fieldgirlsaddress-6faff893de1af286363bf87191d09a31_h

Atunci când ne pierdem inocenta

Un material inspirat de o persoana asemenea noua, tuturor.

Sper sa va inspire o bucățică din povestea mea, pe care am împărtășit-o cu ea pe mesaj privat. Ofer acest răspuns tuturor celor care se vor regăsi in aceasta bucățică de suflet omenesc. Aici începe răspunsul meu către ea. Un lucru e sigur. Tot la 14 ani mi-am pierdut si eu inocenta. De atunci încolo am acumulat Rușine, vinovatie, frica si furie cât cuprinde… însă toate aceste emoții negative, își făceau apariția manifestandu-se in modul de gândire si comportamentul învățat de apărare. Ma apăram permanent de ceilalti, in fapt însă ma luptam cu mine însămi. Ceilalti erau doar o proiecție a fricilor mele. Pana când am inteles ca singura formula este iubirea de mine insami, exact așa cum sunt. Așa cum ma născusem, cum venisem pe lume. Doar un suflet pur si o inima din care curgea viața insasi. De-abia de atunci încolo a început vindecarea propriu zisa a mea. Pana atunci ma ocupasem de vindecarea celorlalți la cabinet.

Acolo, in cabinet, se manifesta sufletul, iubirea necondiționată fata de cei cu care ma identificam la nivel subtil, de suflet. Compasiunea fiind un sentiment profund omenesc, izvorât din sufletul omului. Îmi iubeam pacienții cu inima, iar profesia o aveam in minte, la nivel intelectual. De aceea ei se simțeau iubiți, ghidați cu pasiune si credința. Ma simteam puternica, pentru ca vedeam ca iubirea functioneaza: desi intrau in cabinet speriați, timizi, neîncrezători, ieșeau din cabinet cu spatele drept, încrezători, zâmbind. Le ofeream toată energia mea buna, Ii îmbrățișăm ca pe mine însămi, simteam împreuna o legătura indestructibilă, cea dintre sufletele noastre. Apoi mergeam fiecare la caselele noastre, ei la slujbele lor, din nou intr-o lume a fricilor… Prin urmare, odată ieșiți din acel spațiu vindecător, intram din nou in relațiile de zi cu zi, cu ceilalti oameni, relații intime, de grup, de societate, etc… Iar in aceste relații personale, in care intra persona cu toate maștile noastre sociale, continuam sa ne simțim tratati de ceilalti, de cei apropiați la fel, adică inadecvat. Pentru ca in toate celelalte relații oamenii continua sa-si folosească mecanismele de apărare existente in acea construcție mentală, numita ego. Acolo sunt toate fricile noastre, de aceea ne luptam între noi pentru supremația in lupta pentru dreptate, pentru ideile si credințele noastre de care suntem atașați mental. Din frica de a ne pierde pe noi înșine in aceasta lupta absurda cu celălat. Lupta absurda dintre oameni care naște razboaiele dintre noi, o lupta ce continua si azi…parca mai tensionat decât in toate timupurile…. Pana intr-o zi când obosita de atâta lupta, m-am predat in mâna lui Dumnezeu, fără sa știu ce voi afla. Dar am simțit o eliberare, o ușurare, ca de o povara grea, pe care o dusesem cu mine 50 de ani. Atunci am lăsat plânsul sa iasă afara din mine, un plâns pe care-l ținusem in suflet zeci de ani. Am plâns trei luni încontinuu… Tot in acea perioada – in 2011 a apărut si prima carte „Cum m-am vindecat de nefericire”, născuta din curajul de a mărturisi, de a împărtăși cu ceilalti acel moment de trezire a conștiinței, un moment ce a marcat transcenderea in planul spiritului, al libertății de a-mi lua destinul in propriile mâini si de a-mi decide viața in libertate.

Eliberată de fricile care ma ținuseră prizoniera in propria-mi minte, ca intr-o închisoare, pot spune ca m-am născut a doua oară. Așa se explica următorul pas, decizia de a trasa un spațiu doar al meu de vindecare, in care nu am mai permis nimănui sa între. In următoarele doua cărți „Iubirea care vindeca” si „Respira, iubește si taci” am descris procesul (meu) de vindecare prin iubire de sine… tăcere, contemplare a propriei existente. Însă fără pretenția de a oferi ctitorului o formula magica de vindecare spirituală, valabilă tuturor. Pentru ca poveștile noastre sunt unice si nu exista nici o rețeta care sa se potrivească tuturor. Spațiul dintre noi, indiferent despre ce relație vorbim, este un câmp de constiinta, însă pana la jumătatea relației aparține fiecăruia dintre noi. Jumătatea mea si a ta trebuie vindecata prin atenție si grija de sufletul si inima ta, iar de cealaltă jumătate fiecare este dator sa se ocupe. Tot atunci, prin 2012, am închis si cabinetul, tocmai pentru a sta doar cu mine, sa ma cunosc așa cum venisem pe lume, sa recuperez tot acel timp in care nu ma iubisem deloc, sa vindec toate acele răni pe care le dobandisem, timp de 50 de ani, căutând iubirea in afara mea, in ceilalati. Procesul continua si azi, pentru ca suntem tot timpul interconectati cu ceilalti. Ne hrănim din aceeași sursa de viața, respiram însă aceealasi aer, contaminat de fricile unei majoritați… Insa, devenind conștienți de acest trist adevăr, putem sa avem mai multă grija de noi, păstrând spațiul dintre noi curat, printr-o cunoaștere de sine adecvată, printr-o comunicare de la inima la inima, cu îngăduință unul fata de celălat… Nu e deloc simplu… dar functioneaza. Caci de atunci încoace îmi sunt singurul ghid, singurul sfătuitor, singurul prieten adevărat. Nu mai caut iubirea in celălat, pentru ca o simt in centrul ființei mele tot timpul, in inima mea.

Nu uita: Nimeni nu te poate iubi așa cum poți sa te iubești tu. Apoi, daca apare un partener care se iubește la fel pe sine… e foarte bine. Doamne-ajuta! Daca nu nu.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Leave A Comment, Written on noiembrie 18th, 2016 , .

holding-hands

Ei au creat familia mea spirituala. Acesti copii au ajuns acum la varste cuprinse intre 18 si 35, pana la 40 de ani.
Iata cum functioneaza relatia dintre noi, de circa 20 de ani. Evident, ei nu se cunosc intre ei. Cu o vadita lipsa de modestie, pot sa afirm azi, ca fara sa premeditez nimic, am constituit nucleul acestei comunitati-familii spirituale. Tot azi m-am decis sa incep sa povestesc cate un episod din aceasta calatorie impreuna, o calatorie care a insemnat pentru mine motivatia cea mai profunda si cea mai sanatoasa de a fi in viata pe pamant, in scurta mea trecere pe aici. Asadar, iata cum decurge relatia noastra:

Azi dimineta, ora 8,50, ora Romaniei, primesc un mesaj pe Facebook
Copilul: Hey
Ce faci? Sper ca esti bine (multe emoticoane de iubire)
Ti-am scris pentru ca…. am nevoie de un gand bun

Te pup cu drag (iarasi emoticoane de iubire)

Copilul-inger care avea azi nevoie de un gand bun se aproprie de varsta de 30 de ani. Cu el nu mai comunicasem direct, live, de aproape 2ani. Mai aflam vesti despre activitatile si calatoriile lui prin lume din postarile de pe Facebook. Ne trimiteam inimioare in semn de iubire – iubirea care nu se sfarseste niciodata. Pentru ca iubirea aceasta, pe care o impartasim este o energie vie ce locuieste in inimile noastre si pe care o ducem peste tot pe unde ne aflam.

11:24

Eu: „O sa razi, dar l-ai primit înainte sa-mi scrii (!!! ) Jur!
Sunt in America de doua luni, iar noaptea aici, când e dimineața in România, obisnuiesc sa stau pe internet. Si, nu știu ce m-a apucat in noaptea asta, dar am deschis pe YouTube sa ma uit la Vocea României… Stii, aici ne uitam la vocea Americii, de aceea Show-ul din România acum mi se pare jalnic. Anywey, printr-o asociere a memoriei afective m-am gândit la voi, la toată echipa, cumva… însă tu îmi apari primul in memoria aceasta afectiva, de tine am fost foarte apropiată, stii ca te iubesc la fel ca pe Filip. M-am gandit, oare ce faci, pe unde ești, cum îți merge?
M-am gandit la tine la fel cum ma gândesc la Filip de aici din depărtare, cu o iubire pura, cu gândul acela pur divin, gândul care vindeca orice emoție de neîncredere sau frica! E ca o rugăciune cu putere vindecătoare. Restul trebuie sa faceți voi in viața de zi cu zi.
Asa ca, energia buna a fost trimisa deja in univers, in dimensiunea spiritului nostru, acolo unde sufletele noastre sunt o singura ființa.
Apoi am adormit si ai fost prezent in visul meu. Iar, asa cum stim, visul se desfășoară tot in planul spiritual. Deci am trimis gând bun, de iubire spre tine, baiete, sper ca l-ai primit!
Acum, fiind deja mai puternic, vei putea face alegerile de care ai nevoie ca sa mergi mai departe… orice-ar fi! Nu te teme, orice-ar fi, orice s-ar intampla acum in viața ta, nu te teme! Aminteste-ti ca acesta este destinul tău, aminteste-ti ca trebuie sa te iubești, sa te accepți așa cum ești: ești unic, ești minunat!
Daca cei din jurul tău, cei cu care intri in orice fel de relații, te dezamăgesc, aceasta se întâmpla, fie pentru ca ai așteptări de la ei, fie pentru ca acestia nu te înțeleg. Ne resping doar cei care nu ne înțeleg, ne rănesc doar cei care sunt dominați de frici si se apăra. Lovesc pentru a-si proteja rănile, orgoliul…. s.a.m.d.
Nu cred ca-ți spun ceva nou, am anticipat starea ta de acum, pentru ca te cunosc si te înțeleg ca pe mine însămi. Ca pe copilul meu.

Am plecat din România din acest motiv: mediul social din România a devenit ffff toxic, nu mai puteam sa îndur mizeria umană, de caracter a poporului. Desigur, vorbesc despre acea majoritate vocala, agresiva, cei care despart tot timpul apele si crează dezbinare între noi… cei care se hrănesc cu ura, invidie, lăcomie, prostie, cei care bârfesc si maraie intr-una ca niste creaturi turbate… Desigur, aceasta este admosfera dirijata si întreținută de o clasa politica corupta, clasa ticăloșilor șefi!
In sfarsit, aici locuiesc intr-un mediu liniștit, gândesc si scriu in voie, aștept sa-mi apara a patra carte… scriu cate un text din cand in cand pe pagina oficială de fb, Gigi Ghinea, scriitor! Poți sa mai citești ce postez, sunt texte scurte in care încerc sa-mi fac treaba, transmit mesaje de iubire spirituala, umaniste, de bun simt. E tot ce mai pot face pentru lumea in care am ales sa ma nasc, pentru lumea noastra in deriva, in acest prezent al nostru, al tuturor, intr-un moment istoric, social in declin, fara sa stim incotro ne indreptam ca civilizatie..
Trăim vremuri foarte tulburi, de aceea trebuie sa ne găsim fiecare locul, – macar cei care ne-am trezit – mediul potrivit in care sa putem crea, sa facem ceea ce ne-a fost dat sa facem: tu sa dansezi, iar eu sa trimit gânduri bune in univers… Asa cum s-a intamplat astazi in legatura cu tine; tu ai avut nevoie de un gand bun, de mangaierea si incurajarea mea, iar eu am fost aici, pregatita sa ti le ofer.
Trimit tot timpul ganduri bune in univers, – cu asta ma ocup, vezi bine – dar numai cei care sunt pregatiti sa le primeasca le vor primi.
Ca sa te simti pregatit sa primesti gandurile mele bune, mai intai trebuie sa-ti deschizi inima, sa-ti lasi sufletul la vedere, devenind conștient de propria sursa de energie divina ce locuieste in fiinta ta.
Tu, baiete, stiu ca ai invatat sa-ti deschizi inima si le-ai primit. Asta mai înseamnă ca noi, fiind conectati tot timpul la nivelul sufletului si in spirit, ca o singura fiinta, – tu, fiind cel care te simteai slabit – ai primit in dar un transfer de energie pura, o doza de curaj in plus, de speranta, de energie vie, curata, ce te vor ajuta sa te ridici din nou, sa mergi mai departe. Sa continui sa-ti faci treba ta in lumea aceasta, sa bucuri sufletele oamenilor prin darul tau divin, unic – talentul de a dansa. Acest dar unic ti-a fost tie dat in grija la nastere, iar tu, baiete, trebuie sa-l lasi sa curga din tine, pentru a oferi lumii acesteia, lumea in care ai ales sa traiesti ca fiinta umana, bucurie.

Acum stiu ca ai reusit sa prinzi putere din nou, asa cum te cunosc.

Nu uita ca iubirea vindeca! In iubire nu exista frica, iubirea nu cunoaște ura, invidia, bârfa, răutatea, violenta….Iubirea unește, ura dezbina… ura ne separa de Dumnezeu.
De fiecare data cand simti ca ți-e frica, stai pe loc si respira constient de sinele tau. Aminteste-ti ce te-am invatat: înseamnă ca mintea se teme, mintea judeca, in minte locuiesc fricile. Sufletul tău, însă, nu cunoaște frica, sufletul si spiritul sunt legătura cu Dumnezeu. De aceea, când ție ti-e frica, da-te la o parte si lasă-l pe Dumnezeu sa lucreze. Lasă-te sa curgi, lasă-te moale in mâna Lui. Dumnezeu are grija de cei conștienți de toată treaba asta.
Acum te pup, îți trimit inca o data toate gândurile bune din inima mea, sper sa folosești toate aceste cuvinte izvorâte din suflet si sa vindeci acolo unde te doare.

Sfârşitul conversaţiei

Acum, ora 7 p.m. ora Americii, cand am terminat de editat acest text, am gasit si raspunsul din partea lui. Fusese trimis la ora 16,50, ora de aici. Este un mesaj scris cu dragoste si recunostinta. Astfel am primit si eu o mare doza de energie si curaj, puterea de a merge mai departe…Multumim, Doamne, pentru tot!
Iata raspunsul:
Wow…..
Iti multumesc atattttt de mult pentru aceste cuvinte si pentru toata energia minunata transmisa. Esti un om absolut minunat care mi-a dat mereu forta si putere si iubire si incredere in mine, tocmai de asta ti-am si scris. Am tot cerut ajutorul in diverse parti, la prieteni etc, dar stiam ca doar tu imi vei spune ceva ce ma va aduce „inapoi”. Si iti multumesc din suflet pentru asta!!!!!
Ma bucur enorm k ai avut curajul sa pleci de aici. As face si eu asta chiar „ieri”🙂)) dar dupa cum stii, eu sunt mai fricos si ma sperie inceputurile si mi-e teama si nu am incredere in mine. Si pe langa asta, am reusit anul acesta sa imi iau o casuta de care sunt fftf mandru si care imi ofera toata linistea si confortul de care am atata nevoie…..
Dar poate ca intr-o buna zi, cand imi va ajunge si mie cutitul cu adevarat la rana, poate voi veni si eu in america, acolo mi-ar placea si mie sa traiesc.
Te pup cu tot dragul din lume si te imbratisez si iti multumesc pentru toate cuvintele si incurajarile si gandurile bune!!!!
Sa ai grija de tine si sufletul tau, o sa incerc sa am si ei grija de al meu 🙂
😘😘😘
Sfârşitul conversaţiei

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Leave A Comment, Written on noiembrie 18th, 2016 , .

Businesswoman walking on path, holding briefcase and teddy bear

Copilul, o fata frumoasa foc, inteligenta, master in comunicare, 28 de ani, job-uri practicate in Romania in companii mari de publicitate:
Ea:
„Draga mea, aseaza-te confortabil sa citești tot romanul pe care ti-l scriu acum 😗
Am dat de carnet pe 9 Noiembrie, pe 10 Noiembrie mi-am luat bilet de avion si am venit in Londra, la prietena mea A.
Mi-am pus câte haine am putut intr-o valiza, mi-am schimbat ultimii bani pe care ii aveam, ce au rezultat in 140 de lire 😂 si mi-am luat bilet doar dus.
Prietena mea a venit si m-a luat de la aeroport si acum o sa stau la ea. Astazi o sa aplic pentru numărul national de asigurare si pana vine, imi caut un job sa fac niște bani. Săptămana viitoare voi merge cu ea la niște evenimente unde se vând cosmetice, sa fac niște samplinguri si vânzări, sa câștig niște bani.
Ea sta intr-o camera închiriată intr-o casa si plătește 600 de lire, iar ca prin miracol, camera de langa s-a eliberat si as vrea sa o închiriez eu cu 500 de lire. Zona e ok si imi place ca e cu case si auzi pasarele cântând dimineața si e si relativ aproape de metrou, ceea ce e minunat.
Ieri m-am întâlnit si cu A.(o alta prietena) si i-am zis ca am făcut saltul. S-a bucurat mult si mi-a spus ca e alaturi de mine in schimbare.
Dupa ce primesc numărul asta național (poate dura pana la 3 saptamâni) o sa aplic pentru job-Uri cu contract.
Am un feeling asa de bun Gigi si chiar daca m-am speriat un pic, mi-am depășit frica si am simțit ca sunt pe un drum minunat.
Dar sa-ti povestesc cum am ajuns aici. Dupa ce m-am întors din vacanta si am stat încă putin la H (localitatea in care s-a nascut si unde are parinti si o bunica), am plecat la București. Un prieten m-a ajutat si mi-a dat apartamentul lui de la Unirii si mi-a spus ca pot sta o luna gratis, pana ma pun pe picioare cu banii, fiindcă el s-a mutat cu logodnica lui. Am fost la interviuri la 2 agenții si mi-au făcut 2 oferte bunicele. Ambele job-uri erau tot pe ce am făcut inainte (unul tot pe țigări, dar la concurenta, iar celălalt pentru Procter & Gamble). Ma simțeam asa dezorientata si ma tot gândeam la bani, încât ma intristasem gândindu-ma ca voi fi nevoită sa intru iar in hora asta. Le-am zis ambilor recrutori sa-mi lase timp de gândire. O săptămana am stat in apartamentul de la București in pat si ieșeam doar sa ma plimb si sa beau o cafea la cafeneaua prietenului meu. Si dupa ce m-am dat cu capul de toti pereții, intr-o seara am stat pe terasa si am simțit ca e momentul sa fac saltul asta. M-am simțit asa binecuvântata cu vacanta asta pe care am avut-o si asa de frumoasa a fost vara asta, încât mi-am zis ca experiența pe care mi-o aleg in continuare, vreau sa imi dea aceeași bucurie de viata. Așadar, am deschis laptopul si le-am dar e-mail ca le multumesc pentru oferte si ca m-am hotărât sa urmez o alta cale.
Am plecat la H si l-am rugat pe tata sa ma ajute sa-mi aduc bagajele de la București. A fost asa de înțelegător si ne-am întors cu mașina (tata a cumpărat o mașina si i-am pus numărul de înmatriculare ZEN 😂) la București sa imi iau toate bagajele. A stat cu mine, calm, o zi întreaga, pana am împachetat tot. La 10 seara am terminat si am plecat spre H..
Inainte sa plec din București, a fost si ziua mea si mi-am chemat toti prietenii si am dat un party in apartament. Nu le-am zis ca plec (am zis doar câtorva persoane, cărora am simțit ca le pot spune si care stiu ca sunt mai deschise), dar toti imi ziceau ca sunt foarte senina. De asemenea, cat am stat in București, imi suna telefonul zilnic si o mulțime de oameni imi tot spuneau sa ne revedem. M-am revăzut cu 2 foste colege, cu prima mea șefa, cu 2 foști iubiți (cu care am avut in sfârșit parte de o încheiere sufleteasca) si am intrat intr-o stare de calm si împăcare.
Cand am ajuns la H. i-am zis mamei ca plec. Mai erau 2 sapatamani pana plecam. În prima săptămana imi tot zicea sa nu plec si plângea încontinuu, însă in a doua săptămana mi-a zis ca înțelege ca vreau o noua experiența si ca ma susține. Imi zicea ca e trista ca nu imi poate da bani, fiindcă acum chiar nu mai are. I-am spus ca tot ce am nevoie e sa fie de acord si sa accepte plecarea mea. M-a ajutat sa-mi fac bagajele si m-au condus amândoi la aeroport in Suceava.
A fost foarte intensa perioada asta, însă tare mi-a placut.
Ii sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru aceste luni absolut minunate. Ma bucur si de momentele alea cu frecventa mai joasa, fiindcă m-au ajutat sa imi depășesc fricile astea si mi-au dat curaj si am reușit sa imi păstrez un echilibru.
Am încercat sa nu imi creezi așteptări foarte mari, sa las lucrurile sa curgă. Cu siguranța vor apărea multe provocări si aici, dar le aștept, sa vina, sa cresc si mai mult.
Te pup si te iubesc si multumesc lui Dumnezeu ca te cunosc si ca imi esti prietena. Iti multumesc ca mereu m-ai încurajat si ma bucur sa iti spun ca am avut curajul sa fac acest pas.
Abia aștept sa ne revedem si sa te strâng tare in brațe si sa te pup si iti trimit valuri peste valuri de iubire. ❤️ aștept sa-mi spui cum esti tu, cum e cu prietena ta. Sunt sigura ca ajutorul tău acolo e fix mâna lui Dumnezeu care lucrează prin oameni.
Te iubesc! 😘❤️🤗”

Eu:
„Acum as vrea sa ma vezi cum ma bucur!!! Cât sunt de fericita!!!
Îmi vine sa cant, sa strig tare: încă unul dintre copiii mei s-a vindecat de trecut, de toate fricile inoculate de mediu, de parinti, si a decis sa fie liber! Liber sa trăiască pe cont propriu ca sa simtă ca viața ii aparține si are dreptul sa o experimenteze cum dorește!!!
Yeiiii!
Sunt cea mai fericita mama! Așa cum ma bucur pentru Filip așa ma bucur pt toți copiii mei care-si înțeleg si-si iau in stăpânire puterea interioară de a trai așa cum vor, așa cum doresc! Despre asta e viața: despre libertatea de a fi, despre a te cunoaște pe tine, de a-ți descoperi in experiența întregul potențial!
Ma bucur ca ai început cu sfârșitul… cu noul început. Ca m-ai scutit de povestea celor doua săptămâni de confuzie…deci, chiar te-ai maturizat! Doamne, nu știi cât de mândra sunt de tine! Te iubesc enorm, intotdeauna am știu/simțit ca vei reuși sa te desprinzi din închisoarea aceea a fricilor..
Nu va fi ușor… dar așa e viața… presărată cu întâmplări de tot felul…ce ni se dau de experimentat ca sa evoluam…
Adaptarea nu va fi usoara, pregătește-te pentru stări de tot felul, dar amintește-ți ca sunt normale… nimeni nu se poate adapta unui nou mediu, complet necunoscut, unui nou stil de viața, imediat. Totul se va petrece treptat, dar important este ca ai făcut pasul in afara închisorii. Libertatea este o condiție umană a spiritului care tinde sa zboare in toate direcțiile… dar important este ca ai un plan… urmat pas cu pas totul va fi bine… eu, una, n-am nici o îndoiala!

Despre mine, ce sa spun?
Sunt aici din acelasi motiv: pentru ca am vrut sa ies din închisoarea mea, pentru ca așa a aranjat Dumnezeu pentru mine sa fie… cumva mi-a mai dat o treaba de făcut, pe care o fac cu bucurie; prietena mea, V. se vindeca de cancer fără medicamte, fără chimioterapie, fără intervenții chirurgicale… doar cu Terapii alternative, dieta vegana si clarificările pe care le avem împreuna zi de zi… se trezește încet încet dintr-un coșmar, iar rezultatele se văd cu ochiul liber… desigur nu a fost si nu e deloc ușor…
am trecut prin diferite stări, însă mi-am amintit de fiecare data rolul, menirea mea in aceasta poveste, care desigur este povestea noastră împreuna…
Toți oamenii lângă care am ajuns sa trăiesc intr-o forma sau alta mi-au fost profesori, pentru ca doar in preajma lor am reușit sa ma cunosc cu adevărat…
Tristețea mea este – simt de multe ori – ca toți acești oameni mi-au dat un sens ( acela de a le fi de ajutor la nevoie) însă atunci când eu as avea nevoie de o mângâiere … de o încurajare, toți se mira?? Cum așa? Parca tu erai puternica? Se simt înșelați, dezamăgiți…
Înțelegi?
Ți-am mai spus ca eu n-am prea avut pe umărul cui sa plâng… uite si acuma plâng…
Tare-mi doresc sa vina o zi când rolul de vindecător de suflete se va fi încheiat …vises in fiecare dimineata, trezire, ca apuc sa ma bucur si eu de viața asta fără sa ma străduiesc sa fiu eu cea puternica mereu… cea care înțelege oriece mojicie, obrăznicie, lipsa de recunoștință, de bun simt..
Aici oamenii nu au deloc simtul umorului, pentru ca sunt bătuți in cap, irecuperabili, snobi, Înrăiții … nu știu sa rada, sa se bucure cu adevarat de viata.le
pe scurt, ceea ce-mi lipsește sunt cei câțiva prieteni cu care pot sa rad bine, sa nu ne luam atât de mult in serios…
Daca ai timp citește ce mai scriu pe paginile me de feisbuc – inclusiv cea oficială, Gigi Ghinea, scriitor.
Aici toți sunt preocupați de joburi, de salarii, de credite, de școlile cele mai bengoase pentru copiii lor, cărora nu le oferă dragoste, timp de calitate, atenție, respect… știi, snobeala aia care ma dezgusta…
De aceea, ma simt singura, dar îmi fac treaba, treaba pe care mi-a dat-o Dumnezeu de făcut. Cu prietena mea ma înțeleg foarte bine, am clarificat toate astea… i-am spus ca vreau sa se maturizeze cu adevărat. Acum e momentu! Sa nu se mai minta niciodată… sa nu mai ascundă sub preș gunoiul… a venit vremea sa facem toti curățenie in viețile noastre… altfel (ea) nu va învață mare lucru din întâmplarea asta! Cancerul apare cu un scop si ascunde o mulțime de cauze: fizice, emoționale, spirituale… curățenia trebuie făcută la toate nivelurile. Ea are 40 de ani, nu e târziu sa înceapă sa trăiască așa cum a visat dintotdeauna … pentru ca de aceea sunt aici, de aceea am ales-o sa-mi fie prietena pentru ca am văzut in ea, așa cum am văzut in tine, partea ei luminoasa, partea ei umană si plină de iubire… însă in America, in 17 ani, ea a „reușit” sa pună peste aceasta parte un strat gros de indiferenta, o masca a americanului snob care câștiga bani, face credite si acumulează case ( care nu-i aparțin desigur) pentru fi asemenea unei majoritați de snobi…
Ea nu si-a dorit viața asta, însă soțul ei a șantajat-o emoțional … e o poveste trista, al care-i deznodământ il trăim toți trei… s-a nimerit, sau Dumnezeu a vrut sa fiu martora…acestei povesti, implicată destul de serios…
Fac fatza cu bine, important e sa fiu lângă ea, acum când are nevoie de sprijin din toate punctele de vedere….

Dar mai bine ar fi sa citești din când in când paginile mele, din postări îți poți face o idee, in ce stare ma aflu… insa gestionez viața așa cum mi s-a dat…
Cea mai importantă parte din viața mea este împlinita, minunata, am liniște, am pădurea, am toate condițiile sa scriu…
va am pe voi toți copiii mei, il am pe Filip, chiar si pe tatăl lui ca bun prieten, cu care mai împărtășesc astfel de gânduri, stări de toate felurile… noi, scorpionii, așa suntem…atat foarte sensibili, cât si foarte puternici, intransigenți…
Cer mult de la cei din jur, i-adevărat, dar cei care rezista lângă mine au mult de câștigat. Se maturizează sigur!
Citește când poți… Dupa cum vezi „te-am luat” (intrecut), la scris/ vorbit sunt experta…
Te iubesc enorm, sunt foarte mândra de tine! Bafta in toate, curaj, pieptul înainte! Ești pe drumul tău!
Tine-ma la curent… cine știe încotro ma vor duce avioanele in Martie… dar mai e pana atunci! Te pup cu drag!

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Leave A Comment, Written on noiembrie 18th, 2016 , .

Scrisoare către tine
A fost publicată aici, pe reţelele sociale, în martie, 2016, însă va rămâne mereu adevărată. O poţi citi oricând, pentru a-ţi re-aminti iubirea de a fi.

Mi-e dor de prietena mea de suflet, ca de mine însămi

Draga mea,

Mai întâi, un gând sincer despre mine, pe care nu-l pot împărtăși cu nimeni altcineva în afară de tine, tu cea asemenea mie.
În ultima vreme, de când mă las, pur și simplu, furata de facebook simt că mă prostituez de bună voie…. Mă las așa în voia lucrurilor care sunt la îndemâna omului de rând, fără pretenţii prea mari de la sine.
Culmea e, că nu doar mă las furată ca să trec în revistă postări, care mai de care mai spectaculoase, ori doar anoste, ci chiar mă implic activ; scriu comment-uri la cele care mă impresionează într-o formă sau alta.
Constat însă, că oamenii se exprimă pe ei înșiși cu fiecare postare și mai constat, cu durere în suflet, câtâ nevoie avem toti să ne exprimăm pe noi în afara noastră, în public.
De câtă atenție avem nevoie fiecare dintre noi și cât de mult vrem să fim remarcați, să însemnăm ceva pe lumea aceasta.
Am început să detectez lumea de azi prin prizma acestui facebook și pot spune că nu mi-a prins deloc rău. Am descoperit o lume cumva straină de trăirile mele personale (până în urmă cu 6 luni) observând cu bucurie că, totuși, suntem toți suflete, ei sunt la fel ca şi mine, oameni… Fiecare, însă, în felul său, exprimă o lume proprie.

Cu toate acestea, nu știu de ce, așa cum mă cunoști, mie parcă nu mi-e destul să pierd vremea pe facebook, parcă trece timpul pe lângă mine, iar eu rămân pe loc; nu mai scriu, decât foarte rar, materiale inspirate de postările celor care apar pe pagina mea, iar cea de-a patra carte a mea stă neterminată din toamnă.

Sâmbăta precedentă am avut lansarea, la Iasi, la un târg de carte, a primei cărți – acum revizuită, după 5 ani de la prima ei apariție. M-am simțit mult mai bine vorbind despre tot ce s-a mai petrecut în viaţa mea, din perspectivă personală, cât şi cu o privire extinsă în planul evoluției noastre ca umanitate.
Dar mi-amintesc cum, la un moment dat, m-am simțit și cumva suspendată, de parcă eram în altă lume decât cea reală…Un prieten, scriitor și jurnalist, care se afla la Iași pentru a ține o conferință la același târg, pe aceeași scenă pe care se desfășurau toate acele evenimente culturale, mi-a spus la plecare: „ai grijă de tine!” Surprinsă, l-am întrebat sincer: „de ce, pare că am o problemă?!”
Îmi spun: posibil. Din perspectiva celorlalți fericirea și bucuria mea de a fi par, cel puțin, suspecte, mai ales pentru cei care m-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani, (aşa cum era cel despre care îţi vorbesc).
Bineînțeles că la 30 de ani nu eram așa cum sunt acum. În tinereţe eram foarte încordată şi plină de întrebări fără răspuns, iar lucrul acesta se observa. Mocneam în mine o cantitate necunoscută şi neînţeleasă de furie, pe care o lăsam să iasă afară în diverse forme, exprimându-mă critic la adresa celorlalți, aşa ca toată lumea, de altfel, în bărfa cea de toate zilele. Mă comportam ca toți ceilalți oameni, fără să conștientizez că mă îndepărtez de mine însămi. Mergeam împreună cu turma înainte și mă căutam pe mine în ceilalți, adică acolo unde nu aveam cum să mă găsesc vreodată. Și, după cum ştii, m-am tot căutat în afara mea o vreme până am obosit, până când, într-o zi dată de Dumnezeu mie, renuntând la tot ce știam sau credeam că știu despre tot și despre toate care aveau legătură cu realitatea mea, într-o zi, cum spuneam, m-am lăsat să mor. M-am lăsat moale în mâinile lui Dumnezeu.
A fost acea zi în care m-am trezit pur şi simplu în lumină, fără nici o frică. Atunci a fost clipa – cât o respiraţie de viaţă – când am renunțat să mai lupt cu mine însămi,
Clipa în care s-a întâmplat, ca prin farmec, să primesc acea doză de curaj de a renunța la cea care credeam că sunt. Şi, da, a fost ca o moarte. Dar a meritat. Atunci m-am eliberat de toate fricile prezente în sistemul meu de convingeri și credințe care alcătuiau o realitate înfricoşătoare pentru mine, o lume a fricilor. Am renunțat, aşadar, la credințele acelea stupide din capul meu, iar astfel m-am descoperit pe mine însămi, m-am întâlnit cu mine, cea reală; nu eram decât un suflet. Un suflet de om ca toți oamenii.

Doamne, draga mea dragă, tu vezi că de câte ori vorbesc despre momentul acela re-nasc?! Prind viață, mă însuflețesc dintr-odată. Nu mă mai pot opri din curgerea asta de apă vie ca o bucurie nesfârșită că sunt în viață. Sunt în viață chiar acum. Și doar acest fapt minunat de a fi contează cu adevărat. Restul sunt detalii curente din cotidianul care ne animă într-o măsură sau alta, ori doar ne întristează, atunci când uităm de noi, de sinele nostru autentic, lăsându-ne purtaţi în afară prea mult. Atât de mult, încât ne trăiește viaţa pe noi lovindu-ne unii de alții. Cu zgomot sau doar într-o tăcere de mormânt.
Ori, iată, trăim intr-un cotidian al tuturor pe ” scena nouă a lumii” care se numeşte pe facebook. Pentru că aici poți să scrii ce vrei, te simți protejat de un ecran, în spatele căruia te poți ascunde pentru totdeauna. Eu, însă, ştiu că nu mă pot ascunde de mine.

În fiecare dimineață, la trezire, mă întânesc cu mine, îmi dau bună dimineața, respir adânc, îmi amintesc cine sunt, ca să nu mă rătăcesc prea mult de mine, mă pregătesc minuţios pentru partea din zi când ies în lume, fie ea chiar aici pe facebook.
Mai citesc câte o carte, ca să-mi hrănesc ființa interioară – sufletul – cu hrana cea sănătoasă. (Înainte de a o consuma pe cea care este oferită de-a gata și de-a valma lumii în care-mi duc zilele, una după alta)
Ei bine, eu, una, nu pot trăi la suprafața lucruilor, de aceea am simțit nevoia să-ți scriu.

Până sâmbăta aceasta, când voi fi unul dintre speakerii unei conferinte care are ca temă Femeia de carieră, nu mai fac nimic spectaculos. Din nou stau pe fb…
Și, ca să nu mă consider până la capăt seacă, fadă, fără de substanța aceea care mă trăiește ca sine autentic, undeva în străfundurile ființei, m-am hotărât să mă destăinui ție, draga mea prietenă de suflet. Ţie, celei asemenea mie, celei care știe, înţelege cu sufletul ce vreau să spun.
Tu, draga mea prietenă, eşti cea care simți la fel ca mine în măruntaiele ființei tale, eşti cea care caută încă răspunsurile acelea, răspunsuri care nu există…Sperând însă, zi de zi, clipă de clipă, ca măcar unul, un singur răspuns – cel cât toată experiența mea, a ta, a oricui se mai întreabă din când în când, conştient/ă de de sine însuşi: „și totuși, la ce bun toate acestea?”
Un răspuns caut în fiecare clipă conştientă de miracolul vieţii, un răspuns, dacă nu cer prea mult, Doamne! Însă unul cât toată existența aceasta a noastră, a tuturor, a vieţii cu totul, de când lumea și pământul.
Răspunsul este însă, unul pentru fiecare, este sensul personal, suvbiectiv, pe care-l găsim în noi pentru sine. Iar aici, în acest punct crucial al tuturor lucrurilor de pe pământ, nimeni nu ne poate ajuta. În acest punct rămânem singuri. Însă, dacă-l conştientizăm pe Dumnezeu din noi, acel sine total din care se naşte viaţa, suntem salvaţi. Pentru că, nu ne mai simţim niciodată singuri, iar împreună cu El, nu ne mai este frică să fim. Începem să ne re-amintim că sunte iubire, iar iubirea nu cunoaşte frica.

Uneori, când mă rătăcesc de mine, ajung să cred că acel răspuns nu există. Cu toate acestea, ceva din mine nu renunţă să spere, iar căutarea continuă… Astfel, fiind mereu în căutarea lui, a sensului propriei mele existenţe – urmându-mi pur şi simplu calea – eu una, nu mă mai plictisesc niciodată. Îmi simt bătătile inimii, acel ritm al vieţii care se naşte în mine cu fiecare respiraţie conştientă de miracolul ei, sunt vie, iată, mereu prezentă aici şi acum, mulţumesc, Doamne! Senzația de bucurie că sunt, prin acea prezență din mine însămi, mă trezeşte. În acea clipă, conştientă de mine însămi ca sine total, mi se aşterne pe chip o lumină şi îi zâmbesc complice lui Dumnezeu. Îi zâmbesc cu lumina aceea din mine, cea care nu mă părăsește niciodată,
Re-apare apoi curiozitatea copilului din interiorul fiinţei care doreşte în continuare să fie, să mai caute câte ceva, ce mai e de aflat pe aici, ori de înţeles, din cele necunoscute încă. Acele lucururi care adultului i se par de neînţeles, pentru copilul din inocent, abia trezit la viaţă, nu există. Copilul trăieşte şi de aceea el caută neobosit, curios, convins că mai e ceva de aflat.

În felul acesta, în fiecare dimineaţă, după acest mic ritual de întâlnire cu sinele autentic, se trezeşte apoi şi adultul, cel care deţine experienţa trecutului, iar astfel, începem o nouă zi împreună, sperând la unison, lăsându-ne bucuroşi în mâna lui Dumnezeu, cu credinţa că nu e totul pierdut. Că ceva, ceva bun şi frumos pe lumea aceasta se întâmplă tot timpul, iar eu voi putea vedea partea luminoasă a vieţii. Eu, cea de azi, cea mereu nouă, re-înviată, voi afla, strecurându-mă prin lumini şi umbre, ceea ce nu știam ieri despre mine.

În fiecare zi e se întâmplă la fel. Însă, după această scurtă trecere în revistă a vieţii, aşa cum este ea pentru toţi, apare în inima omului bun, conştient de SINE, credinţa aceea de neclintit, că totuși… parcă mai e ceva de aflat. Iar pentru asta mai e ceva de făcut. Mai e de de trăit. Dar împreună.

Te iubesc! Gigi, cea asemenea ţie.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Leave A Comment, Written on iulie 5th, 2016 , .

Cu Matei Georgescu la TV H, în 2013

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on iunie 7th, 2016 , .

Cititorul de suflete

 

Introducere.

 

In aceasta carte despre sufletul omului mi-am pus IDEILE CARE STAU LA BAZA PARADIGMEI IUBIRII UNIVERSALE, CEA CARE MĂ CĂLĂUZEŞTE ÎN PROCESUL CONTINUU DE RE-ÎNŢELEGERE A VIEŢII, AŞA CUM NE-A FOST EA DATĂ DE DUMNEZEU PE PĂMÂNT

 

Au trecut mai bine de 2000 de ani de când Budda observa că la baza întregii suferinţe umane stau dorinţa de a poseda, de a avea şi ataşamentul de respectivele posesii.

Istoria omenirii confirmă astăzi, în modul cel mai vizibil, adevărul mesajului pe care Budda a încercat să-l transmită oamenilor.

Spectacolul macabru al lumii actuale măcinată de războaie, înarmarea continuă a marilor puteri, conflictele religioase sângeroase – valurile de migranţi care nu doresc decât o viaţă mai bună împreună cu famiile lor – autodistrugerea planetei dictată de corporaţiile care conduc lumea şi care au transformat omenirea într-o turmă de consumatori lipsiţi de sentimente umane, reprezintă dovada faptului că paradingma de gândire a societăţii actuale este greşită. Nu mai este nici o îndoială că ea se dovedeşte falimentară de la o zi la alta.

Actuala pradigmă de gândire a sistemului social, a separării, a acumulării şi a posesiei oarbe, la bază căreia stau verbele a avea şi a consuma, funcţionează sub dominaţia fricilor primitive de pierdere, otrăvind  mintea oamenilor de ură de sine inconştientă proiectată în afară, iar consecinţa este autodevorarea şi autodistrugerea noastră, a planetei şi a mediului înconjurător.

 

Soluţia acestei uriaşe dileme planetare nu poate fi alta decât schimbarea de paradigmă a urii de noi toţi cu una noua, paradigma iubirii de Sine. În care Sinele este înţeles ca singura sursă şi resursă de viaţă pentru toţi la fel. Pentru că omenirea a fost, este şi va fi întotdeauna o singură conştiinţă universală care se exprimă pe Sine, ca Sinele total.

Fiecare dintre noi, astfel, devine responsabil de alegerile sale, de atitunea pe care-o manifestă în afara sa, pentru ca energiile noastre împreună să producă ceea ce ne dorim cu toţii: o viaţă mai bună şi pace în lume. Conectaţi la aceeaşi sursă de energie vitală, suntem parte a aceluiaşi organism uman, care în prezent este bolnav. Fiecare individ este o celulă vie care, prin conştiinţa de sine poate decide să înceapă procesul de autovindecare prin schimbarea credinţelor de separare şi dezbinare exprimate prin ura care produce dezechilibrele la care asistăm în prezent. Dezechilibrul planetar nu mai trebuie descris. Se vede, se simte. Îl trăim fiecare în fricile noastre. Fricile ne sunt re-alimentate de evenimentele planetare care se petrec la scară planetară… Frica este otrava care distruge… care aduce moarte. Iar moartea îşi arată chipul hidos, găsindu-şi forme dintre cele mai înfricoşătoare pentru a-şi face apariţia.

Numai iubirea de sine poate vindeca fricile omului. Numai prin iubire necondiţionată omul îşi poate re-dobândi, prin re-amintire, bunătatea, compasiunea, umanismul,

 

Acest proces de vindecare al omenirii este unul de durată însă se dovedeşte eficient prin conştientizarea temerilor şi renunţarea la ele, una câte una. Scopul renunţării la fricile inconştiente este acela de a lipsi aceste programe false de energie pentru a nu le mai permite să ne domine.

Pas cu pas, printr-o re-setare a programelor mentale inadecavate, în care sunt stocate fricile inconştientului nostru colectiv, omul se poate elibera de fricile sale prin iubire de sine, iar prin conştientizarea libertăţii sale spirituale el poate accede la Sinele său cel mai înalt, Sinele nostru Superior, care este sursa şi resursa noastră de viaţă.

Cu toţii suntem conectaţi la această sursă de energie vitală cât suntem în viaţă. O respiraţie conştientă ne poate aminti acest lucru chiar acum, în acest moment. Iar această parte din noi, căreia îi spunem „Sinele superior” iubeşte. Sinele nu caută iubire, ci o simte. Prin urmare, respirând conştient, ajungem să conştientizăm un fapt cu totul evident – căruia nu-i mai putem opune rezistenţă, nu mai poate fi negat – că suntem în permanenţă înconjuraţi de iubirea, care este nesfârşită. Cu alte cuvinte, nu e nevoie să căutăm disperaţi iubire, s-o cerşim, s-o cumpărăm, s-o vindem, s-o negociem, ş. a. m. d.

 

Procesul meu de vindecare spriruală care are la bază iertarea şi compasiunea prin iubire de Sine, ca întreg, ca totalitate, ca sursă şi resursă de viaţă, se desfăşoară conştient de 6 ani încoace, printr-o constantă eliberare de sentimentele negative, prin conştientizarea temerilor şi înlocuirea lor cu încredere. Pe care eu o numesc adevătata credinţă în Dumnezeu.

Vindecarea durerii existenţiale prin şi cu iubire acţionează profilactic în vederea prevenirii suferinţelor viitoare şi astfel se instalează o stare de bine profundă pe care o putem numi fericire. Iar fericirea de a avea, re-activată energetic de fricile inconştiente, de dorinţele care se cer mereu satisfăcute (de a consuma), de ataşamentele emoţionale, este înlocuită cu fericirea de a fi.

Când ne aflăm în căutarea siguranţei ne bazăm pe Sinele etern, şi nu pe imaginea iluzorie a eului material care este efemer.

 

Câteva întrebări fundamentale, care stau la baza marelui program al suferinţelor noastre existenţiale, merită să fie enumerate tot aici:

Ce încercăm să dovedim? Că viaţa este un calvar? Că trăim într-o lume lipsită de speranţă? Că nu este vina noastră? Că iubirea nu este de găsit? Că fericirea este imposibilă? Ce încercăm să justificăm? Ce preţ suntem dispuşi să plătim pentru a „avea dreptate”? (verbul a avea)

Pe măsură ce recunoaştem şi renunţăm la sentimentele care se nasc în urma acestor întrebări, vor începe să-şi facă apariţia şi răspunsurile.

 

În paginile acestei cărţi, veţi găsi, la fel ca în precedenta, note de jurnal, pe care le dăruiesc semenilor în semn de preţuire, veţi recunoaşte aceste idei care stau la baza procesului meu de vindecare spirituală continuă prin iubire şi iertare. A dărui semenilor parţi din sufletul meu este un act de iubire pură, cu bucuria de a fi în viaţă acum, împreună ca o singură fiinţă, în acest prezent, al acestui timp istoric.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on mai 22nd, 2016 , .

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on aprilie 10th, 2016 , .

Lansare : Cum m-am vindecat de nefericire

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 22nd, 2016 , .

2Draga mea,
Mai întâi un gând sincer despre mine pe care nu-l pot împărtăși cu nimeni altcineva în afară de tine, tu cea asemenea mie.
În ultima vreme, de când mă las pur și simplu furata de facebook, simt că mă prostituez de bună voie…. Mă las așa în voia lucrurilor care sunt la îndemâna omului de rând, fără pretenții prea mari de la sine.
Culmea e că nu doar mă las furată ca să trec în revistă postări, care mai de care mai spectaculoase, ori doar anoste, ci chiar mă implic activ, scriu comenturi la cele care mă impresionează într-o formă sau alta.
Constat însă că oamenii se exprimă pe ei înșiși cu fiecare postare și mai constat cu durere în suflet, câtâ nevoie avem toti să ne exprimăm pe noi public.
De câtă atenție avem nevoie fiecare dintre noi și cât de mult vrem să fim remarcați, să însemnăm ceva pe lumea aceasta.
Am început să detectez lumea de azi prin prizma acestui facebook și pot spune că nu mi-a prins deloc rău. Am descoperit o lume cumva straină de trăirile mele personale și totuși, sunt toți, la fel ca mine, oameni… Fiecare în felul său, exprimă o lume proprie.

Cu toate acestea, nu știu de ce, așa cum mă cunoști, mie parcă nu mi-e destul să pierd vremea pe facebook, parcă trece timpul pe lângă mine, iar eu rămân pe loc; nu mai scriu, decât foarte rar, materiale inspirate de postările celor care apar pe pagina mea, iar cea de-a patra carte a mea stă neterminată din toamnă.

Sâmbăta precedentă am avut lansarea, la Iasi, la un târg de carte, a primei cărți, revizuită după 5 ani de la prima ei apariție. M-am simțit mult mai bine vorbind despre tot ce s-a mai petrecut din perspectiva mea în planul evoluției noastre ca umanitate. Dar m-am simțit și cumva suspendată, parcă eram în altă lume decât cea reală…Un prieten, scriitor și jurnalist,care se afla la Iași pentru a ține o conferință la același târg, pe aceeași scenă, pe care se desfășurau toate aceste evenimente, mi-a spus la plecare: ai grijă de tine! Surprinsă, l-am întrebat sincer: de ce, pare că am o problemă?!
Posibil. Din perspectiva celorlalți fericirea și bucuria mea de a fi par cel puțin suspecte, mai ales pentru cei care m-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani. Bineînțeles că la 30 de ani nu eram așa cum sunt acum. Atunci eram foarte furioasă și lucrul acesta se observa. Mocneam în mine o cantitate de furie pe care o lăsam să iasă afară exprimându-mă critic la adresa celorlalți, îni bărfa cea de toate zilele. Mă comportam ca toți ceilalți oameni, fără să conștientizez că mă îndepărtez de mine însămi. Mergeam împreună cu turma înainte și mă căutam pe mine în ceilalți, adică acolo unde nu aveam cum să mă găsesc. Și m-am tot căutat în afara mea o vreme până am obosit, până când într-o zi, renuntând la tot ce știam sau credeam că știu despre tot și despre toate care aveau legătură cu realitatea mea, m-am lăsat să mor. Am renunțat, am avut curajul să renunț la cea care credeam că sunt, a fost ca o moarte. Dar a meritat. M-am eliberat de toate fricile prezente în sistemul de convingeri și credințe care alcătuiau o realitate a fricilor. Am renunțat la credințele acelea stupide din capul meu, iar astfel m-am descoperit, m-am întâlnit cu mine cea reală; nu eram decât un suflet. Un suflet de om ca toți oamenii.

Doamne, draga mea dragă, tu vezi că de câte ori vorbesc despre momentul acela renasc, prind viață, mă însuflețesc dintr-o dată. Nu mă mai pot opri din curgerea asta de apă vie ca o bucurie nesfârșită că sunt în viață. Sunt în viață chiar acum. Și doar asta contează cu adevărat. Restul sunt detalii curente, din cotidianul care ne animă într-o măsură sau alta, ori doar ne întristează când ne trăiește ea pe noi lovindu-ne unii de alții. Cu zgomot sau într-o tăcere de mormânt.
Ori trăim intr-un cotidian al tuturor pe facebook unde poți să scri ce vrei, căci te simți protejat de un ecran în spatele căruia te poți ascunde pentru totdeauna. Eu însă, nu mă pot ascunde de mine. În fiecare dimineață, la trezire mă întânesc cu mine, îmi dau bună dimineața, respir adânc, îmi amintesc cine sunt, ca să nu mă rătăcesc prea mult de mine când ies în lume, mai citesc câte o carte, ca să-mi hrănesc ființa cu hrană sănătoasă (înainte de a o consuma pe cea care este oferită de-a gata și de-a valma lumii în care-mi duc zilele, una după alta)
Ei bine, eu una nu pot trăi la suprafața lucruilor, de aceea am simțit nevoia să-ți scriu.

Până sâmbăta aceasta, când voi fi unul dintre speakerii unei conferinte care are ca temă Femeia de carieră, nu mai fac nimic spectaculos. Din nou stau pe fb…
Și, ca să nu mă consider până la capăt seacă, fadă, fără de substanța aceea care mă trăiește undeva în străfundurile ființei, m-am hotărât să mă destăinui ție, draga mea prietenă de suflet. Tu, care știi ce vreau să spun, tu care simți la fel ca mine în măruntaiele ființei tale care caută încă răspunsurile acelea care nu există…Sau măcar unul, un răspuns cât toată experiența mea, a ta, a oricui se întreabă câteodată: și totuși, la ce bun toate acestea? Un răspuns, dacă nu cer prea mult, cât toată existența aceasta a noastră, de când lumea și pământul.
Am început să cred că acel răspuns nu există. Atâta doar că fiind mereu în căutarea lui, eu una, nu mă mai plictisesc niciodată, căci îmi rămâne vie și mereu prezentă acea senzația că sunt prezența în mine însămi, cu acea lumină care nu mă părăsește niciodată, Este curiozitatea copilului din mine care caută și caută convins că mai e ceva de aflat.
A adultului care speră că nu e totul pierdut, că ceva ceva se întâmpla tot timpul, iar eu voi știi ceea ce nu știam ieri despre mine.
În fiecare zi e la fel și totuși… parcă mai e ceva de aflat.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 16th, 2016 , .

Mă scuzaţi, vi se vede atitudinea!

 

Sunt cititorul de suflete ( este titlul următoarei cărţi, care va apărea în toamnă)

De când îmi citesc mie sufletul, lăsându-l în palmele lui Dumnezeu, le pot citi cu uşurinţă şi pe ale celorlalţi. Sunt un cititor de suflete. Din fericire, nu citesc mintea oamenilor, mă abţin. În mintea celor mai mulţi aş putea găsi ceea nu doresc să aflu, să văd ceea ce nu doresc să mai văd.

 

Studiez persoana ca pe o carte, sunt atentă doar la cuvinte.

Dacă ascult cu atenţie cuvintele pe care cineva le spune, pot afla multe despre acea persoană. Mai concret, descopăr atitudinea acelei persoane în legătură cu viaţa, altfel spus, gradul de recunoştinţă al acelei persoane faţă de viaţă.
O atitudine pozitivă poate fi cea mai bună calitate a unei persoane. De fapt, o atitudine optimistă îi poate duce pe oameni în locuri pe care doar abilităţile lor nu ar putea să îi ducă. Atitudinea acţionează ca o rachetă, care îi ridică pe oameni la o altitudine mai mare faţă de cea la care pot visa. O atitudine negativă, însă, care arată o lipsă de recunoştinţă, poate să-i coboare.

Atitudinea unei persoane iese la iveală în anumite situaţii mai mult decât în altele. Iată trei situaţii în care e mult mai probabil ca adevărata atitudine a unei persoane să iasă la iveală.

CÂND EXPERIMENTEAZĂ SENTIMENTE NEGATIVE
O zi gri şi ploioasă dezvăluie multe despre atitudinea unei persoane arătându-ne cum reacţionează la sentimente negative. În faţa sentimentelor dificile, unii oameni sunt ca nişte frunze purtate de vânt, ducându-se încotro îi poartă sentimentele.

Oamenii pozitivi, optimişti, recunoscători nu sunt controlaţi de atmosferă, de vremea de afară, ci de atitudine. Asta îi înrădăcinează, le oferă stabilitate – sunt conectaţi în momentul prezent, ACUM – iar acest fapt îi împiedică să fie susceptibili la stări fluctuante.

În timp ce plângăcioşii vor să se simtă bine înainte să acţioneze, cei pozitivi, recunoscători că sunt în viaţă (viaţa însăşi) fac ceea ce e potrivit, indiferent de starea lor de spirit, acţionează, experimentând pentru ca apoi să  evalueze sentimente pozitive ca rezultat al acţiunilor lor.

Rezultatul este întotdeauna un câştig spiritual, o lecţie de viaţă trecută, o experienţă din care omul simte că a învăţat ceva.

 

CÂND TREBUIE SĂ FACĂ FAŢĂ UNOR DETALII COTIDIENE
Se spune că partea negativă din om se dezvăluie atunci când trebuie să facă faţă detaliilor, iar unii oameni se comportă ca smintiţii când trebuie să facă faţă unor aspecte mai puţin interesante ale muncii lor. Fiecare ocupaţie are şi sarcinile ei mai puţin plăcute, mai puţin glorioase, satisfăcătoare, iar modul în care le gestionează omul spune multe despre atitudinea sa.

Cu cât o persoană se plânge mai mult, cu atât va realiza mai puţin.

Pe de altă parte, abordând chiar şi cele mai minore responsabilităţi cu positivism, încredere, dar mai ales cu bună-voinţă, o persoană se poate pregăti pentru pentru a intra în experienţa minunată pe care o oferă viaţa, folosindu-se de acea doză de curaj a libertăţii de a fi.

Libertatea sinelui autentic de a încerca, de a-şi descoperi întregul potenţial, de a-şi înţelege propriul sens.

 

Bunăvoinţa este acea doză de curaj de a fi mai presus de voinţa egoului cotidian.  

Bunăvoinţa exprimă atitudinea de recunoştinţă faţă de viaţă.

 

CÂND SE AFLĂ FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU NECAZURILE
Oamenii fie se micşorează în faţa necazurilor, fie se ridică pentru a le face faţă – în mare parte în funcţie de atitudinea lor faţă de viaţă.

Recunoştinţa străluceşte mai tare în timpul nenorocirilor. Când întâmpinăm necazuri, putem contracara anxietatea cu aprecierea. Când suntem recunoscători, dispare teama şi apare credinţa.

 

Bucuraţi-vă mai mult de viaţa primită în dar, fiţi recunoscători pentru tot ceea ce este.

 

(Titlul acestui material, care mi-a plăcut foarte mult, îi apartine lui John Maxwell.

Ideile, deşi îi aparţin, au fost re-analizate, adaptate şi redate într-o manieră personală)

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 1st, 2016 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog