, moartea te arunca in viata care incepe sa conteze. Sa devina cu adevarat pretioasa. Constiinta mortii reda libertatea si pofta de viata.

La toate acestea am putut medita doar pastrand tacerea cateva ore pe zi, timp de mai bine de un an. Am tacut, am respirat, am reflectat la toate cate au fost si sunt pe lume, intr-o liniste creata constient. M-am retras, de buna voie, din lume o vreme, ramanand, insa, pe loc. In mine insami. Mi-am creat o liniste perfecta cu un scop, al meu, constient, acela de a dobandi o noua cunoastere, pornind intr-o calatorie spre interiorul fiintei mele.

Pentru a ma auzi cu adevarat, a fost nevoie sa tac. Pentru a-mi putea asculta vocea interioara, pentru a intra in comuniune cu intelepciunea lui Dumnezeu, cu iubirea Lui nesfarsita, a fost nevoie sa pun capat zgomotului infernal din afara.

Zgomotul si imaginile care-l insotesc, sunt cele care alcatuiesc lumea noastra actuala, sunt cele care ne diminueaza capacitatile de reflexie si gandire creativa, care ne suprima imaginatia si ne impiedica sa vedem adevarul nostru, al tuturor.

Oamenii trancanesc incontinuu ca sa le treaca timpul, pentru ca, daca s-ar opri din trancanit, s-ar confrunta cu propriul intuneric. Cand taci timpul incremeneste. Insa, doar astfel ii dai voie sa iasa din intunericul apasator al fiintei, care trancaneste ca sa treaca timpul. Trancanind, timpul trece singur, nu e nevoie sa-l interoghezi.

Oamenii ocupati fug permanent de tacerea lor, pentru ca nu au ce sa-si spuna lor si asta-i face sa se simta singuri. Singuri cu ei insisi, in tacere, se simt descoperiti, vulnerabili. De aceea, pornesc din nou la drum, in afara lor, sa se intalneasca cu zgomotul lumii.

Zgomotul lumii imbacsit si sufocat de imagini, vorbaria, flecareala, toate pentru trecerea timpului. Pentru trecerea timpului de unul singur. Timpul e singur, cu adevarat, pentru ca oamenii il ignora.

Am tacut ca sa aflu ceea ce, in prezenta celorlalti, nu se poate afla. Oamenii se ascund in spatele vorbelor care nu exprima nimic altceva decat goliciunea disperarii lor de a se intalni cu esenta fiintei, cu bunatatea si iubirea din sufletul lor.

Singurul om in preajma caruia am putut si pot tacea linistita, fericita si impacata – in afara de mine insami – a fost si este fiul meu. Cred ca el m-a invatat sa tac. El a fost primul om intelept cu care m-am intalnit in aceasta viata. Cel care mi-a spus – si l-am putut auzi din iubire, fireste – ca vorbesc mai mult decat este nevoie. Dar si singurul om, in carne si oase, care mi-a amintit de mine insami, de fiecare data cand ma rataceam si uitam de iubirea din sufletul meu. De iubirea neconditionata, pe care doar o mama o poate simti, fara sa faca nici un fel de efort de vointa. Pentru ca ea este.

Intelepciunea tacerii lui m-a educat sa ascult, sa-l pot asculta, mai intai, pe el, cand tacea. Mi-a dat curajul de a tacea, ca sa ma pot asculta si pe mine, intr-un timp al meu, care, se pare, a fost cel din ultimii patru ani. In urma cu patru ani m-am trezit si, de atunci, re-nasc, in fiecare zi, alta.

Etapa tacerii a curs firesc in mine, dar mi-a permis sa strabat un alt fel de drum, sa sondez in inconstientul nostru colectiv, unde m-am confruntat cu rana noastra comuna. Cu rana umanitatii.

Constiinta mea s-a largit, de la stadiul de constiinta de sine, la cea de constiinta extinsa, a noastra, a tuturor, a celor care alcatuim lumea cu totul. Am patruns in constiinta lumii, care arata ca un organism uman, planetar, universal, dar care, in prezent, este fracturat, iar fractura i-a provocat o rana imensa. Rana umanitatii sangereaza.

La fiecare abuz social, cu fiecare nedreptate sociala, cu fiecare minciuna care alimenteaza fanatismul religios sau de orice natura, rana noastra comuna sangereaza. Cu fiecare act de violenta produs impotriva semenilor nostri, cu fiecare act de inechitate si nedreptate sociala care ni se livreaza drept act de justitie, ca vointa a unei majoritati fanatizata de ura si intoleranta, rana noastra comuna, rana umanitatii sangereaza.

Doar cel care tace se poate auzi, doar in tacerea iubirii omul poate intra in comuniune cu inteligenta divina care-l locuieste. Aceasta fiind singura cale a re-cunoasterii noastre ca parti componente la un intreg. Intregul constiintei noastre umane. Iubirea acesta ne ajuta pe toti, la fel, sa vindecam rana comuna, sa topim fricile care ne-au separat, dezbinandu-ne.

Putem sa ne conectam, ca parti ale aceluiasi organism, procedand, mai intai la auto-vindecare, ca celule unice, individuale, pentru ca apoi, prin faptele noastre, gesturile noastre de iubire, creatiile noastre, impreuna, sa vindecam organismul intreg, fiinta umanitatii, ca unul.

Cu totii suntem unul!

Iubirea universala trebuie sa fie singura noastra credinta, iar scopul nostru comun ar trebui sa fie auto-vindecarea proprie pentru binele comun. Pentru copiii nostri, pentru copiii copiilor nostri, pentru toti copiii lumii.

-Aceasta este introducerea la cartea “Respira iubeste si taci“, care va aparea in decurs de o luna.-

Leave A Comment, Written on ianuarie 27th, 2014 , Parerea mea despre ...

Omul, particula lui Dumnezeu

Omul este creatia lui Dumnezeu.

El a creat tot ceea ce este.

Eu, omul care gandesc – atat cat am apucat pana azi sa evoluez in propria mea existenta  – ma refer, cand adaug a doua propozitie, la tot ceea ce inseamna ecosistem ca mediu de viata. La natura cu tot ce-mi ofera ea ca sa evoluez, dar si la mediul personal care m-a format ca individ unic.

Pana aici sper ca nici un om de pe planeta aceasta nu va avea argumente solide sa contrazica cele afirmate, cu atat mai putin prima propozitie.

Acum vom face un pas in spate ca sa incercam o privire de ansamblu a acestei creatii cu totul, ca intreg. Cum aratam ca omenire, cum arata lumea in prezent. Cum ne reprezentam fiecare – o reprezentare comuna ar fi mai dificil de realizat – creatia lui Dumnezeu, care ne include pe toti. Fiecare suntem particula, particica, firicel de nisip… cum ne place/cum putem sa ne reprezentam/imaginam ca parte a intregului.

In felul acesta putem vedea lumea cu totul, omenirea din prezentul mileniului trei. Ca sa numim acest timp prezent am convenit cu totii sa-l numim secolul XXI sau mileniul III. Ne bizuim asadar pe o conventie sociala universala, comuna tuturor oamenilor de pe planeta aceasta care gandesc. Imaginea e graitoare, iar atributele le gasiti singuri, fiecare pentru sine.

Eu vad astazi lumea astfel: vad dezastru, boala, razboaie, victime, convulsii sociale, proteste stradale, dezbinare. Intr-un cuvant : URA manifestata de oameni. Ura produce efectele dezbinarii, a rupturii care produce durere . Iar URA OTRAVESTE, ucide.

Descrierea succinta care va urma constituie doar un reper generalist, ca instrument de intelegere rapida pentru orice om obisnuit, menit sa explice ideea urmatoare. Si anume :

Antidotul bolii produsa de ura – (e prea simplu ?!) – este iubirea.

Ceea ce e simplu uneori devine cel mai complicat pentru om in prezent. Omul in general, este obisnuit sa-si complice viata, si astfel cand e prea simplu lui i se pare prea usor ! Prea simplu si prea usor ca sa fie adevarat !

Obisnuit fiind sa gandeasca complicat, folosindu-si doar o parte a mintii, cealalta parte a ei, se atrofiaza.

Sa numim cele doua parti, ca fiind cele doua emisfere ale creierului pe care toti le cunoasteti, ceva mai plastic dimensiuni umane. Convenim sa le numim dimensiune rationala si dimensiune afectiva. Repet, pare simplu insa este foarte edificator.

Sprasolicitand o functie, celelalte functii ale mintii nefolosite intra intr-un fel de repaus, amortire, anesteziere pana la disparitia lor cu totul.

Suprasolicitarea ratiunii umane, a produs decompensarea celeilalte dimensiuni umane, afectiunea. Aceasta din urma insa, foarte complexa, cu atat mai mult cu cat n-a prea fost explorata ca dimensiune de baza, egala ca importanta cu cealalta in functionarea omului intreg, astazi pare un domeniu necunoscut. De aceea fiind complexa ca alcatuire ea are nevoie mai intai sa fie explorata, descifrata, descoperita si apoi exersata pentru a produce echilibrul, unificarea cu ratiunea supraevaluata azi, pentru reintregirea omului ca fiinta superioara, spirituala.

Dimensiunea neexplorata, afectivitatea, contine pe langa multitudinea de emotii cunoscute, pozitive si negative intr-un flux permanent fascinant al vietii pe care omul le simte si le traieste implicat emotional, alte doua functii de baza dar despre care se vorbestem azi cel mai putin (sau chiar deloc), imaginatia si intuitia.

Ele se constituie aici, in aceasta simpla expunere, ca avand o foarte mare insemnatate pentru intelegerea celui mai solid sentiment al omului ca fiinta –sentimentul care nu a murit si nu moare niciodata  – IUBIREA.

Intelesul nou pe care doresc sa-l relev pentru iubirie este cel de iubire divina.

Iubirea lui Dumnezeu exista, El este creatorul a tot ceea ce este. Ca iubirea exista si este peste tot este un fapt incontestabil, pentru ca fara ea noi nu ne-am afla azi , 2013, aici.

Iubirea a facut posibila viata cu totul si comunnicarea dintre oameni la toate nivelurile, insa fenomenul care s-a petrecut pe nebagare de seama, a fost deformarea intelesului iubirii, asa incat azi iubirea autentica, iubirea dumnezeiasca universala a fost inlocuita de iubira posesiva, de iubirea ca obiect al iubirii, iar apoi in obiectul dorit pentru a fi iubit.

Iubirea exista si curge prin noi – iata o afirmatie !

Iubirea este viata insasi, iar noi respiram iubire – o alta afirmatie.

Va spuneam ca cele doua functii  ale dimensiunii afective care nu au prea fost puse la treaba in sprijinul iubirii care creaza viata sunt :

Imaginatia si intuitia.

1. Mai intai, imagineaza-ti ca traiesti iubirea plenar, ca o simti in toata fiinta, iti umple inima si sufletul. Poti sa creezi in imaginatie orice cadru care te inspira. Este pura imaginatie, dar ramai acolo E suficient deocamdata. Respira linistit, nu te grabi, respira. Imagineaza-ti iubirea… Ramai acolo.

2. Acum, cu ajutorul intuitiei divine accepta ca iubirea exista, ca viata care curge in tine este iubirea lui Dumnezeu, iar cand respiri inspiri iubire. Inseamna sa crezi, iubirea reprezinta o credinta. Respira accepta iubirea.

Iubirea este inspiratia pe care intuitia ta o accepta, o simte ca fiind iubirea din inima ta !

Iubirea este intuitia lui Dumnezeu, iar daca l-ai gandit doar o singura data pe El, inseamna ca iubirea este, ca o poti intui, o poti accepta, o poti imagina…

Presupunem ca macar la nivel imaginativ, intuitiv ai ajuns sa crezi ca iubirea este.

Exersand zi de zi, repetand aceste afirmatii simple vei ajunge sa crezi cu adevarat in ele, iar apoi chiar sa simti ca respiri iubirea divina, creatoare.

V-am oferit foarte succint 2 instrumente de lucru – imaginatia si intuitia –  acum vedeti cum (sau daca) doriti sa le folositi.

Important este sa credeti ca iubirea este.

Pentru ca iubirea este o credinta planetara, universala si numai omul o poate simti, intui, imagina.

Iar daca ea este nesfarsita, iar tu cand respiri respiri iubire, inseamna ca ea este si in tine, in inima ta.

Daca este in inima ta care reprezinta motorul vietii tale, inseamna ca nu mai trebuie s-o cauti in altceva, in alta parte, in afara ta, sau in alte obiecte ale iubirii, ci poti s-o simti si s-o daruiesti.

Iubirea se ofera, nu se cere. Ea nu se termina niciodata.

As vrea sa subliniez cu litere de aur ca iubirea despre care puteti afla, invata si simti acum ca iubire divina, contine ingredientele necesare ca sa vindecam o boala comuna care produce dezastrele umane pe planeta noastra. Aceste ingresiente sunt : uniune, comuniune, umanitate, umanism, bunatate, compasiune. Adaugati si voi aici … spatiul ramane liber pentru iubirea de oameni.

Sa iubim omul. Sa-l iubesc pentru ca e om, e semenul meu.

Atat pentru astazi. Pe curand ! Cu iubire, un spirit iubitor !

 

Leave A Comment, Written on octombrie 25th, 2013 , Parerea mea despre ...

Ieri, o mamica (cum le place lor sa-si spuna) nefericita, implicata deasupra de masura intr-o ” mareata cauza sociala actuala”  – casapirea cainilor comunitari – striga plina de diperarea oricarui parinte care, nu-i asa, isi traieste dureros grija parinteasca (transmitea in schimb doar ura si furie)  de a-si protejeza copiii intr-o lume plina de violenta. Aceasta nefericita (nu-i dau numele ca sa-i protejez copiii) reprezentanta unei fundatii/organizatii “pentru copii” (CE  anume pentru ei!?) sustinea, cu inversunarea caracteristica acestei tipologii de parinte modern/monden, ca eutanasierea cainilor este singura solutie. Singura cale care-o mai poate salva, pe ea si pe toti copiii Bucurestiului acesta, din ghearele iminetului pericol in care am fost aruncati cu totii de catre aceste animale agresive!  Pentru aceasta categorie de parinti violenti repet, ca violenta si cruzimea lor se transmite copiilor si nu grija! Cruzimea reprezinta un imens cucui in cap si o pata uriasa de otrava in suflet. (Dar pentru ca nu doresc sa-mi infantilizez cititorii cu astfel de precizari evidente,  subliniez ca ultima fraza a fost doar pentru parintii orbiti de furie)

Nefericita sustinea ca bietele fiinte fara stapan – deci fara aparare! –  reprezinta, pentru ea si cei ca ea, dusmanul nemilos care trebuie starpit, iar uciderea dusmanului este singura forma in care ea, nefericita, crede cu toata fiinta ei responsabila (totusi). Ea vrea, considera, spune raspicat si militeaza pana moarte!( la propriu, iata), ca aceasta este singura solutie care va aduce linistea si pacea copiilor ei, si ai celor ca ea, si de aceea, cere imperios/zgomotos, sa-i fie rezolvata problema!

Problema acestor creaturi nefericite insa este cu totul alta. Mamicilor noastre moderne,  primii “educatori”care pun bazele unei alte structuri umane  supergrijulii si foarte implicate social - din lipsa unei alte ocupatii care sa le implineasca ca fiinte intregi -  implicate obsesiv in educatia fara gresala a bietelor lor progenituri, le scapa exact esenta problemei: si anume aceea, ca, in fapt, copiii lor vor copia automat “modelul parental”, fara sa-si doreasca, desigur. Copiii vor purta amprenta educatorilor lor, in acest caz, cea a intransigentei, a cruzimii, vor deveni lipsisi total de compasiune. Vor fi schiloditi sufleteste prin amprenta disperarii zgomotoase, a nefericirii prin supercorectitudinea manifestata ca decompenasare a frustrarilor, “corectitudinea pe dos”  implementata de o societate moderna bolnava.  A unei societati, cea actuala, cu desavarsire plina de cruzime, lipsita de profunzimea emotiei si a caldurii firesti a sufletului, o societate infirma, incapabila sa faca diferenta dintre viata si moarte.

Sufletul militantilor zgomotosi si implicati in uciderea celui mai credincios animal omului din toata istoria omenirii, sufletul acestor creaturi, care-si spun cu mandrie civica parinti, este atat de mutilat de boala umorilor primitive, rudimentare, se balacesc in mocirla tuturor furiilor adunate in bietelor lor existente derizorii. Mocirla disperarii si a furiilor lor nedigerate le-a ingropat astfel sufletul, iar odata cu el si-au ingropat singurul sentiment solid, durabil care ne-ar mai putea vindeca vreodata ca umanitate: Iubirea.

Iubirea este continuta in particula lui Dumnezeu din fiinta umana (deci si a voastra, daca mai simtiti din cand in cand ca sunteti fiinte supeprioare), insa din pacate, exact aceasta particula va lipsi cu desavarsire din educatia “corecta” de care faceti atata caz/parada (tocmai pentru ca ea nu exista) si va fi inlocuita de ignoranta voastra (din prezent), de ura voastra viscerala pentru viata. Iubirea, este ingredientul de baza care trebuie sa dea gustul final al afectiunii, al compasiunii si caldurii care formeaza omul, ca om intreg.

Gustul fetid  care ramane din educatia si implicarea superglijulie a parintilor moderni ai prezentului, hiper-responsabili, zgomotosi, turbati de furie va produce replici de creaturi in loc oameni, copiile parintilor lor de azi. Ai parintilor atat de violent, de agresiv responsabili care le imprima copiilor lor cruzimea in sange, intransigenta proletar/militanta a luptatorului pentru viata cu pretul crimelor, a luptei cu fiintele fara aparare. Veti face din ei combatanti ai  mortii.

Urmeaza sa ma adresez mai jos , nefericitelor creaturi care doresc sa fie “parinti responsabili”, nereusind, in fapt, decat sa fie cruzi:

Gandirea ingusta de “moarte pentru moarte” este rudimentara pentru ceea ce credeti ca reprezentatisi anume, societatea responsabila a vremurilor. Treziti-va mai intai din bezna  mintilor voastre, iesiti din inchisoarea  acestei gandiri care v-a incatusat compasiunea si mila (umane) tinandu-va iubirea in lanturi. Doar treziti din somnul meschin al grijii voatre pentru copii veti putea creste copii ai pacii si ai iubirii de oameni. Incepand sa aveti mila de animale, singurele care ne mai pot iubi, fara sa ceara nimic la schimb.

Daca nu simtiti caldura umana pentru bietele animale alungate cu pietre, haituite, infometate, iar in prezent otravite de criminali, care se considera cetateni responsabili in “civismul contorsionat al Romaniei via Bucuresti”, daca nu obsevati chinunurile la care sunt supuse cand sunt hacuite de laturile hingherilor, daca nu puteti vedea privirea care cere indurare din ochii lor blanzi, atunci cum veti putea oare sa oferiti propriilor vostri copii educatie? O minima educatie.

Mamici si tatici, plini de manie asemena lui Lucian Mandruta, nefericitul tatic, gata sa ucida din proprie frica de maidanezii care-l ataca atunci cand el, ecologist fiind, merge pe bicicleta, va amintesc ca cereti moartea cainilor pentru ca aveti mintea exact cat a lor – probabil zero. Si nicidecum din grija pentru copiii vostri, grija aceea nesfarsita pe care aveti nerusinarea sa ne-o varati tuturor in ochi. Ne plesniti cu grija voastra violenta pentru copii, ne plesniti puternic peste fete, de ne-au plesnit noua obrajii de rusinea ca suntem contemporani cu voi!

Am insa o propunere: porniti chiar acum - plecati de azi, nu mai perdeti timpul – si treceti la treaba! Puneti-va vorbele si ura in fapta, demarati chiar voi actiunea  “cruciada cainilor” – o miza marunta ca bietele voastre fiinte – inarmati-va cu ciomege, bate, fiare, rangi, topoare, tot ce va cade in mana – otrava e prea blanda ca sa-i mai otraviti si poate prea scumpa in saracia (spirituala) in care va zbateti cu toii - si casapiti-i voi cu lovituri puternice in moalele capului, ca sa ne scapati si pe noi “eroic” de singurul rau care ne mai bantuia vietile ca sa fim cu adevarat fericiti. Curatarea Bucurestiului de caini prin lovituri puternice in cap e ceea ce va caracterizeaza. Voi puteti! Puteti fi ucigasii lor, se vede cu ochiul liber, nu trebuie sa va rusinati!  

Radu Banciu, iti reamintesc eu, om fara cetatenie azi – pentru ca ma rusinez sa fiu concetateana cu cei ca tine – ca alocatia pentru caini, despre care tot vorbesti (ca un dement) seara de seara pe un ecran (al tau, desigur), incitand la violenta primitiva (doar un primitiv mai poate ura asa cum urasti dumneata) se gaseste doar in scriptele/hartiile celor care au furat acesti bani. Ea apare acolo negru pe alb, fiind declarata doar pe hartie, o suma de aproximativ  245 de lei (noi). Ca jurnalist credeam ca poti si singur sa te prinzi! Dar suma exista doar acolo in actele care acopera furtul. Iar furturile din banii nostri, precum si toate excrocheriile smecherilor care ne conduc (ce gluma buna, nu?) ar trebui sa fie  – ca singur obiect al meseriei voastre – descoperite si denuntate de voi, asa zisii jurnalisti cinstiti si corecti. Cei care ne dati lectii de civism si buna purtare! Voi trebuie sa decalciti misterul banilor alocati de 24 de ani pentru aceasta problema, in baza profesiei voastre de jurnalisti. O  profesie insa, pe care cei mai multi dintre voi ati schimonosit-o tot de dragul banilor. Cerand moartea cainilor, – iar prin televizor incitarea la crima functioneaza perfect – dovediti cu totii ca iubiti mai mult banii decat viata si astfel nu reprezentati nimic altceva decat cei care ne-au furat banii timp de 24 de ani.

Sminteala cu “alocatia pentru caini, mai mare decat cea pentru copii” – care, desigur, pentru mintea oricarui om sanatos la cap, nu ar trebui sa suporte o astfel de comparatie (daca ar fi adevarata) a fost preluata, inghitita nedigerata si scuipata spre noi toti de jurnalele de stiri pe toate televizoarele si de biata mamica nefericita care urla ieri prin comisiile constituite, ca de obicei pentru a ne fi luata fata, cele care “rezolva problemele cetatenilor”. Stiti dvs, Comisiile, care, toate, raman la stadiul de comisii intrunite din respect pentru cetatean, din iubirea si grija nesfarsite de care ne bucuram cu totii, noi cetatenii, care suntem plini de incredere in competenta lor.

Atata implicare civica publica ostentiva spre amortirea constiintelor noastre! Spre disparitia lenta dar sigura a sufletului, a simplei, dar durabilei noastre iubiri. A iubirii firesti pentru viata!

“Firesc” inseamna natura buna, pentru cei care au pierdut intelesul si esenta bunatatii, specifica omului . A celor carora le-a disparut cu totul mila, compasiunea, caldura. Calitatile specific umane.

1 Comment, Written on octombrie 24th, 2013 , Parerea mea despre ...

Azi, 26 septembrie 2013, declar public ca ma lepad de statutul de cetatean, acel cuvant fara valoare umana, inscris in actul meu de identitate, o eticheta care m-ar putea face partasa la abuzurile si crima comise de institutiile care ne reprezinta ca cetateni ai unei tari.

Refuz sa ma consider cetatean al unui stat care, sub umbrela sistemului democratic - cel care pretinde ca se conduce prin votul liber al poporului sau – a permis, ca prin deciziile inumane (cele indreptate impotriva omului si nu pentru bunastarea si demnitatea lui) ale institutiilor sale, a permis sa se intample abuzuri, coruptie, minciuna, nedreptate sociala. Actul insitutional, legal constitutional, care a fost parafat intr-o secunda printr-o semnatura din pix de catre presedintele tarii – ales si el de popor – dar care nu a mai putut  fi indurat de mine ca om, s-a produs ieri, 25 septembrie 2013. A fost ultimul suportaboil de mine in calitate de cetatean, un act pe care l-am simtit indreptat impotriva fiintei mele iubitoare, a fost actul care a decis constitutuinal crima.

Crima, genocidul impotriva unor fiinte fara aparare / animalele nu se pot apara fata de cruzimea si furia specimenele umanoide care pretind ca gandesc, pentru ca ele sunt fiinte care nu gandesc / si de a caror viata, in mod firesc, este responsabil omul, ca singura fiinta care gandeste, cetateanul prin reprezentatii sai din punct de vedere institutional, si omul social ca fiinta rationala dotata cu constiinta pe acest pamant, aceasta crima se produce azi, in acest secol, fiind decisa de institutii ale statului de drept, cele care pretind ca-mi apara drepturile si demnitatea, ca cetatean – curtea constitutionala, presedintie, primariile . Toate aceste institutii exista si functioneaza din taxele si impozitele noastre.

Declar azi public ca  nu ma simt deloc reprezentata ca cetatean de institutiile statului roman, de aceea ma dezic in mod public de acest statut, ca simplu atribut fara valoare. Declar public ca nu ma mai consider cetatean al acestui stat, cel care doar mi-a inscris in actul de identitate cuvantul “Cetatean” (roman)

Declar ca nu ma simt responsabila decat de actele mele, de fericirea si nefericirea mea. Ca in cei 56 de ani de viata am respectat constitutia tarii, fara ca ea sa ma respecte pe mine ca cetatean niciodata. Mi-am asumat acest respect ca pe un gest firesc de respect de sine si am continuat sa-mi fac treaba cinstit, onest, platind taxe si impozite pentru absolut orice mi s-a cerut/impus. Am platit la timp de fiecare data toate facturile pentru tot ce am consumat la comun cu toti concetatenii, am platit impozitele si taxele pe toata munca mea intotdeauna cinstita,  fara sa cracnesc, de fiecare data cu speranta si increderea ca exemplul meu de cinste si onestitate este mai vizibil decat necinstea, minciuna, abuzurile, vulgaritatea si grobianismul celor care s-au erijat in resprezentantii poporului.

Declar inca o data ca nu ma simt resprezenta de nici o institutie a acestui stat azi, 26 septenbrie 2013, pentru ca: genocidul, crima si moartea decise constitutional prin lege,  legea fiind promulgata intr-o secunda din pixul unui presedinte ales de popor, nu sunt acte umane, iar eu sunt, inainte de toate, om. Atributul de cetatean, care m-ar putea face partasa la crima, este doar o eticheta de care ma lepad, pentru ca aceasta crima legiferata nu mai poate fi indurata de omul care sunt.

Sunt om iubitor de viata si profund rational, de aceea nu pot sa ma consider concetateana cu specimenele vorbitoare care urla public ( pot urla doar  pentru ca statutul de cetateni le permite) urla ca vor, ca-si doresc visceral moartea cainilor comunitari doar pentru ca, in acest mod criminal, inuman considera ei ca vor proteja viata copiilor lor. Spectacolul macabru al Romaniei de azi este singurul exemplu pe care-l oferiti copiilor vostri. Din pacate, le aratati doar cruzimea cu care considerati, in mod irational, ca-i protejati.

Crima fata de animale, cele de care omul rational ar trebui sa aiba grija ca de propriii copii este, din pacate, ceea ce le aratam azi. Decizia de a ucide nu are legatura cu omul ca fiinta rationala, ci cu faptele reprobabile de furt institutionalizat din trecut si prezent, dar si cu reactiile turbate orbite de furie si ura ale unor specimene care nu pot fi considerate fiinte dotate cu ratiune. Reamintesc, ratiunea fiind o capacitate specifica doar omului. Asadar, aceste fiinte care-si spun persoane publice, pline de ura sunt doar specimene bipede,vorbitoare care pur si simplu nu gandesc. Ar fi impropriu sa numesc zgomototul asurzitor pe care-l produc aceste specimene “gandire primitiva”. Omul primitiv nu-si omora animalul, ci il ingrijea, il ocrotea pentru ca, om si animal, se simteau convietuind impreuna.

Mentionez ca nu doar cainii comunitari sunt sacrificati azi, in aceste timpuri “moderne si democratite” ci toate fiintele lipsite de dreptul si sansa reala de a munci, cele lipsite de dreptul la o viata demna,  impreuna cu toti copiii nostri -singurele victime ale acestei societati abuzive, dar in fata carora dam cu totii socoteala.

Refuz sa ma mai consider cetatean al acestui stat, pentru ca nu pot fi concetateana cu specimene umanoide ca Zagrean (Curtea Constitutionala), Basescu (Presedintie) indivizi care se afla azi in Parlamentul Romaniei si pe care nu i-am votat, pentru ca la utimele alegeri nu am participat la vot, din simplul motiv ca nu am avut pe cine sa votez. Nu pot si nu mai vreau sa ma consider prin cetatenie asemenea unor specimene urlatoare care detin si ele statut de cetateni – de aceea li se permite sa vorbeasca public - ca Tatoiu, Mandruta, Banciu, Badea si altele asemenea lor care, din acelasi motiv absurd - ca li se permite sa fie vocale si vizibile, lucru posibil doar intr-un stat profund inuman si nedrept – pot influenta un popor cu un deficit urias de educatie civica, in spiritul umanitatii, insa nu din vina lui. A poporului.

Ma mai dezic, asadar, de atributul de cetatean crestin ortodox – din fericire, simt o legatura directa cu Dumnezeu care locuieste in centrul fiintei mele – pentru ca institutia bisericii nu ma poate contine ca spirit liber, ca om care iubeste viata si tot ceea ce inseamna viata pe pamant, ca om care-si iubeste semenii fara sa-i judece in termeni specifici gandirii primitive, rudimentari de diferenta de credinta, orientare sexuala, rasa, statut, rol etc. Iubesc oamenii care iubesc viata / iar viata exista peste tot pe aceasta planeta, in animale, plante, copaci, flori, pietre / iubesc oamenii care gandesc in spiritul ratiunii umane, singura responsabila pentru deciziile asupra vietii.  Mai cu seama asupra vietii a celor care nu se pot apara de abuzurile institutionalizate.

Ce ne facem insa cu specimenele vorbitoare care decid soarta celor fara aparare, in numele tuturor, nu stiu. Eu pot doar sa ma lepad de ei, renunantand la singurul atribut – cel de cetatean – care m-ar putea include facandu-ma partasa si responsabila de acest macel. Dar si de toate celelalte abuzuri asupra unor fiinte fara aparare, care azi, in anul de gratie 2013, sunt condamnate la moarte.

Biet popor roman, nu meritai acest destin! Ca un bun cetatean pana azi, ca fiinta rationala iubitoare, nici eu nu merit sa traiesc aceasta cumplita durere. De aceea tot ceea ce pot sa fac ca sa pot continua sa traiesc in demnitatea de om, este sa declar public ca ma dezic de crima prin renuntare constienta, prin lepadarea de cetatenie.

Deportati-ma, expulzati-ma, dar nu pot fi partasa la acte de cruzime, la acte inumane. Vreau sa raman doar om care iubeste tot ceea ce inseamna viata, un spirit liber universal neinstitutionalizat, fara identitate sociala.

1 Comment, Written on septembrie 26th, 2013 , Parerea mea despre ... Tags:

Iubirea care tace

Ar trebui sa vorbim la televizor despre ceea ce ar trebui sa tacem. Sa tacem, nu mai vorbim.

Cum sa ne exprimam tacand, aceasta poate fi tema acestui material. Sa tacem despre iubirea pe care ar trebui sa o invatam. Iubirea se tace. Ea nu se exprima prin vorbe.

In prezent scriu doua carti in paralel : una despre iubirea care tace, iar cealalta despre rana colectiva, cea care ne afecteaza pe toti.

Despre lupta cu noi insine, lupta cu viata insasi pe care o practicam prin opozitia si dezbinarea noastra care exprima ura sociala din acest prezent al nostru, al tuturor.

Evident acest lucru / sa vorvesti tacand / este imposbil azi, cand societatea moderna se conduce dupa un pricncipiu unic: acela de piedere sau castig.material. care se obtine din consum.

A ne consuma/devora pe noi insine si unii pe altii, e sportul national.

Ce fac eu de mai bine de un an? Tac. N-am mai acceptat nici un fel de invitatie la emisiuni, pentru ca absolut toate dezbat subiecte de scandal, cele care aduc rating. Castigul din dramele oamenilor mi se pare cel mai odios mod de castig al televiziunilor, dovada cea mai ipocrita de a pretinde ca le pasa de public. Aici apare o discutie mult mai larga, pe care nu avem timp s-o dezbatem acum. Incerc s-o analizez intr-una din carti.

Se arunca pe piata o idee, iar oamenii se lupta intre ei. Chestiunea cu cainii comunitari si cea cu Rosia Montana a incins atat de rau spiritele romanilor, iar cine castiga, se stie.

Intotdeauna se creaza doua tabere – care dau bine la public – si dezbinarea noastra este obtinuta intr-o clipa, iar lupta ideilor noatre despre orice aduce castig material unora si o foarte mare pierdere noua tuturor ca oameni…

Cine castiga? E limpede. Niciodata omul, individul ca fiinta iubitoare, ci intotdeauna cei care urmaresc profitul material in beneficiu personal.

 

Binele comun, o idee care lipseste total din vorbaria publica…

 

Binele comun nu reprezinta in prezent o idee fundamnetala a fiecaruia dintre noi perceputa in lumea interioara, ci omul gandeste in termeni de egoism, individualitate, acestea fiind trasaturi caracteriale care i-au fost cultivate de societatea de consum. Omul a ajuns sa se consume pe el insusi intr-o lupta permanenta cu viata, ca si cum ar trai vesnic, iar pentru asta ar trebui sa-l desfiinteze pe celalalt. Semenul sau. Competitia, concurenta, diferentele sunt ideile de baza ale unei societati consumerist/capitaliste, iar profitul material este valorizat in detrimentul celui spiritual.

 

Suntem asemenea in viata si egali in moarte.

 

Nimeni nu vorbeste despre frica inconstienta de moarte a omului – total irationala, pentru ca toti murim (la naiba!)- care ii este alimentata social de credintele false pe care le-a adoptat.

Frica zilei de maine, frica de a nu-si pierde locul de munca, frica de Dumnezeu. Frica de a fi in viata are la baza aceste trei frici. De aceea omul lupta, si lupta si da-i si lupta, neicusorule! Cu viata.

 

Omul in lupta cu viata insasi este adevarata stare a omului in prezent. El cauta sa aiba ceva pentru a fi cineva.

Or noi nu suntem cineva ci doar ne iluzionam ca suntem cineva prin imaginea noastra despre noi… Imaginea noastra!

Persoanele publice lupta pentru imaginea lor, partidele pentru puterea care le ofera privilegii si avere, biserica pentru profit material. Toate acestea sunt deja evidente, omul fiind victima perfecta. Institutiile fac bani pe seama oamenilor, mai exact profitand de frica lor de a fi…

Ignoranta este singura sursa care alimenteaza acest fenomen universal al manipularii.

Omul poate fi manipulat pentru ca se teme sa traiasca liber, de unul singur si atunci se agata de credintele false care-i sunt inoculate. A fost educat sa formeaze grupuri, care se lupta unul cu altul pentru niste idei… Inutil, desigur, pentru ca avem acelasi destin: moartea!

Ce avem de impartit oare ? Pai, ceea credem ca avem. Imagine, prestigiu, avere, bani.

Nu avem nimic in moarte. Cine poate contesta acest adevar?!

A te teme sa mori inseamna in fapt, sa te temi sa traiesti. Iar a trai cu teama de moarte a construit in omul social mecanismele de aparare…dar care il conduc, iata, pe om in lupta cu viata insasi.

Din pacate, azi, in aceasta societate consumerita omul lupta cu ceilalti oameni pentru supravietuire, insa nici macar nu e constient de ceea ce face.

A lupta cu celalalt inseamna a-ti proiecta frica  in celalat. Iar frica inconstienta, caci despre ea vorbim, produce ura de sine inconstienta. Asa se explica de ce ura este cea care anima spiritele inconstiente. Considerandu-l pe celalat dusman, el se uraste pe sine proiectandu-si ura in afara. Omul care nu este constient de iubirea divina isi o proiecteza ura in celalalt. Semenul lui.

Constructia mentala care gandeste toate acestea este ego-ul omului social caruia i-au fost alimentate toate aceste frici punandu-l in lupta cu viata insasi.

Insa el lupta cu exteriorul, pentru ca de acolo crede ca vine pericolul. Cum toti  gandesc la fel, iata ca toti se tem unii de altii (inconstient) si atunci trebuie sa se lupte ca sa traiasca. E absurd!

Depre toate acestea scriu de 2 ani. Scriu in paralel doua carti. Una este despre iubirea care tace, in care invat prin respiratie, meditatie si tacere publica sa-mi re-setez mintea, sa-mi reformulez principiile de viata, sa-mi schimb credintele, convingerile, tiparele mentale cu care am functionat si eu ani de zile.

Am depus armele de lupta (mecanismele de aparare) ca sa-i pot iubi pe toti oamenii la fel, ca pe mine insami. Insa pentru aceasta am nevoie sa las ego-ul sa moara in fiecare zi pentru a fi -azi, aici, acum – in viata.

Eu sunt iubire, este cea mai fascinanta stare de a fi libera.

Libera sa fiu in viata, insa constienta ca moartea este certa la fel ca si nasterea.

Ciclul nastere, viata si moarte este existenta insasi care ne confera credinta ca suntem egali.

Viata insa am ales s-o traim ca si cum am fi diferiti, iar aceasta credinta este cea care a produs   vrajba, razboaiele, dezbinarea.

Omul nu are nimic de castigat, cum nu are nimic de pierdut, ci doar se iluzioneaza ca are, asta crede egou-l sau stupid.

Imaginea despre noi insine este o oglinda stramba, ne oglindim in ceilalti, de care ne temem, in timp ce si ei se tem de de noi Ne temem de acelasi lucru. Ca n-o sa ne iubeasca asa cum meritam.

A merita iubirea prin eforturi disperate este la fel o credinta falsa, distructiva… Dar toate acestea sunt motive suficiente pentru a nu avea incredere unii in ceilalti, a ne suspecta in fond de ne-iubire…si sa ne aparam de oameni in loc sa-i iubim.

 

Despre toate acestea scriu in cele doua carti – despre intalnirea cu sinele comun, cu spiritul iubitot printr-o calatorie in viata interioara – prin resetarea mintii si o alta carte despre rana colectiva a omenirii care (ar trebui sa) ne afecteze pe toti la fel si sa incetam lupta.

 

Lupta cu noi insine, a nascut ura de sine inconstienta, iar ura este proiectata in afara noastra in ura care reprezinta azi starea de a fi a omenirii.

Ne uram la suprafata, in exterior tocmai pentru ca egoul nostru crede ca suntem diferiti. In fapt suntem asemenea si putem sa ne iubim unii pe altii, si nu sa ne aratam neincrederea doar pentru ca neincrederea este sadinta in noi…in mintea noastra, cea actuala. Iar neincrederea ne este alimentata de societatea bazata pe profit material.

 

Nu stiu daca ati inteles ceva, cum habar n-am de ce am scris azi toate acestea…

A tacea inseamna un risc enorm, insa am experimentat tacerea iubirii si am constatat ca pot trai fericita in aceasta viata facand ceea ce stiu sa fac cel mai bine. Sa iubesc oamenii la fel, iar atunci cand judec, judec doar actele si faptele reprobabile ale unor institutii si nu omul. Institutiile gubernamentale, politice, economice, religioase sunt cele care profita de slabiciunea si frica oamenilor de a crede ca pot trai in pace. Ele au nevoie sa le induca oamenilor diferentele dintre ei pentru a-i mentine pe oameni in lupta. Lupta din care doar ele castiga un profit material.

 

Profitul spiritual este doar al omului ca individ unic, ca spirit iubitor si liber sa fie in viata… fara sa se teama de ea.

Spiritul liber nu poate fi institutionalizat de aceea el nu lupta cu nimeni. El este impacat cu sine, cu sinele comun universal pentru ca stie ca existenta este pentru toti aceeasi: omul se naste, traieste si moare. Iar acest adevar ne face egali si nu diferiti ca oameni.

Am o singura responsabilitate azi, copiii nostri. Ei trebuie sa afle care sunt fricile care le-au fost inoculate (frica de celalalt fiind cea mai stupida) si sa invete iubirea asa cum ne-a fost daruita tuturor la nastere: iubirea divina, iubirea unui Diumnezeu unic.

 

Cand vorbim si dezbatem furibund subiectele sociale vorbim despre etichetele sociale care ne-au indepartat de sufletul nostru comun. Nu doar ca iubim etichete dar le si consumam. Noi mancam meniul si nu mancarea.

 

 

Cu drag, Gigi Ghinea. Un spirit liber iubitor.

 

Leave A Comment, Written on septembrie 24th, 2013 , Parerea mea despre ...

Aceasta scrisoare i-am scris-o Victoriei, dar ea ti se adreseaza si tie

in primul rand nu cred ca esti nebuna, daca esti tu nebuna atunci sunt si eu nebuna, sau daca noi doua suntem normale atunci tot restul lumii a inebunit?!

Te inteleg perfect. Nu e vorba despre niste stari capricioase ci e adevarul gol golut. Lumea e straina si ostila iar noi avem o singura existenta si am uitat sa plangem sau sa radem cu pofta. De fiecare data trebuie sa ne scuzam sau ne justificam starile! E nedrept sa nu putem reactiona in fata vietii exact asa cum simtim. Cand sunt devastata trebuie sa ma las sa fiu devastata iar cand sunt vesela pot fi vesela si de una singura daca oamenii nu sunt de aceeasi parere. Ma bucur mult ca mi-ai spus ce simti, asa cum am facut si eu.

Stii foarte bine ca atunci cand am avut diverse trairi existentiale care poate nu se potriveau cu asteptarile celorlalti, ti-am spus tie, ti-am scris. Pana si cel mai bun prieten e capabil sa-ti nege suferinta din dorinta de a te “scoate din ea”. Nu e drept. Trebuie sa putem sau mai bine zis sa nu fim judecati pentru starile noastre. Sunt legitime. Nu putem sa fim extaziati si sa ne incurajam permenent mintindu-ne frumos ca totul trece. Asa e, toate trec. Dar eu am chef sa spun, sa strig uneori ca nu mi-e bine! Ca sunt blocata in mine si nu pot sau nu stiu sau nu vreau sa ies de acolo. Pentru ca macar acolo, in mine, asa blocata, ma simt in singuranta. Suguranta ca sunt cu mine in toata naturaletea sau sinceritatea mea!

Acestea toate ne-au fost interzise in timp si toate cate sunt ma dor cumplit. Interdictia de a-mi fi frica mi se pare cea mai cumplita stare.

Asa ca, daca simti toate aceste stari de deznadejde, macar lasa-le sa fie! Nu te jena ca traiesti! Te iubesc mult pentru asta, pentru tot ceea ce esti ca fiinta umana!

M-am impacat cu prietena mea care ma ranise acum vreo 2 ani pentru ca stiam ca ei pot sa ma plang in voie. Nu mai mi-e frica de cum o sa ma vada oamenii. Am invatat si metoda de a ma ridica din neputinta tot cu fortele mele insa atunci cand poti exprima si deznadejdea nu doar fericirea parca viata devine mai completa, mai adevarata. Ce ne-a mai ramas de trait  daca si cat mai este din aceasta viata incercam sa ne mintim, sa ne incurajam fara nici un suport real de cele mai multe ori, sa ne prefacem ca suntem puternici. Puternic este doar cel care poate recunoaste ca este slab, fara sa faca din asta un titlu de glorie. Nu suntem eroi, nu suntem martiri, nu e cazul sa ne aratam lumii mai grozavi decat suntem. Nu ne face nimeni nici macar un soclu, dar mi-te o statuie! Ne-am nascut acum in aceasta lume si la fel plecam fara sa intelegem nimic din toata nebunia asta.

Bineinteles ca a doua zi dupa ce am schimbat sms-urile acelea in noapte (la mine) cu tine, a doua zi pe lumina zilei si a realitatii starea mea s-a schimbat. Ma cunosc, si stiam ca asa o sa fie. Curajul de a pleca in lume s-a diminunat si realitatea prozaica s-a asternut in fata mea cu cruzime. Sunt multe de rezolvat si de incheiat totusi in lumea aceasta iar un pas ca acesta nu e tocmai “floare la ureche”. In SUA nu stiu ce sa fac, ce pot sa fac sa traiesc! Desi orice se poate! Nu mai am 20 de ani s-o iau de la capat. Si totusi, cred c-o putem lua de la capat oricand. Numai timpul sau viata insasi ne mai poate confirma cate ceva din toate pe care le gandim sau visam.

Personal nu-mi aduc aminte sa fii visat ceva vreodata, ceva frumos, ca un vis frumos. Ca o dorinta pe care as vrea s-o indeplinesc pentru mine! Totul a fost realitatea pura si le-am facut pe toate in conformitate cu cerintele absurde ale unei societati care mi-a deformat sufletul. Am plecat de acasa, m-am maritat, am muncit avand tot felul de slujbe, am divortat am ratacit prin lume si prin mine insami, am suferit cumplit fara sa stiu de ce sufar, apoi m-am casatorit din nou pentru ca venise “revolutia” si am sperat la o lume mai buna si mai dreapta in care sa-mi intemeiez o familie sa fac copii, sa am profesie onorabila si sa contribui la mersul inainte al societatii. Vax! Totul a fost o minciuna pe care mi-am repetat-o frumos, mi-am confectionat-o frumos ca sa ma safisfaca si sa-mi aline suferinta reprimata undeva departe in mine. Pentru ca nu voiam sa stiu despre zadarnicie, despre disperare. ba chiar le-am spus si oamenilor aceeasi poveste ca sa le alin acelasi gen de suferinta a zadarniciei, a nimicului, a singuratatii noastre.

E-adevarat! Dupa ce am simtit toata aceasta minciuna pana in adancul sufletului meu, m-am lasat sa mor si am constatat ca pot muri de fiecare data cand nu mai gasesc calea. Ma las sa mor, ma las moale, accept inutilitatea, singuratatea, zbaterea aceasta ca un joc asumat, respir fara sa ma straduiesc, ma minunez ca respir si zambesc! Asta e! Imi spun, fie ce-o fi! Ce poate fi dincolo de moarte? Nimic, sau oricum ceva ce nu am cum sa cunosc, este inexistenta mea de dinainte sa ma nasc. Cool! Si o luam de la capat in fiecare zi.

Cand vrem insa sa schimbam radical cursul vietii, desigur ne propunem acest fapt cu toata fiinta, fiind siguri ca putem, ca se poate, ca orice se poate… Nimic mai adevarat. Totul se poate. Dar la ce bun atata efort?! Atata truda?!

Iubita mea, acest mesaj a fost unul de incurajare, sau de iubire, sau de deznadejade. Ia-l cum vrei. Dar eu te iubesc si te respect si te admir pentru ceea ce esti tu ca om intreg. Cu bune cu rele, cu bucurie cu suferinta, cu iubire cu ura… toate la un loc sunt o viata de om.

Acum te las, o sa-ti mai scriu cand termina Filip. Ieri a dat romana, nu vreau sa-ti povestesc “iesirea mea de revolta” in legatura cu subiectele! Le-au dat ultima lovitura de gratie! Pentru ca odiosi cum sunt si au fost in tot acest timp, ei urmaresc sa le demontreze copiilor ca nu stiu, si nu sa evalueze cinstit (atat pentru ei cat si pentru societatea asta) ceea ce stiu, ceea ce au acumulat! Jalnic, trist. Maine are istoria. Aseara pana la 3 noaptea si azi pana la ora 13 am citit un manual de-a dreptul stupid, stufos inutil si mincinos! Ca sa-i pot verifica, asculta. N-am putut sa ma abtin si le-am povestit adevarul in felul meu! Le-am spus apoi sa invete totusi ca maine sa le demonstreze cretinilor ca ei pot! Le-am spus inainte de examene ca din punctul meu de vedere au trecut examenul de maturitate prin felul in care s-au mobilizat, au invatat, nu si-au pierdut cumpatul – desi de multe ori erau tristi, nervosi, deprimati, deznadajduiti… Dar au rezistat si s-au conformat. De aceea eu sunt convinsa ca au reusit. Societatea aceasta mincinoasa, perversa nu are nici un drept sa le puna etichete sau sa-i clasifice dupa criteriile ei strambe! Asa ca eu sunt multumita, chiar fericita ca am asa un copil! Bravo lui!

Cred totusi ca aceasta stare incarcata uneori de atata revolta se va transforma in ceva foarte valoros si voi lua o hotarare ce ma va uimi si pe mine! Cand ajungi in punctul “nu mai am nimic de pierdut si nici de castigat!” inseamna cu adevarat eliberarea totala! De orice urma de frica! Cand n-o sa-mi mai fie frica sa-mi fie frica atat pentru mine cat si pentru cei dragi, atunci va fi eliberarea totala. Nu stiu cum va arata viata, dar atunci chiar ca nu mai conteaza.

Te imbratisez cu toata dragostea mea care este cumplit de reala! Gigi

Leave A Comment, Written on iulie 2nd, 2013 , Parerea mea despre ...

Gandurile pe care am decis sa le scriu azi aici s-au nascut din stirea conform careia ministrul actual al invatamantului a descoperit, asa de-odata, ceea ce noi stiam de mult, fara sa putem interveni pentru o schimbare. Pentru ca noi ceilalti, nu mai avem de mult vreun alt drept decat dreptul sa vorbim pana amutim. ” Mafia manualelor ” a fost o stire care parea ieri la tv. una ca toate celelalte, care poate fi dezbatuta sau nu. Acest gen de stiri trec si se fac apoi nevazute, uitate, nu produc nimic altceva decat o simpla discutie care, daca are loc la tv, ea trebuie sa mai contina si putin scandal ca sa prinda la public si-atat. Pentru rating, adica.

 

Mafia manualelor aplica lovitura finala la bacalaureat

Cercetarea, documentarea in legatura cu bacalaureatul se poate face din acest unghi cu usurinta de catre orice om care stie sa citeasca pe internet cu o simpla cautare la obiect. Subiectele de examen ca si manualele din care pot sa se pregateasca elevii pentru BAC sunt tot sub monopolul acestei mafii pe care n-o poate controla nimeni. Comisiile, care de 20 de ani alcatuiesc subiectele, detin editurile care fac manualele, inclusiv pe cele din care se invata strict pentru BAC. Acestea pot fi procurate doar de pe internet, de pe un singur site, o singura editura, ca sa fie valabile. Cei care fac manualele acestea fac si subiectele, asa ca n-ai nici cea mai mica portita sau sansa de a pune in discutie fondul problemei care este unul mult mai serios si mai grav. Deci fara drept de apel, fara comentarii ne aflam in fata unei situatii fara nici o iesire. Daca faci gresala sa inveti din alte surse pentru examenul de final, esti picat pentru ca :

La Bac n-ai voie sa fii creativ, sa scri ce crezi sau ce simti despre un subiect de examen la disciplinele care presupun ca aceste calitati umane sa fie educate si puse in valoare, nu doar de scoala dar si de familie. Acestea fiind impreuna factorii principali care formeaza copilul pentru a deveni un om bun si responsabil in societatea/tara in care s-a nascut. La Bac in Romania, nu ai voie sa fii – nici n-ai cum ! – un om creativ, la cei aproape 19 de viata pe care-i ai in buletin, pentru ca scoala din Romania te-a creat prin constrangere sa gandesti schematic, rigid, in termenii dictati de cei care conduc sistemul cu totul. Politicul care a creat politica in invatamant nu si-a dorit oameni care sa gandeasca creativ, ci oameni care sa esueze lamentabil in fata examenelor care aveau sa le decida soarta. Exemplele, modelele umane erau altele, iar bacul trebuia sa te incurce si nu sa te lumineze.

Am curajul sa va propun oricaruia dintre dvs care detineti deja mai multe diplome de licente, doctorate si masterate – neplagiate, necumparate, desigur – sa dati acum bacul fara sa va pregatiti deloc. Nu ar fi logic sa va pregatiti dinainte pentru ca deja l-ati luat acum zeci de ani, altfel nu ati fi putut fi posesorii celorlalte diplome. Luati deci o foaie de examen – le gasiti pe internet – la limba si literatura romana sau la istorie, lipiti coltisorul cu numele dvs. si scrieti. Daca stiti, desigur. Apoi, doar din curiozitate, vedeti daca obtineti nota de trecere. Eu am facut acest exercitiu de una singura si am picat bacul. Nu si testul ca experienta de viata. Exercitiul acesta de viata m-a ajutat sa inteleg din nou si a nu stiu cata oara degeaba, unde am ajuns.

La noi lucruile se petrec de 20 de ani cam asa : Ajunsi in fata examenului de bacalaureat obositi, dezamagiti, sictiriti, plictisiti de scoala care nu le-a oferit mai nimic, parintii si copiii lor au ajuns la singura solutie de compromis : trebuie sa iei bacul pentru ca doar astfel poti dovedi ca n-ai pierdut vremea pe la scoala timp de 12 ani. Nu mai conteaza ca in tot acest timp singurele exemple care ti-au fost oferite au fost ipocrizia ca trebuie sa inveti pentru a deveni un om bun, in timp ce parintilor si profesorilor tai, (adultilor care te formeaza), putin le pasa de ceea ce gandesti tu cu adevarat sau de ceea ce simti. Nimeni nu are rabdare sa te asculte cu adevarat ca sa afle ce-ti doresti sau cine esti tu. Un alt exemplu care ti se s-a oferit de-a gata au fost adultii ca modele de viata care pot minti sau fura fara sa fie prinsi sau condamnati de justitie. Concluzia elevului: deci nu exista dreptate, asadar nici justitie. Exista in schimb oameni care pretind ca fac legile sau conduc tara, sunt plini de bani si de un soi de putere, cea care decide vietile celorlalti oameni. Coool ! Cu astia as putea sa seman chiar daca nu fac mare lucru.

Televizorul le-a oferit alternative la bruma de educatie pe care o primeau in scoli ;

Modele usor de urmat. Feminin si masculin deopotriva de facile si de prost gust.  Modelele feminin si cel masculin ale societatii in care traiesc copiii nostri si care ne-a ingenunchiat pe toti, s-au oferit cu usurinta vizual. Imaginea mai puternica decat informatia si-a facut treaba. Televizorul si internetul sunt surse mult mai facile de invatare decat manualele scolare care sunt oricum facute, deci gandite, de o alta categorie careia nu-i pasa prea mult ce produce pe termen lung. Banul sa iasa, banul vorbeste. Nascuti in epoca banului care guverneaza totul, copiiilor nostri le-a fost mai usor sa vada decat sa inteleaga. Viata desfasurandu-se in mare parte in imagini a capatat o stralucire artificilala, iar ceea ce le-a fost oferit ca valoare s-a masurat in obiecte de valoare. Modelul facil de privit, usor de infaptuit a creat omul care si-a dorit sa aiba si nu sa fie. Om. Acest tip de om a fost preluat automat.Iata doar cateva exemple graitoare de la noi :

Modelul de politician feminin. Blonda destul de proasta dar imbracata cool cu tzoale de firma, casatorita cu unul mai batran dar cu bani. Ce conteaza ca banii sunt furati. Modelul exista, deci se poate. Deci nu e mare lucru sa ajung ca ea. Ce conteaza daca invat sau nu la scoala. La noi se poate orice, oricum, fara prea mult efort intelectual. Din nou, nu conteaza, la noi nu conteaza prea mult nimic. Repetitiile sunt intentionate…

Azi multe fete vor sa devina tinere politiciene dupa acest model de suficientza si tupeu care-ti produc un soi de durere a responsabilitatii pentru tot, daca ai bun simt. Daca nu ai, iti produce doar un gen de repulsie ipocrita si putina invidie ca e la moda si asta. Cel mai trist insa este ca multi dintre copiii nostri au preluat deja modelul. E tot ce au putut prelua automat. Pentru ca adevarata educatie nu le-a fost oferita.

Barbatul politician grobian plin de bani, primarul/mascarici care foloseste femeia – iar ea se lasa folosita pentru ca e cool ! – pe post de obiect de vanzare pe bani in turismul romanesc. Asa o mare bazaconie nu cred ca s-a mai pomenit in vreo tara care se pretinde civilizata ! Eu inca ma inchin de-atunci incoace fara grai . E ceva ce te-amuteste pentru ca ar trebui sa fie o gluma proasta dar nu e. Atunci e nebunie si inseamna ca am inebunit cu totii pentru ca nu s-a reactionat la nebunia asta, ba mai mult, ea continua si azi in cele mai deplorabile formule. Era sa zic umane insa, din pacate, sunt de-a dreptul inumane.

Mai avem modelul primarului burtos – tot om politic care detine o putere la el in comunitate – nu-mi spuneti ca au fost alesi prin vot democratic, ca nu va cred. Am vazut cum se produc alegerile, prin ce mijloace. La fel de ” democratice ” ca si societatea in care traim. Acest gen de primar este incult, are/detine si diplome de care vrea el sau muschii lui, pentru ca le poate cumpara cu bani. Si pentru ca la noi ” prostul nu e prost destul daca nu e si fudul ”  fudulia face si ea imaginea. Pe acesta il mai vedem azi ca lesina prin tribunale cand ajunge sa dea socoteala pentru banii furati.

Avem si politicianul care incearca sa se sinucida – spectacol de tv – doar ca sa scape de justitie, pentru ca in ” demnitatea ” lui de om politic mai bine se preface ca se sinucide decat sa plateasca pentru pentru fapte de coruptie asa cum ar fi moral. O satisfactie morala ne-ar fi de-ajuns ca sa ne pansam noi cei furati si mintiti demnitatile ranite. Insa nu e de-ajuns mascarada cu sinuciderea pentru ca cei asemenea lui, aceasta clasa corupta, sa il transforme tot pe el in victima a sistemului corupt ?! Aud bine, imi spun. Si ma inchin din nou. Si amutesc incremenita in ce-a mai ramas din dimnitatea mea umana incalcata, demnitatea de a tacea definitiv. De aici si pana la a ne face eroi-martiri din propriii calai nu a mai ramas decat un apel discret la bunul simt elementar al fiecaruia dintre noi, la propria constiinta si la iertare. Poporul care-si face din propriul calau martir, e un popor masochist sau sadic. Eu cred doar ca e bolnav de furie, de ura si de neputinta. Are sufletul bolnav.

Iata exemple, doar cateva, care i se ofera copilului din Romania. Toate aceste personaje pitoresti au ajuns atat de usor de privit, de digerat, pentru ca ele se prezinta peste tot in imagini. Daca mai si vorbesc cu atat ma grav pentru mine, insa cu atat mai bine pentru cei care-i adora, care le sorb cu zgomot din priviri ca pe o ciorba nuntile date la tv, gentile de n-jde mii de euro, tzoalele de firma, stralucirea de fatada…Poporul ii  digera ca pe singura mancare, pentru ca flamandul mananca orice de foame. Cand ti-e foarte foame, nu prea mai apuci sa faci nazuri la masa, mananci ce ti se ofera. Ce este.Restul personajelor care se vad tot timpul in public sunt de aceeasi factura si n-am sa continui acest sir de exemple…
Pe scurt, poporul acesta, din care fac parte si eu ca oricare roman, a dobandit in 23 de ani o asa-numita structura de caracter specific romaneasca pe care a preluat-o automat – fara aparare – din acele surse care i-au fost oferite de o societate cu acelasi specific.

Cu diferenta ca intotdeauna exista un factor care influenteaza si unul care se lasa influentat.
Cand o tara e condusa de astfel de oameni, poporul devine ca ei. E ca si cand niste copii sunt educati de niste parinti si devin la fel, preluand modelul parental. Eu nu sunt de acord cu teoria conform careia noi poporul roman avem ceea ce meritam pentru ca i-am votat, ci cred ca ei, cei care au avut acces la parghiile puterii in stat in anii 90, sunt cei care aveau datoria sa ne educe ca parinti responsabili, sa devenim buni si drepti. Ei au preluat totul atunci. Averea noastra a tututor, cultura noastra si pe noi. Apoi insa, prin puterea de care au beneficiat pentru ca si-au insusit-o dupa bunul plac, au distrus totul inclusiv pe noi. Noi ceilalti, platim toate aceste costuri in prezent. Ei au furat iar noi platim pagubele. Si nu doar pe cele materiale – prin taxele  care ne-au ingenunchiat – dar mai ales platim pagubele morale ale unui popor care se autodistruge.Invatamantul, cultura noastra si bunastarea poporului au fost cele trei aspecte batjocorite de o clasa politica iresponsabila, incompetenta, lipsita de cel mai elementar bun simt. Iar aceste modele cloneaza alte si alte modele sau creaturi romanesti. Omul care se uraste pe sine, acesta pare sa fie modelul. Singurul model care se vede.
Revenind la copiii nostri, iata durerea mea :
Copilul invata cel mai sigur dupa modelele care-i sunt oferite acasa si in societate si mult mai putin din ce este constrans sa invete atat la scoala cat si acasa. Iar atunci cand la scoala sau acasa se simte o fiinta fara aparare, copilul tinde sa se opuna, sa devina ostil fata de tot, inclusiv cu sine. Ostil cu sine insusi, singura cale care-i ramane este revolta si intratul in lupta cu viata. Lupta si el ca toti ceilalti, cu cine poate… Dupa modelul care i se ofera.Devenind comabatant intr-o lupta care nu-i apartine, pe care n-a creat-o el, ci s-a trezit in ea, nu mai are alta cale decat sa se adapteze si el cum poate. Ori devine ca modelele lui ori e pierdut… Si tot asa…
Ajungem din nou la examenul de bacalaureat, cel care ar trebui sa-i faca dovada unei perioade de 12 ani de studii in care copilul se vede pentru ultima oara – crede el – in situatia de a pacali si e, la fel ca si modelele lui, viata si pe sine insusi incercand sa-si obtina hartia. Nimic mai mult decat o hartie fara valoare, devreme ce el tanarul, acum nu mai crede nici in el nici in viata aceasta.
Scoala, o minciuna sfruntata inventata de niste oameni mari la fel de mincinosi. O parte realizeaza compromisul si-l asuma ca pe singura varianta de supravietuire. Sa fie ca ei, ca modelele lor. O alta parte, mult mai numeroasa, se pierde pe sine in tot felul de dependente si-si irosesc viata in placeri care le induc senzatia de satisfactie de moment procurata cu bani. Sex, droguri, alcool, haine de firma, masini scumpe reprezinta dorintele lor induse de o societate bolnava care vinde si cumpara orice.Omul se vinde pe sine si se cumpara tot pe el intr-un cerc vicios in care ne invartim cu totii bolnavi in sufletele noastre fie de neputinta fie de ura.
Veti descoperi cum de 23  ani incoace mafia manualele a creat un adevarat monopol al invatamantului care a produs confuzie in randul copiilor nostri, furie si deznadejde in parintii care suntem cu totii chiar daca nu avem copii. Cei care au avut acces la parghiile puterii si-au trimis copiii la scoli in afara tarii acesteia, insa modelele lor umane au ramas aici aceleasi, asa ca mare castig n-au nici copiii lor. Decat daca aleg sa plece definitiv din tara, ceea ce devine un alt subiect. La fel de dramatic.Un sistem cu care nu poti sa lupti pentru ca a fost reglementat prin legi care vorbeau despre democratia aceasta, pe care a trebuit s-o inghitim fara s-o putem digera. Am vorbit cu totii pana ne-am imbolnavit de nervi despre greselile sistemului, despre lipsa reformei, in timp ce mafia invatamantului in complicitate cu cea politica din Romania continua sa puna stapanire pe mintile copiilor nostri derutandu-i, si pe sufletele noatre, ale parintilor, carora ne este stirbita pana la anulare dorinta de a crea copii demni si buni. Intr-o lume care nu le oferea nimic altceva decat coruptie, nedreptate si dorinta de a face bani fara sa invete, pentru ca asta vad in afara caminului lor, daca nu cumva si acasa vad acelasi lucru. Am creat generatii dupa generatii de rebuturi care au creat la randul lor o lume din ce in ce mai alienata, iar singurul lucru pe care l-am facut noi romanii, de 23 de ani incoace, a fost sa vorbim tare, cat am putut de tare – eram bolnavi de nervi deja – sa dam vina unii pe altii cu o ipocrizie din ce in ce ascunsa in spatele asa zisei democratii.
Aceasta lovitura este aplicata de 23 de ani incoace copiilor nostri si in felul acesta intregului popor roman pentru ca generatiile tinere care trebuiau educate si de care ar trebui sa ne pese cu adevarat au devenit victimele unei societati pe care am creat-o cu totii in complicitati de toate felurile ; unii prin tacere, altii prin fapte.
Am creat mai intai o societate moderna tehnologizata, computerizata, consumerista, care consumamandu-se s-a devorat pe ea insasi si a ajuns bolnava de nervi. Boala de nervi a fost numita cu aceeasi ipocrizie a modernitatii termenilor ” boala de stres ”  apoi cu totii ne-am prefacut ca gasim solutii, la fel de moderne, s-o rezolvam prin mecanisme de adaptare la stres. Si pentru ca vindecarea nu era alceva decat o mincina frumos impachetata, stresul s-a agravat si oamenii s-au imbolnavit de furie, de invidie, de rautate, de neputinta. Cu timpul unii s-au imbolnavit de saracie iar altii s-au imbolnavit de bogatie, asa incat azi cu totii suntem intr-o stare de agonie a mortii. Dotati insa fiecare cu tot felul de diagnostice psihiatrice, care mai de care mai sofisticate dar cu care am ajuns sa ne mandrim, pentru ca in denumirea stiintifica a bolilor si in productia de medicamente omul s-a intrecut pe sine considerand ca gaseste mereu si mereu solutii.

(In cartea la care scriu in prezent descriu mai pe larg acest fenomen al imbolnavirii noastre ca umanitate. Boala sufletelor noastre nu mai poate fi vindecata altfel decat prin apelul la bunul simt, care este iubirea.)

Revenind aici, noi suntem bolnavi cu totii de suflet. Sufletul nostru e bolnav doar ca unii-si simt sufletul ranit, in timp ce altora pare ca le lipseste cu desavarsire sufletul. Celor carora le lipseste sufletul ma adresez azi aici folosindu-ma de dreptul meu la exprimare, singurul care mi-a mai ramas.Fac insa apel nu la constiinta, pentru ca se pare ca lor si ea le-a fost anulata de o alta boala de care sufera ei fara s-o stie, lacomia, foamea de bani si de putere. Fac apel, asadar, la bunul simt.

Bunul simt este o capacitate specifica speciei umane si se exprima in lume in calitatea omului de a fi bun cu semenul sau in si din iubire. Singurul sentiment care nu poate fi pus la indoiala niciodata si care ar trebui sa existe in om, ramane bunul simt, pentru ca omul a fost creat din iubire divina. Daca exista cineva care va pune la indoiala acest adevar el o va face doar printr-o gandire critica si doar de dragul de a vorbi sau de a gandi in contradictoriu. Aceasta discutie poate avea loc oricand insa aici nu are sens.
Subiectul acestui material este ce lasam dupa noi intotdeauna, fiecare ca individ separat – copiii nostri – pe care avem datoria sa-i educam si atunci ne straduim din rasputeri sa-i facem oameni, care la randul lor creaza oameni si care oameni impreuna creaza lumea.Vorbesc despre responsabilitatea fiecaruia dintre noi separat si impreuna la crearea lumii acesteia, dar pe care o traim fiecare, mai intai ca indivizi constienti de sine dotati cu iubire si spirit uman – doar omul are spirit si constiinta de sine – dar si cu acea constiinta mai larga in legatura cu ceea ce am creat impreuna. Aici apare, cel putin pentru mine, sentimentul dureros al constiintei de mine insami al puterii si al neputintei in acelasi timp.Simt in mine puterea iubirii pe care nimeni niciodata nu mi-o poate deteriora pentru ca ea este acolo in centrul fiintei mele, iar ea se numeste Dumnezeu. Dumnezeul meu interior este Cel care se creaza pe sine, iar eu am invatat sa ma creez in fiecare clipa in iubire si s-o impartasesc cu semenii mei.Sentimentul neputintei insa se face simtit de fiecare data cand nu pot decat sa constat cu durere ca dreptul la demnitate imi este ingradit de fortze din afara mea pe care singura nu pot sa le schimb. Nu am de gand sa lupt, pentru ca iubirea aceasta nu lupta cu nimeni, ea este acolo in sufletul vindecat de ura si nu cunoaste altceva decat pacea.
Ma intreb in fiecare dimineata asa :

Ce fel de cetatean al unei tari sunt eu, de ce fel de drepturi pot afirma ca beneficiez azi, 1 mai 2013, cand meditez la conditia mea in lume. Incerc sa-mi amintesc cine sunt. Si iata ce constat cu durere in inima:
Ca date de identitate stiu ca mama si tara sunt singurele date ale mele care nu pot fi puse la indoiala niciodata, imi sunt imprimate in constiinta pentru totdeauna. Asadar, aceasta este singura mea tara, asa cum am o singura mama. In afara iubirii mele care-mi apartine de drept si la care nu poate atenta nimeni, ce mai pot afirma ca am ? Viata mea depinde de un sistem corupt, nedrept, constrangator creat prin niste legi la fel strambe pentru ca au fost gandite de niste oameni fara suflet, fara bun simt, fara constiinta. Realitatea sustine fara dubiu ceea ce afirm. Discrepanta dintre saraci si bogati e o realitate. Felul in care s-au facut aceste averi e limpede, nu trebuie sa fii prea destept sa-ti dai seama, ca unii au furat iar altii s-au lasat furati, mintiti, manipulati…Procesul continua, pentru ca legile nu permit individului sa fie altfel decat soldat in armata aceasta care executa ordinele. Platim taxele si toate preturile la utilitatile de care avem stricta nevoie imbogatindu-i pe unii in detrimentul celorlalti. Preturile la gaze si energie, cele care ne dau confortul minim de a supravietui sunt dictate de ei. Mancarea otravita e facuta de ei vanduta si cumparata de noi care n-avem alta cale decat s-o mancam ca sa supravietuim. Taxele noastre se duc tot la ei, noi nu beneficiem de nimic din ele pentru ca se vede la fel de limpede cum invatamantul produce victimele care vor continua sa faca victime.

Bisericile in complicitate cu statul produc pe banda alte victime care si-au cedat de mult puterea in mana unui asa zis Dumnezeu care le rezolva problemele contra cost, desigur.

Sanatatea e de mult bolnava pentru ca si ea face bani din bolile sufletului omului, tratandu-i omului corpul cu medicamentele care-l imbolnavesc si mai grav. Iar mafia madicamentelor castiga tot de pe urma bolilor noastre. Cu alte cuvinte sistemul de sanatate, la fel de corupt, produce boli ale sufletului in continuare pentru ca in loc sa-i trateze omului mai intai mintea si sufletul, inghite banii nostri din taxe si cere inca alti bani, pe care omul nu are cum sa-i faca, tocmai pentru ca e bolnav… Ne invartim intr-un cerc, bezmetici, fara iesire, pentru ca statul care este el insusi corupt si care ar trebui sa ne protejeze, ne obliga sa-l suportam, sa-l finantam ca sa ne imbolnaveasca.

Asadar, omul bolnav fara sansa de vindecare nu are nici macar dreptul la viata. Avem dreptul doar sa fim bolnavi ca sa producem boala in continuare pentru ca sistemul sa functioneze… Constientizez ca insusi dreptul la viata mi-a fost incalcat, furat.
Fara dreptul la viata ne mai putem minti ca avem demnitate ?Statul ne-a furat demnitatea, biserica a fost de acord cu el si am ajuns eu aici cu povestea aceasta. Imi pot manifesta dreptul la cuvant dar fara sa ma fac prea bine auzita si atunci am ales dreptul la tacere. Sunt unul dintre cei care tac de un de zile si vorbesc public doar atunci cand pot s-o fac cu cartile mele in mana. Vorbind despre iubirea care ne vindeca sufletul. O cale dificila dar sigura.

As mai fi putut uza de dreptul la libera miscare. As fi putut ramane anul trecut in SUA dar iata ce am simtit. In afara de a ma invarti in jurul cozii mele, unde sau in ce loc as putea trai demn? Care alta tara m-ar adopta, de vreme ce eu imi cunosc si-mi iubesc mama si tara la fel. Pentru ca sunt amprentata cu ele amandoua pe viata, fac parte din identitatea mea ca om, sunt ale mele iar pe ele eu nu le pot nega.
Mi-a mai ramas doar bunul simt cu care operez in viata mea privata si sper sa fiu un model mai bun decat cele pe care le-am avut eu. Atat cat mi-e piermis sa fiu. Pentru ca atunci cand depind de stat cu taxele si preturile mari dictate de sistem eu simt ca-mi cam pierd demnitatea, pentru ca n-am voie sa cracnesc. Si copilul meu ma vede fara putere in fata vietii pe care el insusi o are de trait. Ce pot sa-i spun? Ti-am dat iubirea mea toata, te-am nascut aici, in tara ta, Romania, asa a fost sa fie. In rest, te rog sa ma ierti ca demnitatea nu ti-o pot oferi cu totul si in fiecare clipa, pentru ca exemplul meu de demnitate ca parinte, lasa de dorit.
Oricat de bun si iubitor parinte ai fi nu e de-ajuns, intr-o lume bolnava in suflet. Pentru a crea in lume valori umane incontestabile ca dreptatea, demnitatea, echitatea, compasiunea si respectul omului fata de el insusi pe care s-o poata oferi celuilalt, e nevoie de vindecarea sufletului omenirii acesteia care a creat deja un sistem ca un malaxor in care sufletele sunt devorate de sistem. Cand aduci pe lume copii ii aduci deja intr-o lumea bolnava si stramba si esti nevoit sa-i oferi copilului tau doar ceea ce este. Acest sistem.In afara iubirii de parinte totul se masoara in bani si daca preia exemplul din afara casei lui devine ca ei. Va iubi banul care-i aduce satisfactia de moment si va crea la randul sau rebuturi ; fiinte bolnave lipsite de substanta incontestabila a iubirii de semeni si a bunului simt specific umane. Iar aceste fiinte bolnave intretin de sute de ani si creaza impreuna Societatea capitalista, consumerita care creaza alte si alte fiinte la fel de bolnave. Si tot asa ?

Leave A Comment, Written on mai 1st, 2013 , Parerea mea despre ...

Cercetarea, documentarea in legatura cu bacalaureatul se poate face din acest unghi cu usurinta de catre orice om care stie sa citeasca pe internet cu o simpla cautare la obiect.

Subiectele de examen ca si manualele din care pot sa se pregateasca elevii pentru BAC sunt tot sub monopolul acestei mafii pe care n-o poate controla nimeni. Comisiile, care de 20 de ani alcatuiesc subiectele, detin editurile care fac manualele, inclusiv pe cele din care se invata strict pentru BAC. Acestea pot fi procurate doar de pe internet, de pe un singur site, o singura editura, ca sa fie valabile. Cei care fac manualele acestea fac si subiectele, asa ca n-ai nici cea mai mica portita sau sansa de a pune in discutie fondul problemei care este unul mult mai serios si mai grav. Deci fara drept de apel, fara comentarii ne aflam in fata unei situatii fara nici o iesire. Daca faci gresala sa inveti din alte surse pentru examenul de final, esti picat pentru ca :

Leave A Comment, Written on mai 1st, 2013 , Parerea mea despre ...

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog