Scrisoare către tine
A fost publicată aici, pe reţelele sociale, în martie, 2016, însă va rămâne mereu adevărată. O poţi citi oricând, pentru a-ţi re-aminti iubirea de a fi.

Mi-e dor de prietena mea de suflet, ca de mine însămi

Draga mea,

Mai întâi, un gând sincer despre mine, pe care nu-l pot împărtăși cu nimeni altcineva în afară de tine, tu cea asemenea mie.
În ultima vreme, de când mă las, pur și simplu, furata de facebook simt că mă prostituez de bună voie…. Mă las așa în voia lucrurilor care sunt la îndemâna omului de rând, fără pretenţii prea mari de la sine.
Culmea e, că nu doar mă las furată ca să trec în revistă postări, care mai de care mai spectaculoase, ori doar anoste, ci chiar mă implic activ; scriu comment-uri la cele care mă impresionează într-o formă sau alta.
Constat însă, că oamenii se exprimă pe ei înșiși cu fiecare postare și mai constat, cu durere în suflet, câtâ nevoie avem toti să ne exprimăm pe noi în afara noastră, în public.
De câtă atenție avem nevoie fiecare dintre noi și cât de mult vrem să fim remarcați, să însemnăm ceva pe lumea aceasta.
Am început să detectez lumea de azi prin prizma acestui facebook și pot spune că nu mi-a prins deloc rău. Am descoperit o lume cumva straină de trăirile mele personale (până în urmă cu 6 luni) observând cu bucurie că, totuși, suntem toți suflete, ei sunt la fel ca şi mine, oameni… Fiecare, însă, în felul său, exprimă o lume proprie.

Cu toate acestea, nu știu de ce, așa cum mă cunoști, mie parcă nu mi-e destul să pierd vremea pe facebook, parcă trece timpul pe lângă mine, iar eu rămân pe loc; nu mai scriu, decât foarte rar, materiale inspirate de postările celor care apar pe pagina mea, iar cea de-a patra carte a mea stă neterminată din toamnă.

Sâmbăta precedentă am avut lansarea, la Iasi, la un târg de carte, a primei cărți – acum revizuită, după 5 ani de la prima ei apariție. M-am simțit mult mai bine vorbind despre tot ce s-a mai petrecut în viaţa mea, din perspectivă personală, cât şi cu o privire extinsă în planul evoluției noastre ca umanitate.
Dar mi-amintesc cum, la un moment dat, m-am simțit și cumva suspendată, de parcă eram în altă lume decât cea reală…Un prieten, scriitor și jurnalist, care se afla la Iași pentru a ține o conferință la același târg, pe aceeași scenă pe care se desfășurau toate acele evenimente culturale, mi-a spus la plecare: „ai grijă de tine!” Surprinsă, l-am întrebat sincer: „de ce, pare că am o problemă?!”
Îmi spun: posibil. Din perspectiva celorlalți fericirea și bucuria mea de a fi par, cel puțin, suspecte, mai ales pentru cei care m-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani, (aşa cum era cel despre care îţi vorbesc).
Bineînțeles că la 30 de ani nu eram așa cum sunt acum. În tinereţe eram foarte încordată şi plină de întrebări fără răspuns, iar lucrul acesta se observa. Mocneam în mine o cantitate necunoscută şi neînţeleasă de furie, pe care o lăsam să iasă afară în diverse forme, exprimându-mă critic la adresa celorlalți, aşa ca toată lumea, de altfel, în bărfa cea de toate zilele. Mă comportam ca toți ceilalți oameni, fără să conștientizez că mă îndepărtez de mine însămi. Mergeam împreună cu turma înainte și mă căutam pe mine în ceilalți, adică acolo unde nu aveam cum să mă găsesc vreodată. Și, după cum ştii, m-am tot căutat în afara mea o vreme până am obosit, până când, într-o zi dată de Dumnezeu mie, renuntând la tot ce știam sau credeam că știu despre tot și despre toate care aveau legătură cu realitatea mea, într-o zi, cum spuneam, m-am lăsat să mor. M-am lăsat moale în mâinile lui Dumnezeu.
A fost acea zi în care m-am trezit pur şi simplu în lumină, fără nici o frică. Atunci a fost clipa – cât o respiraţie de viaţă – când am renunțat să mai lupt cu mine însămi,
Clipa în care s-a întâmplat, ca prin farmec, să primesc acea doză de curaj de a renunța la cea care credeam că sunt. Şi, da, a fost ca o moarte. Dar a meritat. Atunci m-am eliberat de toate fricile prezente în sistemul meu de convingeri și credințe care alcătuiau o realitate înfricoşătoare pentru mine, o lume a fricilor. Am renunțat, aşadar, la credințele acelea stupide din capul meu, iar astfel m-am descoperit pe mine însămi, m-am întâlnit cu mine, cea reală; nu eram decât un suflet. Un suflet de om ca toți oamenii.

Doamne, draga mea dragă, tu vezi că de câte ori vorbesc despre momentul acela re-nasc?! Prind viață, mă însuflețesc dintr-odată. Nu mă mai pot opri din curgerea asta de apă vie ca o bucurie nesfârșită că sunt în viață. Sunt în viață chiar acum. Și doar acest fapt minunat de a fi contează cu adevărat. Restul sunt detalii curente din cotidianul care ne animă într-o măsură sau alta, ori doar ne întristează, atunci când uităm de noi, de sinele nostru autentic, lăsându-ne purtaţi în afară prea mult. Atât de mult, încât ne trăiește viaţa pe noi lovindu-ne unii de alții. Cu zgomot sau doar într-o tăcere de mormânt.
Ori, iată, trăim intr-un cotidian al tuturor pe ” scena nouă a lumii” care se numeşte pe facebook. Pentru că aici poți să scrii ce vrei, te simți protejat de un ecran, în spatele căruia te poți ascunde pentru totdeauna. Eu, însă, ştiu că nu mă pot ascunde de mine.

În fiecare dimineață, la trezire, mă întânesc cu mine, îmi dau bună dimineața, respir adânc, îmi amintesc cine sunt, ca să nu mă rătăcesc prea mult de mine, mă pregătesc minuţios pentru partea din zi când ies în lume, fie ea chiar aici pe facebook.
Mai citesc câte o carte, ca să-mi hrănesc ființa interioară – sufletul – cu hrana cea sănătoasă. (Înainte de a o consuma pe cea care este oferită de-a gata și de-a valma lumii în care-mi duc zilele, una după alta)
Ei bine, eu, una, nu pot trăi la suprafața lucruilor, de aceea am simțit nevoia să-ți scriu.

Până sâmbăta aceasta, când voi fi unul dintre speakerii unei conferinte care are ca temă Femeia de carieră, nu mai fac nimic spectaculos. Din nou stau pe fb…
Și, ca să nu mă consider până la capăt seacă, fadă, fără de substanța aceea care mă trăiește ca sine autentic, undeva în străfundurile ființei, m-am hotărât să mă destăinui ție, draga mea prietenă de suflet. Ţie, celei asemenea mie, celei care știe, înţelege cu sufletul ce vreau să spun.
Tu, draga mea prietenă, eşti cea care simți la fel ca mine în măruntaiele ființei tale, eşti cea care caută încă răspunsurile acelea, răspunsuri care nu există…Sperând însă, zi de zi, clipă de clipă, ca măcar unul, un singur răspuns – cel cât toată experiența mea, a ta, a oricui se mai întreabă din când în când, conştient/ă de de sine însuşi: „și totuși, la ce bun toate acestea?”
Un răspuns caut în fiecare clipă conştientă de miracolul vieţii, un răspuns, dacă nu cer prea mult, Doamne! Însă unul cât toată existența aceasta a noastră, a tuturor, a vieţii cu totul, de când lumea și pământul.
Răspunsul este însă, unul pentru fiecare, este sensul personal, suvbiectiv, pe care-l găsim în noi pentru sine. Iar aici, în acest punct crucial al tuturor lucrurilor de pe pământ, nimeni nu ne poate ajuta. În acest punct rămânem singuri. Însă, dacă-l conştientizăm pe Dumnezeu din noi, acel sine total din care se naşte viaţa, suntem salvaţi. Pentru că, nu ne mai simţim niciodată singuri, iar împreună cu El, nu ne mai este frică să fim. Începem să ne re-amintim că sunte iubire, iar iubirea nu cunoaşte frica.

Uneori, când mă rătăcesc de mine, ajung să cred că acel răspuns nu există. Cu toate acestea, ceva din mine nu renunţă să spere, iar căutarea continuă… Astfel, fiind mereu în căutarea lui, a sensului propriei mele existenţe – urmându-mi pur şi simplu calea – eu una, nu mă mai plictisesc niciodată. Îmi simt bătătile inimii, acel ritm al vieţii care se naşte în mine cu fiecare respiraţie conştientă de miracolul ei, sunt vie, iată, mereu prezentă aici şi acum, mulţumesc, Doamne! Senzația de bucurie că sunt, prin acea prezență din mine însămi, mă trezeşte. În acea clipă, conştientă de mine însămi ca sine total, mi se aşterne pe chip o lumină şi îi zâmbesc complice lui Dumnezeu. Îi zâmbesc cu lumina aceea din mine, cea care nu mă părăsește niciodată,
Re-apare apoi curiozitatea copilului din interiorul fiinţei care doreşte în continuare să fie, să mai caute câte ceva, ce mai e de aflat pe aici, ori de înţeles, din cele necunoscute încă. Acele lucururi care adultului i se par de neînţeles, pentru copilul din inocent, abia trezit la viaţă, nu există. Copilul trăieşte şi de aceea el caută neobosit, curios, convins că mai e ceva de aflat.

În felul acesta, în fiecare dimineaţă, după acest mic ritual de întâlnire cu sinele autentic, se trezeşte apoi şi adultul, cel care deţine experienţa trecutului, iar astfel, începem o nouă zi împreună, sperând la unison, lăsându-ne bucuroşi în mâna lui Dumnezeu, cu credinţa că nu e totul pierdut. Că ceva, ceva bun şi frumos pe lumea aceasta se întâmplă tot timpul, iar eu voi putea vedea partea luminoasă a vieţii. Eu, cea de azi, cea mereu nouă, re-înviată, voi afla, strecurându-mă prin lumini şi umbre, ceea ce nu știam ieri despre mine.

În fiecare zi e se întâmplă la fel. Însă, după această scurtă trecere în revistă a vieţii, aşa cum este ea pentru toţi, apare în inima omului bun, conştient de SINE, credinţa aceea de neclintit, că totuși… parcă mai e ceva de aflat. Iar pentru asta mai e ceva de făcut. Mai e de de trăit. Dar împreună.

Te iubesc! Gigi, cea asemenea ţie.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Leave A Comment, Written on iulie 5th, 2016 , .

Cu Matei Georgescu la TV H, în 2013

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on iunie 7th, 2016 , .

Cititorul de suflete

 

Introducere.

 

In aceasta carte despre sufletul omului mi-am pus IDEILE CARE STAU LA BAZA PARADIGMEI IUBIRII UNIVERSALE, CEA CARE MĂ CĂLĂUZEŞTE ÎN PROCESUL CONTINUU DE RE-ÎNŢELEGERE A VIEŢII, AŞA CUM NE-A FOST EA DATĂ DE DUMNEZEU PE PĂMÂNT

 

Au trecut mai bine de 2000 de ani de când Budda observa că la baza întregii suferinţe umane stau dorinţa de a poseda, de a avea şi ataşamentul de respectivele posesii.

Istoria omenirii confirmă astăzi, în modul cel mai vizibil, adevărul mesajului pe care Budda a încercat să-l transmită oamenilor.

Spectacolul macabru al lumii actuale măcinată de războaie, înarmarea continuă a marilor puteri, conflictele religioase sângeroase – valurile de migranţi care nu doresc decât o viaţă mai bună împreună cu famiile lor – autodistrugerea planetei dictată de corporaţiile care conduc lumea şi care au transformat omenirea într-o turmă de consumatori lipsiţi de sentimente umane, reprezintă dovada faptului că paradingma de gândire a societăţii actuale este greşită. Nu mai este nici o îndoială că ea se dovedeşte falimentară de la o zi la alta.

Actuala pradigmă de gândire a sistemului social, a separării, a acumulării şi a posesiei oarbe, la bază căreia stau verbele a avea şi a consuma, funcţionează sub dominaţia fricilor primitive de pierdere, otrăvind  mintea oamenilor de ură de sine inconştientă proiectată în afară, iar consecinţa este autodevorarea şi autodistrugerea noastră, a planetei şi a mediului înconjurător.

 

Soluţia acestei uriaşe dileme planetare nu poate fi alta decât schimbarea de paradigmă a urii de noi toţi cu una noua, paradigma iubirii de Sine. În care Sinele este înţeles ca singura sursă şi resursă de viaţă pentru toţi la fel. Pentru că omenirea a fost, este şi va fi întotdeauna o singură conştiinţă universală care se exprimă pe Sine, ca Sinele total.

Fiecare dintre noi, astfel, devine responsabil de alegerile sale, de atitunea pe care-o manifestă în afara sa, pentru ca energiile noastre împreună să producă ceea ce ne dorim cu toţii: o viaţă mai bună şi pace în lume. Conectaţi la aceeaşi sursă de energie vitală, suntem parte a aceluiaşi organism uman, care în prezent este bolnav. Fiecare individ este o celulă vie care, prin conştiinţa de sine poate decide să înceapă procesul de autovindecare prin schimbarea credinţelor de separare şi dezbinare exprimate prin ura care produce dezechilibrele la care asistăm în prezent. Dezechilibrul planetar nu mai trebuie descris. Se vede, se simte. Îl trăim fiecare în fricile noastre. Fricile ne sunt re-alimentate de evenimentele planetare care se petrec la scară planetară… Frica este otrava care distruge… care aduce moarte. Iar moartea îşi arată chipul hidos, găsindu-şi forme dintre cele mai înfricoşătoare pentru a-şi face apariţia.

Numai iubirea de sine poate vindeca fricile omului. Numai prin iubire necondiţionată omul îşi poate re-dobândi, prin re-amintire, bunătatea, compasiunea, umanismul,

 

Acest proces de vindecare al omenirii este unul de durată însă se dovedeşte eficient prin conştientizarea temerilor şi renunţarea la ele, una câte una. Scopul renunţării la fricile inconştiente este acela de a lipsi aceste programe false de energie pentru a nu le mai permite să ne domine.

Pas cu pas, printr-o re-setare a programelor mentale inadecavate, în care sunt stocate fricile inconştientului nostru colectiv, omul se poate elibera de fricile sale prin iubire de sine, iar prin conştientizarea libertăţii sale spirituale el poate accede la Sinele său cel mai înalt, Sinele nostru Superior, care este sursa şi resursa noastră de viaţă.

Cu toţii suntem conectaţi la această sursă de energie vitală cât suntem în viaţă. O respiraţie conştientă ne poate aminti acest lucru chiar acum, în acest moment. Iar această parte din noi, căreia îi spunem „Sinele superior” iubeşte. Sinele nu caută iubire, ci o simte. Prin urmare, respirând conştient, ajungem să conştientizăm un fapt cu totul evident – căruia nu-i mai putem opune rezistenţă, nu mai poate fi negat – că suntem în permanenţă înconjuraţi de iubirea, care este nesfârşită. Cu alte cuvinte, nu e nevoie să căutăm disperaţi iubire, s-o cerşim, s-o cumpărăm, s-o vindem, s-o negociem, ş. a. m. d.

 

Procesul meu de vindecare spriruală care are la bază iertarea şi compasiunea prin iubire de Sine, ca întreg, ca totalitate, ca sursă şi resursă de viaţă, se desfăşoară conştient de 6 ani încoace, printr-o constantă eliberare de sentimentele negative, prin conştientizarea temerilor şi înlocuirea lor cu încredere. Pe care eu o numesc adevătata credinţă în Dumnezeu.

Vindecarea durerii existenţiale prin şi cu iubire acţionează profilactic în vederea prevenirii suferinţelor viitoare şi astfel se instalează o stare de bine profundă pe care o putem numi fericire. Iar fericirea de a avea, re-activată energetic de fricile inconştiente, de dorinţele care se cer mereu satisfăcute (de a consuma), de ataşamentele emoţionale, este înlocuită cu fericirea de a fi.

Când ne aflăm în căutarea siguranţei ne bazăm pe Sinele etern, şi nu pe imaginea iluzorie a eului material care este efemer.

 

Câteva întrebări fundamentale, care stau la baza marelui program al suferinţelor noastre existenţiale, merită să fie enumerate tot aici:

Ce încercăm să dovedim? Că viaţa este un calvar? Că trăim într-o lume lipsită de speranţă? Că nu este vina noastră? Că iubirea nu este de găsit? Că fericirea este imposibilă? Ce încercăm să justificăm? Ce preţ suntem dispuşi să plătim pentru a „avea dreptate”? (verbul a avea)

Pe măsură ce recunoaştem şi renunţăm la sentimentele care se nasc în urma acestor întrebări, vor începe să-şi facă apariţia şi răspunsurile.

 

În paginile acestei cărţi, veţi găsi, la fel ca în precedenta, note de jurnal, pe care le dăruiesc semenilor în semn de preţuire, veţi recunoaşte aceste idei care stau la baza procesului meu de vindecare spirituală continuă prin iubire şi iertare. A dărui semenilor parţi din sufletul meu este un act de iubire pură, cu bucuria de a fi în viaţă acum, împreună ca o singură fiinţă, în acest prezent, al acestui timp istoric.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on mai 22nd, 2016 , .

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on aprilie 10th, 2016 , .

Lansare : Cum m-am vindecat de nefericire

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 22nd, 2016 , .

2Draga mea,
Mai întâi un gând sincer despre mine pe care nu-l pot împărtăși cu nimeni altcineva în afară de tine, tu cea asemenea mie.
În ultima vreme, de când mă las pur și simplu furata de facebook, simt că mă prostituez de bună voie…. Mă las așa în voia lucrurilor care sunt la îndemâna omului de rând, fără pretenții prea mari de la sine.
Culmea e că nu doar mă las furată ca să trec în revistă postări, care mai de care mai spectaculoase, ori doar anoste, ci chiar mă implic activ, scriu comenturi la cele care mă impresionează într-o formă sau alta.
Constat însă că oamenii se exprimă pe ei înșiși cu fiecare postare și mai constat cu durere în suflet, câtâ nevoie avem toti să ne exprimăm pe noi public.
De câtă atenție avem nevoie fiecare dintre noi și cât de mult vrem să fim remarcați, să însemnăm ceva pe lumea aceasta.
Am început să detectez lumea de azi prin prizma acestui facebook și pot spune că nu mi-a prins deloc rău. Am descoperit o lume cumva straină de trăirile mele personale și totuși, sunt toți, la fel ca mine, oameni… Fiecare în felul său, exprimă o lume proprie.

Cu toate acestea, nu știu de ce, așa cum mă cunoști, mie parcă nu mi-e destul să pierd vremea pe facebook, parcă trece timpul pe lângă mine, iar eu rămân pe loc; nu mai scriu, decât foarte rar, materiale inspirate de postările celor care apar pe pagina mea, iar cea de-a patra carte a mea stă neterminată din toamnă.

Sâmbăta precedentă am avut lansarea, la Iasi, la un târg de carte, a primei cărți, revizuită după 5 ani de la prima ei apariție. M-am simțit mult mai bine vorbind despre tot ce s-a mai petrecut din perspectiva mea în planul evoluției noastre ca umanitate. Dar m-am simțit și cumva suspendată, parcă eram în altă lume decât cea reală…Un prieten, scriitor și jurnalist,care se afla la Iași pentru a ține o conferință la același târg, pe aceeași scenă, pe care se desfășurau toate aceste evenimente, mi-a spus la plecare: ai grijă de tine! Surprinsă, l-am întrebat sincer: de ce, pare că am o problemă?!
Posibil. Din perspectiva celorlalți fericirea și bucuria mea de a fi par cel puțin suspecte, mai ales pentru cei care m-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani. Bineînțeles că la 30 de ani nu eram așa cum sunt acum. Atunci eram foarte furioasă și lucrul acesta se observa. Mocneam în mine o cantitate de furie pe care o lăsam să iasă afară exprimându-mă critic la adresa celorlalți, îni bărfa cea de toate zilele. Mă comportam ca toți ceilalți oameni, fără să conștientizez că mă îndepărtez de mine însămi. Mergeam împreună cu turma înainte și mă căutam pe mine în ceilalți, adică acolo unde nu aveam cum să mă găsesc. Și m-am tot căutat în afara mea o vreme până am obosit, până când într-o zi, renuntând la tot ce știam sau credeam că știu despre tot și despre toate care aveau legătură cu realitatea mea, m-am lăsat să mor. Am renunțat, am avut curajul să renunț la cea care credeam că sunt, a fost ca o moarte. Dar a meritat. M-am eliberat de toate fricile prezente în sistemul de convingeri și credințe care alcătuiau o realitate a fricilor. Am renunțat la credințele acelea stupide din capul meu, iar astfel m-am descoperit, m-am întâlnit cu mine cea reală; nu eram decât un suflet. Un suflet de om ca toți oamenii.

Doamne, draga mea dragă, tu vezi că de câte ori vorbesc despre momentul acela renasc, prind viață, mă însuflețesc dintr-o dată. Nu mă mai pot opri din curgerea asta de apă vie ca o bucurie nesfârșită că sunt în viață. Sunt în viață chiar acum. Și doar asta contează cu adevărat. Restul sunt detalii curente, din cotidianul care ne animă într-o măsură sau alta, ori doar ne întristează când ne trăiește ea pe noi lovindu-ne unii de alții. Cu zgomot sau într-o tăcere de mormânt.
Ori trăim intr-un cotidian al tuturor pe facebook unde poți să scri ce vrei, căci te simți protejat de un ecran în spatele căruia te poți ascunde pentru totdeauna. Eu însă, nu mă pot ascunde de mine. În fiecare dimineață, la trezire mă întânesc cu mine, îmi dau bună dimineața, respir adânc, îmi amintesc cine sunt, ca să nu mă rătăcesc prea mult de mine când ies în lume, mai citesc câte o carte, ca să-mi hrănesc ființa cu hrană sănătoasă (înainte de a o consuma pe cea care este oferită de-a gata și de-a valma lumii în care-mi duc zilele, una după alta)
Ei bine, eu una nu pot trăi la suprafața lucruilor, de aceea am simțit nevoia să-ți scriu.

Până sâmbăta aceasta, când voi fi unul dintre speakerii unei conferinte care are ca temă Femeia de carieră, nu mai fac nimic spectaculos. Din nou stau pe fb…
Și, ca să nu mă consider până la capăt seacă, fadă, fără de substanța aceea care mă trăiește undeva în străfundurile ființei, m-am hotărât să mă destăinui ție, draga mea prietenă de suflet. Tu, care știi ce vreau să spun, tu care simți la fel ca mine în măruntaiele ființei tale care caută încă răspunsurile acelea care nu există…Sau măcar unul, un răspuns cât toată experiența mea, a ta, a oricui se întreabă câteodată: și totuși, la ce bun toate acestea? Un răspuns, dacă nu cer prea mult, cât toată existența aceasta a noastră, de când lumea și pământul.
Am început să cred că acel răspuns nu există. Atâta doar că fiind mereu în căutarea lui, eu una, nu mă mai plictisesc niciodată, căci îmi rămâne vie și mereu prezentă acea senzația că sunt prezența în mine însămi, cu acea lumină care nu mă părăsește niciodată, Este curiozitatea copilului din mine care caută și caută convins că mai e ceva de aflat.
A adultului care speră că nu e totul pierdut, că ceva ceva se întâmpla tot timpul, iar eu voi știi ceea ce nu știam ieri despre mine.
În fiecare zi e la fel și totuși… parcă mai e ceva de aflat.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 16th, 2016 , .

Mă scuzaţi, vi se vede atitudinea!

 

Sunt cititorul de suflete ( este titlul următoarei cărţi, care va apărea în toamnă)

De când îmi citesc mie sufletul, lăsându-l în palmele lui Dumnezeu, le pot citi cu uşurinţă şi pe ale celorlalţi. Sunt un cititor de suflete. Din fericire, nu citesc mintea oamenilor, mă abţin. În mintea celor mai mulţi aş putea găsi ceea nu doresc să aflu, să văd ceea ce nu doresc să mai văd.

 

Studiez persoana ca pe o carte, sunt atentă doar la cuvinte.

Dacă ascult cu atenţie cuvintele pe care cineva le spune, pot afla multe despre acea persoană. Mai concret, descopăr atitudinea acelei persoane în legătură cu viaţa, altfel spus, gradul de recunoştinţă al acelei persoane faţă de viaţă.
O atitudine pozitivă poate fi cea mai bună calitate a unei persoane. De fapt, o atitudine optimistă îi poate duce pe oameni în locuri pe care doar abilităţile lor nu ar putea să îi ducă. Atitudinea acţionează ca o rachetă, care îi ridică pe oameni la o altitudine mai mare faţă de cea la care pot visa. O atitudine negativă, însă, care arată o lipsă de recunoştinţă, poate să-i coboare.

Atitudinea unei persoane iese la iveală în anumite situaţii mai mult decât în altele. Iată trei situaţii în care e mult mai probabil ca adevărata atitudine a unei persoane să iasă la iveală.

CÂND EXPERIMENTEAZĂ SENTIMENTE NEGATIVE
O zi gri şi ploioasă dezvăluie multe despre atitudinea unei persoane arătându-ne cum reacţionează la sentimente negative. În faţa sentimentelor dificile, unii oameni sunt ca nişte frunze purtate de vânt, ducându-se încotro îi poartă sentimentele.

Oamenii pozitivi, optimişti, recunoscători nu sunt controlaţi de atmosferă, de vremea de afară, ci de atitudine. Asta îi înrădăcinează, le oferă stabilitate – sunt conectaţi în momentul prezent, ACUM – iar acest fapt îi împiedică să fie susceptibili la stări fluctuante.

În timp ce plângăcioşii vor să se simtă bine înainte să acţioneze, cei pozitivi, recunoscători că sunt în viaţă (viaţa însăşi) fac ceea ce e potrivit, indiferent de starea lor de spirit, acţionează, experimentând pentru ca apoi să  evalueze sentimente pozitive ca rezultat al acţiunilor lor.

Rezultatul este întotdeauna un câştig spiritual, o lecţie de viaţă trecută, o experienţă din care omul simte că a învăţat ceva.

 

CÂND TREBUIE SĂ FACĂ FAŢĂ UNOR DETALII COTIDIENE
Se spune că partea negativă din om se dezvăluie atunci când trebuie să facă faţă detaliilor, iar unii oameni se comportă ca smintiţii când trebuie să facă faţă unor aspecte mai puţin interesante ale muncii lor. Fiecare ocupaţie are şi sarcinile ei mai puţin plăcute, mai puţin glorioase, satisfăcătoare, iar modul în care le gestionează omul spune multe despre atitudinea sa.

Cu cât o persoană se plânge mai mult, cu atât va realiza mai puţin.

Pe de altă parte, abordând chiar şi cele mai minore responsabilităţi cu positivism, încredere, dar mai ales cu bună-voinţă, o persoană se poate pregăti pentru pentru a intra în experienţa minunată pe care o oferă viaţa, folosindu-se de acea doză de curaj a libertăţii de a fi.

Libertatea sinelui autentic de a încerca, de a-şi descoperi întregul potenţial, de a-şi înţelege propriul sens.

 

Bunăvoinţa este acea doză de curaj de a fi mai presus de voinţa egoului cotidian.  

Bunăvoinţa exprimă atitudinea de recunoştinţă faţă de viaţă.

 

CÂND SE AFLĂ FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU NECAZURILE
Oamenii fie se micşorează în faţa necazurilor, fie se ridică pentru a le face faţă – în mare parte în funcţie de atitudinea lor faţă de viaţă.

Recunoştinţa străluceşte mai tare în timpul nenorocirilor. Când întâmpinăm necazuri, putem contracara anxietatea cu aprecierea. Când suntem recunoscători, dispare teama şi apare credinţa.

 

Bucuraţi-vă mai mult de viaţa primită în dar, fiţi recunoscători pentru tot ceea ce este.

 

(Titlul acestui material, care mi-a plăcut foarte mult, îi apartine lui John Maxwell.

Ideile, deşi îi aparţin, au fost re-analizate, adaptate şi redate într-o manieră personală)

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on martie 1st, 2016 , .

Acesta este un text neînsoţit de vreo imagine. Citeşte-l până la capăt.
Orice om inteligent va înţelege sensul lui corelând cele patru principii noi de viaţă pe care vi le voi oferi azi în acest text.
Ele se înscriu perfect în noua paradigmă de gândire pe care ar trebui s-o adoptăm în acest prezent crucial, dar nu este altceva decât acea atitudine umană la care au făcut apel marii maeştri spirituali din toate timpurile.
Aşadar,
Fii tu schimbarea care doreşti să se petreacă în lume!

Urmează „Cele patru legăminte” redate pe larg în cartea cu acelaşi titlu scrisă de Don Miguel Ruiz, (editura Mix); le voi enumera pe scurt aici, dar le numesc principii de viaţă pe care le putem folosi în relaţionarea cu celălalt:

„1. Fiţi impecabili în tot ceea ce faceţi.
Rostiţi numai adevărul. Spuneţi numai ceea ce gândiţi. Nu folosiţi cuvintele pentru a vă critica pe sine sau pentru a-i bârfi pe cei din jur. Folosiţi-vă de puterea cuvântului pentru a răspândi adevărul şi iubirea în lume.

2. Nu luaţi nimic la modul personal.
Nimic din ceea ce fac alţii nu vi se datorează. Cuvintele şi acţiunile celor din jur sunt doar o proiecţie a propriei lor realităţi, a visului lor personal. Dacă vă veţi imuniza în faţa opiniilor şi a acţiunilor celorlalţi oameni, veţi evita foarte multă suferinţă inutilă.

3. Nu faceţi presupuneri inutile.
Descoperiţi curajul de a pune întrebări şi de a exprima ceea ce doriţi cu adevărat. Comunicaţi cât mai clar cu putinţă cu ceilalţi oameni, pentru a evita astfel neînţelegerile, tristeţea şi suferinţele inutile. Acest legământ este suficient în sine pentru a vă transforma radical viaţa.

4. Faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în putere.
Potenţialul maxim al omului se schimbă în fiecare moment; de pildă, într-un fel veţi acţiona atunci când sunteţi sănătos şi în alt fel atunci când sunteţi bolnav. Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în putere şi veţi evita astfel auto-acuzaţiile, abuzul de sine şi regretele.” (Don Miguel de Ruiz, Cele patru legăminte. Ghid practic, ed. Mix)

Dacă ai citit până la capăt, ai corelat cele patru legăminte şi ai decis să ţii cont de ele, foloseşte-le drept principii de bază în drumul tău evoluţiv ca sine autentic în lumea din care faci parte. Dă mai departe mesajul acesta. Astfel vei răspândi iubirea în lume, fără nici un efort. Esti doar generos, aşa cum ar trebui să fim toti pentru a crea o lume mai bună împreună.

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 29th, 2016 , .
Scrisoarea în care răspund unei astfel de cereri
Dragă Sorin,

Nu ştiu care este motivul real pentru care-mi scri. Oare te-ai uitat pe internet/facebook, site-ul meu personal www.gigi-ghinea.ro şi te-ai edificat în legătură cu modul în care am evoluat? Ori cine sunt (percepută de ceilalţi) Căci cine sunt, eu nu stiu. Ştiu doar ce sunt: un spirit de lumină şi energie. Atât.
Sau e-mail-ul tău este (aşa ca multe altele) doar o metoda de promovare „agresiva” aşa cum se practică azi?
Tot ce cred ca am şi nu-mi poate lua nimeni este onestitatea, luciditatea, conştienţa existenţei mele pe aici.
Am ajuns la concluzia (tristă pentru unii, dar realistă pentru mine) că nu avem nimic, dar absolut nimic de câştigat îin această lume – în afară de câştigul inestimabil reflectat în conştienţa  sinelui autentic conectată la conştiinţa cosmică a lui Dumnezeu – aşa cum nu avem nimic de pierdut. Venim şi ne întoarcem din acelaşi punct necunoscut, un loc despre care ne place să credem căa e minunat şi unde ne vom putea odihni in pace. Nu ne îimpiedică nimeni să credem acest lucru. Aceasta este credinţa mea.
Dar, pentru ca am învăţat/exersat/practicat timp de mai mulţi ani onestitatea (cum nu am nimic de pierdut), pot să-ţi spun următoarele:
Am momente în care îmi spun că aş avea o misiune pe aici şi atunci încerc să mă conectez la o realitate din afara sinelui meu autentic. Aşa se face că fiind pe facebook am văzut reclama acestui program de dezvoltare a potenţialului şi am dat clic. Am citi, am mers mai departe cu înscrierea  (ca o joacă)  şi mi-am zis, „hai să văd dacă nu sunt şi ăştia nişte oameni care încearcă să „facă bani” din disperarea oamenilor?” (cred că ai învăţat regula de bază în comunicare: „nu lua persoanl ceea ce spun ceilalţi”)
Astfel au început să curgă e-mail-urile, filmuleţele de la voi… Nu am urmarit de la început ce se întâmpla, uitasem. Însă într-o zi (aceasta adresă de e+mail e una privată) am deschis şi am vazut zecile de e-mail-urile însoţite de filmuletele explicative ale lecţiilor predate de maestrul vostru in comunicare, dezvoltare, formare… etc.
Am deschis unul la întâmplare, era exact cel de care aveam nevoie îin acel moment, cel care îmi vorbea despre modul în care mă evaluez raportată la societatea actuală. Parcă vorbea cu mine personal.
Încă nu eram convinsă că vreau să mă înscriu. Îmi ascult adesea instinctele bune (cele ale condiţiei de copil, care vin din locul în care nu există frici). Nu doream. Adultul din mine, sceptic, cel al zilelor noastre, a intărit refuzul: nu ai bani. Oamenii aştia nu fac nimic pe gratis (desi filmuleţele pot fi urmărite şi nimeni nu mi-a cerut nici un ban, ele au continuat să vina. Mulţumesc mult). E normal, mi-am zis, aşa se procedează azi, e firesc, aşa funcţionează lumea aceasta, cu legile ei absurde.
Instinctul meu cel mai curat este acela că există o lume şi pe pământ, nu doar în cer, în care oamenii trăiesc fericiţi fără griji, fără probleme de genul: o problemă de bază, acută, a celor care trăiesc conectaţi la realitatea socială a prezentului actual este: dacă am destui bani să-mi plătesc facturile curente, toate taxele şi impozitele calculate de un stat (ticălos) care-mi promite fericirea doar dacă fac bani cu care
s-o  plătesc, s-o cumăpar (pe ea, pe fericire) Eu spun însă următoarele: acesta este un stat planetar care m-a furat îin toată existenţa mea, m-a minţit (iar eu o vreme l-am crezut), însă în prezent sunt conştientă că plătesc financiar (emoţional ştiu eu ce am de plătit şi mă supun legilor universale ale lui Dumnezeu) „găurile”, averile celor care au destabilizat acest univers cu bună ştiinţă. Nu mai vreau să mă alătur corului celor nervoşi furioşi al celor care doar se revoltă însă se supun în continuare unei societăţi capitalist/consumeriste care distruge natura, planeta şi pe noi toţi.
Acesta este motivul pentru care nu voi începe alte cursuri de formare (am facut asta timp de 10-15 ani) în coaching sau alte bazaconii.
După ce ies la pensie (dacă o mai apuc) plec undeva departe ca să scriu cărţi, toate cărţile pe care nu am apucat să le scriu… Să scriu despre aceasta iluzie în care credem cei mai mulţi dintre noi, despre aceasta zbatere inutilă în frici şi minciuni care ni se tot livrează din toate sursele, pe toate canalele de comunicare.
Deci, nu am nimic de construit ca edificu pe pamant, nu-mi aparţine nimic material. Tot ce pot să creez sunt eu însăami, (sunt femeie) şi opera mea dintr-o existentă efemeră pe aici, cât o clipă de eternitate. Lucrarea aceasta de evolutie, trezire, maturizare, înţelepţire (sunt încă pe drum, iar totul pentru mine este doar acum, acest moment) trebuie scrisă, iar sufletul meu vrea să fie liber.
Nu am bani să mă înscriu la cursurile voastre, însă nici nu fac nimic în plus că să-i obţin; i-aş da pe lucruri, pe facturi umflate, nerealiste, pe taxe şi impozite care produc dezechilibrul dintre cei săraci şi cei bogaţi… iar lumea merge într-o direcţie greşită.
Dacă mă întrebi pe mine, cred că singurul lucru pe care-l pot face (fără să-mi propun, fără să mă străduiesc în vreun fel să fiu ceva ce nu sunt), un lucru  care să reprezinte ceva bun şi consistent pentru semeni, este să găsesc cu adevărat curajul de a renunţta la civilizaţie şi de a mă retrage acolo unde există oameni liberi, care trăiesc împreună în pace cu natura, fără s-o agreseze, într-o simbioza perfectă cu legile universale, legile divine. Acolo unde nu e nevoie de bani ca să fii. Acolo unde nu exista orgolii, unde e pacea pe pământ.
Deocamdată pacea există doar în sufletul meu, în afara mea învăţ încă să mă descurc în mijlocul unei metropole a lumii „civilizate” care funcţionează în baza unor legi ale discriminării, ale diferenţelor dintre oameni pe criterii greşite, inumane, o lume bolnavă deja,  dar alimentată continuu de frici.
Îţi doresc toate cele bune, mulţumesc frumos pentru intenţia de a mă alătura echipei voastre.  Iar dacă o să aveţi în continuare bunăvoinţa (după acest refuz al meu în scris) să-mi mai trimiteţti filmuleţe am să le văd cu plăcere, apoi le voi da mai departe. Poate altii se vor simţi ajutaţi de ele şi se vor înscrie la aceste cursuri… De pildaă, chiar azi am dar shere filmuleţului despre Oglinda, mi se pare foarte relevant…
Există destul de mulţi oameni care-mi citesc cărţile, de aceea ceea ce scriu sau ofer lumii, prin gândurile scrise sau rostite, este bine primit. Pot face lucrul acesta pentru cei care doresc sa înveţe lucruri utile despre sine, pentru cei care vor rămâna în continuare ancoraţi în civilizaţie, pentru că, fără doar şi poate, în această lume se învaţă cea mai consistentă lecţie a oricărui individ venit pe pamânt: lecţia suferinţei. Eu mi-am învăţat-o pe-a mea şi am decis acum 5 ani că nu e nevoie să suferim. Că nu am venit aici pentru asta.
În lumea civilizată însă oamenii deşi sunt revoltati, ei continuă să adopte legile ei ca să sufere… Este alegerea fiecăruia. Eu am expus-o pe-a mea.
Multumesc, încă o dată pentru invitaţia scrisă. Succes în tot şi toate. Doamne-ajută-ne pe toţi să ne găsim lumina prin conştiinţă! Gigi Ghinea
Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 19th, 2016 , .

Tare ne-am mai ratăcit de noi înşine, ne-am separat de Dumnezeu falsificându-ne, îndepărtându-ne de propria noastră natură, căutându-ne în afara noastră, acolo unde nu suntem.

 

Rolul femeii în societatea actuală.

 

Femeia este inima, centrul iubirii Christice, iar trezirea conştiinţei divine în femeie este cheia vindecării noastre ca specie umană.

 

Cu trezirea însă stăm mai prost, dar suntem pe drumul cel bun…. Sunt speranţe.

 

Rolul femeii, ca natură divină, are în prezent o importanţă capitală.

Nu vorbesc aici despre un rol însuşit în mod nefiresc de femeia modernă a societăţii capitalist/consumeriste (care se devoreaza pe ea insăşi din egoism), de femeia/ bărbat/ reprezentată prin clișeul „femeia puternică” printr-o agresivitate manifestată ca lider la nivel instituţional, prin instrumentele raţiunii, specific masculine. Pentru că sub acest aspect avem de-a face cu o luptă dintre femeie si bărbat, o luptă inegală din care nimeni niciodată nu castigă nimic de valoare. Lupta nu are nici un efect in planul creaţiei. Lupta dezbină, distruge, nu construieste nimic.

 

In această scurtă expunere incerc să subliniez un rol al femeii, care devine din ce în ce mai necesar societăţii şi lumii în care trăim cu toţii şi de care suntem cu toţii responsabili,

Încerc să dezvălui necesitatea rolului femeii din perspectiva unui firesc al lucrurilor, un acel ceva ce ne scapă printre degete în graba noastră de a demonstra că suntem femei „puternice”, consumând energie inutil pentru a domonstra că suntem ceea ce deja suntem de la Dumnezeu.

A demonstra că eşti ceea ce e de la sine înţeles că eşti a născut comportamente şi manifestări ridicole, prostești, de-a dreptul inumane. Falsificarea naturii umane se vede la fiecare dintre noi care încearcă să pară ceea ce nu este.

 

Incerc sa vorbesc despre natura nostra, despre ceva ce suntem deja, fără să fie nevoie de artificii, de măşti inutile. Nu avem nevoie să demonstrăm nimic.

Vorbesc aici despre ceva ce am uitat pur şi simplu să fim, despre natura feminină divină, dar si despre importanţa revenirii femeii la natura sa.

Importanta revenirii femeii la natura ei prin iubire şi iertare de sine, devine din ce în ce mai necesară pentru societatea actuală.

Dacă noi, femeile, vom re-învața să iubim necondiționat, prin credință Christică, vom reuşi să aducem pacea în noi înşine. Împăcarea cu sine, cu propria natură o putem apoi exprima în vieţile noaste de la sine, adică de la Dumnezeu. A nu te opune naturii tale ca esenţă divina este suficient, pentru a redeveni femeia autentica, Pentru a-ţi redobândi frumuseţea naturii tale de femeie.

 

Iertarea, deasemenea, face parte din natura feminină, iar iertarea este o binecuvântare a oricarei femei gata oricând (prin natura sa) să devină mamă. Naşterea este un moment divin, al creaţiei, in care iubirea necondiţionata re-naşte şi ea odată cu venirea copilului pe lume.

Prin copil femeia îşi amintește iubirea, iar iertarea copilului se petrece, firesc, de la Sine.

Precizez că acest Sine scris cu S mare este Dumnezeu, e sursa vieţii şi a iubirii nesfârşite, este inima care purifică orice gând de frică.

Influența adevăratei puteri divine, iubirea Christica, este manifestată de femeie prin însăşi natura ei… Printr-un firesc al lucrurilor.

Femeia este inima, motorul alimentat cu iubire pură, cu energia vitala. De aceea, femeia/inimă devine centrul vieţii din care se revarsă iubirea către celălalt….Iar celălalt se poate reflecta în femeie ca îintr-o oglindă curată, clară. O oglindă a realitatii. Bărbatul este raţiunea dar îşi poate lua lumină din iubirea necondiţionată a femeii, atunci cănd raţiunea îi este întunecată de frică. Îşi poate găsi liniştea si pacea în privirea şi sufletul femeii…

Armonizarea lor insa, barbat cu femeie, ca părţi ale unui întreg – anima si animus, Yin si yang, plus şi minus (cei doi poli care se atrag) – pentru ca cei doi sa devină una, o singură fiinţă, este o sarcină iniţiată de femeie, prin intenţie, dedicaţie şi credinţă. De la femeie pleacă totul… de aceea fiecare fiinţă primeşte ceea ce dăruieşte.

Acest lucru poate deveni un angajament ferm faţă de sine însuşi. Este o călătorie spre interiorul fiinţei, spre natura noastra divina, acolo unde se află esenţa creaţiei noastre.

Nu e nevoie de promisiuni. Este un legământ divin al fiecărei femei cu sine, o responsabilitate de onoare a omului conştient de întreaga lui putere de a fi, pe  calea evoluţiei noastre ca specie umana.

 

Caci tare ne-am mai ratăcit de noi înşine, ne-am separat de Dumnezeu falsificându-ne, îndepărtându-ne de propria noastră natură, căutându-ne în afara noastră, acolo unde nu suntem.

 

 

Din păcate, realitatea prezentă este una foarte distorsionată. Un motiv in plus, faţă de multe altele pe care le tot dezbatem, este şi acesta al distorsionării rolurilor noastre, într-o societate care funcţionează pe baza fricilor oamenilor, O societate alimentată cu frici, o societate care se tratează pe sine tot cu frici, se hrăneşte şi se întreţine din fricile oamenilor. Iar fricile sunt otravă. Otrava emoţională ucide, ne îndepărtează de adevăr, de sursa iubirii şi a vieţii. Îndepărtându-ne de adevăr ne îndepărtăm de natura noastra divina.

Se pare căa mai avem drum lung de parcurs pentru a evolua ca specie, ca o Civilizație cu adevărat umană. Pănă una alta, la o privire de ansamblu, arătăm ca niste falsuri…

 

Vestea bună este aceea că treaba începe în fiecare dintre noi şi cu fiecare in parte prin conştiinţa proprie, prin lumina conştiinţei lui Dumnezeu… Dezvrăjirea, purificarea minţii omenești de otrava Fricilor stocate în minte (într-o gândire primitivă, bazată pe ura de sine inconştientă proiectată în celălalt) ramâne treaba fiecaruia de facut, iar acest proces e de durată. Dureaza până când fiecare va deveni conştient de importanţa rolului său divin pe această lume. Conştient mai întâi de importanţa luminii din conştiinţa sa cosmică dăruită la naştere, dar care merită pusă la treabă, pentru a nu se irosi falsificându-se.

 

Eu, una, sper că lumea va deveni una mai buna cu oameni din ce în ce mai buni.

Mi-am inceput călătoria spre natura fiinţei mele de câţiva ani buni, am început treaba, sunt pe drumul curăţării, al purificării, al dezvrăjirii…

Şi mai sper că, dacă fiecare ne vedem de treaba noastră, lucrurile se pot schimba in bine. Iar dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, şi şi-ar face treaba impecabil, n-ar fi totul pierdut.

 

Armonia dintre noi ca specie umană, initiata si generată de iubirea feminină, prin tandrețe, căldură, îngăduinţă, iertare, ar putea aduce pacea pe planeta noastră. Toate aceste trăsături umane sunt parte din natura feminină. Sunt daruri pe care femeia le poate împărţi cu generozitatea-i specifică lumii în care trăieşte. Iar bărbatul le poate primi cu acea parte din el numită bunăvoinţă. Bunăvoinţa este adevarata putere masculina, cea care nu are nevoie de forţă ca să se manifeste în luptă. ( dar despre “Putere versus forţă” puteţi citi o carte memorabilă, cu acest titlu, scrisă de David R. Hawkins)

 

Femeia nu are de ce, nu are nici un motiv să caute aceste daruri în afara sa. Prin natura sa divina ea le-a primit pe toate la naştere. Rolul ei este să se exprime pe sine ca frumuseţe autentică feminină, să manifeste iubire în tot ceea ce face cu inima. Cu alte cuvinte, sa se exprime pe sine prin ceea ce este deja de la Dumnezeu.

Nu are nevoie sa caute ori sa ceara ceva. Ea are totul.

E suficient să dăruiască şi va primi exact ceea ce are ea nevoie ca sa fie. Femeie

 

 

 

Distribuie!
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Youtube
Contact us
Written on februarie 16th, 2016 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog