Invatati sa iubiti citind o carte, apoi daruiti-o! O sa fiti mai bogati daruind.

Cine as fi fost daca n-as fi citit?

Cum ar fi aratat viata mea acum daca n-as fi gasit sursa nesfarsita a cunoasterii de sine in cartile pe care le-am citit si care mi-au aratat intodeauna o cale, calea mea. Calea de a merge mai departe.

De unde mi-as fi primit speranta si energia vitale, intr-o existenta plina de intrebari, care pareau uneori fara raspuns, daca n-as fi ajuns, mereu si mereu, la o sursa a cunoasterii, aflata intr-una din cartile care continea un raspuns si pentru mine?

Cum as fi rausit oare, fara ajutorul incontestabil al cartilor, sa-mi raspund – intr-o forma sau alta, zi de zi, ceas, de ceas, clipa de clipa – la intrebari fundamentale ale omului de bun simt: „ce se intampla cu mine? ce se intampla cu noi?” Caci orice existenta singulara, trecatoare, are nevoie de raspunsuri pentru a intelege, la fel, zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa, care este sensul existentei sale si rostul intrebarilor sale, care par fara sfarsit….

Cum ar fi aratat viata mea azi, cine sau ce as fi foat eu, daca n-as fi citit in fiecare zi cateva ore, pentru a-mi procura hrana sufletului? O hrana care, dupa parerea mea, nu se afla nicaieri altundeva mai bine pastrata decat in spiritul nemuritor al omului creator de sine: in stiinta, arta si literatura. Spiritul omului s-a manifestat dintotdeauna in creatia lumii, iar lumea arata minunat, privita din perspectiva luminoasa a cunoasterii.

Cunoasterea de sine este una fara sfarsit, insa acest lucru l-am aflat mai tarziu, din cartile pe care le-am citit. Astfel mi-am dobandit pacea interioara intelegand ca nu merg nicaieri. Asadar, nu e nici o graba. 

Cat de saraca as fi fost azi daca n-as fi citit?

Cum altfel decat din lumea cartilor as fi putut afla ca primesc de la viata ceea ce daruiesc si ca pot darui ceea ce am deja. Ca am ceva de oferit tot timpul, exact de acolo din inima cunoasterii mele, din lumea cartilor, lumea in care (eu) ma simt cel mai confortabil, o lume a iubirii de oameni?

Daruiesc iubire citind, caci devin un om mai bun, mai responsabil, conectata la o constiinta cosmica. Iar lucrul acesta l-am aflat din cartile pe care le-am studiat.

Inca ma refugiez in lumea cartilor pe care le citesc zi de zi ca sa gasesc resurse de energie pentru a merge mai departe. Cartea, lectura, in general, a devenit pentru mine „drogul” care ma ajuta sa evadez din realitatea noastra concreta, care ma intristeaza uneori.

Citind imi gasesc linistea, citind meditez la toate acestea, cu iubire de tot ceea ce este, pentru ca tot citind, citind, citind neobosita, m-am eliberat de toate fricile mele prin intelegerea lucrurilor fundamentale care creaza realitatea noastra ca UNUL.

Si, pentru ca tot am aflat cate ceva din toate acestea de mai sus, intr-o zi, o zi ca toate celelalte, iubirea din inima mea s-a manifestat in forma in care o primeam din lecturile mele, una care-mi fusese daruita de cei care scriu carti. In acel moment de gratie am primit si curajul necesar pentru a darui la randul meu ceea ce primeam citind: o carte. Apoi inca una si inca una…. si tot asa pana la finalul acestei existente care scrie constienta de iubirea de a fi impreuna.

In cartile pe care le scriu impartasesc cu semenii mei o experienta de viata, experienta vindecarii nefericirii noastre, care se naste doar din necunoastere, din ignoranta pe care o mostenim.

Azi sunt un om bogat, pentru ca citind mi-am depasit ingnoranta, mi-am extins constiinta dincolo de suferinta, pentru ca am invatat sa daruiesc, iar daruind primesc tot ceea ce am nevoie ca sa fiu fericita.

Citeste si daruieste o carte si astfel lumea va deveni una mai buna si mai frumoasa!

Cartile mele au fost scrise cu acest gand curat de iubire, pentru ca azi sunt cea care iubeste ceea ce face si face ceea ce iubeste cel mai mult. Scriu, citesc si daruiesc mereu o carte…

In prezent o scriu pe a patra, care, la fel, se scrie de la sine… La toamna va fi gata… Dar daruiesc in permanenta carti, daruiesc ceea ce-mi place sa primesc si astfel totul decurge de la sine.

Lasa-te sa curgi, iubirea vine de la sine! Asa se traduce maniera mea de a fi, filosofia mea de viata, pe care-am dobandit-o, in cea mai mare parte, citind.

Invatati sa iubiti citind o carte, apoi daruiti-o! O sa fiti mai bogati daruind.

 

Written on mai 30th, 2015 , .

Stiinta si spiritualitate pe intelesul tuturor

 

Mesaj de la Gigi Ghinea – Seminar GRATUIT AUMKI: Stiinta si spiritualitate pe intelesul tuturor. Marti 24 februarie, Ora 18,00, la Teatrul de Arta, in Str.Sfantul Stefan, Nr.21 (zona Izvorul Rece) Bucuresti . Prezinta Gigi Ghinea (psiholog) si Nicolae Achiriloaei (Reiki – Terapie Craniosacrala – Emotional Freedom Techniques)

Rezerva un loc accesand linkul: http://aumki.ro/confirmarea– participarii-la-seminar/ sau suna la tel: 0722 207 219

 

Written on februarie 23rd, 2015 , .

Fără-titluInca de la prima criza existentiala, atunci cand am ales calea psihologiei cu gandul sa-mi inteleg suferinta, inca de pe atunci, gandul care m-a impins constient spre a afla ce se intampla cu mine, a foat acela de a ma cerceta pe mine insami. Insa, asa cum se proceda la vremea respectiva, cautarea de sine s-a petrecut in baza cercetarilor stiintelor care aveau legatura cu stiinta psihologiei. Am facut-o cu dedicatie, pasiune si credinta, atat cat mi-a stat in putere. Filosofia m-a preocupat dintotdeauna, iar acesta a fost un fapt fundamental, caci existenta in sine ma preocupa si, evident, a mea, in mijlocul evenimentelor lumii pe care nu le puteam intelege la vremea aceea, pentru ca ele ma afectau in mod direct si pe mine, ca si pe ceilalti oameni. Pana intr-o zi, cand, obosita de toate metodele psihologiei, am inceput sa citesc filosofie orientala, mai exact buddista. Aceasta abordeaza existenta din perspectiva mintii, a gandirii, a puterii gandului de a crea viata subiectului in sine. Lumea noastra interioara. Astfel incat, desigur, cercetandu-ti gandurile incepi sa intelegi ca simti ceea ce gandesti ca simti, iar de simtit crezi ca simti ceea ce interpretezi in mod subiectiv ca simti. Omul fiind singura fiinta care se gandeste pe sine. De fapt, in acel punct intelegi, ca o iluminare, ca simti si crezi ceea ce altii te-au invatat sa simti sis a crezi. Trecutul personal si cel colectiv, destinul personal dar si cel colectiv, numit de C.G.Jung inconstientul colectiv al omenirii sunt idestructibil legate, interconectate, iar toate acestea isi pun amprenta pe toata existenta fiintei noastre. De aceea drumul fiecaruia, povestea fiecaruia, destinul fiecaruia, par diferite… dar nu e tocmai adevarat. Si totusi…. in viziunea noii paradigme, noua filosofie de viata, stiinta si-a spus poate ultimul cuvant – vorbim aici de fizica cuantica –  iar acesta, legat de natura si originea vietii este identic cu cel al celor mai vechi culturi spirituale, traditionale. M-as referi aici la credintele orientale, la filosofiile buddiste. Asadar, asa cum am amintit mai sus, totul este gand, iar gandul este energie. Doi fotoni spre care se indreapta un gand, o intentie constienta, executa o miscare conforma cu intentia. De separare sau de apropriere. Cu alte cuvinte, lumea a fost creata de gandirea oamenilor, de constiinta colectiva a omenirii. Pana in urma cu doar 10 ani nivelul de contienta la care omenirea se afla era unul foarte scazut, sub pragul critic al intergritatii umane. Si astfel se explica lupta competitiva, salbatica pentru supravietuire, lacomia, dorinta de a-i subjuga pe ceilalti prin forta egourilor exacerbate, dar si ignoranta. Desigur, dintotdeauna au existat si fiinte cu un nivel foarte ridicat al constiintei – Budda, Iisus, Krisna, care calibrau la un nivel maxim al constiintei pure, cel al iubirii neconditionata fata de toti oamenii. Insa timp de 2000 de ani foarte putini dintre noi, doar 7-8%, au fost cu adevarat mai luminati, mai intelepti si au transmis, prin gandurilor lor, iubire. Iubirea divina s-a transmis in plan spiritual, iar omenirea cu totul a putut evolua din si cu iubire pentru viata. Inteleptii tuturor timpurilor au inteles perfect printr-o constienta inalta a realitatii existentei noastre toata aceasta poveste comuna, colectiva, ca umanitate: de ce suntem aici si care este rostul nostru in Univers. Lumea, cu totul, este tot ceea ce este mereu acum. Acest moment al eternitatii noastre. Momentul acum. Lumea cu totul a fost dintotdeauna si este un atelier, un loc, o scoala in care cu totii, separat si impreuna invatam sa ne intelegem experientele de viata. Existenta cu totul. Ideea de a fi impreuna este una noua, pornita dintr-un gand al spiritului omenirii, descatusat si eliberat din propriile-i inchisori ale gandirii invechite. Este o idee planetara, universal, care razbate azi mai puternic decat in trecut, pentru ca mintile oamenilor acestui moment istoric sunt mai curate, mai pure. Dorinta semenilor nostri de a evolua in plan spiritual a existat dintotdeauna, insa in vreme ce ea s-a manifestat destul de timid secole de-a randul, astazi se pare ca lucuruile se schimba, iar constiinta iubirii se extinde la fel. In prezent un val de constiinta planetara se face simtit peste tot in lume. Gandurile oamenilor se schimba, astfel incat vibratiile noastre de energie divina sunt mai inalte. Vorbim despre un alt nivel de constiinta la care a ajuns omenirea. Dar inca mai avem de invatat, de purificat in fiinta noastra credinte, convingeri si tipare mentale otravite de ignoranta si ura de sine care ne-a dezbinat. Inca invatam, pentru ca inca mai avem de invatat. In plan personal, invatam fiecare in felul nostru, in ritmul nostrum, in functie de destinul personal. Dar am aflat un lucru esential: acela ca suntem interconectati la aceeasi sursa de energie si viata, iar destinul nostru este fara indoiala unul comun. In aceasta noua paradigma, credinta fundamentala, ca filosofie de viata, este aceea conform careia suntem responsabili de destinul nostru. Avem datoria de onoare, ca  prin constiinta oferita ca dar al naturii noastre spirituale, sa privim viata, cu totul, dintr-o noua perspectiva, una mai extinsa la intreg, pentru a invata sa devenim cu adevarat oameni. Omul constient si responsabil de menirea sa in lume este cu adevarat un om mai bun. S-a vazut ca pentru a deveni mai buni, a fost nevoie sa traim raul si suferinta. Cu alte cuvinte, nu putem deveni mai buni decat daca reusim sa constientizam ca am fost rai… Nu pentru ca ne-am dorit sau ne-am propus asta cu buna stiinta, ci doar pentru ca am fost, de cele mai multe ori perfect inconstienti si ne-am lasat influentati de gandirea comuna, care ne-a modelat parcursul si evolutia cu totul. Am incercat sa fac un rezumat despre tot ce am aflat in toata aceasta experienta de viata personala pana in acest moment. Pot spune ca din momentul trezirii constiintei de sine ca subiect unic intelegerea se poate extinde prin constiinta care evoluaza si ea, pana in punctul in care vom ajunge sa intelegem, nu doar cu mintea, ci si cu inima, ca suntem cu totii UNUL. Ne aflam insa tot timpul intr-un context anume, am fost si suntem mereu in interactiune cu ceilalti, formand o constiinta colectiva. Asa arata viata noastra comuna in acest timp comun, in acest context istoric planetar, universal. Viata ne este oferita in dar tuturor, dar o impartim cu cea a semenilor nostri, cu cei cu care se intampla sa traim acelasi timp istoric, ca evolutie a omenirii. Am inteles ca ne hranim din aceeasi sursa de energie, venim dintr-o vointa divina, de dincolo de intelegerea noastra, iar viata este in noi oricum, indiferent daca suntem constienti de maretia ei sau nu. Aceasta pare a fi o capcana ignorantei, dar poate fi, in acelasi timp, momentul trezirii constiintei. Un moment crucial in care alegerile noastre devin constiente, cand alegem prin vointa si intentie sa ne decidem, in cunostinta de cauza, destinul. Doar astfel putem accepta consecintele alegerilor noastre in mod responsabil. Acesta este nivelul critic, al trezirii constiintei, pe care il numim nivelul integritatii. De-abia de la acest nivel omul intelege ca a gasi vinovatii in afara, nu duce absolut nicaieri. De-abia din acest moment incepe cu adevarat evolutia in plan spiritual, iar calatoria porneste intr-o alta dimensiune. Calatoria porneste spre interiorul fiintei, spre esenta, spre adevar, spre libertatea de a fi. Libertatea de a fi, presupune observarea constienta a greselilor inerente, automate, insa odata constientizate omul se priveste pe sine cu mai multa compasiune. Pentru ca doar recunoscandu-le le poate corecta. Omul constient de propria sa putere de a fi isi da voie sa greseasca, dar nu el repeta gresala, ci invata din propriile greseli. Observa in continuare greselile celorlati – constiinta colectiva – insa constient fiind de faptul ca el insusi nu e perfect, ca suntem asemenea ca natura umana, isi intelege  semenii aceeasi compasiune pe care o exerseaza cu sine insusi. El incepe sa constientizeze puterea de a ierta, de a se ierta pe sine. Iar acest proces de recunostinta si iertare devine unul continuu… pe calea desavarsirii sale ca spirit. Ignoranta, lacomia, dorinta de putere (a banului) sunt inca dominante in lume, inca le le putem vedea, le constatam si le traim consecintele in vietile noastre, pentru ca traim un destin comun. Durerea lumii, inechitatea, nedreptatea ne dor, insa nu mai luptam cu ele…Ar insemna sa punem in joc aceleasi arme, arme de lupta. Cea mai buna cale constienta de a fi demn si liber intr-o lume a noastra, a tuturor, este cea a impacarii, a iertarii. De fiecare data cand te simti destabilizat sau coplesit de influentele din jur datoria fiecaruia este de a reveni in lumea proprie, in experinta sa de viata, ca fiind una subiectiva.. Odata intentia si viziunea celui cu constiinta treaza fiind stabilite omul care evolueaza spiritual nu mai poate da inapoi. El se simte foarte fericit sa iubeasca, sa daruiasca… doar astfel se simte implinit. Omul constient de adevarul sau spiritual devine propriul observator al existentei sale, dar si obiect de studiu, ca esenta divina. Acest demers este cu adevarat fascinant pentru ca viata capata alt sens, cel al desavarsirii noastre ca Sine intreg. Putem darui iubirea care se afla in inima noastra, ca sursa nesfarsita a vietii, raspandind in jur bunatatea umana. Un singur gand bun contrabalanseaza mii de ganduri negative, pentru ca puterea iubirii este imensa, autentica, naturala si reprezinta adevarul. Aceasta este povestea a ceea ce am aflat pana acum.  Despre mine, despre noi, cu totul. Despre rostul nostru pe aici. Vestea buna este aceea pe care cu totii o vedem, daca privim atenti in sufletele noastre: astazi omenirea devine mult mai constienta de un gand, de idea de fi impreuna ca o familie universala. Suntem si am fost dintotdeauna interconectati ca intr-o retea, la o sursa comuna de viata. O putem numi constiinta divina a vointei de a fi. Omul ramane singura fiinta capabila de a deveni constienta de constienta de a fi in viata, dar si de importanta de a servi si celebra viata. Constient de toate acestea nu poate fi decat omul. In schimb, daca vom continua sa ne luptam unii cu ceilalti pentru suprematie, ignorand acest adevar fundamental, in continuare unii vor deveni victimele inocente – copiii, animalele, planeta devastata – ale lacomiei celor imaturi, egoisti, individualisti,  ignoranti, inconstienti. Separatia perceputa de gandirea defectuoasa a creat lumea pana la un punct dezbinand-o in baza credintelor religioase si a celor sociale bazate pe diferentele dintre noi, in baza unor regului si norme adoptate de o societate interesata doar de acumulare in plan material. Competitia nemiloasa, lupta pentru supravietuire ne-a dezbinat. Exact in acest moment avem sansa sa observam, sa constientizam ca toata aceasta lupta a alimentat ura noastra de sine, pe care am proiectat-o din ignoranta in afara, iar acest fapt ne-a facut rau tuturor: razboaiele au adus moarte. A venit timpul sa alegem viata! Secolul trezirii spirituale a inceput, iar lumea se trezeste incet, incet… Ne trezim unul cate unul, influentati de mediul in care ne miscam. Suntem interconectati prin campurile de energie ale constiintei noastre. Atractia sau respingerea campurilor noastre tin de nivelul noastru de constientizare al alegerilor noastre. Universul ale legile lui, insa constiinta divina isi face treaba prin iubirea universala care a fost si este cea care a castigat dintotdeauna. Iubirea repara si topeste ura dintre noi. Castigul este insa unul fundamental, cel al spiritualitatii, al dimensiunii noastre eterne. Viata. Evolutia noastra ca umanitate, ca o singura fiinta, o familie universal, se petrece lent, pas cu pas, cu fiecare constiinta care se trezeste si se alatura unei constiinte mai largi, a celor care au evoluat integrand la toate nivelurile si in toate dimensiunile fiintei lor compasiunea, bunatatea, iubirea de celalalt, de viata, cu totul. Iubirea pentru tot ceea ce inseamna viata. Adevar, bunatate, frumos. Acestea sunt notiuni care pana azi isi pierdusera intelesul, caci au fost rastalmacite, in fel de fel de credinte oarbe. Cele care ne-au separat de sursa comuna de viata si energie divina. Iar exemplele societatii consumeriste, care se devoreaza pe sine gasim peste tot…Trebuie doar sa devenim mai atenti. Sa devenim constienti de viata care ne-a fost daruita si s-o pretuim asa cum se cuvine. Binele comun este acum tot ceea ce conteaza, pentru ca numai daca celuilalt ii este bine imi poate fi si mie bine.

Written on ianuarie 28th, 2015 , .

p_8611_766x350-10-85Se vorbeste tot mai mult astazi despre o revolutie a constiintelor, dar si despre o trezire spirituala a omenirii.

Deasemena, auzim tot mai des, in lumea celor care se dedica evolutiei si cunoasterii de sine, despre capacitatea inimii de a iubi neconditionat.  Sustin neconditionat aceasta din urma afirmatie, ca pe un adevar spiritual revelat, incontestabil.

Dar cum? Cum facem asta?

Aceasta intrebare apare pe buzele tuturor celor care (ma) asculta fascinati atunci cand le vorbesc despre iubire, despre iubirea care este capabila sa vindece orice suferinta.

Desigur calea inimii este acea calatorie spre interiorul fiintei noastre, cu scopul de a ne re-descoperi esenta pura a creatiei noastre, a naturii noastre umane, acolo unde, de regula, omul dedicat cunoasterii adevarului despre sine, se intalneste cu divinitatea, cu bunatatea, cu seninatatea si pacea.  Iar toate acestea laolalta nu sunt altceva decat iubire pura, iubirea universala, cea care tine cu adevarat de umanitatea noastra. Pentru ca doar omul, prin esenta sa divina, poate fi capabil de a constientiza puterea iubirii neconditionate, ca sursa a creatiei.

De-abia din acest moment al deciziei de a alege fericirea, ca sursa permanenta a existentei care se afla in interiorul fiintei si nu in afara, procesul adevaratei cunoasteri de Sine devine un proces constient si responsabil al tuturor alegerilor sale, cat si al consecintelor lor. Devenind constient de propria sa alegere omul intelege ca procesul cunoasterii de-abia acum incepe. El presupune purificarea si resetarea sa la toate nivelurile si totodata, calatoria inimii se transforma  intr-un proces permanent si continuu,  al acceptarii si al iertarii. Pentru ca, in viata sa de fiecare zi omul ramane conectat la lumea din jur, fiind nevoit sa produca alegeri care, de-abia de acum incolo, fiind constiente si responsabile, ii devaluie acestuia adevarata sa putere de a fi. De a fi constient de intreaga sa existenta, ca spirit liber, dar si  constient de tot ceea ce transmite in afara sa, prin gandurile, intentiile, alegerile, vorbele si faptele sale. Omul raspandeste in jur o energie care, prin vibratiile inalte sau joase, participa la sustinerea sau la ditrugerea vietii. Nu doar a vietii lui, ci si a celorlalti. Si nu doar in spatiul in care se misca, dar el transmite, prin vibratiile gandurilor sale, un camp de unde de energie (de iubire sau dispret pentru viata insasi) chiar in intregul Univers.

Vorbim, asadar, astazi despre om, ca Un camp de constiinta, conectat la o retea de energie umana colectiva. Omul ca O constiinta de sine,  care transmite si raspandeste in jur iubire sau ura de sine, pe frecventele  mai joase sau mai inalte ale vibratiilor sale energetice reprezinta gradul de evolutie a omului azi pe planeta noastra. Omul dotat prin natura sa cu capacitatea de a constientiza – sigura fiinta capabila de a fi constienta de propria sa putere de a iubi –  este cel care poate decide sa aleaga viata sau distrugerea vietii, prin proprie vointa, sau ingnoranta.

Dar ce este ignoranta?

Ignoranta este incapacitatea omului, in general, de a discerne adevarul de falsitate.

Omul prezentului actual, individualist si egoist, poate fi tentat sa ramana in capcana propriei sale minti, a judecatii dualiste, separatoare, izolat de sinele propriu, intr-o inchisoare a mintii proprii care a construit un eu fals, impersonal, prizonier al alegerilor lui automate care vizeaza polaritatea si contrariile. Conform unei judecati false, artificiale – pe care o numesc gandire de-a gata – in care se regasesc fricile lui, omul (ego) egoist se afla intr-o permanenta lupta cu celalalt. Complet orb cu privire la adevarul naturii sale spirituale libere sa aleaga viata, omul ramane hipnotizat in credintele false care l-au instrainat de sine si de semenul sau.  Proiectandu-si suferinta in afara sa lumea a fost fracturata, scindata  in tabere care lupta declansand  si azi  razboaiele care (ne) distrug viata.

Prin urmare, desprinderea/ instrainarea de sine, mai inseamna si separarea de divinitate.

Indepartat de sine si de Dumnezeu avem de-a face cu conceptul des intalnit si din pacate adoptat de multi dintre semenii nostri cu „Omul cu frica de Dumnezeu”. Acesta iL percepe  pe Creatorul insusi ca entitate in afara sa. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este un fel de Judecator intransigent, gata sa-l pedepseasca. (Ignoranta la un alt nivel, mult mai periculos, in care credintele regioase, dogmatice sunt confundate cu spiritualitatea) Lupta pe care omul o da astazi cu sine se reflecta in lupta sa cu celalalt. In fapt omul a devenit, prin ignoranta, propriul sau dusman.

CALEA SPRE IESIREA DIN CAPCANA EULUI

Lumea eului este o casa a oglinzilor, prin care eul hoinareste, pierdut si confuz, ca si cum ar urmari imaginile din oglinzi, una dupa alta. Viata omului a fost si este inca guvernata de incercari si erori nesfarsite pentru a scapa din labirint. Uneori, pentru multi dintre oameni, poate pentru o majoritate, lumea oglinzilor a devenit o casa a ororirlor, o casa a groazei care ne ingrozeste insa pe toti, ca umanitate.

Capacana perceptiei celuilalt ca fiind altul, strain si dusman, ca efect al gandiri primitive, simplista, conform careia sintagma „prieten si dusman” a devenit un fel de a fi cotidian, automat, reprezinta cea mai raspandita forma de ignoranta. Ea se regaseste la toate nivelurile: credinte religioase, pardide politice, stapani si scalvi, bogati si saraci, buni si rai, corect/ incorect, castig si pierdere…. Polaritatea contrariile, proprie gandirii curente, adica a gandirii egoului. Egoism, individualism, primitivism.

PRIMUL PAS AL IMPACARII MINTII CU INIMA PRIN CONSTIINTA

este pur si simplu constientizarea faptului ca suntem cu totii creatii divine, nascute din aceeasi sursa de energie divina, iar campul constiintei pure ne este tuturor disponibil pentru purificarea fiintelor noastre la toate nivelurile: fizic, chimic, psihologic, energetic. Dar cel mai important lucru, pe care omul constient de aflarea adevarului sau despre sine trebuie sa-l faca, este purificare mintii sale prin re-setarea tuturor programelor vechi de secole,  gandirea dualista, care in prezent este depasita. Ultimele cercetari in domenniul fizicii cuantice sunt astazi o marturie stiintifica la indemana tuturor.

Procesul purificarii noastre constiente, asadar, consta in inlocuirea programelor mentale vechi de la nivelul gandirii cu altele noi. Astfel omul poate realiza ceea ce numim „eliberarea de fricile sale constiente si/sau inconstiente”, topirea fricilor prin si cu iubire.

Fricile sunt manifestate in afara noastra prin proiectie asupra celuilalt  si reprezinta otrava altereaza viata, dar care ne-au fost inoculate printr-o educatie invechita, azi deficitara, conform careia „viata este o lupta”, iar omul trebuie sa lupte pentru viata sau cu viata.

Viata este un dar divin, in slujba careia suntem datori sa facem alageri constiente.

Luptand cu viata , luptam cu noi insine.

Un prim pas constient in calatoria spirituala este „depunerea armelor”. Iesirea din lupta corespunde cu primul nivel de trezire a constiintei, NIVELUL INTEGRITATII

Puterea noastra de a fi se afla in iubire, iar iubirea este accesibila tuturor, indiferent de rasa, culoarea pielii, credinte religioase actuale, etc. O lume mai buna poate fi re-creata cu oameni mai buni, dar si mai constienti de propriile alegeri si de  lor sursa de viata, ca sursa comuna. Avem la dispozitie UN OCEAN DE CONSTIINTA PURA.

Puterea iubirii de noi insine ne sta tuturor la indemana, printr-o simpla decizie: aceea de a renunta la lupta. La lupta cu celalalt. Celalalt sunt eu, iar EU  si TU, asemenea ca esenta,  meritam sa fim fericiti impreuna, sa traim in pace, colaborand unii cu altii pentru binele nostru comun. In armonia legilor naturale si universale ale constiintei de a fi. De a fi oameni.

Singura cale de iesire din labirintul groazei ramane cautarea adevarului spiritual.

 

 

Written on ianuarie 22nd, 2015 , .

Untitled-1Pentru asta, insa, nu e nevoie sa jignesc pe nimeni, nu trebuie sa schinosesc simboluri religioase, nu e nevoie sa provoc razboaie, sa curga sange, sa moara oameni nevinovati.
Ca sa ma exprim nu am nevoie sa cer voie nimanui, caci libertatea de a ma exprima am primit-o la nastere.
In societatea actuala, in afara de faptul ca pot sa ma indignez cat poftesc si sa-mi exprim dezamagirea sau dezacordul fata de legi sau practici sociale care ma afecteaza si pe mine, chiar nu pot sa fac altceva.
De pilda, nimeni nu ma impiedica sa spun (de atatia ani) ca nu sunt de acord (ei si?) ca banii nostri ajung, fara sa ne intrebe nimeni daca suntem de acord, deci fara acordul nostru, la Armata si la Biserica, doua institutii ale statului, care nu produc altceva decat intoleranta, dezbinare, dezastre si moarte. Cam ca la Paris de curand.

Ateismul nu e cumva si el vreo religie… Pentru ca pare la fel de intolerant si razbunator. Ba chiar si putin cam idiot, de vreme ce dusmanul cu care alege sa se lupte pana la moarte e unul fanatic, care a mai ucis si in trecut la fel. Irational.

Ce ma doare totusi pentru noi toti, ca familie universala, este faptul ca dupa tragedie o majoritate covarsitoare dintre noi isi uita brusc numele si se cred toti Charlie. Sunt oare atat de hipnotizati si indoctrinati (de toate aceste religii) incat vor cu totii sa aiba soarta lui. A lui Charlie asta.
O populatie cu privirea intunecata si mintea infierbantata e mai dramatica decat isteria colectiva, publica, de a ne „apara dreptul la libertatea de exprimare” cu arma in mana, pana curge sange nevinovat. Bietul politist, care a implorat mila, ce vina avea?!

De invataturile intelepte ale lui Christos, Budda sau Mahomed au avut grija sa fie deformate, rastalmacite, schimonosite insesi institutiile religioase care s-au folosit de numele acestor sfinti cu scopul vadit astazi: fanatizarea, indoctrinarea, radicalizarea semenilor nostri, in asemenea masura incat le-a luat mintile, astfel incat, acum, cei mai multi dintre ei se cred Charlie.
Acest fenomen planetar mi se pare mai grav, caci ma afecteaza si pe mine. Ma doare, dar ce pot sa fac, in afara de faptul ca pot sa exprim toate acestea aici.
Observ, asadar, ca nu ma impiedica nimeni s-o fac, intr-un fel chiar public. Ei si?
In afara de vreo doi-trei semeni cu mintea infierbantata si privirea intunecata, care nu sunt siguri cine sunt si nici cum ii cheama (se pot da si anonimi la o adica), credeti ca va reactiona cineva?! Sau se va schimba ceva in afara noastra?! Eu nu cred.

Ceea ce putem schimba fiecare e doar privirea, insa ar trebui sa privim mai intai in interiorul nostru, in constiinta.

 

Written on ianuarie 15th, 2015 , .

Mos NicolaeSe spune ca Nicolae era un barbat ca oricare altul, harnic, priceput si chibzuit. Muncind o viata intreaga el a acumulat o avere materiala consistenta.
Doar ca pe la sfarsitul vietii a inteles ce avea el de inteles: toata averea aceea nu-i mai era de trebuinta lui. El devenise intelept.
Asa se face ca a decis intr-o zi sa imparta toata acea avere celor care aveau nevoie de ea, si anume copiilor. A impartit tot ce agonisise tuturor copiilor pe care i-a intalnit. Copiii toti au primit cu bucurie si recunostinta darurile de la Mosul Nicolae – de-acum era un mos frumos si senin cu o barba alba de matase. Mai putin unul dintre ei, care s-a copmportat nepotrivit, a fost obraznic, poate chiar arogant. Desi aroganta, pe atunci, nu era atat de raspandita ca atitudine sau model de comportament, ca azi.
Ca o reactie spontana fata de purtarea necuviincioasa copilul a incasat pe loc o palma de la mosul cel darnic, Nicolae, cel care impartea daruri copiilor. Nu se stie insa daca pleznitura peste obraz a primit-o copilul obraznic (arogant) cu palma sau cu o nuielusa.

De atunci incoace, la fiecare sfarsit de an, Mosul Nicolae vine cu daruri in vietile noastre, iar in functie de atitudinea fiecaruia fata de toate darurile pe care le-a primit pe tot parcursul anului de la intamplarile existentei sale pe aici, primeste ceva. O palma, o nuielusa, un dar minunat sau dulciuri pur si simplu…. depinde de ceea ce intelege fiecare. Pentru ca, un lucru e sigur: fiecare primeste ceea ce merita, in functie de atitudinea lui fata de intamplarea vietii, asa cum o descifreaza fiecare la sfarsitul fiecarui an… cand vine Mosu.

Iar Mosu’ asta nu lipseste niciodata la sfarsitul anului, vine an de an sa-ti daruiasca ceea ce ai tu de primit, pentru a intelege semnificatiile intamplarilor tale dintr-un an pamantean, cu toate intalnirilor tale dintr-o existenta pe-aici, sau din mai multe….
Te poate surprinde cu darurile sale de mai multe ori pana intelegi ce ai tu de inteles. Unora le ia un timp mai scurt, altora unul mai lung, pentru a intelege cat de cat ceva. Depinde cum masori timpul. In ani sau in numarul de vieti pe pamant.
Unii dintre noi se pot naste o data si inca o data pana vor sfarsi misiunea pe care o au de indeplinit…

Cel mai consistent dar pe care l-am primit de la Mosu’ a fost unul pe care l-am cerut intr-o zi ca oricare alta: un copil. Iar odata cu copilul pe care mi l-a daruit mi-a redat si copilul interior ca sa ma pot intelege cu cel pe care mi-l daruise El.
De atunci si pana in prezent, dulciuri sau nuieluse, toate intamplarile sunt daruri de la Mosu’, pentru ca toate vin cu semnificatiile potrivite pentru intregirea noastra ca unul. Un singur sine, un singur suflet, o singura constiinta, o singura inima care primeste daruind.

Written on decembrie 6th, 2014 , .

Written on noiembrie 25th, 2014 , .
Scrisoare de iubire de la o inima la inima
Stii cine ti-a scris intotdeauna  scrisorile acestea care sunt semnate cu numele Gigi? Un sufet, o inima, un spirit….
Desi uneori era in ele si o particica de ego, cel care credea ca aflase cate ceva despre toate acestea si le putea impartasi cu ceilalti.  Am facut-o destul de onest totusi in cartile mele, dar cel mai sincer am facut-o cu cei apropiati, lasandu-ma sa fiu cum sunt, cateodata stupid de cazuta la pamant, cateodata furioasa la culme pe soarta, pe destinul nostru, pe trupul lovit, ranit. Un trup care nu se poate ridica intotdeauna la inaltimea spiritului, a constiintei divine a acelui plan de dincolo de toate aceste ganduri. Planul de dincolo de gandurile noastre despre neincredere se numeste intuitie, bucurie deplina, iubire nesfarsita… si pace.
Dupa mine, insa, acesta din urma este planul adevarului realitatii noastre. Desi suna stupid sa-l numesti realitate aici pe pamant, astazi cred ca aceasta este adevarata realitate a sinelui… Venim de niciunde si plecam de unde am venit. Se poate indoi cineva de acest adevar? Eu una nu. 
Si totusi, atunci cand trupul material se simte la pamant si una cu pamantul mintea veche – egoul – obisnuita sa se teama de iubirea fara frica preia controlul…
Obisnuinta de a gandi in limitele egoului este insa un alt plan, la fel de real, palpabil, cel al trupului. Asa se face ca simti in trup cu tot cu minte cum te-apuca ciuda, regretul, egoismul (ego) ca nu poti trai si viata aceasta, aici pe pamant, in iubire deplina si pace cu toti oamenii. Impreuna in bunatate si iubire, asa cum imi simt inima si sufletul, intr-o constiinta a divinitatii din fiinta noastra ca UNUL… 
Cateodata ti-e ciuda ca trupul material care se trece e prea bolnav de ranile unui trecut mult prea indepartat. Te afli intr-un trup care desi  simti ca nu-ti apartine,  totusi e al tau…. El  gandeste cu un gand strain, pe care-l crezi ca fiind al tau si trupul acesta simte si gandeste ca nu mai are timp … o deznadejde pe care o cunosti te cuprinde.  De unde sa mai aiba timp sa mai apuce sa vindece rani atat de adanci, ca aceasta, care apare odata cu frica aceasta prezenta in mine, dar care vine dintr-o alta dimensiune si ea, dintr-un alt timp, prea indepartat ca sa-l mai poti pricepe … Iar frica aceasta e parca setata acolo in fiecare fibra din acest corp pe care-l simti, desi nu-ti apartine… E frica si vinovatia stramosilor tai cunoscuti si necunoscuti de secole, pe care-ti vine sa-i iei la palme ca au fost atat de prosti, de ignoranti.  Ca au trait ca slugi si sclavi…ai fricilor lor,  dar pe care acum ti le-au incredintat tie ca sa le infrunti, sa le simti, sa le vindeci…
Iti amintesti brusc un adevar, dar care nu vrei sa fie al tau in acest moment. Esti prea obosita pentru un astfel de adevar…  Si anume acela ca aceasta frica pe care o simti in corp o simti pentru ca tu poti, tu ai aflat deja ca poti s-o infrunti…Ti-a fost data tie, pentru ca tu esti acum cea care trebuie sa o simti pentru a o intelege.
Corpul si mintea (ego) iti spun ca esti obosita si nu mai vrei, nu mai poti sa rezolvi sau sa vindeci alte si alte frici…
In felul acesta gandesti, astfel crezi cand esti obosita: crezi ca nu mai vrei, ca nu mai poti. Pentru tine a fost si este de-ajuns atat cat a fost si vrei sa se incheie povestea …Refuzi sa mai continui…asta crezi. Devi una cu credinta aceasta si astfel te faci una cu pamatul. 
Ceva insa se intampla tot timpul chiar si in viata aceasta, ceva care vine din alt plan… cel al realitatii fiintei care respira, pentru ca esti in viata chiar aici si chiar acum. Fricile din corp pot fi vindecate dintotdeauna cu ajutorul celorlalti, cerandu-le ajutorul… Atunci si mereu acum se intampla ceva care vine din alt plan, insa nu din cel in care egoul/trup se teme…
Te suna cineva si, fara sa vrei, fara sa gandesti, incepi sa plangi. Te-a prins nepregatita sa mai lupti cu fricile care te-au slabit si te lasi moale in mana lui Dumnezeu. Plangi in fata celui care este acum aici, care se intampla sa fie atunci si acum mereu langa tine…El este o parte a ta, a sinelui tau, al nostru, o parte dintr-o constiinta intreaga, o particica de Dumnezeu… Asa cum niciodata nu este intamplator nimic din ceea ce este aici si mereu acum. Acela a venit ca sa fie impreuna cu tine atunci cand tu esti doar o parte din tine, cea care plange si crede ca nu mai poate sa mearga mai departe.  Acela vine de nicaieri ca sa te completeze. Sa te intregesti.
Cand el apare de nicaieri tu incepi sa vorbesti, sa descarci furia nascuta dintr-o frica necunoscuta, care ascunde adanc o vinovatie. Te lasi in voia acelei intamplari, iti dai voie sa te infurii, spui ceea ce nu crezi de fapt, dar spui….spui cuvinte care vin din trecut, dintr-unul indepartat… amintesti de rani si de mostenirea ta, de oboseala trupului tau, de neputinta ta si a lor, a stramosilor tai cunoscuti si necunoscuti care ti-au amprentat fiinta cu toata istoria umanitatii. Atat de obosita te simti.
Abia mai tarziu, dupa ce te-ai eliberat de toate cuvintele acelea, dupa ce te-ai mai linistit,  incepi sa observi cu luciditate, cu o alta minte, una noua, eliberata de furia oarba a fricilor, iti observi cuvintele. Cuvintele pe care le rosteai repetitiv cand plangeai, cuvintele ce se rostogoleau afara din trupul obosit… vorbeai cu aproapele cand plangeai despre neputinta, iar neputinta, spuneai tu, jelindu-te pe tine si pe noi toti, era starea in care traiau stramosii aceia pe care i-ai blamat, pe care erai furioasa pentru ca ti-au imprimat in corpul acesta obosit fricile lor, astfel incat ele ti-au acoperit trupul de rani.  Rani pe care tu te-ai straduit o viata sa le vindeci… dar care iarasi, intr-un moment al vietii cand tocmai credeai ca ai terminat de vindecat toate ranile, asa incat a ramas doar de trait ce-o mai fi sa fie, ca ai vindecat ce-ti apartinea tie din intrega rana a sufletului nostru …tocmai atunci afli ca mai este una pe care n-o vazusesi pana in  momentul acesta al vietii tale…
Dar cand, din fericire, inca o data, ca de fiecare data,  ai putut sa plangi din nou.  Si ai plans … ai plans din nou toata durerea lumii, durerea lor si a ta la un loc… Ai putut sa plangi.
Frica de neputinta imprimata in trupurile noastre este cea care re-apare din cand in cand intr-o existenta finita, trecatoare. Mai exact, apare atunci cand obosesti din cauza unui efort permanent de a face fata vietii pe pamant,  pentru ca tot incerci s-o maschezi de dragul celorlalti.  Reusesti s-o tii departe de constiinta pana in momentul in care, obosita, cedezi. Pana intr-o zi, in ziua in care ea, frica,  se cere dezvaluita in toata splendoarei ei…Ieri, cand plangeai si vorbeai intr-una despre neputinta ta, despre refuzul de a mai continua, rosteai cuvinte unul dupa altul, iar unele cuvinte se repetau … erau toate despre neincredere… Credinta te parasise.
Eu am repetat in ziua aceea cateva cuvinte – am aflat a doua zi pe lumina si in lumina constiintei – cuvinte despre sclavie. Despre banii care ne-au facut sclavii propriilor noastre vieti materiale…spuneam in mod repetat ca nu i-am iubit niciodata, desi lucida fiind acum si aici, recunosc ca m-am folosit de ei de cand ma stiu, n-am avut alta cale pentru a ajunge in acest prezent in care imi duc zilele…. cele pe care le mai am de trait…
Insa, privind in ansamblu lumea si modul in care functionam cu totii hipnotizati de obiectele materiale pot vedea cu ochii spiritului cum lacomia de bani a intunecat mintile oamenilor. Iar fricile care au alimentat  ignoranta stramosilor mei, ai tai si ai tuturor celor care traim in prezent, ca si neputinta noastra, a parintilor, a bunicilor, a generatiilor trecute, prezente si viitoare ne ajunge din urma si ne tranteste la pamant, in acelasi plan material, facandu-ne una cu pamantul.
Azi ne vedem aruncati in planul materialist/consumerist al secolului 21 de care nu putem fugi…
Unde sa fugi? In moarte, desigur… dar pana atunci mai ai de infruntat, iata, frica aceasta care tocmai ti s-a revelat tie ieri cand ai cazut furioasa pe tine, pe viata aceasta, pe destinul acesta, pe neputinta ta de a pleca intr-un loc in care nu e nevoie de bani ca sa fii fericit. Tu nu-ti doresti altceva decat sa traiesti in bucurie si iubire impreuna cu toti oamenii de pe pamant…. Adica in pace. Toate invataturile despre rai sau paradis se limiteaza la a-ti aminti ca raiul e in ceruri… Ok, dar pana acolo, stii cum e, ti se spune cinic ca te mananca toti sfintii….
Si inca o data, iar si iar, a cata oara, zici: ok, am inteles. Mai fac un pas si inca unul pana acolo in ceruri … iar  pasul concret inseamna sa respiri adanc, sa lasi sa fie frica aceea si sa nu judeci…sa mergi tu inainte cu bucurie si sa-ti amintesti ca de fiecare data cand ai mai  cazut a fost suficient sa vorbesti despre frica, sa plangi, sa te plangi pe tine, sa-ti plangi fiinta obosita, dar apoi s-o mangai si sa-i oferi sprijin, caldura, lumina… Intotdeauna un altul, celalalt, este acolo ca sa te completeze, sa te sustina, pentru ca fiinta ta sa se intregeasca si sa mearga mai departe pe drumul acesta clar al luminii constiintei, pe calea compasinii, a iubirii intregi de sinele nostru.
Concret, intotdeauna lumina e afara cand se face ziua, asa cum este si in inima ta, caci iata, o poti vedea. Iubire este si afara, la cei dragi cu care alegi, uneori intamplator, sa vorbesti.
Alegi sa vorbesti marturisindu-ti furia, teama, vinovatia., slabiciunea… creand punti de iubire intre tine si ei, comunicand cu sinceritate despre toate cate sunt aici, pe pamant…
Eu sunt, tu esti, noi suntem toate aceste lucruri pe care le vezi in tine cand marturisesti, caci esti facut din carne si oase si sange, dar si din toate gandurile despre tine si despre toate cate sunt in lumea aceasta… Toate care ne sunt date noua de invatat si de inteles aici, in aceasta existenta limitata de timpul acesta, pana la cel al etenitatii noastre…
La mine ajutorul a venit intotdeauna de la recunoasterea acestei slabiciuni in fata celor pe care-i iubesc, dar mai ales cand am lasat sa cada granitele egoului acesta pacatos… Egoul egal cu prostia celor care m-au educat, asa incat multi ani am acceptat si eu ca si tine, sa nu ma arat lumii slaba, neputincioasa. .. Am crezut multi ani,  in mod fals, ca pentru lumea aceasta din care ne castigam traiul de fiecare zi – si pana la un punct pare a fi planul real, concret al zilelor noastre, caci traim intr-o lume a materialismului mercantil/consumerist – slabiciunea fiintei reprezinta o defectiune. Lumea aceasta a diferentelor, a concurentei si a competitiei nemiloase te rejecteaza, te judeca, te critica… Dar oare ce fac eu chiar acum? Ii judec pe ei…judecand o lume din care fac parte, ca parte materiala. Observi?
Asa se face ca in ziua aceea, ca in multe alte dati, mi s-a oferit din nou o sansa sa merg mai departe.  A cata oara? Sa aflu ca impreuna cu voi si langa voi ca unul, ca o singura fiinta, in iubirea voastra neconditionata am avut bucuria sa ma las in voia starilor mele pe care nu prea voiam sa le observ… cele ale neputintei…. Voi mi-ati oferit un spatiu al increderii de sine pentru a-mi privi fricile in fata, sa le primesc in mine inca o data ca sa aflu ce mai este de vindecat in trupul acesta care trece pe-aici….
Ce vreau sa spun insa este faptul concret, iata, ca neputinta nu este o defectiune, ci este doar o stare, ca multe altele, care te poate cuprinde in zilele numarate de pe pamant.
Daca o lasi sa te domine este o alegere, ca toate celelalte alegeri pe care le faci zi de zi… Daca o infrunti si o lasi sa fie pentru a afla de unde vine, pentru ca apoi sa-i dai voie  sa plece este, la fel, o alegere. Noi alegem cum sa fim, dar in functie de cum gandim despre toate acestea devenim ceea ce gandim…. Noi suntem gandurile noastre.
Ajung in punctul zero mereu si mereu…dar mi se da mereu ocazia sa-mi amintesc toate acestea cuprinse intr-un adevar simplu: vin de nicaieri si merg fix acolo de unde am venit… Am o singura alegere de facut: sa ma bucur sau sa fiu trista? Pai, si una si alta pana la urma, pana la final. Important este sa fiu atenta, sa raman constienta tot timpul de gandurile mele, sa le infrunt cu curaj, sa vad cu luciditate cauza slabiciunii mele pentru a produce si in corp vindecarea, sa vindec si ranile trupului tot cu iubirea din inima.
Ele pot fi vindecate intotdeauna … dar niciodata cu furie. Furia, ca si frica sunt otrava sufletului. Vindecarea se face doar cu blandete…cu iubirea nesfarsita din inima.
Insa acest gen de exercitiu devine permanent intr-o existenta,  este procesul continuu al iertarii… al iertarii de sine, de mine, de noi toti ca UNUL… Iertarea bietilor mei stramosi care mi-au dat mie in grija o inima mare, dar care si ea oboseste uneori de-atata truda. Mi s-a oferit insa la nastere o inima capabila sa cuprinda in ea toate acestea intr-o singura respiratie. Astfel continuu zi de zi sa invat…
Invat in fiecare zi altceva despre mine, despre tot ceea ce este… uneori ma grabesc sa aflu si atunci constat ca sunt obosita si ma infurii pe mine, neputincioasa …
Si iata cum am ajuns de unde plecasem din nou, si din nou… cumva de la zero in fiecare clipa de tacere….
Ei bine, frica apare dintr-o vinovatie bine ascunsa privirii constiente a fiintei … ascunsa sufletului care se straduieste aici pe pamant sa-si invete lectiile… frica traieste in corpul material, cel care mai si oboseste de-atata truda pe pamant.
Draga mea prietena, voiam sa-ti mai spun ca  mi se pare uneori ca prea multe lectii mi-au fost date de invatat. Iar atunci  cand cad lata la pamant realizez ca a mai ramas o lectie si inca una de invatat si tot asa, in fiecare zi cate una….Sigur, ca odata cazuta in dizgratie ma prabusesc.  Diz-gratia este, desigur,  opusul gratiei divine…
Gratia divina este iubirea de sinele nostru, prezenta Lui  in  inima noastra. Este iubirea fara cauza si fara conditii… e fericirea de a fi.
Dar despre acest adevar simplu ramane de invatat si maine. Eu il invat in fiecare zi. In fiecare zi cate o lectie de iubire predata cu blandete de inima mea. Cea care mi-a fost data in grija atunci cand am ales sa vin pe pamant…. Simplu.
Ai grija de inima ta!
Spiritul tau este si va fi aici tot timpul, draga mea prietena, ca sa ma ajute sa marturisesc si ca sa-mi aminteasca sa iert in fiecare zi cate ceva …. Gigi
Written on noiembrie 1st, 2014 , .

406029_121519368019089_932311408_nDragii mei prieteni,

Ma adresez tuturor semenilor mei, insa, asa cum am afirmat in ultimii doi-trei ani, de cand m-am retras in mine insami pentru a ma intelege ca spirit liber cu o misiune pe pamant, ma bizui pe tanara generatie, pe copiii nostri si pe toti cei care vor veni dupa noi, pentru ca ei sa nu mai permita sa se intample ceea s-a putut intampla cu generatiile trecute.
Noi, generatiile trecute, am fost cele care, orbite de frica de Dumnezeu si alte frici imaginare, ne-am lasat manipulate de o minoritate formata din asa-zisi conducatori, lideri politici si religiosi, care de-a lungul a cateva secole, au decis in locul nostru soarta intregii planete, a omenirii in ansamblul ei, asa cum arata ea acum. Dezbinata si distrusa de lacomia materialista, consumerista.
Astazi avem cu totii tabloul acestei lumi, lumea noastra, cea a mileniului trei, cand, in mod paradoxal, informatia corecta poate fi accesata din foarte multe surse. Informatia despre originea creatiei noastre, a vietii, ne sta la indemana azi, astfel incat sa ne decidem soarta pe cont propriu, in mod demn, folosindu-ne de libertatea de constiinta, cea care ne-a fost noua, rasei umane, distributita din intregul sine creator. Suntem lumina, suntem spirite libere in univers, nascute din iubire si de aceea libere de a ne crea pe noi insine in fericire.

Libertatea de a fi fericit inseamna, in primul rand, curajul de a trai in demnitate, de a fi om intreg, ca fiinta umana constienta de sine. Omul fiind fiinta superioara, dotata prin creatie cu o functie inalta, care se afla dincolo si deasupra tuturor simturilor, care se numeste constiinta.
Libertatea de a fi inseamna demnitatea de a nu permite nimanui sa decida in locul tau ce inseamna fericirea ta si cum vrei sa traiesti in pace cu sine si cu tot ceea ce inseamna viata pe pamant, impreuna cu toti ceilalti oameni de pe planeta. Inseamna sa fii in armonie cu sine prin comuniune cu toti ceilalti, conectat direct la sursa de energie vitala prin iubire, care este o sursa comuna de viata.
Asadar, tot ceea ce exista ca hrana materiala si energetica pe planeta pe care ne-am nascut si traim cu totii apartine tuturor.

Fericit, asadar, nu inseamna sa consumi in mod irational tot ceea ce ti se spune sa consumi si tot ceea ce ti se ofera ca hrana din afara constiintei tale ca fiinta umana, care ar trebui sa fie responsabila de ceea ce si cat consuma. Caci consumand la nesfarsit, te imbolnavesti si astfel te desprinzi de sursa ta de energie vitala, care este sursa noastra comuna, a tuturor. Consumand orice, oricat si oricum, la intamplare, ajungi sa te auto-devorezi pe sine energetic si material, iar ceea ce distrugi inseamna viata, iar tu o distrugi, incepand cu viata ta. Tu esti sinele tau dar si al nostru, al tuturor, caci sinele reprezinta insasi sursa comuna a vietii.

Consumand la nesfarsit resuresele planetei care te hraneste, ai devenit deja propriul sclav al sinelui personal, iar astfel, distrugandu-te pe tine inconstient distrugi tot ceea ce te-a creat si te-a hranit. Facand acest lucru automat, de sute de ani, ai devenit propriul sclav din ignoranta. Ignoranta inseamna o lipsa constiintei.
Constiinta insa, asa cum am amintit mai sus, nu lipseste nici unei fiinte umane, ea i-a fost daruita prin creatie rasei umane, pentru a-i folosi omului dincolo de cele cinci simturi, pentru a-i servi la auto-determinarea sa ca fiinta spirituala, demna de a-si decide soarta prin felul in care-si percepe propria fericire.

Azi, aici si acum am decis, iata, prin curajul de a ma auto-crea ca spirit liber in fiecare clipa constienta de toate acestea, sa va scriu acesta scrisoare pentru a va indemna la trezirea constiintei de a fi responsabili de soarta noastra ca popor.
De a spune cu fermitate, odata pentru totdeauna, ajunge! Asa nu se mai poate!
Dar si de a actiona concret la urmatoarele alegeri (democratice) mergand la vot. Dreptul de a ne exprima parerea, o data la cativa ani, in legatura cu cei care ne guverneaza vietile, fiind singurul drept constitutional castigat in baza organizarii sociale pe care am numit-o democratie. Prin defintie democratia ar trebui sa insemne un mod de a ne guverna viata impreuna prin vointa majoritatii. Dara oare aceasta este vointa majoritatii? Astazi cand vedem cu totii cum a functionat democratia?
Legile democratiei au permis, iata, ca o majoritate sa devina sclava unei minoritati profitoare, care in prezent detine in proprietate privata doua treimi din bogatiile tarii noastre, dar si ale planetei, in timp ce restul oamenilor, majoritatea, traieste in saracie si umilinta.
Aceasta minoritate, stapanii lumii – printre care se afla si guvernantii nostri romani, politici, economici si religiosi, care ne-au furat pe toti timp de 25 de ani – a reusit in ciuda legilor democratiei, ba chiar folosindu-se de ele prin votul majoritatii, a reusit sa ne fure hrana tuturor distrugand totul prin lacomia lor nerusinata.
Se pare ca legile democratiei au permis furtul si ditrugerea a ceea ce ne aparine tuturor: a bogatiilor si resurselor naturale ale planetei, in care le includem pe ale noastre, ale Romaniei. Acest lucru s-a putut intampla pentru ca le-am permis noi, oferindu-le voturile noastre de incredere. Urmeaza insa sa le oferim un vot al neincrederii in curand!
Astfel am ajuns azi sa privim cu totii nauciti cum o minoritate careia i-am cedat puterea (noastra) de a ne decide soarta ca popor, o minoritate politica, economica si religioasa, care-si dau mana public, la televizor, sfadandu-ne inteligenta si bunul simt, a profitat de ignoranta majoritatii.

Azi, aici si acum va scriu din iubire de voi toti si va invit sa-mi urmati exemplul macar acum.
Sa le oferim un vot al neincrederii majoritatii!
Sa mergem cu totii la urne, sa nu se mai spuna despre noi ca suntem „un popor de mamaliga”. Insa sa anulam voturile noastre in semn de protest. Acesta va ramane in istoria ca un protest al libertatii de constiinta, pentru ca va inseamna o trezire a constiintei colective, aceea de a fi demni, ca popor.
Alegerile din 2 noiembrie trebuie sa devina un semn al romanilor ca s-au trezit din somnul fricilor de a fi liberi sa-si decida soarta, o dorinta colectiva de a fi impreuna in demnitate si onoare. Sa avem demnitatea de a le arata ca nu suntem sclavi la nesfarsit si ca putem sa ne decidem soarta in mod liber, democratic, creand o noua lume, mai buna, cu oameni mai buni.

In completarea acestei scrisori de iubire ma angajez sa va recomand in fiecare saptamana (macar) cate o carte care va poate inspira in cunoasterea de sine, pentru a va elibera de toate fricile acumulate pana in prezent, frici care ne-au tinut captivi in propriile inchisori ale mintii, dar care au permis sa se intample toate acestea.
Personal, ma angajez sa indrum si sa initiez generatiile tinere, cele care m-au inspirat de-a lungul carieie mele de psiholog si autor de carti inspirationale, nascute din iubire de sinele intreg, ca sursa de viata. Voi scrie in continuare carti despre procesul continuu de vindecare a mintilor de otrava care ne-a fost picurata in sufletul colectiv timp de secole, prin manipularea credintelor despre puterea noastra de a fi fericiti.
De aceea, doar prin descatusarea spititului, putem produce eliberarea din sclavia ignorantei si a intunericului mintii.

Tacerea m-a ajutat sa accesez sinele nostru comun, ca sursa a creatiei noastre, si astfel sa-mi extind constiinta proprie la una mai inalta, aceea a constiintei colective, sa ajung la constiinta noastra, a tuturor celor care suntem azi asemenea. Suntem spirite libere, demne sa ne auto-cream pe noi insine ca o singura fiinta creativa si creatoare de fericire printr-o constiinta inalta, caci nimeni, niciodata nu ar mai trebui sa fie sclavul nimanui.

Iata primele doua carti pe care vreau sa le cititi pana pe 2 noiembrie 2014.
1. „Confesiunile unui asasin economic”, autor John Perkins, aparuta la ed. Litera.
2. „Ce vrea Dumnezeu”,(Un raspuns fundamental la cea mai mare intrebare a omenirii), autor Neale Donald Walsch, aparuta la editura For You. Ambele pot fi procurate de pe orice site de vanzari de carte.
Marturisesc ca nu m-am gandit nici o secunda sa fac promovare vreunei edituri sau vreunui site de vanzari de carte, asa cum se procedeaza azi in scop exclusiv de profit material. Sunt prima care denunta orice incercare de manipulare in scopuri de castiguri materiale, in detrimentul celui spiritual.
Cartea insa va ramane o sursa de hrana spirituala, chiar daca aceasta expresie s-a bagatelizat in intelesul sau profund.
In prezent nu am nici un fel de venit material cert, castig de cativa ani spiritual enorm, si anume, de cand m-am eliberat din inchisoarea mintii mele si am decis sa scriu prima carte, „Cum m-am vindecat de nefericire”, careia i-au urmat celelalte doua din iubire de oameni. In prezent o scriu pe urmatoarea, care contine pe larg ideile de mai sus.

Insa, un alt mesaj pe care l-am primit, accesandu-mi constiinta spirituala, a fost acela de a a re-incepe sa lucrez, sa fac ceea ce am invatat sa fac pana acum. Sa re-devin activa social, pentru binele nostru comun. Iar ceea ce am aflat din sursa noastra comuna de viata, din inteligenta pura pe care o respir in fiecare dimineata in linistea constiitei de sinele nostru comun, este faptul ca trebuie sa lucrez cu tinerii acestei generatii, pentru ca nici un copil de pe aceasta planata sa nu mai sufere umilinta sclaviei nascuta din ignoranta si frica.

Frica de Dumnezeu a fost un alt gen de sclavie a majoritatii populatiilor lumii, iar biserica organizata si institutionalizata a coalizat dintotdeauna cu politicile guvernamentale si financiare pentru a mentine sclavia majoritatii prin manipularea fricii de un Dumnezeu razbunator, care controleaza si impune reguli prin constrangere si limitare a libertatii de alegere. Astazi „normalitatea” impusa de normele sociale si dogmele religioase ingradesc libertatea fiintei de a-si decide prin propia vointa si constiinta de sine soarta, fericirea de a fi spirit liber si creator de viata.

Ma semnez azi aici din nou ca spirit liber si iubitor, demn de a-mi decide propia soarta prin votul negativ din data de 2 noimbrie 2014. Gigi Ghinea

Written on octombrie 21st, 2014 , .

Despre mine si blogul meu

 

 

Pentru a comanda cartile de mai jos dati un simplu CLIC pe oricare din ele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeste si celelalte articole de pe blog !

 

Written on martie 11th, 2014 , .

© 2012 Gigi Ginea | Toate drepturile rezervate

Gigi GHINEA

Blog